„Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc [acel loc al Cinei celei de Taină, pe care l-au numit Sfinţii Părinţi „simbolul lumii”]. Şi din cer; fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei (Faptei, 1-2).

„Din cer şi fără de veste” - Cerul... de atâtea ori noi ne-am întrebat... Cerul e Dumnezeu însuşi, tâlcuieşte după Scripturi Sfântul Maxim Mărturisitorul; e lumea lui Dumnezeu, adică Dumnezeu însuşi, Care e prin Sine, şi de la Sine e totul; Care este pretutindenitatea existenţei (atotprezenţa lui Dumnezeu, ubicuitatea); pretutindenitatea lui Dumnezeu şi veşnicia Lui, mai ales aceste două atribute. Şi cum tâlcuia Sfântul Ioan Damaschin atât de frumos: Dumnezeu a coborât la noi nu după loc, ci după fire. Firea lui Dumnezeu, care e pretutindeni şi învăluie spaţiul şi timpul.

O, Doamne, ar trebui să ne cutremurăm tot timpul că suntem învăluiţi de Dumnezeu!

Şi când simţi harul, lumina, se petrece ceva neobişnuit; nu-i ca din lumea aceasta. Te simţi în faţa maiestăţii, atotputerniciei lui Dumnezeu. E un cutremur negrăit al sufletului, ceva de domeniul incomprehensibilităţii. Cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este o mărturie unică în faţa a ceva unic.

„Din cer” - din această lume a veşniciei şi pretutindenitătii lui Dumnezeu. Si Duhul Sfânt tot asa, nu după loc, ci după fire coboară; din taina aceasta a dumnezeirii, care e în tine şi pe care, pentru că e duhovnicească, de eşti în plinătatea Duhului, o simţi. Cum să n-o simţi? Când păcatul schimbă sensul existenţei, în loc să fiu deschis în stare de ofrandă faţă de Dumnezeu, jertfesc mie, idolului din mine, mă închid în mine. Şi, închis în mine, ce mai văd? Mă văd pe mine. Şi mă văd, ca şi Avraam, că sunt pământ şi cenuşă. Tu eşti în tine; şi dacă te vezi pe tine, nu mai vezi pe nimeni. Toate le cercetăm cu o logică de neclintit. Să cugete oricine! Atunci eşti în lumină când Dumnezeu te învăluie. Şi aşa cum Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, la fel trimite Duhul Sfânt să ne nască şi pe noi din nou.

„Din cer şi fără de veste" - Apostolii aşteptau, dar nu ei au decis. Libertate desăvârşită. Dumnezeu e libertate. Şi, cum spune Patriarhul Calist, harul lui Dumnezeu nu e din fire, nu e din lumea aceasta; e din lumea lui Dumnezeu. Şi „fără de veste" - nu-l decizi tu. Tu te poţi pregăti, îl doreşti, îl cauţi („ Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide” - Matei 7,7). Şi, cum a făgăduit, iată, deodată, „s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede" - deci ceva neobişnuit, care te zguduie, te cutremură, te trezeşte. Această furtună peste Apostoli, această lumină divină în faţa căreia, cum spunea un învăţat care a cercetat toate religiile lumii, eşti cuprins de un cutremur al tainei - tremendum. „Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc...” (2, 3). Foc - lumină. De aceea a spus cineva: „Lumina e geniul focului", frumos a grăit! Limbile aveau geniul acesta al luminii; pentru că Apostolii au început să vorbească. Limbile tâlcuiesc, cum zice Nicolae Cabasila, cele dinlăuntrul omului. Şi au început Apostolii
să vorbească in alte limbi, „precum le dădea lor Duhul a grăi (2, 4) - Duhul înţelepciunii, Duhul lui Hristos.

„Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer" (2, 5). Iarăşi un cuvânt de o semnificaţie deosebită. Cei de la Babilon au
vrut să ridice un turn până la cer - au vrut să ia locul lui Dumnezeu; cum îi sfătuise demonul prin Adam şi Eva: „ Veţi fi ca nişte dumnezei” (cf. Facerea 3, 5). Să-şi
aşeze tronul, cum spune la Isaia (14, 14), lângă Cel Preaînalt, dacă se poate chiar în locul Celui Preaînalt.

Or, toate neamurile acestea erau sub cer. Fiecare cuvânt al Scripturii este negrăit de adevărat şi de sfânt. Auzind vuietul acela, s-au adunat atunci mulţimile. Şi, cum aţi văzut, era atunci sărbătoarea dării Legii pentru evrei. Iar de acum era darea Duhului Sfânt, începutul Bisericii. Cum S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt şi din Fecioară, şi noi să fim după chipul lui Hristos. Şi toţi cei botezaţi suntem de atunci, de ia Cincizecime. Erau neamuri multe adunate şi erau uimite auzindu-i pe Apostoli grăind în limbile lor: părţi, mezi, eiamiţi, din Mesopotamia, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei. [...]

Făgăduise Dumnezeu [cf. „protoevangheliul”: Facerea 3,15]. A rămas credincios făgăduinţei sau nu? Păi cum încheie acest cuvânt Sfântul Petru? Zice: „...pe Care Dumnezeu L-a înviat, dezlegând, durerile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca EI să fie ţinut de ea 2, 24). Făgăduinţa lui Dumnezeu: a dat învierea. El a implinit. Vedeţi, aşadar, credinţa lui Dumnezeu, făgăduinţa Lui. Istoria, adeseori, vrea să-L închidă pe Fiul lui Dumnezeu, să-L bage în mormânt. Dar credincios este Dumnezeu făgăduinţelor Lui şi adevărul nu e decât în El.

Am înţeles ce înseamnă credinţa lui Dumnezeu, făgăduinţa Lui - învierea, care-i biruinţa morţii („dezlegând durerile morţii”). Nu acesta este cel mai mare dar, a învinge moartea cu care ne luptăm?! Şi ne-a dăruit libertatea, pentru care s-au luptat neamurile dintru început. Dumnezeu însuşi e liber şi libertate ne dăruieşte nouă.

A continuat Petru cuvântul aducând o mărturie tot atât de uluitoare, a lui şi numai a lui: „Căci David zice despre El:«Totdeauna am văzut pe Domnul înaintea mea, căci El este de-a dreapta mea, ca să nu mă clatin. De aceea s-a bucurat inima mea şi s-a veselit limba mea; chiar şi trupul meu se va odihni întru nădejde»”. Şi [iată şi] de ce „se va odihni trupul meu întru nădejde”: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe Cel Sfânt al Tău să vadă stricăciune... ” (Fapte 2, 25-27)

Auzi, deodată, cum se mişcă cuvantul. David spune: Totdeauna am vazut pe Domnul (adica pe Fiul lui Dumnezeu) lângă Tatăl inaintea mea ca să nu mă clatin. „De aceea s-a bucurat mima mea... limba şi trupul meu [şi al fiecăruia!] De ce? Că „nu vei lăsa sufletul meu în iad [sufletul meu va fi în lumina credinţei, nu în iad], nici nu vei da pe Cel Sfânt al Tău să vadă stricăciune”-Ia Domnul se referă. Deci Petru vorbeşte despre David. David a profeţit că el a văzut pe Fiul lui Dumnezeu de-a dreapta Tatălui, a văzut că Se va întrupa din coapsele lui şi va lua trup ca şi noi. A văzut că prin El are nădejde că sufletul lui nu va rămâne în iad; şi trupul lui se odihneşte „pentru că nu-L vei lăsa pe Cel Sfânt al Tău să vadă stricăciune”.

