In Simbolul de credinta, Biserica Il proclama pe Duhul Sfant „de viata facatorul… prin care toate s-au facut“. Cosmosul se iveste la capatul miscarii de pogorare a lui Dumnezeu, ca lucrare a Tatalui prin Fiul in Duhul Sfant. Atunci, in prima zi a creatiei, „Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor“, incalzind, precum pasarea ouale, ratiunile seminale risipite in apele primordiale. Caldura iubirii lui Dumnezeu, transmisa de aripile Porumbitei Duhului, a adus totul in existenta. Omul insusi, preotul si coroana creatiei, e tarana insufletita de suflarea Duhul lui Dumnezeu, si doar prin aceasta pneuma devine „suflet viu“, „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu“ Cel in Treime.
Parintii rasariteni au vazut in Duhul Sfant principiul activ al oricarei lucrari de zidire, rezidire si sfintire a lumii. Prin rugaciunea Imparate ceresc, Duhul e chemat la inceputul fiecarei slujbe ortodoxe pentru a cobori vesnicia in timp, a innoi si sfinti creatia. Sfanta Liturghie, de pilda, incepe cu Imparate ceresc si culmineaza in actul invocarii Duhului pentru transfigurarea si sfintirea cinstitelor daruri si a celor prezenti („Trimite Duhul Tau Cel Sfant peste noi si peste aceste daruri ce sunt puse inainte“ - din Rugaciunea Epiclezei euharistice).
Chipul Duhului in sfinti
Duhul Sfant a oferit daruri comune intregii umanitati, dar ofera si daruri specifice fiecarui om in parte. Darurile pe care Duhul le-a facut omenirii intregi sunt universale, deosebite de darurile particulare sau specifice, pe care Duhul le face fiecarei persoane la nivel individual. Darurile universale au fost date o data pentru totdeauna in vederea mantuirii tuturor oamenilor, pe cand darurile personale sunt facute fiecarei persoane in parte si raman asupra omului daca conlucreaza cu harul si nu ingroapa talantii primiti, precum sluga lenesa.
Daca Fiul e icoana Tatalui, iar Duhul icoana Fiului, Duhul nu-si mai are chipul in alta persoana divina. Desi coboara in lume, Duhul lucreaza tainic si discret, descoperindu-se in darurile si harismele Sale, dar mai cu seama in „pleroma“ Bisericii, in sfintii Sai. Chipul Duhului nu mai este, asadar, o persoana divina, ci persoana umana transfigurata si indumnezeita.
Cincizecimea descopera si ne daruieste plenar si lucrator Sfanta Treime. Prin Pogorarea Duhului Sfant, Biserica se umple de Treime. In traditia liturgica a Bisericii Ruse, in Duminica Rusaliilor se celebreaza de fapt sarbatoarea Sfintei Treimi si abia in ziua urmatoare, in „lunea Sfantului Duh“, e sarbatorita Pogorarea Sa. Prin Pogorarea Duhului Sfant comuniunea trinitara se extinde in viata Bisericii pentru ca oamenii sa participe la viata de comuniune vesnica a Sfintei Treimi (In. 17, 21).
Prin Duhul, omul Il descopera si Il primeste pe Dumnezeu de Tata: „Ati primit Duhul infierii, prin care strigam: Avva! Parinte!“ (Rom. 8, 15-16). Tot prin Duhul Il descoperim pe Iisus ca Domn: „Nimeni nu poate sa zica: Domn este Iisus decat in Duhul Sfant“ (I Cor. 12, 3).
Boris Bobrinskoy semnaleaza ca Duhul e daruit Bisericii nu doar de Tatal si de Fiul, ci, impartasind Bisericii darurile Sale, El o adapa chiar „cu Darul lui Dumnezeu care este El Insusi“.
Prin Pogorarea Duhului Sfant intra in timp, ca Imparatie deschisa spre zari ceresti, Biserica. Astfel, Biserica insasi e darul Duhului, caci ea Il gazduieste atat ca Dar, cat si ca Daruitor. Biserica e darul Duhului Sfant, ca apoi Duhul sa fie darul Bisericii. In opinia Sfantului Irineu de Lyon, „acolo unde este Biserica este si Duhul lui Dumnezeu si acolo unde este Duhul lui Dumnezeu este Biserica si tot harul Sau“. Aceasta inseamna ca Biserica e darul prezentei Duhului si a intregii Treimi. Ea e toposul prin excelenta al prezentei si lucrarii Duhului ca Duh al comuniunii. Ierarhia si sinoadele Bisericii sunt si ele daruri ale Duhului.
Tot in Biserica sunt revarsate, pentru „tot omul ce vine in lume“, si alte daruri sfinte: Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, Sfintele Taine si ierurgiile, ca mijloace de luminare si sfintire a crestinilor. De n-ar fi grait Duhul prin prooroci, iar mai apoi prin Apostoli, n-ar fi existat Scripturile. Iar Sfanta Traditie nu e altceva, dupa afirmatia parintelui Staniloae, decat „viata Duhului in Biserica si viata Bisericii in Duhul Sfant“. Tainele si Ierurgiile sunt mijloace de transmitere a harului Duhului Sfant in vederea curatirii si sfintirii celor credinciosi si a cosmosului intreg. Ele sunt indispensabile mantuirii ca harul insusi.
Referindu-se la darurile Duhului, Sfantul Ioan Gura de Aur spunea intr-o omilie a sa la Rusalii: „Te intreb, care bunatate din cele ce alcatuiesc mantuirea noastra nu s-a infaptuit prin Duhul Sfant? Prin Sfantul Duh ne-am izbavit de robie, am fost chemati la libertate, am fost urcati la infiere, am fost plasmuiti din nou, de sus, ca sa spun asa, si am lepadat povara grea si urat mirositoare a pacatelor. Prin Duhul Sfant avem soboare de preoti, avem cete de invatatori. Din izvorul acesta avem si darurile descoperirilor si harul vindecarilor. De aici isi au obarsia si toate celelalte cu cate se impodobeste biserica“.
Duhul in darurile, roadele si harismele Sale
Darurile nenumarate si diverse ale Duhului Sfant sunt inflorirea harului divin in suflet, improprierea si personalizarea lui in cel ce crede lucrator. Darurile Duhului sunt, prin urmare, roadele colaborarii concrete a omului cu harul divin, talantii inmultiti in arsita si sudoarea zilei. Aceste daruri sunt primite prin Taina Mirungerii, Taina pecetluirii cu Duhul Sfant. Urmand profetului Isaia (11, 2-3), Biserica vorbeste despre sapte daruri ale Duhului. Luandu-le din Domnul Hristos („din al Meu va lua“), Duhul le sadeste in suflete: „Si Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul intelepciunii si al intelegerii, duhul sfatului si al tariei, duhul cunostintei si al bunei-credinte. Şi-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu“. Dupa Sfantul Maxim Marturisitorul, prin darul temerii incetam sa mai pacatuim, iar prin cel al tariei incepem lucrarea virtutilor. Celelalte daruri ne conduc spre iluminare.
Oamenii se impartasesc in viata lor duhovniceasca de darurile Duhului in masura capacitatii lor de a le activa. Altfel, ele raman in stare latenta, in potenta, talant ingropat in tarina sufletului, pentru care avem a da socoteala la intoarcerea Domnului.
Roadele Duhului insa, care sunt daruri sporite haric prin lucrarea de sfintire a omului, sunt enumerate de Sfantul Apostol Pavel: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia“ (Gal. 5, 22).
Darurile cu totul speciale, pe care Dumnezeu le-a dat unor crestini, mai ales la inceputul Bisericii, pentru nasterea, raspandirea si consolidarea ei sunt numite harisme (facerea de minuni, proorocia, apostolia etc. - cf. I Cor. 12, 8-10). Lucrand prin minuni ce izbeau ochiul si zguduiau sufletul, harismaticii aveau rolul, aproape constrangator, de a aduce pe cei ce nu credeau la credinta. Unele dintre aceste harisme (glosolalia sau vorbirea in limbi, talcuirea limbilor) au incetat pentru ca si-au atins scopul pentru care au fost date.
In sufletele curate si sfinte nu gazduiesc doar darurile ceresti, ci Daruitorul Insusi, Preasfanta Treime. Dumnezeu ne cere inimile noastre spre a locui El Insusi in ele. Cum El nu vrea din ale noastre, ci pe noi, nu ne daruieste din ale Sale, ci ni se daruieste El Insusi, ca „Cel ce Se imparte si nu Se desparte, Cel ce Se mananca pururi si niciodata nu Se sfarseste si pe cei ce se impartasesc ii sfinteste“.
Pr. Asist.
Sursa: ziarullumina.ro
.Pe aceeaşi temă
-
Darurile Duhului Sfant
Publicat in : Pogorarea Sfantului Duh -
Flori din Gradina Maicii Domnului
Publicat in : Religie -
Darurile Sfantului Duh
Publicat in : Religie -
Sfantul Cuvios Zaharia
Publicat in : Calendar ortodox
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.