Inochentistii

Ioan Levizor, calugarit Inochentie, s-a nascut in anul 1865  in localitatea Cosouti, din imprejurimile orasului Soroca.

Ajunge frate la Manastirea Dobrusa, manastire puternic influentata de reorganizatorul monahismului romanesc din Manastirile Neamt si Secu: Cuviosul staret Paisie cel Mare (Velicicovschi).

Fratele Inochentie da dovada de o ascultare deosebita. Apreciat de toti monahii pentru evlavie, stimat de ceilalti frati pentru seriozitate, stiinta si smerenie, este calugarit, dar refuza treptele monahale, ramanand simplu monah.

Pleaca in pelerinaj la manastirile de pe valea Niprului si Pskovului. La Kiev, la Pecersca, este impresionat de cetatea manastireasca ce avea in centru biserica „Sfanta Sofia" si galeriile cu moaste. Acelasi lucru il intalneste si la Pskov.

In 1909, Inochentie ajunge sa faca parte din obstea Manastirii „Sfantului Teodosie" din Balta, care tocmai atunci luase fiinta; este facut diacon si apoi ieromonah. Toate acestea le-a socotit trimise de sus si incepe o adevarata lupta cu el insusi. Predicile sale, catehezele, slujbele, cuvantarile ocazionale, intrunirile fac neincapatoare chiliile si imprejurimile manastirii de frati care cer intrarea in monahism. Slujea in slava si in romaneste, incat pelerinii din Basarabia, Polonia si toata Rusia nu mai conteneau, mii de credinciosi erau de fata.

Poporul il aclama ca pe un profet, credinciosii il considerau facator de minuni. Balta ajunsese cea mai importanta vatra monahala din vastul imperiu tarist.

Inochentie incepe sa impartaseasca multimea fara spovedanie; exagereaza pelerinajul la locul de veci al staretului Teodosie, ungand bolnavii cu untdelemn din candela crucii de la mormant. Asa cum Teodosie (1791-1845) simpatizase cu Revolutia franceza, tot astfel Inochentie, preluand ideile lui Teodosie, arata ca sfarsitul lumii (imparatiei tariste) va fi in anul 1913.

Autoritatile rusesti se sesizeaza, arhiepiscopul Chisinaului il detaseaza la Camenita. Aici episcopul Podoliei ramane uimit de intelepciunea sa si de pelerinajul credinciosilor la el. La rugamintea acestuia, arhiepiscopul Chisinaului ingaduie reintoarcerea  lui Inochentie.

Inochentie este ridicat ca eretic si tradator de tara si dus la Manastirea Morum, in nordul Ucrainei, pe malul lacului Onega. Multi credinciosi l-au urmat, de asemenea si calugarii din manastire. Se astepta liniste, dar credinciosii din Basarabia, Ucraina, Rusia si Polonia dau buzna aici, cerand „eliberarea sfantului". Se nasc legende, se exagereaza minunile, coboara „foc" din cer, Inochentie in lanturi ca Sfantul Petru.

Autoritatile il transfera pe Inochentie la Manastirea Solovat, pe insula cu acelasi nume din Marea Alba. Izolat, parasit, continua sa faca slujbe in limba romana. Oamenii ajung sa puna pe seama lui Inochentie multe minuni si mai ales sustin ca in el „s-a intrupat Sfantul Duh".

Localitatea Lipetkoe a devenit noua vatra monahala de nuanta inochentista. Se deschide un santier urias. Mii de lucratori si pelerini contribuie cu bani si muncesc la ridicarea edificiilor, altii vin cu vitele, cu boii si caii, predandu-le obstii. In catva timp s-a ridicat o constructie mareata, cu catacombe, sali si chilii, un fel de nou Ierusalim, si aceasta manastire s-a numit Gradina raiului sau „Raiul pamantesc". Incinta avea lungimea de 2 km, cu doua biserici, cu monahi si monahii. Fratii si surorile au organizat coruri la toate slujbele savarsite noaptea.

Aici au venit si doi frati buni ai lui Inochentie, care s-au calugarit si au luat conducerea manastirii. in fata acestei situatii, autoritatile ecleziastice n-au luat masurile necesare si nici nu puteau, fiindca asteptau interventia laicilor.

Lipsa de cultura teologica, ignoranta in cele spirituale si exagerarea activitatii lui Inochentie au dus la dezastru. Calugarii au inceput sa picteze figura lui Inochentie, comercializand-o. Mai grav, chipul sau a aparut in Treime, ceea ce constituie o blasfemie.

Moare la 30 decembrie 1917, in varsta de 42 de ani.

Este adevarat ca unii monahi au scapatat, dar aceasta nu din cauza lui Inochentie, ci din cauza propriei lor neinfranari. Traind asa, mitropolitul-primat Miron Cristea, viitorul patriarh, vazand dezastrul de la Balta si practica negativa a calugarilor trecand si la monahii celorlalte provincii romanesti, a luat masuri concrete, in 1920. Inochentistii, cum le placea acestora sa se numeasca, au fost chemati la ascultare, sa se integreze in obstea monahala romaneasca, pentru unitatea spirituala si nationala. Nu numai ca a fost refuzat, dar s-au declarat independenti si n-au vrut sa recunoasca ierarhia romaneasca noua.

Atunci s-a desfiintat „raiul". Autoritatile romanesti, insotite de armata, au patruns in cuibul inochentistilor si au inchis manastirea, calugarii au plecat prin satele Basarabiei, organizand grupuri razlete. Au parasit Biserica, iar pe credinciosi si adeptii lor ii indemnau sa nu recunoasca unirea Basarabiei cu Patria-mama; sa nu primeasca impartasania de la preotii noi si nici sa se spovedeasca.

Multi inochentisti au trecut de partea stilistilor, la Slatioara sau prin satele cu practica calendarului neindreptat.

Puncte doctrinare

1.Duhul Sfant este „Inochentie”;

2.Arhanghelii Mihail, Gavriil, Rafail si altii se intrupeaza in fratii predicatori;

3.Pe cei ce nu cred in Inochentie ii asteapta iadul;

4.Omul trebuie sa pacatuiasca, pentru ca sa aiba, apoi, de ce sa se pocaiasca si pentru ca Dumnezeu sa aiba de ce sa-l ierte;

5.Calendarul nu trebuie indreptat, ( avand in vedre unirea cu stilistii);

6.Exagereaza pomenirile mortilor cu o intreaga pregatire pentru pomeni, cu slujbe speciale - panihide - in orice loc si in orice moment si pentru oricine (chiar si pentru cei vii);

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: