Intr-una din duminicile trecute, pe cand miruiam credinciosii la sfarsitul Sfintei Liturghii, ma intreaba o crestina daca la urma mai citesc molitfele pentru cei bolnavi, speriati etc.; i-am raspuns ca da, voi citi bucuros. Imediat dupa ea, o alta crestina, necunoscuta, straina de localitate (era o femeie intre 45-50 de ani si am aflat pe urma ca venise din Moldova dupa lucru si lucra la o firma pomicola de langa manastire), ma intreaba daca deschid si Pravila - „Cartea”. I-am raspuns: „Doamne fereste, asa ceva n-am facut niciodata in viata mea de 48 de ani de preotie! Cine ti-a spus ca as face eu asa ceva?”. „Pai niste femei mi-au spus ca le-ati deschis Dvs.

M-as bucura, stimati cititori, daca inainte de a citi acest articol, ati citi in Noul Testament, din Faptele Apostolilor, capitolul 16, versetele de la 16 la 40, in care se istoriseste o intamplare si o minune a Sf. Apostol Pavel, in urma careia Sf. Apostol Pavel si Sila au mancat o mama de bataie sora cu moartea. Cetind aceste 25 de versete, sunt convins ca va veti minuna si folosi duhovniceste de lucrarile lui Dumnezeu; dar pentru cei care nu au la indemana - sau deloc - Noul Testament, voi consemna eu pe scurt despre ce este vorba.

Aflandu-se in calatoriile sale misionare, in Filipi, Sf. Apostol Pavel cu Sf. Apostol Sila, pe cand mergeau ei odata la locul de rugaciune si predicare, i-a intampinat o slujnica ce avea duh pitonicesc si care aducea mult castig stapanilor ei, ghicind. Aceasta in multe randuri facand suparare Sf. Apostoli, caci se tinea dupa ei strigand: „Acesti oameni sunt robi ai Dumnezeului celui Preainalt, care va vestesc voua calea mantuirii”, Pavel s-a maniat si, intorcandu-se, a zis duhului pitonicesc: „In numele lui Iisus Hristos, iti poruncesc sa iesi din ea!”. Si a iesit duhul in acel moment. Iar stapanii slujnicei ghicitoare, vazand ca s-a dus nadejdea castigului lor, au prins pe Sf. Pavel si Sila si i-au dus in piata, la dregatori si judecatori, unde, rupandu-li-se hainele, au fost batuti cu vergi si apoi aruncati in fundul temnitei, cu picioarele in butuci. Si la miezul noptii, pe cand se rugau si laudau pe Dumnezeu in cantari, ascultati cu infiorare de ceilalti detinuti, s-a facut cutremur mare, de s-au zguduit temeliile temnitei si toate usile s-au deschis, si legaturile detinutilor au cazut. In acea noapte a urmat botezul temnicerului cu toata casa lui, iar dimineata Sf. Apostoli au fost eliberati.

Am amintit de acest caz, ca sa inteleaga cititorii nostri, in cazul persoanelor care, din nesabuinta sau nestiinta, cer si preotilor sa le ghiceasca prin deschiderea Sfintei Carti sau a Pravilei, ca duhul ghicitului, numit si pitonicesc (de la numele ghicitoarei Pitia, din mitologia greaca, ce prezicea la oracolele lui Apolo din Delfi), nu este al preotilor, ci al celor stapaniti de diavol.

O dubla greseala

Deci, cei ce cer preotilor sa le deschida „Cartea” gresesc; dar cei ce o deschid gresesc inca si mai mult: sunt niste inselatori, niste sarlatani si niste escroci, care mint si induc in eroare persoanele credule, pentru saturarea iubirii lor de argint, despre care Sf. Apostol Pavel spune ca este „inchinare la idoli”. Acestia sunt prooroci mincinosi, ucenicii lui Mamona, fratii lui Iuda. Nu se mai pot numi ucenicii Domnului Hristos, caci chiar El a spus ca „nu puteti sluji la doi domni: si lui Dumnezeu, si lui Mamona”.

Poate ca unii, citind aceste randuri, vor zice despre mine: „Ia uite, s-a gasit mosneagul acesta de calugar sa faca pe grozavul! Cine se crede, buricul pamantului? Se da si el mare.” Ei bine, nu ma dau nici mare, nici mic, nici buric, nici grozavit, ci spun numai adevarul pe sleau. De grozavit s-au grozavit si se grozavesc cei ce deschid „Cartea”, care, de nu se vor indrepta si pocai, atunci mai bine sa-si puna firma de ghicit si sa se lase de preotie, ca si asa sunt caterisiti din oficiu de Sf. Canoane.

Au fost, ce-i drept, si poate mai sunt inca, si oameni cu viata sfanta vazatori cu duhul, dar aceasta este cu totul si cu totul altceva.

Cu tristete recunoastem ca sunt si preoti care decad moral de la inaltimea chemarii lor, caci si preotii sunt oameni, supusi slabiciunilor. Slava Domnului ca acestia sunt putini. Dureros este ca sunt credinciosi care, pentru acesti putini preoti considerati nevrednici, urasc si dispretuiesc toata tagma preoteasca, se instraineaza de credinta si ocolesc Biserica. Iata o judecata nesabuita! Daca intre ingeri a fost o parte care a cazut, daca intre cei 12 Apostoli s-a gasit un Iuda, asa si intre miile de preoti pot fi unii cu scaderi, dar pentru aceasta nu trebuie dispretuiti toti preotii si ocolita Biserica. Nu! Nu trebuie dispretuita toata oastea pentru ca in mijlocul ei se afla si dezertori, precum nu trebuie pierduta increderea in stiinta medicala pentru ca uneori si dintre medici se imbolnavesc. Pe preotii cu lipsuri si nelalocul lor Biserica nu-i dispretuieste, ci ii deplange, asteptandu-i sa se indrepte (iar in cazuri extreme ii cateriseste, adica ii exclude din randul preotilor cu drept de slujire); dar preotia in sine ramane dumnezeiasca, sfanta, scumpa, deci vrednica de toata dragostea si pretuirea.

                                                                                      Arhim. Gavriil STOICA

                                                                                    Sfanta Manastire Zamfira
                                                                              Lumea credintei, anul II, nr. 8(13)

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: