Dacă ispita vine la om înseamnă că este cu voia Domnului. Cu ce scop? Domnul zice: „Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre" (Luca 21, 19) şi „Cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui" (Matei 10, 22).

Atunci când omul este ispitit şi rabdă Domnul îl recompensează cu ce este mai important pentru renaşterea sufletului. Dar pentru a trece mai uşor prin necazuri trebuie să vedem în unele din acestea lucrarea diavolului, nu pe cea a vreunui om. Prin cei pe care îi cunoaştem poate lucra cel rău. Trebuie să ţinem minte asta şi să nu-i acuzăm pe semenii noştri. Dacă cel asupra căruia este îndreptată ispita nu o primeşte în suflet, atunci demonul este învins. Dar pentru a nu pune la inimă tot felul de ispite trebuie să parcurgem drumul lung al încercărilor biruite.

In box, de exemplu, ca să câştigi, trebuie să te antrenezi foarte mulţi ani. Uneori ţi se pare că eşti suficient de pregătit pentru a învinge în luptă, dar ţi se întâmplă să întâlneşti un adversar mai puternic. Atunci îţi dai seama că nu eşti chiar atât de bine pregătit. De aceea, trebuie să lucrezi mult, până te obişnuieşti cu apărarea. O astfel de obişnuinţă trebuie să aibă şi sufletul nostru. Omul trebuie să ştie cum să se apere de duşman. La început e mai greu, dar dacă vom controla realitatea înconjurătoare şi comportamentul nostru, atunci vom învăţa să nu lăsăm ispita să ne biruie. După aceea, chiar dacă loviturile vor veni din toate părţile, vom şti cum să ne apărăm, vom avea imunitate - adică harul lui Dumnezeu - şi vom trece uşor prin ispite. Dar repet: trebuie să învăţăm asta.

Dacă ne deprindem treptat cum să ne hrănim şi să ne apărăm trupul, trebuie să învăţăm şi cum să ne păstrăm pacea în suflet, căci pacea sufletului este cel mai important lucru. Trupul poate slăbi, dar sufletul devine tot mai tare, mai puternic. Apostolul Pavel spune: „Puterea. se desăvârşeşte în slăbiciune" (II Corinteni 12, 9). Astfel, omul care se îngrijeşte de sine ajunge la înălţimi unde nu-l mai tulbură durerile sau necazurile, ci chiar il bucură. Iată ce spune Domnul: „Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc" (Apocalipsă 3, 19). Inseamnă că Domnul a îngăduit să fim ispitiţi pentru mântuirea noastră. Dacă le va răbda pe toate bărbăteste, omul îşi va curăţa sufletul. Există oameni care au foarte multe necazuri şi greutăţi şi nu dau vina pe nimeni pentru asta, nu cârtesc împotriva lui Dumnezeu şi nu se supără pe aproapele. Aceştia se bucură de partea ce li s-a dat.

Dacă suntem sănătoşi şi nu avem boli şi necazuri, atunci trebuie să ştim că avem o problemă şi să plângem din această cauză. Dacă nu am căzut în plasa diavolului, trebuie totuşi să fim atenţi să nu nimerim în altă cursă. De exemplu, un om nu s-a supărat fiindcă a fost jignit; l-a înjurat aproapele lui, dar el nu a băgat de seamă. Atunci diavolul a început să-l ispitească altfel: i-a sugerat că nu a căzut şi că este desăvârşit. Astfel începe mândria, care îl va duce la cădere. De aceea, smerenia este cea mai importantă virtute. Atunci când omul nu se măreşte pe sine, considerându-se praf şil pulbere, el are apărare de la Domnul, Care îl acoperă cu harul Său. „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învătaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi| veţi găsi odihnă sufletelor voastre" (Matei 11, 29).

Indrumar crestin pentru vremurile de azi. Convorbiri cu Parintele Ambrozie. vol. 1, Editura Sophia
de Ambrozie Iurasov

Cumpara cartea "Indrumar crestin pentru vremurile de azi. Convorbiri cu Parintele Ambrozie"



 

.

• Ce este pacatul?
  Publicat in : Editoriale
• Pacatul
  Publicat in : Religie
• Pacatul
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti