Părintele Sabin Vodă: În ce măsură ruperea de lume, lepădarea de viaţa deşartă, despătimirea şi înstrăinarea despre care vorbeşte Sfântul Ioan Scărarul în cartea sa ar fi teme valabile şi pentru omul din lume?

Părintele Teofil Părăian: Pentru omul din lume nu se poate pune problema înstrăinării spaţiale, nu se poate pune problema lepădării de lume spaţial, ci doar moral. Adică orice om care vrea să fie cu Dumnezeu trebuie să-şi schimbe mintea, să gândească cu gândurile lui Dumnezeu, cu gândurile lui Hristos, să nu se asemene chipului acestui veac. În cazul acesta, are în vedere lepădarea de lume, aşa cum se poate realiza pentru orice om.

Când e vorba de lepădarea de lume a călugărului, ea trebuie să fie şi o lepădare de lume realizată în spaţiu, adică ieşirea din contextul existenţei lui şi trăirea într-o altă sferă.

În mănăstire, de pildă, sau în pustnicie, retragere, într-un loc în care nu mai există zgomotul lumii acesteia, ci este o linişte cât mai deplină, în care omul poate să se cunoască pe sine, găseşte timp pentru rugăciune şi meditaţie, pentru a se cerceta pe el însuşi, găseşte timp pentru Dumnezeu.

Ce este aceea, părinte, viaţă deşartă, că prima treaptă e lepădarea de viaţa deşartă?

Adică lepădarea de viaţa obişnuită şi mai ales ceea ce complică viaţa sau de viaţa fără importanţă pentru cel care vrea să înainteze în viaţa spirituală. E vorba de o viaţă care îl orientează pe om spre Dumnezeu, nu spre lumea aceasta. Noi la înmormântare avem o alcătuire, care se şi cântă: "Cu adevărat deşertăciune sunt toate şi viaţa aceasta este umbră şi vis". Dintr-un anumit punct de vedere, bineînţeles, pentru că viaţa este un dar de la Dumnezeu, viaţa este o realitate, viaţa este fondul existenţei fiinţelor care trăiesc. Aşa că nu putem să socotim că viaţa fizică, de pildă, este o viaţă deşartă, dar putem să socotim că viaţa pământească este de multe ori împreunată cu lucruri care nu sunt foarte importante pentru viaţa spirituală. Şi aceasta înseamnă lepădarea de viaţa deşartă. Dumnezeu ştie unde se poate spune că e deşertăciune şi unde nu e deşertăciune. În orice caz, fondul ca atare este o realitate, viaţa fizică pe care se realizează viaţa spirituală. Întâi trebuie să trăieşti ca să poţi apoi să acţionezi.
Părinte, Sfântul Ioan scrie apoi despre despătimire, deci nu nepătimire, ci despătimire ca fiind o treaptă următoare în ceea ce el numeşte ruperea de lume sau de cele ale lumii. De altfel, Domnul Hristos ne-a zis că voi nu sunteţi din lume, sunteţi în lume, dar nu ca lumea. La ce se referă această despătimire?

Cred că este vorba despre o stare sufletească în care lucrurile lumii acesteia nu au o pondere deosebită, desfacere de gândurile lumii acesteia, o desfacere de obiceiurile care nu se potrivesc cu ceea ce ştim noi că e o viaţă binecuvântată de Dumnezeu, despătimirea de lucrurile care pe alţii îi reţin, pentru că sunt împătimiţi de ele şi pe care alţii le părăsesc pentru că pot să le depăşească.

Părinte Teofil, în continuare Sfântul Ioan Scărarul vorbeşte despre viaţa noastră ascetică, despre practicarea virtuţilor. Mai întâi scrie despre câteva virtuţi fundamentale, cum ar fi ascultarea, pocăinţa, pomenirea morţii şi plânsul de bucurie făcător. Să ne oprim puţin asupra acestora, din perspectiva omului care este în lume, care are viaţă de familie sau, oricum, care trăieşte în societate.

În ceea ce priveşte ascultarea, toţi creştinii sunt datori cu o ascultare de Dumnezeu. Ca să-L asculţi pe Dumnezeu, trebuie să-I dai dreptate lui Dumnezeu. Cât de importantă este ascultarea înţelegem din faptul că Domnul Hristos, când a vrut să spele picioarele ucenicilor Săi, i-a spus Sfântului Apostol Petru: "Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine".

Deci Sfântul Apostol Petru se împotrivea din motivele lui, din motive de ordin, să zicem aşa, spiritual. Adică nu voia să facă Domnul Hristos cu el ceea ce socotea că e mai presus de vrednicia Apostolului. Domnul Hristos i-a spus atunci: "Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine". Deci iată ascultarea aceea care te modelează, care-ţi dă posibilitatea să fii altul decât eşti tu fără modelarea aceea. E vorba de intervenţia lui Dumnezeu pentru schimbarea ta.

Or, lucrul acesta s-a văzut în împrejurarea aceea în care Domnul Hristos i-a zis Sfântului Apostol Petru: "Mână la larg şi lăsaţi mrejele ca să pescuiţi". Şi Sfântul Apostol Petru a zis: "Doamne, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare". Deci, dacă ar fi după mine, n-aş mai arunca mreaja cu gândul să pescuiesc, dar dacă e vorba să Te ascult pe Tine, atunci renunţ la părerea mea şi fac ceea ce-mi spui Tu. Deci arunc mreaja în mare. Ceea ce a şi făcut şi a prins mulţime mare de peşte.

Deci Sfântul Apostol Petru nu s-a aşteptat la pescuirea minunată, după ce o noapte întreagă n-a prins nici un peşte. Aşa că în aceasta ar consta ascultarea, să faci ce vrea Dumnezeu şi să nu faci ce vrei tu, dacă nu vrei ce vrea Dumnezeu.

Scrie apoi Sfântul Ioan Scărarul că o virtute fundamentală este pocăinţa. Cum trebuie să înţelegem noi, cei de astăzi, pocăinţa? Într-o societate în care trebuie să fim sinceri, se pune problema competiţiei, se pune problema concurenţei. Adică şi copiii sunt învăţaţi, chiar de părinţii lor, să fie cei mai buni. În ce măsură se pot înţelege lucrurile acestea sau dacă se pot înţelege?

Capitolul al V-lea din "Scara", unde-i vorba despre pocăinţă, este îndemnător la pocăinţă, în înţelesul de schimbarea direcţiei dinspre rău spre bine. Sunt şi nişte exagerări în legătură cu o mănăstire în care, cu titlul că se pocăiesc, se chinuiau cei care păcătuiseră şi care voiau să părăsească cele rele, dar nu erau mulţumiţi doar cu atât, ci voiau cumva şi să se chinuie pentru relele făcute odinioară. Cred că e totuşi o exagerare, e un capitol care pe mine în general m-a neliniştit, m-a nemulţumit şi parcă aş fi vrut să nu fie în "Scară" şi totuşi este. Poate că pe unii îi ajută să fie mai cu multă seriozitate, mai cu multă râvnă pentru schimbarea spre bine. În orice caz, pocăinţa este o realitate, adică noi ne gândim la pocăinţă cu nădejde şi cu bucurie, ne gândim la pocăinţă având faţa spre viitor, nu atât spre trecut.

Şi învăţăm de la Sfântul Ioan Scărarul să avem în vedere şi aspectul acesta al înlăturării celor rele şi al realizării celor bune, pentru că pocăinţa oricum trebuie să aibă roade. Nu-i destul să-ţi pară rău de-un lucru făcut rău, ci trebuie să faci bine, binele acela cu care ai putea să astupi răul de odinioară.

Interviu acordat de parintele Teofil Părăianu, părintelui Sabin Vodă, la Radio Reîntregirea din Alba Iulia.

Extras din cartea "Paşi pe calea duhovnicească", Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2010.

.

• Scara - autorul si cuprinsul lucrarii
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Scara si treptele virtutii
  Publicat in : Religie
• Scara Raiului, in iconografie
  Publicat in : Pictura