Predica la Duminica a doua din Postul Mare
Despre sinucidere,
Frati crestini,
Omul depinde tare mult de obiectul preocuparilor lui. Si aceasta lege a identificarii omului, cu ceea ce ii este obiect de cercetare, merge pana acolo, incat noi ii impartim pe oameni in clase, dupa indeletnicirile profesionale, dupa natura preocuparilor lor: agricultori, lemnari, carturari, etc. Dar ceva mai mult, in vederea unei cat mai firesti si mai cu succes infratiri intre om si obiectul preocuparilor lui, avem hotarat si o ucenicie, in care timp ne pregatim in lumina sfaturilor si a disciplinei necesare profesiunii pe care ne-am ales-o.
Prin aceasta axioma de viata, a patrunderii omului pana in cele mai tainice tesaturi ale preocuparilor lui, precum si a obiectului pana in cea mai delicata cuta a sufletului nostru, prin asemanare, gasesc ca fericita ucenicie facem noi crestinii, in timpul Postului Mare. In acest timp, viata crestina e dusa cu o mai mare bagare de seama, disciplina vietii noastre crestinesti e mai severa, iar preocuparea cu inaltele si sfintele probleme ale vietii in Hristos, ne inalta si calauzeste pe culmi de spiritualitate. Si acum, cand sufleteste suntem capabili si ageri in a prinde cea mai sensibila miscare duhovniceasca pe calea sfinteniei crestine, iata ca Biserica ne pune inainte figuri si vieti de sfinti, care sa ne fie pilde de inaltare si innobilare sufleteasca. Acesti sfinti, desi oameni traitori ca si noi, totusi au intrupat intocmai invatatura lui Hristos.
Iata, astazi praznuim pe Grigore Palama, o prea luminata figura a ierarhiei bisericii noastre ortodoxe. Acest sfant Parinte, pana intr-atat a cautat sa patrunda invatatura cea adevarata a credintei noastre, incat sa-si lamureasca lui si apoi si altora daca lumina care straluceste in cercul luminos al dumnezeirii, e creata sau nu. Si-n jurul acestei preocupari au fost indelungate discutii, s-au intrunit Sinoade, s-a iscat discutia asa numita a isihastrilor si erezie. In cele din urma sinodul a hotarat asa cum a lamurit acest sfant Parinte, ca acea lumina e necreata, vesnica, izvorata din esenta dumnezeiasca.
Grigore Palama a fost, dupa cum vedeti, un mare mistic al Bisericii noastre. El a cautat ca sa patrunda cu mintea lui, si sa traiasca cu sensibilitatea vietii lui, pana si cele mai inalte adevaruri ale credintei.
Rugaciunea de orice clipa a Sfantului Grigore Palama era: Lumineaza-mi intunericul, Doamne, lumineaza-mi intunericul.
Prin aceasta tainica si calda rugaciune, el suspina dupa o imbunare a vietii acesteia, si ceva mai mult, dupa o ingereasca stralucire a naturii, pe care o dorea imbracata in lumina, iar nu in intunericul patimilor si deci al mortii.
Viata in trup el o dorea imbunatatita, iar nu distrusa. Asa cere crestinismul, pretuirea vietii pamantesti, valorificarea ei, iar nu o negare a ei prin patimi, care in mod sigur duce la distrugerea acestei vieti. Crezul crestinismului e crezul vietii depline si adevarate, si de el a fost insufletit si Grigore Palama si pe acesta il propovaduim si noi, ori de cate ori ne invredniceste Dumnezeu sa inaltam glas de invatatura.
Adevarurile credintei noastre, nu numai ca ne dau lumina vietii celei adevarate, dar ceva mai mult, dupa cele marturisite de Sf. Apostol Petru, au putere de taina, in a ne curati sufletele prin ascultarea lor. (I Petru I, 22). Iar proorocului Ieremia, Insusi Dumnezeu ii spune: "Cheama-ma pe Mine si te voi lumina". (Ieremia 33, 3).
Crestinismul e adevar care mantuie, e lumina care straluceste, e viata care cere sa o traiesti in cea mai inalta si sfanta chemare a ei. Cine se departeaza de invatatura crestina, se departeaza de insusi izvorul vietii, si apoi de insasi viata. Cine tagaduieste pe Hristos, isi tagaduieste viata, se tagaduieste pe el.
Sinucigasii se aseaza in randul lui Iuda. Ei asemenea lui isi vand viata, dar... in acelasi timp, aleg si sfarsitul lui Iuda, sinuciderea.
Fratilor, acest gand vrajmas de tradare a vietii se cuibareste in mintea si inima sinucigasului, din clipa in care omul n-a mai crezut in Dumnezeu si a inceput sa nu mai asculte de sfatul invataturii Sale. De unde la inceput, i se pare omului ca s-a emancipat si e liber, abia mai tarziu va ajunge sa vada, ca el nenorocitul a alergat pe margine de prapastie, care i-a fost fatala... Caci din momentul in care a rupt legatura cu Dumnezeu prin neascultare, el a ajuns sa fie lipsit nu numai de sfatul sfant, dar si de harul divin, care i-ar fi trezit remuscarile cugetului. Aceasta-i afundarea si impotmolirea cu totul in intunericul pacatelor noastre, deoarece prin lipsa acestor reprosuri ale constiintei, faptuim pacatul cu cea mai mare usurinta, iar prin pacat ne vine moartea.
Omul care a ajuns sa faca raul, cu usurinta cu care bea un pahar de apa, fara nici o mustrare, e fiinta tuturor indraznelilor, in rau. In mandria lui, vrea ca totul sa fie cum isi inchipuie el in pofta lui, care nu naste decat pacat. Si primul lucru pe care il face, e in a se trudi sa inlocuiasca conceptia de viata crestina, cu un dulceag umanism. Invatatura divina, care de veacuri indrumeaza viata omenirii, fiind data uitarii, de acesti oameni ai faradelegilor, ei n-au pus in loc decat paienjenisul de norme iesite din imaginatia lor impatimita. Si prin aceasta, ei si-au deschis perspectivele unei goane nestavilite, dupa lux, dupa placeri neterminabile, dupa o viata plina de multamiri materialiste, pe care si-o prezinta sub forma celor mai atatatoare momeli, in a fi ispitit sa le urmezi calea. Aceasta conceptie de viata si-o alimenteaza sub o forma placuta, printr-o educatie pe care si-o fac dupa pofta inimii lor, in dancinguri, jazzuri, cinematografe cu filme dubioase, si printr-o literatura pornografica.
Dar aceasta revolta luciferica prin care omul a iesit de sub pravilele vietii divine, alcatuindu-si o viata dupa tot ceea ce este opusul unei vieti duse in sfintenie, nu are trainicie si nu da si nici nu duce la un sfarsit fericit, ci din contra la catastrofe. Ei isi mistuie, mai intai, viata trupeasca in patimi, care-i macina, pana pierd si ultima lor energie. Si atunci ii vezi ca muscand prea lacom din fagurele vietii, au ajuns imbatraniti inainte de vreme, cu nervii slabiti si incapabili de-as mai molcomi restul zilelor. Dar odata cu viata, ei isi macina si averea, si atunci ii vezi cum plang mizeria lor, si-si blestema ziua in care s-au nascut. In somajul mizeriei lor, altii sunt manati de aceleasi atatari ale patimilor la crime contra lor sau contra aproapelui nevinovat.
Iata perspectiva pe care o au toti acei care rup legatura cu Dumnezeu, si apoi isi croiesc o viata dupa poftele lor, care nu zamislesc decat parute placeri, dar care in realitate nu-s decat pacate, a caror rasplata e moartea! Acestia, care socot ca sfideaza cu libertinajul traiului lor, pe adevaratii crestini, iata ca atunci cand ei socot ca au dobandit viata, atuncea o pierd.
Cine-si oranduieste in a duce viata numai dupa calculele ratiunii, in modul cei mai sigur, va ajunge la bancruta bancara a timpurilor de fata. Pentru ca el neavand sa dea nici o raspundere fata de comandamentele unei vointe divine, el se va lasa ispitit si, nefiind ajutorat, in mod sigur va fi biruit, si atunci, il vezi ingenunchiat in fata lui mamona... si apoi ca maine, vei auzi de infrangerea completa a insasi vietii lui.
Economia timpurilor noastre, bazata numai pe calcule de ratiune ale oamenilor straini de orice simtire crestineasca, ne-a dus la faliment si ne-a dat somajul disperarilor, ba ceva mai mult, lasa lumea sa moara de foame, iar ei, din calcul, arunca cereale in mare pentru a mentine pretul!...
Aceasta conceptie farmaceutica a vietii noastre, care calculeaza numai materia si stridentele zgomote de plumb ale placerilor care storc vlaga vietii noastre, dar nu cantaresc in balanta vietii si sufletul misterios si fericirea sufleteasca a unei conceptii de viata idealista, totdeauna va duce la disperari.
Acesti luciferi razvratiti contra lui Dumnezeu, incepand printr-o greseala, nu pot sa termine decat printr-o greseala si mai mare, proba o avem in multimea nenumaratelor crime, sinucideri care indoliaza cararile vietii noastre.
Iata originea cauzelor acestor sinucideri!
Iata unde duce slabirea credintei, a constiintei religioase! Iata spectacolul pe care ni-l pregateste conceptia anticrestina razvratitoare a vremurilor noastre! Cautand sa se faca el Dumnezeu, sarmanul si-a indumnezeit patimile lui. Rasturnand dumnezeirea din locul de cinste si-a rasturnat insasi viata lui.
Sinucigasul a gresit din primul moment, caci n-a voit sa aiba pe Dumnezeu de stapan, ci a slujit poftelor celor rele, care ducandu-l pe culmi de inrautatire, l-au aruncat apoi ca pe un netrebnic in nebunia de a-si spulbera viata. Sinuciderea nu e un prim act de greseala, ci e ultimul si cel mai mare dintr-un nenumarat sir de greseli. Prin omorarea sa, sinucigasul culmineaza in greseala sa, caci nu numai ca o viata intreaga a desconsiderat invatatura si ajutorul dumnezeiesc, dar prin actul acesta funest el savarseste un furt de neiertat, prin faptul ca se face stapan pe ceea ce nu e a lui, pe viata care i-a fost data de Dumnezeu.
Sarmanul de el, cat a trait a desconsiderat acest dar al vietii, iar ca o consecinta a traiului lui, nemaiputand sa suporte viata, a ingropat-o inainte de vreme!
Desigur ca, cu totii ne intrebam? La ce aceasta revolta contra vietii de aici? Omule, deschide ochii si vezi unde zace motivul revoltei tale: in necredinta ta, in neascultarea de invatatura sfanta, in pacatul savarsit de tine. Ce vrei sa-ti platesti cu viata aceasta care nu e a ta? Pacatele, falsurile pe care le-ai facut, falimentul la care ai ajuns din nechibzuinta ta? Sau vrei sa acoperi cu moartea rusinea care te copleseste? Nu, te-nseli, nu prin sinucidere vei realiza aceasta, ci din contra, mai mult iti vei dezvalui in ochii tuturor turpitudinile tale. Si ceva mai mult, in fata tuturor care vor fi numai ochi si gura care sa te invinuiasca, nu va fi nimeni care sa spuna cuvant de aparare. Si pana si in vis, lumea te va avea ca pe o vedenie ingrozitoare. Prin sinucidere nu ne afundam uitarii caci in momentul in care socotim ca am dat liniste zbuciumatei vietii, in acea clipa vom fi dusi si prezentati in fata Judecatorului din Ceruri, pe care noi L-am desconsiderat atata. Ce plata poate sa dea unei astfel de fiinte, Dumnezeu? Las sa judecati fiecare dintre d-voastra, prin lumina credintei si a cugetului drept, care strajuieste cu cinste sufletul fiecaruia dintre cei prezenti.
Iata, prin urmare, ca sinucigasul se arunca dintr-un iad intr-un alt iad. El cat a trait a desconsiderat invatatura cea sfanta a Bisericii, dar prin aceasta a desconsiderat viata lui, coborandu-o in rand cu aceea a animalelor, socotind ca hotarul vietii lui e tot atat de scurt cat si al dobitoacelor.., dar si aici s-a inselat! Caci n-a luat dela animale decat doar durata vietii lor ca exemplu, ce eroare indoita!...
Si mai prejos decat animalele s-a pus, caci ele nu se sinucid! Caci indiferent de socotinta lor, ca noi nu trebuie sa ne pregatim pentru o viata viitoare, si ca n-ar fi o judecata dupa moarte, ea este si va rasplati fiecaruia dupa faptele lui.
Prin aceasta credinta in viata viitoare, o, cata valoare capata viata, si cat schimba sensul vietii noastre! Sprijinul si taria vietii de aici e viata vesnica, in care toti vom intra, dupa moarte.
Inchipuiti-va D-voastra, in ce lumina ni se infatiseaza aceasta revolta a omului pacatos, a sinucigasului, atunci cand il asezam si-l privim in lumina unei judecati divine, si in lumina eternitatii...
Si ce ridicola si de plans ni se pare sfortarea lui de a scurta viata aceasta, care, asa in mod natural cum curge ea, cu ziua de maine poate nu va mai fi. Nu e nimeni dintre noi care sa-si numere viata cu veacurile, si cu anii...
Si atunci te-ntreb: de ce incerci sa aduci amurgul zilei tale, la ora zece a zilei?... De ce nu astepti sfarsitul firesc, care poate sa-ti aduca o incoronare, caci seara e atat de placuta si dulce pentru toti?...
Mi se va spune: "Suferinta, nu pot sa mai traiesc si sa sufar".
Crestine, priveste la Mantuitorul, cat a suferit, nu pentru pacatele Lui, ci pentru ale tale.
Si apoi, noi stim prea bine ca noi oamenii, si mai ales crestinii, suntem datori ca fiecare sa ne purtam crucea suferintelor noastre.
Oare nu tot acelasi Mantuitor ne-a zis; "Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia?".
Suferintele vietii de aici, oricat de mari ar fi, nu se pot masura cu rasplata plina de stralucire si fericire, care ne asteapta in viata cea vesnica. Crestine, suferi cu Hristos, vei invia cu El intru bucuria vietii celei nesfarsite.
Iata, alege cu cine vrei sa induri in viata aceasta: cu Hristos, ori cu omul modern care sufera, ca o consecinta a intregii lui vieti, de nesatisfacerea nazuintelor lui si care doreste sa traiasca, dar nu-si gaseste ratiunea traiului.... si atunci sfarseste prin a-si grabi moartea.
Ei ne parasesc, pare ca noi am fi vinovatii, pe care nu vor sa ne mai vada. In parte poate asa este, pentru ca nu am depus destula osteneala, pentru a-i intoarce pe calea luminii, a adevarului, a rezistentei, a luptei, a rabdarii, pe care atat din belsug le avem in credinta Bisericii noastre ortodoxe. Poate ca noi suntem vinovati, pentru ca nu le-am sadit in traiul lor un ideal de viata, care sa-i salveze de la pieire...
Ramane ca macar de acum, fiecare din noi sa se faca un strajer credincios aproapelui sau. Sa spunem celui ce a gresit: frate, iata ai gresit, tu esti de vina, cauta acum si foloseste cainta lui Petru si vei fi mantuit, iar nu te uita la Iuda, caci vei pieri ca el.
Esti in suferinta, si ai cerut de la Dumnezeu si nu ti s-a dat? Vezi care e motivul neimplinirii cererii tale. Poate, dupa spusa Sf. Iacob; "Cereti si nu primiti, pentru ca cereti rau, ca sa le cheltuiti la poftele voastre". Iacob 4-3.
Ti se pare ca esti nevinovat si suferi, priveste la suferintele lui Iacob, ale crestinilor nostri, ale sfintilor, dar mai presus de toate la suferintele Mantuitorului... si vei vedea ca altii au suferit pe nedrept cu mult mai mult decat tine.
Nu esti fericit? apoi tocmai de aceasta nu esti, pentru ca si tu faci cor cu omenirea de astazi, care incearca sa ridice Turnul Babel, fara Dumnezeu, si inca si cu o revolta contra voiei si sfaturilor Lui. Si atunci te-ntreb: cum poti fi si gasi fericirea, cand tu lucrezi contra Acelui care are adevarata fericire?
Aici vedem intocmai implinindu-se cuvintele psalmistului care zice: "De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni ziditorii; de n-ar pazi Domnul cetatea, in zadar ar veghea pazitorii" Psal. 126-1.
Fratilor, de aceea suntem sortiti blestemului pustiitor si tuturor groaznicelor sfarsituri, pentru ca nu avem pe Dumnezeu de Stapan si Parinte.
Sa stim ca, din momentul in care Biserica nu mai stapaneste duhurile, avem ceea ce avem.
Fratilor, sa ne rugam si noi impreuna cu Sfantul Grigore Palama, ca Dumnezeu sa lumineze intunericul nostru, si astfel sa ne invrednicim de lumina si deci de fericire, acum si in viata care va sa vina. Amin.
Protos. Dr. Vasile Vasilache
(din volumul "DUMNEZEU ESTE LUMINA" – Predici rostite la Iasi intre anii 1935-1939)
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.