O pastoratie pentru sanatate si medicina preventiva
Introducere
Cand vorbim despre pastoratie ne gandim desigur la misiunea pe care preotul o are in raport cu cei pe care-i pastoreste, anume de a-i conduce pe credinciosii al caror slujitor este prin veacul acesta, catre unirea deplina cu Hristos, adica spre Imparatia Cerurilor.
Sanatatea este, potrivit D.E.X.-ului, acea "stare a unui organism la care functionarea tuturor organelor se face in mod normal si regulat".
Tema prezentei conferinte ne impune asadar sa stabilim care sunt relatiile ce pot fi stabilite intre acesti trei termeni: pastoratie, sanatate si medicina preventiva. Ultimele doua, desi distincte, fac parte din aceeasi categorie, urmarind acelasi scop: functionarea fireasca a organismului fiecarui om.
"In medicina moderna accentul cade pe masurile de tratament profilactic deoarece: sansa de reusita este mult mai mare, costurile tratamentului sunt mai mici in cazul preventiei decat in cazul tratamentului curativ." (http://ro.wikipedia.org/wiki/Profilaxie/)
"Nu mai incape nici o indoiala ca medicina moderna va deveni din ce in ce mai mult preventiva, indreptandu-se spre o medicina a omului sanatos, fara sa neglijeze nicidecum marile ei obligatii terapeutice, de a vindeca si recupera omul bolnav. Toti medicii recunosc ca perspectiva apartine insa prevenirii bolilor, ceea ce rezulta si dintr-o ancheta facuta cu cativa ani in urma de o revista medicala franceza printre 38 de somitati ale medicinii din Franta, cu tema: Medicina de acum, pana in anul 2000. Fiecare interlocutor a apreciat, pentru specialitatea sa, profilaxia drept un obiectiv major al viitorului" (http://articole.famouswhy.ro/medicina_preventiva/)
Pe de alta parte din discutiile pe care le-am purtat cu diferiti medici, a rezultat ca de fapt, conceptia obisnuita in ceea ce priveste abordarea problemelor de sanatate pastreaza accentul principal pe abordarea curativa a bolilor, oarecum in detrimentul abordarii profilactice. (In sensul ca facandu-se o simpla comparatie se va putea observa ca medicina curativa este mult mai dezvoltata din toate punctele de vedere decat cea profilactica. Acest fapt, valabil pentru medicina practicata in mod traditional de catre populatia de origine europeana, nu se aplica insa peste tot in lume. Spre exemplu, in traditia straveche chineza, medicul acupunctor este platit atata vreme cat pacientul sau este sanatos.)
Raportul dintre medicina stiintifica si spiritualitatea crestina
Se impun doua observatii: 1. Prezentul referat se ocupa strict de medicina stiintifica in raport cu spiritualitatea ortodoxa. Altfel spus, discutiile legate de implicatiile etice ale actului medical nu fac obiectul studiului de fata. 2. Stiinta medicala este cea care se deprinde in intregul sistem de invatamant; ca tot ce inseamna stiinta moderna ea nu se raporteaza la Dumnezeu. Aceasta nu inseamna ca persoanele participante la actul medical ar fi implicit atee, ci doar ca stiinta pe care o invata nu se raporteaza in nici un fel la existenta lui Dumnezeu. De altfel, avem numeroase exemple de medici cu adevarat credinciosi. De exemplu la noi Nicolae Paulescu, Vasile Voiculescu si multi altii sau in fosta U.R.S.S., Sfantul Luca al Crimeii, totodata arhiereu si chirurg genial, marturisitor al dreptei-credinte in perioada bolsevica. Pentru amanunte despre viata acestui sfant vezi volumul "Am iubit patimirea", traducere din limba rusa de Adrian si Xenia Tanasescu Vlas, Editura Sophia.
Unele dintre limitele medicinii stiintifice actuale
Industrializarea actului medical
O prima problema care apare si in cadrul practicii medicale, fiind insa doar reflectarea unei paradigme culturale a societatii moderne occidentale, este tendinta de a industrializa actul medical. Astfel, imperativul rentabilitatii financiare, face ca accentul sa fie pus pe acele elemente care permit ca pacientul sa fie incadrat intr-o clasa mai larga, pierzandu-se din vedere acele aspecte care ii sunt specifice doar lui.
Spitalul tinde sa devina o uzina, iar angajatii lui sunt constransi sa lucreze pe banda rulanta, prea putin tinandu-se seama in acest proces de faptul ca "materialul" pe care il prelucreaza aceasta industrie este unul viu, sensibil si rational, iar nu inert ca in restul industriilor.
Abordarea doar a problemelor organice
O a doua problema pe care o putem observa in realitate este aceea care evidentiaza faptul ca indiferent daca se practica o medicina curativa sau una profilactica, scopul este dobandirea sanatatii trupesti a omului, ignorandu-se in fond, problemele spirituale ale sale (exceptie de la aceasta fac bolile ce tin de domeniul psihiatriei).
Presupun ca aceasta abordare unidimensionala a problemei sanatatii omului se datoreaza mai multor factori: pe de o parte, una dintre paradigmele carteziene ce sta la baza stiintelor moderne, afirma ca omul este un mecanism insufletit. Astfel, trupul este vazut ca o realitate de sine statatoare, existenta autonom fata de suflet - spirit. Boala ar fi prin urmare o defectare a acestui mecanism, medicina fiind stiinta ce se ocupa cu repararea lui. In momentul in care mecanismul va fi repus in starea lui de functionare obisnuita, automat si spiritul va putea sa aiba la dispozitie masinaria pe care sa o conduca dupa bunul sau plac. Este evidenta in aceasta conceptie presupusa dihotomie a individului, care ar fi doar o alaturare, fara interactiune launtrica, intre trupul omului si spiritul lui.
Pe de alta parte, o alta radacina a acestei prejudecati prin care omul este considerat sanatos daca trupul lui nu sufera, se datoreaza mentalitatii implicit materialiste, care considera ca existent in mod autentic, doar ceea ce poate fi sub o forma sau alta perceput prin simturi (fie acestea chiar intarite cu tot felul de aparate, amplificandu-le puterile).
Aceasta abordare ingusta a bolii (si in cele din urma a omului) fiind considerata, de cele mai multe ori, ca afectand exclusiv trupul, constituie o alta problema pe care noi ca si crestini o putem constata si careia suntem datori sa-i raspundem prin prezentarea modelului pe care Biserica l-a propovaduit mereu de-a lungul veacurilor.
Scopul actului medical
O a treia problema, legata de cea de mai sus dar totusi deosebita de aceasta, este cea a modelului vindecare - sanatate pe care il propun medicina europeana si Biserica. Sanatatea a fost definita de Organizatia Mondiala a Sanatatii ca fiind "o stare perfecta de bunastare fizica, psihica si sociala". (Mircea Gelu Buta, "Dialogul dintre stiinta si credinta in definirea notiunii de boala", art. din vol. "Medicii si Biserica - vol. V, Teologie si ecologie", Editura Renasterea, Cluj-Napoca, 2007, p. 234.)
In timp ce idealul spre care tinde societatea contemporana este cel al confortului absolut (cu un accent special pe confortul material), idealul crestin este reprezentat de impacarea duhovniceasca absoluta pe care o putem afla doar in Imparatia Cerurilor, adica in comuniunea desavarsita cu Hristos, unire la care nu se poate ajunge fara suferinta. Asadar, in timp ce societatea umana are o adevarata fobie pentru orice fel de neputinta, Biserica, fara a idealiza durerea, nu se fereste sa faca din ea un mijloc semnificativ pe calea ce conduce la desavarsire.
Pentru ca sa putem aplica principiile unei pastoratii in Duhul lui Hristos in domeniul pe care trebuie sa-l abordam se cuvine, pentru inceput, ca problemelor ridicate sa le dam raspunsul crestin.
Raspunsul crestin
Fiecare bolnav este o personalitate distincta
In primul rand, pentru noi, indiferent daca este bolnav sau sanatos, omul nu este niciodata o fiinta fara individualitate, ci este persoana deplina, chip al lui Dumnezeu, avand o unica identitate si propria sa viata pe care are libertate de a si-o duce asa cum doreste, dar si propria chemare la intalnirea cu Dumnezeu. Bineinteles ca si in Biserica exista anumite slujbe cvasi-identice, dupa cum exista si o anumita cale catre Dumnezeu, pe care o pot parcurge cei care vor, trecand prin anumite etape ale vietii spirituale. Dar nici oficierea liturgica si cu atat mai putin starea fata catre fata cu credinciosul nu trebuie sa degenereze in acte de rutina, ci se cuvine ca ele sa asigure mediul spiritual optim pentru intalnirea vie dintre Dumnezeu si participanti.
Persoana umana este un tot - suflet si trup
Cunoastem prea bine faptul ca una dintre invataturile de capatai ale Bisericii este cea privitoare la intruparea lui Hristos. Din momentul zamislirii Sale in pantecele Sfintei Fecioare, Dumnezeu Cuvantul Si-a asumat pentru vesnicie firea omeneasca in deplinatatea ei. Si de aici rezulta ca doar in crestinism Dumnezeu S-a facut om, a murit, a inviat cu trupul si S-a inaltat la ceruri, sezand cu trupul omenesc, fie el si transfigurat, de-a dreapta Tatalui. Trupul omenesc este, prin urmare, ridicat la cea mai inalta demnitate, de care insa se impartaseste doar in masura in care nu este despartit de sufletul omului.
Ceea ce conteaza in cele din urma pentru crestinism, este persoana umana, caci nu doar sufletul si cu atat mai putin doar trupul vor participa la Judecata de Apoi, si vor fi pentru vesnicie impreuna fie bucurandu-se de lumina negraita a dumnezeirii, fie insingurandu-se pentru totdeauna. Omul fiind in vesnicie persoana umana, nu se cade sa cugetam ca cele doua parti care alcatuiesc aceasta persoana nu interactioneaza. Suferinta trupului arata deci, cel mai adesea, o lipsa de implinire sufleteasca. Prin urmare, sanatatea pacientului ar trebui evaluata si din perspectiva duhovniceasca, nu doar din cea a sanatatii trupesti.
De altfel, un foarte cunoscut parinte roman din secolul al XX-lea a spus ca: "Medicul care trateaza pacientul fara sa se ingrijeasca de sufletul lui, nu se deosebeste de un veterinar" (P. Arsenie Boca). Si chiar daca nu este momentan posibila o astfel de abordare interdisciplinara, macar cadrele medicale ar putea fi mai sensibilizate la faptul ca cei care vin spre a fi tratati sunt oameni si nu doar trupuri, avand grijile si framantarile lor, iar aceste probleme sunt cel mai adesea corelate cu boala si intotdeauna cu procesul de insanatosire.
Scopul vietii - dobandirea mantuirii
Idealul Bisericii nu-l constituie dobandirea bunastarii in lumea aceasta. Mantuitorul Insusi, in pericopa "Fericirilor", arata ca suferintele din lumea aceasta se pot constitui, in anumite conditii, in premizele unei fericiri vesnice. De asemenea, nu putem uita ca mantuirea ne-a fost adusa de Domnul prin jertfa Sa pe cruce; iar faptul ca Dumnezeu Insusi Si-a asumat suferinta pentru a ne aduce la Sine, inseamna ca putem sa-L descoperim pe El si in adancul durerilor pe care le avem de intampinat in aceasta viata.
Dupa cum Domnul ne porunceste: "De vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie" (Matei 16, 24). Sfantului apostol Pavel i se descopera ca neputinta trupeasca pe care o avea era un semn al puterii Duhului lucrand in el (II Cor. 12, 9). In aceeasi directie si Sfantul Maxim Marturisitorul arata ca pentru a dobandi mantuirea in aceasta lume cazuta, omul este dator sa nu se fereasca de suferinta si sa nu caute placerea.
"Astfel, mintea are puterea de-a deosebi intre cele spirituale (inteligibile) si cele supuse simturilor (sensibile), intre cele vremelnice si cele vesnice. Mai bine zis, ea fiind puterea de discernamant a sufletului, il convinge ca de cele dintai sa se prinda cu toata sarguinta, iar pe celelalte sa le dispretuiasca. Iar simtirea are puterea de-a deosebi intre placerea si durerea trupului. Mai bine zis, aceasta fiind o putere a trupurilor insufle?ite si sensibile, convinge pe om sa imbra?i?eze pe cea dintai (adica placerea) si sa respinga pe cea de-a doua (durerea). Cand deci omul nu e preocupat de-a face alta deosebire decat aceasta, dintre simtirea trupeasca de placere si durere, calca porunca dumnezeiasca si mananca din pomul cunostintei binelui si raului. El are adica irationalitatea simtirii ca singurul mijloc de discernamant in slujba conservarii trupului. Iar prin ea se prinde cu totul de placere, ca de ceea ce e bun, si se fereste de durere, ca de ceea ce e rau. Cand insa e preocupat de-a face cu mintea numai deosebirea dintre cele vremelnice si cele vesnice, pazeste porunca divina, mancand din pomul vietii. El are adica atunci intelepciunea aflatoare in minte a singurul mijloc de discernamant in slujba sustinerii sufletului. Iar prin ea se straduieste dupa slava celor vednice, si dupa adevaratul bine, si se retine de la stricaciunea celor vremelnice, ca de la ceea ce e rau." (Sfantul Maxim Marturisitorul, "Raspunsuri catre Talasie", raspunsul 43 in "Filocalia - vol. 3", Editura Humanitas, Bucuresti, 1999, p.155.)
Mult mai aproape de vremurile noastre, Sfantul Paisie de la Neamt arata ca grija excesiva fata de trup este pagubitoare pentru suflet: "Pazindu-ti trupul de neajunsuri este cu neputinta sa-ti izbavesti sufletul de la moarte." ("Mari stareti rusi - vietile, minunile, indrumarile duhovnicesti - vol. I", Traducere din limba rusa de dr. Gheorghe Zapotinschi, Editura Platytera, Editura Sophia, Bucuresti, 2008, p. 30.)
De aceea, confortul pe care il urmareste medicina moderna, trebuie privit cu oarecare distanta, avand cel mult valoarea unui bine relativ, deosebit de binele absolut propus de Biserica.
Cateva argumente pentru o pastoratie in domeniul sanatatii si al medicinii profilactice
Am facut pana in acest punct o scurta analiza a raporturilor dintre medicina invatata si practicata in mod curent in societatea in care traim si in cea care ne este propusa ca model catre care ar trebui sa tindem. Desi reale, deosebirile de fond existente intre mijloacele si idealurile propuse de Biserica si cele ale medicinii actuale, nu trebuie sa ne conduca la un refuz absolut a tot ceea ce poate aduce benefic aceasta stiinta in viata crestinilor.
De altfel, un astfel de refuz ar fi pe de-o parte ipocrit, intrucat cei mai multi dintre noi, in cazul unei boli, apeleaza si la sistemul medical existent spre a cauta insanatosirea, iar pe de alta parte, si cu siguranta acest element este cel mai important, o asemenea respingere, ar fi impotriva duhului ortodoxiei si ortopraxiei pe care o marturisim si in care incercam sa traim cat mai deplin.
(Iata si unul dintre cele mai cunoscute pasaje din Sfanta Scriptura despre medicina si medici, cuprins in "Intelepciunea lui Isus Sirah", capitolul 38: "1. Cinsteste pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, ca si pe el l-a facut Domnul. 2. Ca de la Cel Preainalt este leacul si de la rege va lua dar. 3. Stiinta doctorului va inalta capul lui si inaintea celor mari va fi minunat. 4. Domnul a zidit din pamant leacurile, si omul intelept nu se va scarbi de ele. 5. Au nu din lemn s-a indulcit apa, ca sa se cunoasca puterea Lui? 6. Si El a dat oamenilor stiinta, ca sa Se mareasca intru leacurile Sale cele minunate. 7. Cu acestea tamaduieste si ridica durerea; 8. Spiterul cu acestea va face alifiile. Nu este sfarsit lucrurilor Domnului si pace de la El este peste fata pamantului. 9. Fiule! In boala ta nu fi nebagator de seama; ci te roaga Domnului si El te va tamadui. 10. Departeaza pacatul si intinde mainile spre faptele drepte si de tot pacatul curateste inima ta. 11. Da miros cu buna mireasma si pomenire de faina de grau si junghie jertfe grase, pe cat te ajuta puterile. 12. Si doctorului da-i loc ca si pe el l-a facut Domnul si sa nu se departeze de la tine, ca si de el ai trebuinta.")
De aceea, realizand limitele pe care medicina contemporana le are in raport cu invatatura Bisericii, este necesar ca ea sa fie integrata intr-o vietuire crestina. De ce aceasta necesitate?
Cinstirea trupului
Biserica Ortodoxa nu a incercat niciodata sa neglijeze trupul si nici nu a considerat trupul un rau in sine (Efes. 6, 12), ba chiar mai mult, trupul este considerat a fi templu al Duhului Sfant (I Cor. 6, 19), Dumnezeu trebuind sa fie slavit in duhul, dar si in trupul crestinilor (I Cor. 6, 20). Mantuitorul Insusi Se intrupeaza in chip real, invie cu trupul, Se inalta cu trupul la ceruri si sta cu trupul de-a dreapta Tatalui indrumand creatia; din toate acestea putem deduce cinstirea deosebita pe care o are trupul omenesc. Hristos tamaduieste de nenumarate ori pe cei aflati in neputinta. De asemenea si ucenicii Sai savarsesc, in Numele Domnului, astfel de vindecari minunate.
(Sa observam insa ca intotdeauna aceste insanatosiri ale trupului sunt puse in legatura cu dobandirea unei insanatosiri a sufletului prin iertarea pacatelor si prin marturisirea credintei in Iisus Hristos. Asadar, nu este niciodata vorba de vindecarea trupului in sine, ci de cea a persoanei umane in intregul ei, suflet si trup.)
Traditia vindecarilor prin mijlocirea credintei si spre intarirea ei nu s-a stins o data cu incheierea existentei pamantesti a apostolilor, ci s-a perpetuat in Biserica, manifestandu-se prin expresia liturgica a Tainei Sfantului Maslu (Dintre numeroase exemple posibile sa observam ca in rugaciunea care incheie fiecare dintre cele sapte parti ale acestei Sfinte Taine ii cerem Parintelui ceresc, Cel Care este "doctorul sufletelor si al trupurilor, Cel Care L-a trimis pe Unul - Nascut Fiul Sau sa vindece toata boala si sa rascumpere din moarte, sa tamaduiasca si pe robii Sai de neputinta trupeasca si sufleteasca ce i-a cuprins si sa-i faca sa vieze prin harul Hristosului Sau.") precum si prin cinstirea acordata Sfintilor Doctori fara de arginti, care alcatuiesc chiar o ceata aparte intre cetele sfintilor pomenite la Proscomidie. Chemarea in ajutor a Maicii Domnului si a altor sfinti se face si pentru dobandirea sanatatii trupesti.
Pe de alta parte, in crestinism din cele mai vechi timpuri, sunt utilizate si mijloace medicale pentru vindecarea anumitor neputinte trupesti. Sfantul apostol Pavel il indeamna pe ucenicul sau Timotei sa-si poarte grija de sanatate - prin mijloace firesti, cu scopul ca aceasta sa nu-i fie o piedica in misiunea sa (I Tim. 5, 23). Se stie despre sfantul evanghelist Luca faptul ca a fost si medic. Sfantul Vasile cel Mare, pe patul de moarte fiind, este cercetat de un medic. Si exemplele ar putea continua.
Putinatatea credintei
In pastoratia la care suntem datori se cuvine a lua in consideratie faptul ca viata duhovniceasca a omului este una dinamica. Samanta credintei, pe care Domnul o sadeste in sufletul fiecarui om nu rasare si nu rodeste la fel in toti crestinii. Cei care chiar daca au atins o anume varsta trupeasca sunt inca prunci duhovnicesti nu vor putea fi hraniti cu carne duhovniceasca, ci trebuie sa li se dea lapte spre a se putea maturiza (I Cor. 3, 1-2). In ceea ce priveste accentul pus in vindecare pe actul medical sau pe lucrarea Domnului, este evident ca cei inca imaturi spiritual vor fi inclinati sa-si puna aproape mai mult speranta in actiunea medicului, tinzand sa lase pe un plan secund sau chiar sa neglijeze purtarea de grija a lui Dumnezeu.
Ca preot, ar fi nerealist sa-i cerem unui asemenea crestin sa gandeasca din prima clipa altfel. Ceea ce insa putem face este ca permanent sa-i ajutam pe acestia sa constientizeze prezenta mangaietoare a lui Dumnezeu, fie chiar si mai putin vadita, astfel incat, incetul cu incetul, fiecare crestin sa se apropie tot mai mult de varsta cea desavarsita a barbatului in Hristos, cea a maturitatii spirituale depline.
("Crestinii care recurg la medici isi au nadejdea in Dumnezeu si spun: In numele Domnului ne incredintam medicilor deoarece prin ei El ne daruieste vindecarea. Cel credincios este cu desavarsire sigur ca recurgand la medici el savar?e?te voia lui Dumnezeu si nimic altceva." ("Filocalia", Sfantul Varsanufie, apud Ieromonah Grigorie, "Bolile si credinciosul", Traducere din limba greaca de Ieroschim. Stefan Nutescu, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2007, p. 34).
Duhul unificator al Ortodoxiei
Dintr-o alta perspectiva cunoastem ca mentalitatea ortodoxa este mai degraba inclinata spre a marturisi unitatea a tot ceea ce exista, in afara de pacat, unitate dobandita prin intruparea Domnului. Singura opozitie care exista intr-adevar in Ortodoxie este cea fata de pacat, indiferent ca este vorba aici de o patima (indepartare de la buna-vietuire) sau de erezie (indepartare de la dreapta-credinta).
In rest, cu oarecare perspicacitate in toate, putem descoperi lucrarea plina de iubire a lui Dumnezeu. Si chiar daca nu exista o concordanta de fond intre medicina actuala si antropologia ortodoxa, putem totusi cauta anumite punti de legatura intre ele. Medicina si spiritualitatea ortodoxa cauta sa dobandeasca amandoua o viata mai buna pentru om. Iar daca cineva se afla in deplinatatea puterilor trupesti, el poate sa se aplece mai mult spre lucrarea Martei, adica in manifestarea iubirii pentru aproapele, in special sub aspectul milosteniei trupesti.
Un om care a trecut prin boala si prin neplacerile aduse de aceasta va aprecia mai mult starea de sanatate, ca dar a lui Dumnezeu, decat cel care nu a facut aceasta experienta. Un om care nadajduieste cu adevarat in Dumnezeu se va vindeca, in general, mai repede decat unul a carui credinta este mai slaba. Acest fapt, desi nu poate fi dovedit prin anumite statistici stiintific acceptate, poate fi confirmat de orice medic de buna-credinta. De asemenea, un om credincios isi va duce cu mai mult curaj crucea suferintei, decat unul putin credincios.
Impiedicarea prozelitismului altor denominatiuni, curente spirituale sau religii
Lipsa unei implicari a Bisericii in acest domeniu pastoral, va crea un potential domeniu de exercitare a prozelitismului pentru alte denominatiuni crestine sau chiar pentru adeptii unor religii necrestine sau a unor ideologii atee. Este chiar contraindicat ca in numele unei spiritualitati contemplative sa ne abtinem de la o viata practica, ce cauta sa implineasca, pentru Hristos, binele pentru aproapele; in fond atat Marta, cat si Maria se afla in preajma Domnului, manifestandu-si fiecare in propriul fel, dragostea pentru El (Luca 10, 38 - 42).
(Marta este dojenita de Domnul doar atunci cand incearca sa o intoarca pe sora ei de la calea mai buna pe care si-a ales-o. "Si vezi socotinta Domnului, ca nimic mai inainte n-a zis catre Marta, pana ce ea insasi nu i-a dat pricina de mustrare. Pentru ca pana atunci se cuvine a cinsti iubirea de straini, pana nu ne smulge si nu ne departeaza pe noi de la cele mai de nevoie, iar cand va incepe a ne impiedica de la cele mai bune, atunci se cuvine ca mai mult decat pe aceasta [iubirea de straini] a cinsti ascultarea de cele dumnezeiesti" - Sf. Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, "Talcuirea Sfintei Evanghelii de la Luca", Editura Sophia, Bucuresti, 2007, p. 142). De aceea, fie chiar si din motive practice, suntem nevoiti sa ne straduim in a descoperi acele punti care sa ne permita sa ne implinim misiunea pastorala si in aceste conditii.
Necesitatea contrabalansarii procesului de laicizare a societatii
Una dintre ideologiile actuale avand o prezenta semnificativa in societatea occidentala contemporana este cea a laicismului. Si este bine sa luam aminte la faptul ca laicitatea, in acceptiunea franceza a termenului, are si o importanta dimensiune agresiva anticlericala. Unul dintre scopurile acestui curent este eliminarea completa a religiei din spatiul public, deci si din institutiile statului. (Vezi art. "Laicite", "Dechristianisation", "Anticlericalisme" in "Encyclopaedia Universalis - 10".)
Avand in vedere politica programatic anticlericala a unora dintre formatorii de opinie de la noi, este de folos ca, fara a ne trada in nici un fel credinta, sa cautam sa impunem cat mai des cu putinta valorile, modelele si metodele traditional ortodoxe si in spatiul public. In felul acesta nu vom ascunde faclia sub oboroc (Matei 5, 14) si vom putea plini porunca Mantuitorului de a propovadui Evanghelia la toata faptura (Marcu 16, 15). In aceasta directie, prezentul protocol ne face sa fim acceptati ca parteneri publici ai statului, constituind astfel o noua confirmare a importantei pe care Biserica o are in interiorul statului roman.
Pe de alta parte, este bine sa fim atenti la ispita josefinismului, care are la baza "ideologia potrivit careia Biserica trebuie conceputa astfel incat sa slujeasca, pe cat poate mai bine statului. De aceea, s-a incercat modelarea Bisericii de catre stat in toate sferele de activitate, mai ales in grija duhovniceasca, asa incat Biserica sa corespunda scopului hotarat de stat. Scopul principal al Bisericii nu era unul transcendent, ci acela de a crea si educa slujitori buni ai statului." (Prof. Dr. Bruno Primetshoffer, "Opera Sfantului Klemens Maria Hofbauer in contextul raporturilor dintre Biserica si Stat", in vol. Mitropolia Moldovei si Bucovinei, "Iluminism si isihasm, Documentele Simpozionului International tinut la Durau, 5 - 7 sept. 2001", Trinitas, Iasi, 2006, p. 71 - 72.) Ori rostul nostru fundamental ca Biserica si pentru care vom fi cercetati la Judecata este de a impartasi lumii invatatura deplina a lui Hristos (Matei 5, 19).
Mantuitorul ne porunceste sa dam cezarului ce-i al cezarului" dar sa fim cu luare aminte ca avem datoria de a implini cu aceeasi ravna si cea de-a doua parte, de "a da lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu" (Matei 22, 21). Sfantul apostol Petru ii indeamna pe crestini sa se supuna oranduirii omenesti (I Petru 2, 13), caci asa este voia lui Dumnezeu. Dar acelasi apostol ne arata ca se cade "sa ascultam mai mult de Dumnezeu decat de oameni" (Fapte 2, 29).
Sfantul Ioan Gura de Aur precizeaza "sa dai cezarului numai acelea care nu vatama cu nimic credinta; altfel n-ar mai fi o dajdie si o vama data cezarului, ci diavolului." (sf. Ioan Gura de Aur, "Omilii la Matei", P.S.B., p. 804.) Luand aminte la acestea si pastrand dreapta socotinta intre cele doua extreme, vom putea cu adevarat sa ne implinim misiunea noastra de lucratori in via Domnului nostru Iisus Hristos.
Vietuirea crestina apara in mod firesc de anumite ispite, impiedicand aparitia unor boli
"Astazi realitatea ne arata ca 50% dintre boli, infirmitati si decese sunt rezultatul stilului de viata pe care oamenii il adopta. Controlul asupra factorilor de risc, precum alimenta?ia dezechilibrata, consumul excesiv de alcool, fumatul, drogurile, promiscuitatea sexuala, poluarea mediului, sau in termeni teologici caderea in pacat, ar putea preveni 40 - 70% din totalul deceselor premature, 33% din totalul infirmitatilor si 66% din totalul afectiunilor cronice." (Mircea Gelu Buta, art. cit., p. 237.)
Sa observam ca o viata echilibrata, dusa conform modelului propus de Biserica, este ea insasi potrivita spre a pastra sanatatea innascuta a omului. Un om care va munci, dupa masura puterilor si a vocatiei sale, pentru a-si dobandi cele necesare traiului cotidian, va fi un om care nu va cadea in apatia generata de lipsa de preocupare.
De asemenea, un om care va cauta sa pastreze o legatura vie cu Dumnezeu, prin prezenta constienta la slujbele Bisericii, si in special la Sfanta Liturghie duminicala, dar si la marile praznice, va avea parte atat de momentele de reculegere si intarire spirituala, cat si la cele de iesire din rutina ostenelii zilnice, astfel incat randamentul sau peste saptamana va fi unul sporit. Cel care cauta sa pazeasca posturile randuite de Biserica, fie si sub aspect alimentar, va avea desigur o sanatate trupeasca superioara fata de cel care isi va implini poftele in chip nemasurat.
Un alt aspect se refera la seninatatea crestina, lipsa de grija excesiva pentru cele lumesti, care ii permite acestuia sa dobandeasca un echilibru interior imposibil de obtinut altfel in conditiile stresului pe care il genereaza necesitatea supravietuirii si a propasirii in lumea decazuta in care traim.
Medicina crestina
Medicina de care am avea nevoie este una care s-ar intemeia pe adevarul Revelatiei si pe modul de gandire crestin, altfel spus ar fi necesara gandirea unei stiinte medicale crestine. O astfel de stiinta, probabil ca a existat intr-o oarecare masura in perioada de inflorire a Imperiului Roman de Rasarit.
Ceea ce putem sigur constata este insa ca astazi nu mai gasim decat unele reminiscen?e ale acesteia in medicina populara, si chiar acestea sunt amestecate cu tot felul de elemente magice, incat este cu neputinta de a propune terapii provenind din aceasta sursa pe scara larga, ca o contrapondere fata de tratamentele propuse de medicina occidentala.
Incercari de a concepe din nou o medicina fundamentata crestin s-au facut si se fac atat la noi cat si in alte parti. La noi, cei mai cunoscuti sunt, dupa parerea mea, dl. dr. Pavel Chirila si pr. dr. Mihai Valica (Cei doi au colaborat de mai multa vreme rezultand cel putin doua carti deosebit de interesante pentru problematica teoriei si practicii medicale crestine: Conf. Univ. Dr. Pavel Chirila, "Spitalul crestin - introducere in medicina pastorala", Editura Christiana, Bucuresti, 2004, si Pr. Dr. Mihai Valica, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirila, Asist. Soc. Drd. Andreea Bandoiu, Ec. Drd. Cristian George Popescu, "Teologia Sociala", Editura Christiana Bucuesti, 2007.), dar si ieromonahii Arsenie Boca (Ieromonah Arsenie Boca, "Cararea imparatiei", Editia a III-a ingrijita de Preot Conf. Dr. Simion Todoran si Monahia Zamfira Constantinescu, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Romane a Aradului, 2002, in mod special cap. al V-lea, "Ereditate si spirit") si Ghelasie Gheorghe (Ghelasie Gheorghe, "Medicina isihasta - Sacro-terapia", Editura "Axul Z"- Chisinau, Editura "Axis Mundi" - Bucuresti, 1992).
Ar fi insa de observat ca multe dintre conceptele pe care Parintele Ghelasie le foloseste nu-si au temeiul in Revelatie, ci sunt evident inspirate din alte religii. De aceea spiritualitatea propusa de respectivul autor, desi foarte originala si din aceasta cauza pentru multi atragatoare nu poate constitui baza unei medicini crestine, mai degraba facand parte din domeniul medicinilor alternative.
Sunt de amintit aici si simpozioanele interdisciplinare organizate de cativa ani in cadrul Arhiepiscopiei Clujului. (Referatele prezentate au fost tiparite in "Medicii si Biserica", vol. I - VI, Editura Renasterea, Cluj-Napoca, 2004-2008.) In ceea ce priveste problemele care tin de domeniul psihiatriei gasim mai multi autori propunand terapii inspirate din spiritualitatea crestina ortodoxa: I. P. S. Hierotheos Vlachos, J. Cl. Larchet si prof. dr. Dimitrii Avdeev.
In ceea ce-l priveste pe Profesorul Nicolae Paulescu, studiile cuprinse in volumul "Notiunile de ?Suflet? si Dumnezeu? in fiziologie" - Editie ingrijita, prefata si repere bio-bibliografice de Razvan Codrescu, Editura Anastasia, 1999, propun mai degraba o apologie a creationismului din perspectiva fiziologiei in raport cu darwinismul, decat intemeierea sistematica a unei medicini crestine.
Cateva concluzii
Intr-un important document oficial elaborat in anul 2000 de o Biserica Ortodoxa sora se arata ca: "Activitatea Bisericii indreptata spre propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu si in daruirea harului Sfantului Duh celor aflati in suferinta si celor care se ingrijesc de acestia alcatuiesc esenta purtarii de grija de suflete in sfera mentinerii sanatatii. Un loc principal in aceasta il ocupa impartasirea cu Tainele mantuitoare, crearea in clinici a unei atmosfere de rugaciune si acordarea pacientilor acestora a unui ajutor diversificat si binefacator. Misiunea Bisericii in domeniul medical este o datorie nu numai pentru clerici, ci si pentru laicii ortodocsi care lucreaza in domeniul sanatatii, care lucreaza in domeniul sanatatii, care sunt chemati sa creeze toate conditiile pentru ca bolnavii sa se bucure fie direct, fie indirect de mangaiere religioasa. Recunoscand repercusiunile potential benefice ale faptului ca medicina e tot mai mult orientata in directia prognozei si profilaxiei, si salutand conceptia integrala despre sanatate si boala, Biserica avertizeaza cu privire la incercarile de absolutizare a uneia sau alteia din teoriile medicale, reamintind importanta mentinerii prioritatilor spirituale in viata omeneasca." (Sinodul Episcopal Jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse, 2000, cap. XI "Sanatatea persoanei si a poporului", trad. de Ioan I. Ica jr., in vol. "Gandirea sociala a Bisericii, Fundamente - documente - analize - perspective", Volum realizat si prezentat de Ioan I. Ica jr, si Germano Marani, Deisis, Sibiu, 2002, p. 237-239.)
Sa-i dam cezarului ce este al lui (trupului ce este al trupului), dar sa nu-l transformam pe cezar in Dumnezeu (sa nu ne supunem trupului ca lui Dumnezeu), cazand astfel in pacatul cunoscut in spiritualitatea neptica sub numele de "filavtia", iubirea trupeasca de sine. (Vezi vol. "Lumina din inimi - Spiritualitatea isihasta in traducerea si talcuirea Parintelui Staniloae, Antologie tematica alcatuita de Liviu Petcu si Gabriel Herea", Trinitas, Iasi, 2003, p. 320.)
Dupa cum medicina paliativa trateaza efectul, iar nu cauza provocatoare a bolii, la fel si medicina stiintifica in totalitatea ei are in raport cu boala spiritului un efect paliativ; cea care poate trata cauza spirituala a bolii este cercetarea, intelegerea si tamaduirea duhovniceasca a bolii.
Din cauza presiunii ideilor iluministe care s-au raspandit la noi in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, dar in special a comunismului, am pierdut experienta dreptei socotinte in ceea ce priveste relatia natural-simfonica cu autoritatile statului, inclusiv in ceea ce priveste menirea noastra ca Biserica, aceea de a fi izvor de bunatate si in plan social, avand in general tendinta de a ramane doar intre zidurile bisericii. Dar nici o prea larga actiune sociala nu trebuie sa ne faca sa uitam geniul chemarii noastre originare si anume de a-L contempla pe Hristos si de a-i ajuta pe credinciosi sa se impartaseasca de lumina Lui cea pururi fiitoare.
Parintele Tudor Ciocan
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.