Evanghelia din "Duminica Slabanogului" ne descopera ca "in Ierusalim era o Scaldatoare a Oilor, numita Vitezda, care avea cinci pridvoare. In acelea zacea o multime de bolnavi: orbi, schiopi, uscati, asteptand miscarea apei. Caci ingerul Domnului se pogora la vreme in scaldatoare si tulbura apa. Si cel ce intra cel dintai, dupa tulburarea apei, se facea sanatos de orice boala era stapanit" (Ioan 5, 1-4). Din multimea celor aflati in suferinta, evanghelistul se opreste asupra unui om, un paralitic. El suferea de acesta boala de 38 de ani. Hristos il intalneste si il intreaba daca doreste sa se faca sanatos. Acesta ii raspunde: "Doamne, om nu am ca, atunci cand se tulbura apa, sa ma arunce in scaldatoare. Pana ce vin eu, coboara altul inaintea mea" (Ioan 5,7)
Am intalnit de multe ori expresia "nu am om care sa ma arunce in scaldatoare". Expresia nu facea aluzie la Biserica, la dorinta de vindecare, ci la reusita imediata.
Omul de astazi nu-si mai pune problema in termeni de vrednicie sau nevrednicie. Pentru el nu mai este important sa stie daca este inzestrat sa faca anumite lucruri. Se crede bun la toate. Pentru el este important sa fie in "apa tulburata" de omul impatimit, nu de inger. Sa fie cat mai adanc inradacinat in lume. El crede ca esti om atat cat stii sa te descurci in societate, nu cat cuprins launtric ai.
Asta e lumea in care traim. Spune-i unui roman (pe ei ii cunosc mai bine), ca ai o treaba de rezolvat si vei vedea ca se va gasi cineva sa se angajeze, fara rezerve, in a te rezolva. E omul care "arunca in scaldatoare". Ajuns in aceasta scaldatoare, ajungi sa "mergi" mai usor prin lume. Paradoxul e urmatorul: cu cat te misti mai usor in lume in acest fel, cu atat esti mai intepenit in a te misca in Imparatia Cerurilor. De ce? Pentru ca mersul din aceasta lume e doar pentru a risipi si a saraci. Iar acest mod de miscare, nu-ti poate asigura "plimbarea" in lumea de dincolo. Nu intamplator se canta in Biserica "toata grija cea lumeasca sa o lepadam".
Asa cum se spune despre Biserica Ortodoxa ca este invechita, ca refuza noul, ca nu vrea sa se modernizeze, la fel este privit si omul care intra intr-o alta scaldatoare: in Biserica. Acest om nu intra pentru a profita de ceilalti, ci pentru a se vindeca si astfel, iesit in lume, el nu poate aduce decat tamaduire.
Dar acest om al Bisericii, nu stie sa insele, sa minta, sa fure. E un om incomod pentru cel scufundat in lume, caci nu lasa loc de insotire. Omul scaldat in grijile lumii, e omul care cauta solutii. Cel coborat in viata Bisericii nu mai are cautari, el a gasit. El nu mai alearga printre ceilalti. Dimpotriva, doreste sa se odihneasca in ei.
Omul lumii se crede sanatos, nu are nevoie de tulburarea apei de catre inger. Isi doarme lenea unui trup obosit de senzatii tari. E omul stors de prezentul lipsit de sensuri. Ce va fi dincolo de sfarsitul chipului acestei lumi, nu-l intereseaza pe acest om. Nevoia de a corespunde vremurilor, l-a indemnat sa se scalde in lumea inutilului. El crede ca totul poate fi adunat si consumat. Ce trist! E totusi bolnav, e slabanogit, vine vesnicia si el nu va mai putea merge niciodata.
Sunt doar cateva ganduri!
Adrian Cocosila
-
Scaldatoarea Vitezda - Ierusalim
Publicat in : Biserica in lume -
Minunea de la scaldatoarea Vitezda
Publicat in : Predici de duminica -
Slabanogul de la scaldatoarea Vitezda
Publicat in : Duminica Slabanogului -
Minunea de la scaldatoarea Vitezda
Publicat in : Duminica Slabanogului -
Scaldatoarea Vitezda
Publicat in : Duminica Slabanogului
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.