Ce trebuie sa aiba cineva inainte de a se face duhovnic
Şi, mai înainte, despre bunele însuşiri ale duhovnicului
Mai întâi, aşadar, tu, Părinte, care vrei să te faci duhovnic, trebuie să ai o virtute şi o sfinţenie deosebită şi mai presus de a celorlalţi credincioşi, încă şi decât a preoţilor cu care slujeşti şi dintre care vei fi ales. Şi patimile tale să le ai vindecate şi biruite şi să ai o sfinţenie deosebită de a celorlalţi. Fiindcă tu, care vei fi rânduit duhovnic, trebuie să petreci o viaţă duhovnicească, călăuzit de darul şi socotinţa Sfântului Duh, dacă vrei să ai nume adevărat de duhovnic şi să răspunzi cerinţei.
Pentru aceasta, în acest chip, Marele Vasile arată apăsat ce este duhovnicul: „Duhovnic se numeşte cel ce nu mai vieţuieşte după trup, ci este purtat de Duhul lui Dumnezeu şi se face fiu al lui Dumnezeu şi a ajuns asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu" (cap. XXV al Tratatului despre Sfântul Duh). De asemenea, dumnezeiescul Grigorie Sinaitul spune: „Nu este dat tuturor să îndrume pe alţii, ci acelora cărora li s-a dat dumnezeiasca socotinţă, după spusa Apostolului".
„Deosebirea duhurilor, care desparte pe cel rău de cel bun, cu sabia cuvântului".
Nu ajunge, însă, să ai doar un singur dar al Duhului Sfânt, ci este nevoie să ceri şi tu de la Dumnezeu să-ţi dea dar îndoit, precum şi Elisei l-a cerut de la Ilie: „Duhul care este în tine să fie îndoit în mine" (IV Regi 2, 9), ca să poţi cu aceasta să te cârmuieşti şi pe tine şi pe alţii. Şi am spus că trebuie să ai vindecate şi biruite patimile tale, cel ce vrei să te faci duhovnic, deoarece, dacă cumva cauţi să vindeci patimile altora înainte să-ţi vindeci patimile tale, vei auzi cuvântul: „doctore, vindecă-te pe tine", şi pe acesta pe care-l zice Sfântul Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul: „altora te faci doctor, tu fiind plin de răni". Fiindcă dacă tu, într-adevăr, urmează să fii luminător şi împlinitor al altora trebuie, mai întâi, ca tu să te luminezi şi să te împlineşti pe tine şi astfel să luminezi şi să împlineşti şi pe alţii. Şi, într-un cuvânt, mai întâi trebuie tu să ai, ca apoi să dăruieşti şi altora. „Impărtăşirea (din ceva) merge înaintea dăruirii", cum spune Dionisie Areopagitul (Ierarhia bisericească, cap. III). Şi, în sfârşit, fiindcă tu urmează să fii chipul şi pilda fiecărui lucru bun şi fiecărei virtuţi, în faţa ochilor fiilor tăi duhovniceşti. Şi dacă tu - să zicem - posteşti, vor posti şi ei; dacă tu te smereşti, se vor smeri şi dânşii şi - îndeobşte vorbind - dacă tu vieţuieşti cuviincios şi urmând pe Hristos, tot aşa se vor îndemna să trăiască şi ei. Iar dacă tu vorbeşti numai şi nu făptuieşti, să ştii că nici ei nu vor asculta de vorbele tale. Fiindcă ei cred mai degrabă cele ce văd la tine cu fapta, decât cele ce aud din partea ta cu urechile căci, după zicala ştiută, „ochii sunt mai de crezut decât urechile".
Apoi, tu vei întâmpina, la mărturisire, atâţia inşi primejdioşi, vei auzi despre atâtea păcate ruşinoase ale oamenilor şi despre atâtea murdării şi întinaciuni ale păcatelor lor. Este, dar, nevoie să fii ori nepăsător ca soarele care trece peste locuri murdare fără să se întineze, ori ca acel porumbel curat al lui Noe, care trecând pe deasupra atâtor trupuri rău mirositoare ale oamenilor înecaţi în potop, nu s-a aşezat pe niciunul dintr-însele; fie ca acel lighean de argint sau de aur, care spălând şi curăţind murdăria altora, el însuşi nu prinde murdărie, precum astfel îl asemuieşte Simeon Noul Teolog pe păstorul vrednic şi nepătimaş.
Pentru aceasta şi Sf. Meletie Mărturisitorul spune că cei pătimaşi nu se cade să cârmuiască şi să fie iconomie ai sufletelor: „Precum leul nu poate să fie păstor oilor, după cum nu se cade ca pasărea să păstorească vulpea, tot astfel nu trebuie ca cei pătimaşi să cârmuiască sufletele, pe care trebuie să le ducă lui Dumnezeu, izbăvite de patimi".
Iar dacă, fiind pătimaş, vei căuta să ajungi duhovnic - vai! - tu, cu mintea întunecată de patimi, nu vei putea să deosebeşti care este îndreptarea potrivită de care are nevoie fiecare păcătos: „Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău" (Matei 7,5). Tu nu vei da canon cum se cuvine, ci vei face cu multă uşurinţă po-gorăminte peste măsură de mari acelor păcătoşi care cad în aceleaşi patimi pe care le ai şi tu. Deoarece „în ceea ce judeci pe altul, pe tine însuţi te osândeşti, căci aceleaşi lucruri faci şi tu, care judeci" (Romani 2,1).
Pentru aceasta, citim în cartea „Duhovnicul care capătă învăţătură" că un creştin a întrebat pe un înţelept dacă se află aceleaşi păcate în felurite locuri, înţeleptul i-a răspuns că sunt aceleaşi, fiindcă Dumnezeu este acelaşi în locuri felurite. Atunci creştinul îi spune: „Cum, aşadar, eu, pentru aceleaşi păcate, am fost canonisit în mai multe feluri, fiindcă, pe când mă aflam în cutare loc, duhovnicul de acolo, pentru beţie, deloc nu m-a dojenit, pentru desfrânare însă m-a mustrat straşnic, încât mustrarea a fost îndeajuns ca să mă împiedice de la păcat. Când însă mă aflam în cutare alt loc, duhovnicul de acolo, pentru desfrânare nici măcar o povaţă uşoară nu mi-a grăit, iar pentru beţie tare m-a mustrat, ca pe un pângăritor de cele sfinte şi mi-a dat canon". Dintr-aceasta, căpătăm învăţătură că aceşti duhovnici, pentru patimile pe care le aveau şi dânşii, făceau pogorământ prea mare, iar pentru acele patimi pe care nu le aveau, făceau mustrarea cuvenită. Tu nu vei putea să-i întorci pe păcătoşi la tine ci, dimpotrivă, păcătoşii te vor întoarce pe tine la dânşii; aceia pe tine, după voinţa lor şi nu tu pe ei, după voia ta. Lucru pe care Dumnezeu îl opreşte, grăind către Ieremia: „Se vor întoarce ei la tine, iar tu nu te vei întoarce la ei" (Ieremia 15,19). Dar cine nu vede de câtă primejdie şi de câtă pierzanie de suflet sunt pricinuitoare şi aceste trei, şi pentru tine, şi pentru cei ce se pocăiesc? Drept aceea şi Nichifor Hartofilax, răspunzând la câteva întrebări ale lui Teodosie Zăvorâtul, spune: „Căci, într-adevăr, este lucru primejdios să legi şi să dezlegi, fără ocol, pe cei căzuţi în greşeli şi să nu alcătuieşti leacurile potrivite pentru patimi".
Pentru cunoştinţele duhovnicului
Şi mai înainte despre cunoaşterea dumnezeieştilor Scripturi, a dogmelor şi a sfintelor canoane
In al doilea rând, trebuie ca tu care vrei să te faci duhovnic să ai, spre deosebire de ceilalţi, o cunoaştere şi iscusinţă deosebită a Scripturii celei vechi şi celei noi, a dogmelor credinţei, care se cuprind în Crez şi, mai ales şi îndeosebi, a tuturor canoanelor: apostolice, ale sinoadelor şi ale Părinţilor, în deprinderea cărora trebuie să te îndeletniceşti, noaptea şi ziua, astfel ca să le ştii pe de rost. Peste ele să te culci, cum făcea Alexandru cu Iliada lui Homer, deasupra lor să-ţi tragi suflarea, în fiecare ceas şi în fiecare clipă. Fiindcă şi tu ai să ajungi cârmaciul corăbiei Sfintei Biserici şi tu, mai cu deosebire, ai să ţii în mâinile tale aceste canoane, care sunt ca o cârmă a Bisericii. De aceea trebuie să fi deprins mai înainte cum trebuie să o rosteşti şi să o întorci, cu meşteşug, pentru ca, la timpul cuvenit când, adică, te vei face duhovnic, prin această iscusită cârmuire a ta, să izbăveşti din viforul păcatelor pe sărmanii păcătoşi.
Un dascăl spunea că mare lucru este acesta: doctorii să se cufunde pururi în citirea cărţilor doftoriceşti, ca să găsească vreun leac pentru a putea lungi viaţa trecătoare a unui bolnav. Şi duhovnicii, fie la răstimpuri, fie cu greutate, să deschisă vreo carte cucernică, spre a învăţa vreun leac şi, prin el, să dea viaţă veşnică şi mântuire păcătoşilor.
Carte foarte folositoare de suflet. Sfatuire catre duhovnic; Editura Egumenita
Cumpara cartea "Carte foarte folositoare de suflet. Sfatuire catre duhovnic"
-
Preotia imparateasca sau duhovniceasca
Publicat in : Dogma -
Preotia lui Hristos si preotia sacramentala si imparateasca
Publicat in : Dogma -
Preotia familiala, in Vechiul Testament
Publicat in : Iudaism -
Preotia femeii
Publicat in : Editoriale -
Preotia femeii, un adevar revelat sau o simpla inovatie?
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.