Cum poate evita cineva ca, încercând să atingă smerenia, să nu cadă în timiditate? Există vreo legătură între modestie şi smerenie?

Acestea sunt lucruri foarte subţiri ale sufletului, cu care creştinul trebuie să umble cu grijă. Chiar sfinţii umblau cu foarte multă grijă. Dacă veţi citi sau reciti literatura filocalică veţi vedea aceasta, pentru că e foarte greu pentru unii să-şi măsoare singuri dimensiunile duhovniciei. De aceea, un călugăr adevărat se predă în mâna unui părinte duhovnicesc, care să-l ghideze, şi-şi predă propria lui voinţă în voinţa celuilalt, aşa după cum Fiul L-a ascultat pe Tatăl, ca să fie o singură voinţă, întotdeauna două voinţe în deplin acord. Singur este foarte greu să te evaluezi.

Treceţi pe la Mănăstirea Suceviţa, dacă nu aţi trecut, şi vedeţi scara Sfântului Ioan Scărarul pe peretele nordic al bisericii, observând cum călugării îmbunătăţiţi, cei care aspiră la sfinţenie, se trudesc pentru treapta înaltă. Ei nu o fac în virtutea sfinţeniei, ci numai din dorul de Dumnezeu. Deasupra sunt îngerii, care-i susţin, iar dedesubt sunt demonii, care caută să-i împiedice şi să-i facă să se poticnească. Veţi vedea acolo un asemenea om căzând în hău de pe penultima sau antepenultima treaptă, deci foarte aproape de mâna lui Iisus, care-L aşteaptă în capătul scării. Ştiţi ce fenomen se întâmplă? In clipa în care se află pe una dintre treptele apropiate de desăvârşire, îi fulgeră un singur gând: „De acum eşti desăvârşit, ai ajuns în capăt, eşti sfânt!" şi, în clipa în care sfântul gândeşte despre sine că este sfânt, atunci a căzut. Aceasta este expresia mândriei, opusul smereniei, care este păcatul de moarte al omului duhovnicesc.

Smerenia este un sentiment care trebuie să te însoţească permanent. Poate fi asemănată cu modestia. Aceasta nu înseamnă o autoflagelare, înseamnă doar conştiinţa dreptei măsuri, cât poţi şi cât nu poţi. Important este să năzuieşti către mai mult. Dar, vă spuneam eu acel adevăr, că măsura nu se poate umple omeneşte până la capăt, ci doar Dumnezeu, Care întotdeauna vine şi pe cele neputincioase le vindecă şi cu lipsă le împlineşte, aşa cum se spune în formula de hirotonie pe care o face arhiereul, poate s-o desăvârşească.

Dumnezeu pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte. Aceste lipsuri, inerente firii omeneşti, sunt împlinite totdeauna de Dumnezeu. Conştiinţa acestui gol inerent firii şi existenţei umane, pe care trebuie să-L umple Dumnezeu, îţi conferă sentimentul smereniei sau al modestiei, al umilinţei. Mândria nu trebuie comparată neapărat cu vanitatea, aceasta fiind, de drept, a prostului. Trufia aceea, fără acoperire, îi aparţine numai prostului. Există o mândrie care poate să fie vecină cu demnitatea, aşa încât nu trebuie să fie confundate.

Omul trebuie să fie demn. Starea de umilinţă nu înseamnă înlăturarea dem-nităţii. Să ne gândim la Mântuitorul Hristos, Care a spus: „Dacă cineva îţi dă o palmă peste obraz, întoarce-l şi pe celălalt" - este un îndemn la smerenie, dar, când El când s-a găsit în faţa sine-drului şi a fost pălmuit nu a întors şi obrazul celălalt, ci a spus: „Dacă am vorbit de rău, spune-mi ce am vorbit de rău! Iar dacă am vorbit bine, de ce mă baţi?" Aceasta este expresia demnităţii, a demnităţii lui Dumnezeu, dar şi a demnităţii omului în faţa justiţiei.

Repet, sunt lucruri foarte subţiri, care pot să ne păcălească şi se interferează deseori. Dar părinţii pustiei recomandă o virtute cardinală în asemenea împrejurări: dreapta socotinţă sau discernământul, puterea de a discerne între bine şi rău, între o măsură şi alta. Această putere de discernământ, pe care o recomandă şi Sfânta Scriptură, o aminteşte cu insistenţă şi Sfântul Apostol Pavel, zicând: „Străduiţi-vă să deosebiţi duhurile", adică duhul care poate să fie viclean,înşelător şi care poate să fie, pe de altă parte, şi beneficîn privinţa aceasta insul are foarte multă trudă interioară, iar dacă el singur crede că nu se poate descurca, atunci să apeleze la cineva mai bătrân, mai învăţat, la un duhovnic şi să-i spună ce are pe suflet şi acela îl va călăuzi, pentru că va fi în stare ca, din afară, dar în comuniune cu el, să-i citească impasul şi să-i ofere remediul.

Rugaciunea, izvor de putere in incercarile vietii; Editura Doxologia

Cumpara cartea "Rugaciunea, izvor de putere in incercarile vietii"

 

• Mandria cea fara de minte
  Publicat in : Credinta
• Mandria
  Publicat in : Pilda zilei
• Smerenia si mandria
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: