Prima duminică de după cea a Sfintei Învieri este trecută în calendarul ortodox cu numele de Duminica Sfântului Apostol Toma. Pe nedrept este etichetat, în popor, acest apostol al Domnului ca fiind „Necredinciosul”. Cine citeşte Evangheliile constată lesne că şi ceilalţi zece apostoli (Iuda se spânzurase, iar Matia a fost ales să-i ia locul abia după pogorârea Sfântului Duh) s-au îndoit că Iisus ar fi înviat din morţi, chiar mai mult decât Toma.

Doar că lor li s-a arătat Domnul, pe când Toma lipsea. O tradiţie pioasă dă mărturie şi astăzi, mai ales prin vocea unor creştini din India, că Toma ar fi ieşit afară din casa unde „erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor” (Ioan 20, 19) spre a cumpăra de mâncare pentru toţi. Ar fi fost singurul care şi-ar fi asumat, cu multă îndrăzneală, această ieşire. Încât mai degrabă ar fi meritat supranumele de „Curajosul”. Că a fost sau nu aşa, un lucru ştim sigur din Evanghelii: că Toma nu era de faţă când li S-a arătat Domnul pentru prima dată, după Înviere, ucenicilor, ci o săptămână mai târziu, dar tot acolo unde erau ucenicii adunaţi. Întrebarea care se ridică este: de ce nu i s-a arătat Domnul lui Toma acolo unde acesta era singur, de ce a aşteptat să vină alături de ceilalţi zece? Şi o alta: ce avem de înţeles noi din modul în care Se face cunoscut El după Înviere ucenicilor (inclusiv femeilor mironosiţe)?

În cea de a doua dintre Evangheliile sinoptice găsim un rezumat al acestor apariţii minunate ale lui Iisus Cel înviat: „Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau. Şi ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut. După aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină. Şi aceia, mergând, au vestit celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut. La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat” (Marcu 16, 9-14).

Sfânta Tradiţie ne spune că prima dată i S-ar fi arătat Maicii Sale. Aşa a şi fost firesc, se cuvenea ca, aşa cum Eva a primit prima şi cuvântul satanei, şi blestemul la alungarea din rai, tot aşa Eva cea nouă să primească mai întâi încredinţarea că Fiul său, Iisus, a înviat cu trupul din morţi. A fost trecut sub tăcere acest lucru de către toţi cei patru evanghelişti tocmai din dorinţa de a nu crea suspiciuni, invocându-se mărturia unei Mame despre învierea Fiului său. Însă, dincolo de acest fapt neconsemnat decât de Sfânta Tradiţie, în Evanghelii citim că Maria Magdalena L-a întâlnit singură pe Domnul, ca şi, apoi, toate femeile mironosiţe ce alergaseră cu miruri (Cf. Matei 28, 9; Marcu 16, 1; Luca 23, 56 şi 24, 1). Dar Toma nu L-a putut vedea decât atunci când erau de faţă şi ceilalţi ucenici. De asemenea, la doi dintre ucenici, Luca şi Cleopa, li S-a arătat Iisus, dar fără a Se lăsa cunoscut de către ei până când le-a împărţit lor pâinea euharistică. Însă, imediat ce li S-a făcut cunoscut, El S-a şi făcut nevăzut (Cf. Luca 24, 13-32). Asta înseamnă că numai celor care au îndrăznit să-L caute la mormânt, care au riscat de dragul de a face cele rânduite pentru trupul Celui pe Care-L credeau mort, adică mironosiţelor, li S-a arătat mai întâi, chiar şi în solitudine (cazul Mariei Magdalena). Ceilalţi au aflat ulterior, dar nu L-au întâlnit pe Hristos, mai întâi, decât în comunitatea alcătuită din măcar doi ucenici.

Altfel spus, Fiul lui Dumnezeu se arată direct şi la nivel personal celor care-şi înving toate fricile şi-L caută pe Dânsul cu multă credinţă şi cu dragoste. Ceilalţi au şansa de a-L întâlni, dar mai întâi în comunitate. Cuvântul rostit de Mântuitorul, cum că „acolo unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20) capătă, în această lumină, şi alte valenţe. Înţelegem că Hristos Domnul se poate arăta sau revela în chip nemijlocit, la nivel personal, dar că, atunci când constatăm că noi nu suntem pregătiţi pentru aceasta, fiind prizonierii multor frici sau ai necredinţei, avem şansa de a-L întâlni în comunitatea Bisericii: în comuniunea euharistică (precum Luca şi Cleopa), precum şi în toată rugăciunea de obşte (precum cei zece, apoi cei unsprezece apostoli). Tocmai de aceea e greşit a accentua până la exclusivism rugăciunea şi trăirea personală; e nevoie ca, întotdeauna, să facem loc şi celei din comunitatea credincioşilor. Aşa se explică de ce mulţi dintre cei ce nu pot crede, care sunt măcinaţi de multe îndoieli, nu se pot ruga deloc acasă, dar se întăresc mult duhovniceşte în momentul în care participă la rugăciunea din biserică, cu precădere la Sfânta Liturghie. Mai ales după înălţarea Domnului Iisus la cer, la 40 de zile de la învierea Sa cu trupul, cei ce făceau parte din Biserica Sa se adunau zilnic în templu şi în casa unde se frângea pâinea euharistică (Faptele Apostolilor 2, 46). Asta i-a întărit în credinţă şi a făcut posibilă primirea harului Duhului Sfânt la Cincizecime, aceasta ne este şi nouă, creştinilor de azi, model şi ideal, îndemn şi întărire în credinţă.

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro

.

• Indoiala
  Publicat in : Editoriale
• Indoiala dezbina, credinta uneste!
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Indoiala lui Toma nu este identica cu indoielile noastre
  Publicat in : Duminica Tomei
• Indoiala si viata crestina
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Duminica Sfantului Apostol Toma
  Publicat in : Duminica Tomei