Evanghelistul Matei, scriind Evanghelia sa pentru evrei, are scopul de a dovedi că Iisus e Mesia cel aşteptat şi făgăduit de prooroci. Drept aceea aduce dovada istorică, înşirând de câte trei ori patrusprezece neamuri de la Avraam până la Iisus, între care, de două ori patrusprezece sunt de la David.
Tot acum se împlineau şi cele şaptezeci de săptămâni de ani de la Daniil. Acum se împlineau toate proorociile venirii lui Mesia.
„Deci, dacă a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4,4-5).
Acum s-a împlinit şi proorocia făcută prin Ieremia: „Domnul va face ceva nou pe pământ: femeia va mântui pe bărbat!“ (Ieremia 31,22).
Erau însă oarecari dispoziţii aspre ale Legii.
Iisus, Fiul lui Dumnezeu, era născut mai înainte de veci, fară mamă din Tatăl; iar acum se năştea în veac, fară tată din mamă. Legea nu prevedea această unică naştere, decât că tot primul născut e închinat Domnului, întrucât unul din primii născuţi poate să fie Mesia.
Legea nu-i prevedea naşterea mai presus de fire.
Deci ca să nu se întâmple neorânduieli, neorânduielile erau pedepsite cu moartea. Orice fată necăsătorită care năştea un prunc, era ucisă cu pietre înaintea tatălui ei.
Dacă sfânta Fecioară n-ar fi fost logodită cu bătrânul Iosif, la fel ar fi păţit.
Dar Iosif, logodnicul Mariei, nu ştia de Buna-Vestire.
Deci când s-a întors Maria de la Elisabeta, soţia lui Zaharia, mama lui Ioan Botezătorul, trecuseră „ca la trei luni” şi sarcina se observa. Bătrânul Iosif, ştiindu-se neprihănit, era într-o mare cumpănă: să o mai ia de soţie sau să o părăsească, să fie ucisă cu pietre. Deci se gândea să desfacă logodna şi pe Maria să o lase în voia sorţii.
Chiar dacă Fecioara Maria l-ar fi lămurit, şi poate că tot nelămurit rămânea. De aceea a intervenit Providenţa.
Ingerul Domnului i s-a arătat lui Iosif în vis, zicându-i: „Nu te teme a lua pe Maria” sub scutul tău şi a face să fie socotită de lume „nevasta ta”, pentru că sarcina ei nu e de la vreun bărbat, ci „de la Duhul Sfânt este”. Sarcina aceasta nu-ţi este spre ruşine, ci spre cinste. Tu ai menirea să o acoperi de asprimea Legii, scăpând-o de la moarte.
Tu ai menirea să scapi Pruncul ce se va naşte, de asprimea tiranului Irod, care va umbla să-L omoare. Tu ai menirea să fii ocrotitorul Aceluia căruia îi vei pune numele Iisus, care se tâlcuieşte Mântuitor, fiindcă El va mântui pe popor de păcatele sale.
Naşterea Pruncului din Fecioară e împlinirea proorociei făcută de Isaia: „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vei pune numele lui Emanuel”, nume care se tâlcuieşte şi corespunde misiunii Lui în lume, adică: „Dumnezeu cu noi” (Isaia 7,14).
Adică Dumnezeu ia chip de om adevărat, ca să poată vorbi şi suferi la rând cu oamenii, să petreacă între oameni, ca om, deşi El e şi Dumnezeu adevărat.
*
Iată un vis revelatoriu, care a liniştit pe Iosif şi i-a dat curajul tuturor ostenelilor viitoare, pe care avea să le facă, şi pentru care Biserica l-a cinstit printre sfinţi.
- Una din cele mai fericite treziri din somnul indoielilor.
Parintele Arsenie Boca
Prislop.17.XII.49
Dumineca înainte de Naşterea Domnului – Matei 1,1-25
-
Duminica dinaintea Nasterii Domnului - a Sfintilor Parinti dupa trup ai Domnului
Publicat in : Duminica dinaintea Nasterii Domnului
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.