Adevăratul ascultător trebuie, după cum credem noi, să păzească neapărat următoarele cinci virtuţi.
Mai întâi de toate să aibă credinţă curată şi adevărată în îndrumătorul său, până acolo încât să creadă - să îl vadă în el pe însuşi Hristos şi să se supună lui, după cum spune Domnul Iisus: Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine (Luca 10,16), şi: ...tot ce nu este din credinţă este păcat (Romani 14,23).
A doua virtute este adevărul: adică să fii înaintea lui adevărat în faptă, în cuvânt şi în mărturisirea desăvârşită a gândurilor, după cum este scris: începutul cuvintelor Tale este adevărul... ade vărul caută Domnul (Psalmii 118, 160; 30, 25). Şi Hristos zice: Eu sunt... Adevărul (Ioan 14,6).
A treia virtute e să nu-ţi faci voia proprie. Căci e spre paguba celui spre ascultare să facă voia sa. El trebuie să şi-o taie pe aceasta totdeauna de bună voie, adică nu silit de părintele său,
A patra virtute e să nu se împotrivească în cuvânt şi să nu se certe, în general., pentru că împotrivirea în cuvânt şi cearta nu sunt ale celor bine credincioşi. Căci scrie Sfântul Pavel: Iar dacă cineva este iubitor de sfadă, noi acest obicei nu-l avem, nici Bisericile lui Dumnezeu (1 Corinteni 11, 16). Dacă acestea sunt oprite îndeobşte tuturor creştinilor, cu atât mai mult monahilor, care au făgăduit să se supună cu sinceritate, după pilda Domnului. Căci împotrivirea în cuvânt şi iubirea de sfadă îşi au început în voia proprie, care vieţuieşte împreună cu necredinţa şi cu mândria cugetului. Pentru că s-a spus: „Călugărul mândru în cugetare se împotriveşte cu tărie". Iar contrariul acestui lucru, adică împotrivirea în cuvânt şi neiubirea de sfadă vin din credinţă şi din smerita cugetare.
A cincea virtute, pe care trebuie să o păzească adevăratul ascultător, este mărturisirea sinceră şi desăvârşită (a faptelor şi a gândurilor) faţă de părintele duhovnic, cum am făgăduit şi la tundere, ca în faţa înfricoşatului scaun al lui Hristos, înaintea lui Dumnezeu şi a sfinţilor îngeri, făgăduind să avem ca început şi sfârşit, împreună cu alte făgăduinţe şi îndatoriri ale noastre faţă de Domnul, şi mărturisirea celor ascunse ale inimii. Căci a spus şi dumnezeiescul David: „Zis-am: «Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului»; şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu" (Psalmii 31, 6). Dar şi Scărarul zice: „Rănile descoperite nu se vor face mai rele, ci se vor tămădui".
Cel ce va păzi cu înţelepciune şî chibzuială aceste cinci virtuţi enumerate să ştie fără îndoială că încă de aici, ca după o logodnă, va dobândi fericirea drepţilor.
Cuvioşii Calist şi Ignatie Xantopol
Carte de capatai pentru calugari si mireni, Editura Egumenita
Cumpara cartea "Carte de capatai pentru calugari si mireni"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.