Duminica Floriilor face parte din galeria marilor sarbatori religioase, fiind ziua in care Iisus Hristos intra triumfal in Ierusalim, unicul eveniment in care Mantuitorul se lasa aclamat ca imparat. Acest praznic reuseste sa imbine si sa transmita, de la o generatie la alta, intr-un mod fericit, atat elemente din precrestinism, cat si traditii si obiceiuri ale crestinismului primar.
In conceptia populara, sarbatoarea Floriilor este un obicei stravechi care ar proveni de la celebrarea zeitei romane a florilor- Flora. De asemenea, atunci erau sarbatorite toate persoanele care purtau numele de flori. Traditia crestina mentine superstitia vremii precum ca asa cum va fi de Florii, asa va fi si de Pasti. In zilele noastre, praznicul Floriilor este dedicata Intrarii Mantuitorului Iisus in Ierusalim, dar si praznuirii Sfintilor Apostoli Iason si Sosipatru.
In folcloristica noastra, dar si in cea universala, o zi de sarbatoare trebuie neaparat consacrata unui sfant. Aceasta zi este dedicata, special unui eveniment major din viata Mantuitorului, Intrarea in Ierusalim. Sarbatoarea ofera si numeroase practici populare legate de cultul mortilor: pomeni, infigerea ramurilor de salcie in morminte, amenajarea si curatirea mormintelor, acte de divinatie in care se solicita ajutorul spiritelor mortilor.
Ramurile de salcie, simboluri ale vegetatiei de primavara, erau la loc de cinste: se duceau la biserica pentru a fi sfintite, se foloseau la farmece si descantece, capatau valoare de medicament pentru vindecarea diferitelor boli, se pastrau pentru a opri prin mijloace magice grindinile si furtunile distrugatoare, pentru a fertiliza cu ele stupii si vitele.
In Muntenia si Dobrogea, in ziua de Florii oamenii nu se spala pe cap, pentru ca este duminica in care infloresc pomii, si din acest motiv, cei care nu respecta traditia vor incarunti.
In conceptia folclorului romanesc, in ajunul Floriilor, in Muntenia si Dobrogea se efectueaza un ceremonial complex, structurat dupa modelul colindelor, dedicat unei zeitati a vegetatiei - Lazarita. Acesta este un obicei stravechi practicat numai de fete. Una dintre fete, participanta la ceremonial, numita Lazarita, se imbraca mireasa. Aceasta se plimba cu pasi domoli, inainte si inapoi, in cercul format de colindatoarele care povestesc, pe o melodie simpla, drama lui Lazar sau Lazarita: plecarea lui Lazar de acasa cu oile, urcarea in copac pentru a da animalelor frunza, moartea neasteptata prin caderea din copac, cautarea si gasirea trupului neinsufletit de catre surioarele lui, aducerea acasa, scaldatul ritual in lapte dulce, imbracarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.
In taditia bisericeasca, cel care isi spunea imparat intra in Ierusalim, dar nu calare pe cel mai frumos cal al vremii, ci pe un magar, asa cum proorocise Zaharia cu 500 de ani inainte de eveniment. Intaia intrebare ce se iveste, atunci, acum dar si intr-o perspectiva a evenimentului respective este cea cu privire la identitatea persoanei care calareste un manz si este primit de oamenii locului ca un imparat. Cine este acesta? Doamne, ce fel de imparat mai este si acesta? Asa au gandit fariseii si carturarii de atunci si tot asa isi spun si multi contemporani. Talcuiri au fost multe, dar cea mai verosibila vine din partea unui sfant care ne incredinteaza ca manzul nu simbolizeaza altceva decat Biserica crestina, iar asina reprezinta vechea credinta iudaica, in timp ce blandul animal ar inchipui usurinta cu care neamurile vor primii Evanghelia.
Barbati, femei si copii l-au intampinat pe Iisus cu ramuri verzi de finic si de maslin, aclamandu-L cu entuziasm: „Osana! Bine este cuvantat Cel ce vine in numele Domnului!" Despre semnificatia sarbatorii stau marturie numeroase mentiuni, primele dintre acestea datand din secolul al IV-lea. Sunt vestite doua marturii referitoare la Intrarea lui Iisus in Ierusalim : o predica rostita de Sfantul Epifanie, care relateaza importanta evenimentului religios si o marturie a Sfantei Egeria, o pelerina din Apus care mentioneaza in insemnarile ei de calatorie, felul in care crestinii sarbatoreau in secolul al IV-lea Intrarea Domnului in Ierusalim.
In acest sens, Ermina lui Dionisie din Fourna face o descriere amanuntita a evenimentului: "O cetate si in afara ei un munte si Iisus Hristos sezand pe un magarus si binecuvantand, iar dinapoi apostolii si dinainte pe munte, un copac, iar in copac cativa copii ce taie ramuri cu securile si le arunca jos iar un alt copil ce se urca si priveste in jos spre Iisus Hristos; mai in jos de magarus iarasi copii, unii purtand crengute, altii inghesuindu-se, altii asternandu-si jos vesmintele, altii aruncand ramuri de palmieri sub picioarele apostolilor; iar in afara portii multime de iudei, femei si barbati, purtand in brate ori pe umeri copii, ce tin la randul lor ramuri, iar altii il privesc pe Iisus Hristos de pe ziduri si de pe portile laturalnice ale cetatii".
De la Florii, incepe ultima saptamana a Postului Pastelui, numita si Saptamana Mare, a Patimirilor lui Iisus Hristos. In aceste zile, credinciosii retraiesc evenimentele petrecute de Iisus dupa Intrarea in Ierusalim, de la rastignirea pe cruce si pana la Inviere.
In aceasta perioada a anului, in Bucuresti, dar si in marile orase ale tarii, se organizeaza diferite Targuri si Expozitii de flori cu vanzare. Cu aceasta ocazie, sunt puse in evidenta mestesugurile traditionale legate de olarit, de icoane si incondeierea oualelor, produsele traditionale romanesti, iar cei mici se pot distra in cadrul atelierelor de creativitate, a trupelor teatrului de papusi pentru copii etc.
Cu toate ca praznicul Floriilor este in perioada Postului Mare, Biserica Ortodoxa, in aceasta zi, da pogoramant, binecuvantare si dezlegare la peste.
Doamne ajuta!
Stefan Popa
Stefan Popa
-
Intrarea Domnului in Ierusalim prevesteste Invierea Sa
Publicat in : Duminica Floriilor - Intrarea Domnului in Ierusalim
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.