Parintilor si fratilor si iubiti credinciosi,
Iata care a fost istoria praznicului Intampinarii Domnului. Nichifor Calist, un istoric bizantin din secolul XIV, spune: Arhanghelul Gavriil s-a aratat sfantului si dreptului Simeon si i-a spus ca nu va muri pana ce nu va vedea pe Hristos Domnul.

Iar marele istoric Egesip descrie mai pe larg istoria acestui praznic, zicand: de la zidirea lumii si pana la moartea lui Avraam au trecut 3.407. In vechime, adica de la Set pana la Avraam, oamenii traiau foarte mult, cum a trait Adam 930 de ani, cum a trait Matusalem 969 de ani, Set 812 ani si Eva 950. Dar dupa aceea, a inceput sa scada viata omului; inainte de potop, a zis Dumnezeu sa fie anii omului 120, iar pentru cei drepti numarul acesta a fost intrecut. Pentru ca il vedem pe Avraam ca traieste 175 de ani. Deci de la Adam pana la Avraam a scazut viata omului cu 755 de ani. De la Avraam si pana la imparatul Ptolemeu Filadelf, cand traia si Sfantul Simeon Batranul, au trecut 1700 ani (Prolog, februarie).

Si in timpul acestui imparat Ptolemeu, care traieste cu 283 de ani inainte de venirea Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, s-a intamplat un mare eveniment cu Sfanta Scriptura. Atunci s-a facut traducerea ei din limba evreiasca in cea elineasca, numita Septuaginta, pentru ca a fost talcuita de 70 de mari carturari, pe care imparatul Ptolemeu Filadelf i-a pus sa talcuiasca Scriptura, deoarece evreii erau in robia lor. Si intre acesti 70 de barbati care au talcuit Dumnezeiasca Scriptura a fost si Sfantul Simeon Batranul, care pe vremea aceea avea 77 de ani. Si s-a impartit Biblia, dupa cum spune istoricul Egesip, in 70 de parti, iar fiecare carturar si preot, care era pus la talcuirea Scripturii, avea o parte a ei. Deci unul talcuia Facerea, altul Iesirea, altul Numerii, altul Deuteronomul si altul cartile Regilor, si celelalte care urmeaza in Scriptura.

Iar sfantului si dreptului Simeon (care, cum am spus, era batran de 77 de ani) i-a cazut sa traduca pe Sfantul Prooroc Isaia, care vorbeste de nasterea Mantuitorului din Fecioara. Si traducand el, a ajuns la locul unde Duhul Sfant spune prin gura acestui prooroc: „Iata, Fecioara in pantece va lua si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuil“ (Isaia 7, 14), care se talcuieste: „Cu noi este Dumnezeu“. Si acest om, cu toate ca era sfant si carturar mare, cand a auzit acest cuvant din Scriptura, s-a indoit: “Cum poate o fecioara sa nasca? Ca fecioara nu poate sa nasca, fara numai femeia care a trait cu barbat, numai aceea poate sa nasca. Si si-a zis in mintea lui, ca om, ca locul care s-a pus mai inainte de el in Scriptura nu e bun. Si si-a luat, fiindca fiecare talcuia in camaruta lui, exemplarele Scripturii, ce se scriau atunci pe piele de vitel sau pe piele de ied. Si a luat Sfantul Simeon cutit si a ras de pe membrana textul acela: „Iata, Fecioara in pantece va lua…“ si a scris dupa mintea lui altceva: „O tanara tainuita de barbatul sau va lua in pantece“ (Cuvant la Mineiul lui februarie).

Cata hula era aici: dintr-o fecioara facuse o femeie care a cazut pe ascuns de barbatul ei! Si a scris asa, ca i s-a parut lui ca asa trebuie sa fie: o tanara care fara stirea barbatului a trait cu altul poate sa nasca, macar ca nu-i femeia acelui barbat, dar fecioara sa nasca nu se poate. Asta-i mintea omului, dar nu a lui Dumnezeu. Si fiindca era seara, s-a dus sa se odihneasca. Si cand a venit dimineata in camera sa, unde avea de lucru, a gasit scris din nou, mai frumos: „Iata, fecioara in pantece va lua…“. Si s-a minunat intrebandu-se : Cine a intrat noaptea asta la mine si mi-a sters sensul si a scris altfel decat am scris eu? Si a ras a doua oara de pe membrana cuvantul cel hotarat de Duhul Sfant: „Iata, Fecioara…“ si scris: „O tanara tainuita de barbatul sau…“. Si a tradus mai departe, pana seara, si atunci i-a zis gandul: „Lasa ca am sa incui camara, am sa pun lacat, sa vedem cine o sa intre sa mai poata sterge ceea ce am scris eu!“. Si s-a dus sa se odihneasca. Si cand a venit, a treia zi, a gasit a doua oara, mai luminat si mai frumos: „Iata, Fecioara in pantece va lua…“; si s-a speriat, caci stiuse usa incuiata, si si-a zis: „Cine a putut sa stearga acest text pe care l-am sters eu si sa scrie iar cum era scris inainte?“.

Si a indraznit si a treia oara sa stearga, si atunci l-a prins de mana Arhanghelul Gavriil, iar el a cazut cu cutremur la pamant: „Stai, Simeoane! Au ti se pare ca acest lucru este cu neputinta la Dumnezeu? Adica Dumnezeu, Care a facut pe femeie din barbat la inceput fara de barbat – ca Adam a nascut femeie din coasta lui fara amestecare de femeie –, nu poate sa scoata barbat din fecioara fara de barbat si fara sa-si strice pecetile fecioriei ei? Deci, pentru ca n-ai crezut cuvantul Domnului, care se va implini la vremea lui, iata vei trai si n-ai sa mori pana ce n-ai sa vezi cu ochii tai pe Hristosul Domnului si pana n-ai sa-l pipai cu mainile tale“. Si s-a dus Arhanghelul Gavriil de la dansul. Si era Simeon atunci, cum v-am mai spus inainte, de 77 de ani.

Si de la faraonul Ptolemeu Filadelf si pana la venirea Domnului au trecut 283 de ani. Acestia si cu 77 fac la un loc 360 de ani. Atata a trait Simeon Batranul. Si era o spaima in Ierusalim, ca atatea randuri de oameni murisera si lumea se minuna ca omul acesta traieste, nu dupa legile firii, ci dupa minunea lui Dumnezeu. Ca el era legat si nu spunea la nimeni taina ce-a vazut-o. Dar toti carturarii legii vechi stiau ca el traieste de 360 de ani, intr-un timp cand nimeni n-a mai trait atata. Ca v-am spus ca de la Adam pana la Avraam au scazut 755 de ani din viata omului si a ramas Avraam cu 175 de ani. Si Isaac a trait 182, iar Iacov 147 de ani. Iar de la Avraam pana la David, timp de 839 de ani, a mai scazut 100 de ani din viata omului si Duhul Sfant a hotarat prin gura lui David: „Zilele anilor nostri sunt saptezeci de ani; iar de vor fi in putere, optzeci de ani… “ (Psalmii 89, 10-11).

Va sa zica Sfantul Simeon Batranul traieste dupa ce Duhul Sfant a hotarat prin gura lui David sa traiasca oamenii 70 de ani, iar de vor fi in putere, 80. Si dupa alcatuirea firii, unii din ei traiesc si astazi pana la 130-140, dar mai mult nu. Deci minune mare era sa vezi un om de 360 de ani, in timpul de la David pana la Hristos, imparatul Ptolemeu traind cam la 600 de ani dupa David! Si iata cum a luat fiinta, praznicul de astazi. Acestui Sfant Simeon, pe care l-a legat Dumnezeu prin graiul Arhanghelului Gavriil sa nu moara pana ce nu va vedea pe Hristosul Domnului, ii spuneau la Templul din Ierusalim, si carturarii, si arhiereii, “Simeon cel fara de moarte“, pentru ca ei credeau ca nu va mai muri. Si-l intrebau: “Pana cand ai sa traiesti tu?“. Iar el spunea: “Pana cand va voi Domnul“. Dar nu spunea taina, ca l-a legat pe el Domnul.

Iar cand a venit Prea Sfantul nostru Dumnezeu cu trup, Cel Ce s-a nascut din Prea Curata Fecioara Maria, la 40 de zile in biserica, dupa randuiala legii evreiesti, sa aduca jertfa de curatire doua turturele sau doi pui de porumb, acest om sfant si drept – caci spune Evanghelia de azi ca era drept si temator de Dumnezeu – a venit in biserica, indemnat fiind de Duhul. Duhul Sfant i-a zis lui Simeon: “Batrane care esti legat de ciolanele astea vechi, du-te acum in biserica si vezi pe Acela despre Care, cu 283 de ani in urma, nu credeai ca se va naste din Fecioara! Du-te si-L vezi, du-te si-L ia in brate, si te dezleaga de la Dansul, ca El te-a legat, prin Arhanghelul Gavriil!“. Si s-a dus Simeon in Templul lui Solomon.

Acolo erau mii de evrei cu prunci de 40 de zile pentru curatire. Dar venind batranul Simeon, garbov si foarte plecat, cu vederea si auzul slabite, s-a facut de unde era Maica Domnului – intre atatea mii de femei si barbati – o raza de lumina ca soarele. Si pe acea raza de lumina el a mers pana la Maica Domnului. Iar Mantuitorul stralucea in bratele Maicii Domnului ca fulgerul. Si cand L-a vazut batranul Simeon, L-a luat in brate si cu lacrimi a spus: „Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa Cuvantul Tau in pace“, adica acum da-mi, Doamne, drumul sa ma duc cu liniste in cealalta lume, „ca vazura ochii mei mantuirea Ta“. Caci Tu ai venit sa mantuiesti lumea, „ca vazura ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetii tuturor popoarelor…“. Auzi, n-ai venit sa mantuiesti numai pe evrei, ci pe toate popoarele lumii! Si a mai zis: „… lumina spre descoperirea neamurilor“; adica prin acest Prunc se va descoperi lumina la toate popoarele pamantului. Si la urma a zis: „… si slava poporului tau Israil“, pentru ca dupa trup Mantuitorul se trage din neamul lui David si al lui Avraam, deci din neamul evreiesc. Si este slava pentru poporul acela. Si zicand aceasta, batranul s-a risipit acolo in biserica. Si osemintele lui le-au ingropat langa biserica si le-a adus imparatul roman mai tarziu la Constantinopol.

Iubiti credinciosi, asa s-a intamplat Intampinarea Domnului. Dar oare de ce femeile veneau la 40 de zile in biserica, sa aduca jertfa de curatire lui Dumnezeu? Oare exista legea aceasta si in legea darului? Da, exista, pentru ca in legea veche a spus Moise in Levitic (cap. al XII-lea): „Toata femeia care va zamisli si va naste… necurata este“; pana la 40 de zile sa nu se culce cu barbatul sau si la 40 de zile sa aduca pruncul sa-l imbisericeasca in biserica, sa i se faca aghiasma si sa aduca jertfa de curatire lui Dumnezeu, si apoi poate sa intre in biserica. Asa era in legea veche si aceasta randuiala s-a pus in legea darului la fel. Dar oare se pazeste in legea darului? Ne-a venit la ureche ca nu. Ne-a venit la spovedanie si ni s-a spus ca barbatii n-au rabdare si femeile n-au ce face si nu pazesc curatenia pana la 40 de zile. Si aceasta e mare pacat. Pentru ca copiii care se nasc din aceste amestecari, daca barbatul se impreuna cu sotia pana ea nu se curateste, se nasc orbi, rahitici, cu oasele moi si cu nici un fel de fericire in viata.

E o pedeapsa a lui Dumnezeu ca n-au infranare nici macar sase saptamani, pana se curateste femeia de urmele nasterii ei. Deci luati aminte de la praznicul Intampinarii si aduceti-va aminte sa nu va ispiteasca satana ca sa nu paziti curatenia dupa copiii dumneavoastra, ca veti fi sub blestem si veti avea pagube si scarbe in viata aceasta, iar dincolo – munca cea vesnica. Ca si legea casatoriei are o masura de curatenie. Nu dezlegati fraul – nici barbatul, nici femeia – ca dobitoacele, macar ca si acelea au randuiala lor. Cat timp femeia este in timpul necuratiei ei, barbatul n-are voie sa se culce cu dansa; la fel timp de 40 de zile dupa nastere, cat este in curatenie, n-are voie; nici in sarbatori, nici in posturi, in duminici si asa mai departe. E o masura de curatenie pentru toti, si daca nu e pastrata, din mocirla asta ne ducem in fundul iadului.

Dar oare de ce trebuie sa aduca doi pui de porumb, iar cei mai bogati un miel fara meteahna, adica nici schiop, nici chior, nici cu vreo alta meteahna in trup? Acesta era simbolul lui Hristos celui desavarsit, Mielul lui Dumnezeu. Si simbolul desavarsirii jertfei noastre, adusa lui Dumnezeu, care trebuie sa fie curata, nu intinata de furtisaguri, sau de alte pacate. Iar cel mai sarac aducea jertfa doua turturele sau doi pui de porumb. De ce se aducea jertfa de catre cei saraci porumbelul? Pentru ca porumbelul este o pasare care foarte mult iubeste pe sotia sa, si sotia pe el. Mare dragoste este intre porumbei. Asa trebuie sa traiasca sotul cu sotia, in mare unire, in mare dragoste, in mare blandete. Ca zice Hristos: „Fiti intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii!“. Si ce mai face porumbelul, chiar si cel salbatic din padure, si turturica? Daca i-a murit sotul, pana la sfarsitul vietii el nu se mai insoteste. Tot asa si turturica. De aceea spune Sfantul Efrem despre calugari: „Pentru ce oare, monahe, cu turturica cea vaduva te-a asemanat pe tine proorocul, care niciodata sotie nu mai cauta, si se tine in vai si in pustie, cautandu-si linistea? Asa trebuie sa fie calugarul: pururea fara casatorie, pururea cautand pe Hristos“.

Asa face si porumbelul salbatic: dupa ce i-a murit sotia, el zboara prin munti, pe dealuri, prin poiene, prin vai, si plange dupa sotia lui. Dar nu se mai casatoreste cu alta, si niciodata nu sta pe craca verde, ci totdeauna pe craca uscata. Eram cu oile – ca eu am fost cioban la munte – acum vreo zece ani si pe piciorul unui deal pandeam niste porumbei salbatici. Poate erau si aceia stingheri, ca de cate ori veneau, stateau pe varful unui mesteacan uscat. Si ma minunam de ce stau pe cel uscat, cand tot codrul e verde! Iata de ce stau pe pom uscat: aceasta este o taina si un simbol. Caci spune Marele Vasile ca din toate zidirile lui Dumnezeu pururea ne invatam cele ale intelepciunii. Caci toata lumea aceasta simtita si vazuta este scoala sufletelor celor cuvantatoare. Stiti de ce nu sta porumbelul si turturica pe lemn verde dupa ce i-a murit sotul? Lemnul verde e simbolul dulcetii omenesti, caci ceea ce-i verde si sanatos traieste in indulcirea veacului de acum, iar lemnul uscat e simbolul ca femeia, dupa ce i-a murit barbatul, nu se mai indulceste cu alt sot. Sa stea pe ramura uscata!

Acesta e simbolul uscaciunii, al foamei, al setei, al chinului, al trudei – asa spun dumnezeiestii Parinti. Porumbelul care sta pe lemn uscat ne arata noua sa ne uscam cu postul, cu lacrimile, cu umilinta, cu foamea si cu setea. Femeia careia i-a murit barbatul sa planga, sa se roage, sa duca o viata curata si cinstita, si de foarte mare fericire se va invrednici daca va ramane asa pana la sfarsitul vietii ei. Iar daca nu poate, atunci dupa ingaduinta marelui Pavel, poate sa se marite, dar mai bine este daca ramane nemaritata si petrece in post, in rugaciune, in foame si in sete, in truda si in osteneala, plangand nu dupa mirele ce l-a avut, ci dupa Hristos; dupa Acela sa suspine, dupa Acela sa planga, ca trebuie din nou sa fie cu Acela cu Care s-a impreunat la botez, ca Acela sa ne duca pe noi nu la unirea cea trupeasca, ci la cea duhovniceasca si la bucuria cea fara de margini din ceruri.

Iubiti credinciosi, dar de ce spune oare evanghelia de astazi ca batranul Simeon a blagoslovit pe dreptul Iosif si pe Maica Domnului? Dupa unii istorici, el a fost preot al legii vechi; altii zic ca nu, ci a fost un om drept, batran si sfant. Dar mai tarziu el s-a aratat oarecarora dintre sfinti imbracat preoteste, dupa randuiala legii vechi, si cu un toiag verde in mana, incredintand ca a fost preot. Dar pe cine blagosloveste Simeon? Pe Maica Domnului si pe Pruncul pe Care-L tine in brate. Vedeti smerenia lui Hristos? Vedeti bunatatea Lui cea fara de margini? Se lasa blagoslovit de un om drept. Cel Ce blagosloveste toate popoarele pamantului si toate tarinile, si toate viile, si toate mosiile, si toate vietuitoarele din apa, din aer si de pe uscat, Se lasa blagoslovit de un om, care avea darul preotiei. Vedeti cat de mare e preotia? Duhul Sfant da preotia preotului, dar ne invata ca si Insusi Dumnezeu S-a smerit ca sa fie binecuvantat de preot, de dreptul Simeon. Astazi, Dumnezeu Cuvantul, Care a facut cerul si pamantul, vine, Se face prunc intru smerenie si blandete si, tacand, Se lasa binecuvantat de un preot al legii vechi. Dar atunci cu cat e mai mare un preot al legii darului? N-am vreme sa va spun. Iar dumneavoastra, cand treceti pe langa un preot, poate nici buna-ziua nu-i ziceti. Vai de cel ce face asa! Sa stiti dumneavoastra ca arhiereii si preotii in lumea aceasta sunt izvoarele binecuvantarii.

Deci fericit, de trei ori fericit este acela care doreste pururea sa fie blagoslovit de arhiereu si de preot! Cand treci pe langa un preot, chiar daca este departe, ia-ti caciula din cap, du-te si zi: “Blagosloveste-ma, parinte sfinte!“ Caci zice dumnezeiescul Gura-de-Aur: „a preotului este numai a deschide gura si darul le lucreaza pe toate“. Si mai zice acelasi: “Sfanta este limba preotului si preasfanta este gura lui“. Si cand te-ai dus la el si te-a binecuvantat, Domnul te-a umplut de toata blagoslovenia Duhului Sfant, ca nu el blagosloveste, cu Duhul Sfant cu Care este imbracat. Iata ce pilda ne-a dat Mantuitorul la sarbatoarea de astazi. El, Care blagosloveste pe toti Sfintii si Arhiereii, si pe toti Sfintii Ingeri, Se blagosloveste pe pamant de la un preot? De un batran cinstit? Si apoi, pe cine tine Sfantul Simeon in brate? Pe un prunc. Dar cine era pruncul Acesta? Acesta este Cel ce tine in cumpana si in bratele Sale cerul si pamantul, si toate cerurile cerurilor si toate vazduhurile, si noianurile, si vanturile, si muntii, si toate cetele de sus, si toata zidirea cea de jos; si acum vine cu atata smerenie ca sa-L tina in brate un batran slab, care a asteptat cu suspin si cu umilinta 360 de ani venirea Lui. Iata bunatatea si mila lui Dumnezeu pana unde se coboara, ca vrea sa fie binecuvantat de om, vrea sa fie purtat de om, in nemarginita Lui dragoste, ca si noi la vreme sa dorim blagoslovenia Lui si sa-L purtam pe Dumnezeu. Dar oare nu-L purtam si noi pe Iisus Hristos? Oare numai batranul Simeon L-a purtat? Doamne fereste! Noi Il purtam mai mult decat Sfantul Simeon.

Sufletul omului are chipul si asemanarea lui Dumnezeu, caci are minte, gand si cuvant. Mintea noastra, sufletul nostru sunt chipul si asemanarea lui Dumnezeu, Care sta in minte si in inima, si S-a varsat in toata firea trupului ca focul prin fier, cum arata dumnezeiescul Ioan Damaschin. Deci fiecare crestin, care s-a scaldat in biserica si s-a imbracat cu Hristos, dupa cum canta biserica: “Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat, Aliluia!“, poarta pe Hristos in el. De aceea ne chemam toti crestini, ca purtam pe Hristos in noi, avem pe Dumnezeu Cuvantul si pe toata Sfanta Treime cu noi. Sfantul Simeon L-a purtat in brate, iar noi Il purtam pururea pe Hristos in inima si in minte. Toti suntem purtatori de Dumnezeu, dupa cum a spus Sfantul Ignatie, caci cand l-a intrebat imparatul Traian: „Dar de ce te chemi tu asa, Teoforul? (adica “purtator de Dumnezeu“), el i-a spus: „Nu te nedumeri, Imparate! Ma numesc Teofor pentru ca port pe Dumnezeu in mine; caci toti crestinii care s-au botezat poarta pe Dumnezeu in ei“.

Deci, fratii mei, daca purtam pe Dumnezeu in noi si daca acesta este adevarul si nimeni nu poate sa-l tagaduiasca, atunci cum trebuie sa fie purtarile noastre, cum trebuie sa fie gandurile noastre, cum trebuie sa fie cuvintele noastre, ce fel de miscari trebuie sa facem? Oare ce nu stie Dumnezeu, Care este in noi si pe Care Il purtam pana la moarte? Ce nu stie El din viata noastra? Caci i-a spus lui Iov: „Oare cine este cel ce ascunde de la Mine sfatul?“. Care sfat? Sfatul inimilor. Despre aceasta a proorocit batranul Simeon. Caci dupa ce a spus cele de mai sus, a zis Maicii Domnului: „Iata, Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel“ (Luca 2, 34). Care e caderea, care e ridicarea prin Hristos? Toti care Il hulesc vor cadea de la Dansul, caci de buna voie se desprind de dragostea Lui. Si-apoi, ce i-a mai proorocit Maicii Domnului? „Si prin sufletul tau va trece sabie“. Cand a trecut sabia prin inima Maicii Domnului? La Sfintele Patimi. Maica Domnului a nascut dupa legea firii, dar in acelasi timp mai presus de fire, caci n-a avut dureri. Dar durerea pe care trebuia sa o aiba la nastere a avut-o la sfintele si preainfricosatele Patimi, cand a vazut pe Mantuitorul rastignit, de a suferit nenumarate chinuri si a murit. Deci a trecut sabia prin inima ei nu la nastere, pentru ca n-a cunoscut ea vreodata barbat si de aceea a nascut fara durere. Dar durerea de la nastere a trebuit s-o aiba la patima Domnului, ca sa fie partasa a patimilor si suferintelor Lui. Iubiti credinciosi, luati seama: Hristos a venit spre surpare si stavilire. Toti care se impotrivesc, toti care hulesc, toti care defaima poruncile Lui vor cadea de la El. Si toti care cauta sa-L iubeasca din toata inima si sa faca poruncile Lui se vor ridica prin dragostea Lui la locasurile mai presus de ceruri.

V-am spus aceste putine, la praznicul de azi, ca sa nu ingreuiez auzul dumneavoastra, ca multe sunt care imi vin in minte. Va spun numai atata: tineti minte femeilor, de la praznicul acesta, sa paziti curatenia dupa copii pana la 40 de zile. Daca una ramane vaduva, sa stea pe lemn uscat, ca porumbita cea salbatica, adica sa petreaca in post, in rugaciune, in foame, in sete, si sa suspine dupa Mirele Cel ceresc, dupa Hristos, Care ne-a logodit pe noi cu Sine prin botez. Iar daca nu se va putea infrana si se va casatori, sa se casatoreasca cu un barbat crestin, care n-a mai lasat o sotie incurcata, si sa aiba cununie. Dar cununia nu se mai pune a doua oara pe capul celor ce se cununa, dupa randuiala Sfintilor Parinti. Apoi, sa dorim binecuvantarea preotilor si arhiereilor. Pana veti ramane in viata aceasta, sa doriti blagoslovenia slujitorilor Bisericii, pentru ca Insusi Dumnezeu S-a pogorat de sus, ca sa fie blagoslovit de un sfant preot al legii celei vechi.

Dar sa va mai spun ceva: sa nu boliti de indoiala. Niciodata nu am putea vorbi mai mult de indoiala ca astazi, dar nu-i vreme. De ce a suferit Sfantul Simeon Batranul 283 de ani, cati au fost de la faraonul Ptolemeu Filadelf pana la Hristos? Pentru ca s-a indoit. N-a crezut ca Hristos se poate naste dintr-o fecioara. Si i-a dat Dumnezeu canon sa mai traiasca 283 de ani, ca sa vada pe Cel nascut din Fecioara. Asa s-a indoit Avraam. Caci cand i-a zis Domnul: „Eu sunt Domnul, Care te-a scos din Urul Caldeii, ca sa-ti dau pamantul acesta de mostenire… a zis Avraam: «Stapane Doamne, pe ce voi cunoaste ca-l voi mosteni?». Atunci a zis Domnul catre Avraam: «Sa stii bine ca urmasii tai vor fi pribegi in pamant strain, unde vor fi robiti si apasati patru sute de ani»“ (Facerea 15, 7-13). Dar a stat in robie 430 de ani. De aceea a intrebat Moise: de ce, Doamne, a depasit cei 400 de ani, ca s-au implinit anii. Si a zis Dumnezeu: anii s-au implinit, dar pacatele poporului, nu. Deci, in loc de 400 de ani, le-a dat canon de stat in robie 430 de ani.

De ce n-a murit Moise in pamantul fagaduintei, ci a murit la muntele Nebo? Caci Moise, care a condus poporul acela, a fost cel mai bland om de pe fata pamantului, cum se spune la Numeri: „Moise insa era omul cel mai bland dintre toti oamenii de pe pamant“ (Numerii 12, 3). Pentru o greseala nu a intrat in pamantul fagaduintei, pentru o greseala l-a pedepsit Dumnezeu sa nu treaca Iordanul: pentru ca s-a indoit la stanca Rafidim. Ca Dumnezeu i-a spus: „Ia toiagul si aduna obstea, tu si Aaron, fratele tau, si graiti stancii inaintea lor si ea va va da apa; si le veti scoate apa din stanca si veti adapa obstea si dobitoacele ei. A luat deci Moise toiagul din fata Domnului, cum poruncise Domnul. Si au adunat Moise si Aaron obstea la stanca si a zis catre obste: «Ascultati, indaratnicilor, au doara din stanca aceasta va vom scoate apa?» Apoi si-a ridicat Moise mana si a lovit in stanca cu toiagul sau de doua ori, si a iesit apa multa, si a baut obstea si dobitoacele ei. Atunci a zis Domnul catre Moise si Aaron: «Pentru ca nu M-ati crezut, ca sa aratati sfintenia Mea inaintea ochilor fiilor lui Israel, de aceea nu veti duce voi adunarea aceasta in pamantul pe care am sa i-l dau»“ (Numerii 20, 8-12). Pentru indoiala aceasta Moise n-a vazut pamantul fagaduintei. Asa s-a indoit si Toma la Invierea lui Hristos si a trebuit sa fie mustrat oarecum de Hristos: „Fiindca M-ai vazut, Tomo, ai crezut; ferice de cei ce n-au vazut si au crezut!“.

Hristos a pus astfel fericirea a zecea dupa Inviere, ca sa intareasca credinta celor ce nu vad si cred, precum suntem noi si cum trebuie sa fie toti crestinii pana la sfarsit. Ce spune Apostolul Iacov: „Barbatul indoielnic este nestatornic in toate caile sale“ (Iacov 1, 8). Omul indoielnic care zice: “Oare este, sau nu este Dumnezeu? Oare este iad sau nu este?“, acela este ca un nor pe care il poarta satana cum vrea, caci el nu crede cu fermitate, cu tarie, in existenta lui Dumnezeu. De aceea satana il duce oriunde.

Sa va dau o pilda. A venit un mosneag deunazi si a zis: “Parinte, iata ce am vazut la restaurant in ziua de Sfantul Vasile. Vor merge toti aceia in iad? Eu cred ca nu vor merge toti“. I-am raspuns: “Nu crezi dumneata, dar Duhul Sfant ne spune in psalmi, prin gura Sfantului Prooroc David: Ca Tu esti Dumnezeu care nu voiesti faradelegea, nici va locui langa Tine cel ce vicleneste. Nu vor sta calcatorii de lege in preajma ochilor Tai. Urat-ai pe toti cei ce lucreaza faradelege (Psalmii 5, 4-5). Nu crezi dumneata ca Dumnezeu nu-i partas la faradelegile noastre? Ce spune Scriptura? Pentru ce ai asezat asezamantul de lege al Meu prin gura ta, iar tu ai urat invatatura si ai lepadat cuvintele mele inapoia ta? (Psalmii 40, 17-18). Si mai zice in psalmi: “Pune-voi faradelegea ta inaintea ta si te voi mustra.“ Iar Hristos a spus: “Intrati pe poarta cea stramta, ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o afla. Si stramta este poarta si ingusta calea care duce la viata si putini sunt care o afla.“ (Matei 7, 13-14). Deci nu te mira ca merg multi la joc sau ca cei care merg la bine pe cararea cea stramta sunt putini“. Tot lucrul bun este rar.

Deci nu va indoiti de cuvintele Mantuitorului. Nu sta la indoiala cand e vorba de a implini porunca lui Hristos si de a te feri de pacate. Daca n-a crutat Dumnezeu pe Avraam si pe Moise pentru indoiala, daca nu l-a crutat pe Toma si pe altii care s-au indoit, nu ne va cruta nici pe noi. Aceia au fost sfinti, le-a dat astfel de pedeapsa ca sa nu se munceasca vesnic, dar noi, daca vom trai in indoiala, vom avea nu numai pedeapsa lui Simeon, ci vom avea pedeapsa vesnica. Pe el l-a pedepsit pe merit sa nu moara, pana nu-L va vedea pe Hristos Domnul, dar noi, de nu vom crede ca avem pe Hristos in noi si ca El traieste in noi si stie cuvintele noastre, si gandurile noastre, si faptele noastre, atunci munciti vom fi in vecii vecilor. Mantuitorul Hristos si Prea Curata lui Maica sa ne ajute tuturor, sa nu uitam ca Il purtam in toata vremea in noi, ca El stie toate gandurile noastre. Amin!

Parintele Ilie Cleopa

• Intampinarea Domnului
  Publicat in : Calendar ortodox
• La ce te uiti? Priveste-Ma!
  Publicat in : Intampinarea Domnului

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: