După una dintre interpretări, se înţelege berbecul drept conducător peste partea raţională, taurul peste partea irascibilă, capra pentru partea poftitoare, turtureaua pentru înfrânare, iar porumbeii pentru sfinţire. Dacă trebuie să căutăm caracterele naturale ale fiecărui animal şi să le potrivim cu contemplaţia corespunzătoare fiecăruia dintre ele, spun cei pricepuţi în asemenea lucruri, că trei lucruri aduce oaia înainte celui ce a dobândit-o: lâna, laptele, mielul; oaia îşi roteşte pupila ochiului după soare şi în fiecare zi elimină 365 de boabe. Iar oaia cea cugetătoare, care este omul, dacă într-adevăr s-a străduit a se aduce pe sine însuşi jertfă lui Dumnezeu, Cel ce l-a dobândit pe el, trebuie să dea drept lână fapta morală, drept lapte, contemplaţia naturală - căci aceasta este hrana minţii -, iar ca miel, pe ucenicul pe care l-a născut prin propria lui învăţătură şi întru toate asemenea lui însuşi să-l predea lui Dumnezeu desăvârşit. Dar şi pupila ochiului unul ca acesta o are rotindu-se după soare, adică îşi roteşte mintea către soarele dreptăţii, către Cel care poartă toate ale noastre prin cârmuirea Lui cea proniatoare faţă de toate fiinţele, mai exact, II urmează pe El. Căci atât la vreme de necaz, cât şi în zilele fericite, mulţumind, urmează proniei care le călăuzeşte bine pe toate. Unul ca acesta elimină şi el, în fiecare zi, 365 de necuraţii ale sale, adică leapădă cele supuse timpului şi devenirii, ca pe unele ce sunt stricăcioase şi de prisos.
Despre bou spun că are inima în trei unghiuri, iar rinichii cu cinci jeturi; are şi trei stomacuri, iar ziua ochii îi are ca lumina şi în timpul nopţii sunt roşii ca focul şi a treia parte a zilei şi a treia parte din noapte, privind către răsărit, respiră suflând pe nări. Iar nara lui dreaptă suflă peste viţel cu plăcută boare; sângele lui este ucigător pentru toate animalele domestice, în afară de câine. Se cade, aşadar, ca şi noi, precum boul, să purtăm jugul lui Hristos şi, mânuind plugul Cuvântului, să desţelenim inimile împietrite şi să dezrădăcinăm mărăcinii patimilor, să lărgim pământul inimii pentru primirea Cuvântului celui dumnezeiesc. Să avem apoi inima în trei unghiuri, adică să avem în inimă învăţătura despre Treime, pentru ca aşa cum inima împărtăşeşte în mod natural viaţa trupului, la fel şi cucernicia faţă de Dumnezeu să susţină împreună toate părţile sufletului. Iar faptul de a avea rinichii cu cinci orificii (jeturi), adică partea pătimaşă (poftitoare), să nu fie întoarsă spre patimi, ci, prin cele cinci simţuri, să scruteze creaţia numai spre dorirea şi dragostea Ziditorului. Să avem apoi trei stomacuri: stomacul primeşte primul nutreţul şi prin puterea digestiei, trimiţând ceea ce este potrivit fiecăruia dintre mădulare, trece restul mai departe în pântece; astfel aşadar şi noi, conduşi fiind prin contemplaţia practică, naturală şi teologică, şi împărţind cele potrivite la toate mădularele sufletului, să purtăm de grijă şi de partea inferioară, adică de trup, căci aceasta vrea să însemne pântecele. Iar a răsufla a treia parte din zi şi a treia din noapte, întorcând privirea spre răsărit, aceasta înseamnă, văzând întreita pronie a lui Dumnezeu, atotţiitoare, îndreptătoare, pedepsitoare, să aducem mulţumire, atât în noaptea ispitelor, cât şi în ziua fericirii. Să avem şi ochii ca de foc noaptea, şi ziua, ca lumina, adică puterea contemplativă în ziua virtuţilor, primind razele cunoştinţei de la soarele dreptăţii, iar în noaptea ispitelor neîncetat aduse asupra sufletului, una după alta, pentru virtute, primind raţiunile părăsirilor. Să avem şi nara dreaptă plăcut mirosi-toare - partea dreaptă este sufletul omului, fiindcă noi suntem alcătuiţi îndoit, din suflet şi din trup. Aşadar, cel care atrage la sine harul Duhului Sfânt pentru virtuţile sufletului devine el însuşi binemirositor pentru ceilalţi. Aşadar, sângele unuia ca acesta este ucigător pentru animalele domestice, adică mânia care abate sufletele este ucigătoare pentru aceia dintre oameni care îi urmează ei, dar este hrană pentru demonii care latră împotriva noastră.
Capra la rându-i are această fire: urcă munţii sprinten şi străbate piscuri prăpăstioase şi se desfată de cântările melodioase; şi cornul drept al acesteia, dacă este tămâiat în vreun loc oarecare, dă senzaţia de cutremur. In fiecare zi elimină cam 200 de boabe. Deci trebuie ca şi sufletul nostru să sară prin prăpăstiile patimilor cu bună îndrăzneală şi, urcând munţii profeţiilor, să vâneze înălţimea cunoaşterii şi să se desfăteze de ea, şi nu numai să se desfăteze cu ea, ci prin clopoţel, care este cuvântul cel lucrător, să înveţe să răsădească această desfătare şi în cei ce ascultă. Iar cornul drept înseamnă că cel ce aduce lui Dumnezeu prin rugăciune contemplaţia sufletului, devenind binemirositor pentru cei ce ascultă, cutremură în aceştia deprinderea patimilor trupeşti. Unul ca acesta leapădă orice înşelare de la cele sensibile. Căci simţirile sunt împletite cu cele sensibile. Astfel, patru înmulţit cu zece face patruzeci, iar acesta din urmă înmulţit cu cinci dă 200.
Sfantul Maxim Marturisitorul
Intrebari si nedumeriri, Editura Doxologia
Cumpara cartea "Intrebari si nedumeriri"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.