„Bărbaţi fraţi - continuă Apostolul -, cuvine-se a vorbi cu îndrăznire (de ce zice „cu îndrăznire’?) către voi despre strămoşul David, că a murit, s-a îngropat, iar mormântul lui este la noi, până în ziua aceasta” (2, 29). Deci pune faţă în faţă mormântul lui David cu trupul lui, iar despre Iisus spune: Nu vei lăsa pe Sfântul Tău să vadă stricăciune”. Deci apar, în conştiinţa lui Petru, faţă în faţă, cele două morminte: mormântul lui David, cu trupul lui, şi mormântul gol, pe care îl văzuse în ziua învierii, împreună cu Ioan. Nu au găsit decât giulgiurile. Şi îngerii le-au spus femeilor: „De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici, ci S-a sculat” (Luca 24, 5-6). Era acum la numai cincizeci de zile după învierea Mântuitorului, când mormântul rămăsese gol. Dar puseseră strajă la mormânt ostaşi, care au spus, după cum le ceruseră fariseii, că ei au adormit şi că ucenicii au venit noaptea şi L-au furat. Mereu era vorba că L-au furat. Dar el acum capătă îndrăzneală, şi „cu îndrăznire” spune: Iată, mormântul lui David este aici şi trupul lui e acolo, iar al lui Hristos e gol, pentru că Sfântul lui Dumnezeu nu putea să vadă stricăciunea. A înviat.

Observaţi ce tâlc uimitor e în tot acest cuvânt! „Deci el [David] fiind prooroc şi ştiind că Dumnezeu i S-a jurat cu jurământ să aşeze pe tronu-i din rodul coapselor lui, mai înainte văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos. ."(2, 30-31). Acum mai cu tărie o vesteşte Apostolul Petru: „... că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut putreziciunea”. Deci a mers sufletul Mântuitorului la iad (cum o va spune Petru mai clar în epistolă) şi n-a cunoscut [trupul Lui] putreziciunea, căci „Dumnezeu a înviat pe acest Iisus, Căruia noi toţi suntem martori” (2, 32). Suntem martorii învierii Lui. De aceea mormântul Lui rămas gol rămâne mărturie a învierii. Petru vorbea la cincizeci de zile după înviere. Şi Iisus, „înălţăndu-Se prin dreapta lui Dumnezeu [Tatăl] şi primind de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, L-a revărsat pe Acesta, cum vedeţi şi auziţi voi” (2, 33). Şi încheie Petru cuvântul: „Cu siguranţă să ştie deci toată casa lui Israel că Dumnezeu pe acest Iisus, pe Care voi L-aţi răstignit [căci nu L-au omorât], L-a făcut Domn şi Hristos [Mesia cel făgăduit]” (2, 36).

Aceasta este taina sărbătorii. Pentru care mulţimea, auzind, a zis: „Ce să facem?" (2, 37). Iar Petru le-a răspuns: „Pocâiţi-vă!”- schimbă-ţi gândirea, de la eul tău, orgoliul tău, la Dumnezeul cel Viu, Care ne uneşte pe toţi; la Unicul Dumnezeu - al adevarului, al luminii, al învierii, al veşniciilor. Ca să nu rămână miliarde de euri care se ciocnesc între ele, pentru că fiecare vrea să fie centru. „Şi să se boteze fiecare dintre vot [prin această pocăinţă] in numele lui Iisus Hristos [Cel înviat], spre iertarea păcatelor voastre, si veţi primi darul Duhului Sfânt” (2, 38). Şi s-au botezat in ziua aceea ca la trei mii deodată (cf. 2,41). Aşa cum Hristos era prezent - prin lumina bogăţiei, a eternităţii, a dumnezeirii - în Petru, prin botez deodată Duhul Sfânt năştea din nou mulţimile; cum ne-a născut şi pe noi, ca să fie prezent în noi Hristos.

„Hristos in noi, nădejdea măririi”, cu Tatăl şi în Duhul Sfânt. „Binecuvântat eşti Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel cepreainţelepţipe pescari i-ai arătat, trimi- ţăndu-le lor Duhul Sfânt, şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, slavă Ţie!”

Doamne, slavă Ţie, slavă Ţie!

Amin.

Parintele Constantin Galeriu

Fragment din cartea "Pogorarea Sfantului Duh - cele mai frumoase predici"; Editura Lumea crredintei

Cumpara cartea "Pogorarea Sfantului Duh - cele mai frumoase predici"

• Biserica Pogorarea Sfantului Duh - Parc Titan
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Rusaliile - Pogorarea Sfantului Duh
  Publicat in : Editoriale
• Catedrala din Radauti - Pogorarea Sfantului Duh
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Pastorala la Pogorarea Sfantului Duh
  Publicat in : Pogorarea Sfantului Duh

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: