Nu demult vă vorbeam despre mânie - acea patimă care e însuşire a noastră, a tuturor; ştiu însă că sunt nu puţini oameni din numărul creştinilor care gândesc şi îşi spun: „Ce mare păcat este dacă mă mânii? Că doar şi Dumnezeu Se mânie!" Da, puţine sunt textele Sfintei Scripturi unde se vorbeşte de mânia lui Dumnezeu, de urgia lui Dumnezeu? In Psalmul al şaselea citim: „Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi" (1). Vedeţi, şi de urgie, şi de mânie se vorbeşte în acest psalm al lui David. Şi atunci, au cumva dreptate cei care îsi îndreptăţesc propria mânie prin faptul că şi Dumnezeu însuşi Se mânie?
Nu, nu au deloc dreptate; ei nu înţeleg ceea ce trebuie să înţelegem cu toţii; nu înţeleg că nu numai în aceste locuri ale Sfintei Scripturi, ci şi în multe altele Dumnezeu este înfăţişat omeneşte. Veţi găsi că în Scriptură se spune că Dumnezeu are cap, urechi, ochi, mâini şi picioare, muşchi; că Dumnezeu umblă, Se apropie şi Se depărtează, doarme şi Se trezeşte, şade şi merge. Ce, o să înţelegem aceste cuvinte ale Scripturii în sens literal, n-o să vedem aici un pogorământ faţă de înţelegerea noastră omenească?
Dumnezeu duh este (In. 4, 24). Dumnezeu este de nedescris, de neînchipuit, înaintea Lui se cutremură îngerii şi arhanghelii. Bineînţeles că Dumnezeu nu are chip omenesc; bineînţeles că nu are picioare şi mâini, fiindcă toate acestea sunt mădulare de trup omenesc, iar Dumnezeu e duh. Şi atunci, de ce se spune aşa în Sfânta Scriptură?
Pentru că ea face pogorământ înţelegerii noastre omeneşti, fiindcă noi, în îngustimea minţii noastre, ne pricepem să gândim doar în chip omenesc. Nu suntem în stare să ne gândim atât de abstract încât ea să fie cu totul străină de tot ce e omenesc; nu ni-L putem închipui pe Atotputernicul, Atotştiutorul Dumnezeu, pe Duhul Sfânt aşa cum ar trebui să ni-L închipuim - tocmai de aceea şi îngăduie Sfânta Scriptură asemenea vorbe omeneşti despre Dumnezeu ca cele despre care v-am spus adineauri.
Desigur că nu trebuie să înţelegem nicidecum spusele de acest fel în sensul lor literal. Dacă citim în Sfânta Scriptură că Dumnezeu are ochi, urechi, că El vede şi aude, bineînţeles că nu trebuie să ne închipuim ochi şi urechi omeneşti: prin spusele acestea trebuie să înţelegem că Dumnezeu vede tot, aude tot, ştie tot.
Când auzim de urechile, de ochii lui Dumnezeu, trebuie să înţelegem că nimic nu se ascunde de Dumnezeu, că El, neavând nici ochi, nici urechi, vede toate: vede inimile omeneşti, de El nu se tăinuiesc nici un cuvânt al nostru, nici un gând al nostru.
Când citim de mâini şi picioare, nu trebuie, bineînţeles, să ne gândim că Dumnezeu are mâini şi picioare: prin mâinile şi picioarele lui Dumnezeu trebuie să se înţeleagă duhovniceşte faptul că Dumnezeu niciodată nu încetează înalta Sa lucrare. „Tatăl Meu până acum lucrează, şi Eu lucrez" (In. 5,17).
Tocmai această lucrare este înfăţişată omeneşte de Sfânta Scriptură prin „mâinile" lui Dumnezeu, fiindcă în concepţia noastră toate se fac cu mâinile. Când auziţi de picioarele lui Dumnezeu, nu trebuie să credeţi că El merge, că umblă cu picioarele, ca noi, că trece dintr-un loc în altul, fiindcă El, ca duh, este pretutindeni, n-are nevoie să treacă dintr-un loc în altul, n-are nevoie de picioare.
Prin „picioare" trebuie să înţelegem faptul că Dumnezeu este peste tot, trebuie să înţelegem faptul că neîncetat, peste tot, în tot locul, în tot universul, El are grijă neîncetat de făptura Sa. La Pronia lui Dumnezeu trebuie să ne gândim când auzim că se vorbeşte de mâinile şi picioarele lui Dumnezeu.
Când citim de muşchii lui Dumnezeu trebuie să ne gândim doar la puterea lui Dumnezeu, fiindcă în muşchi stă puterea omului. Să ţineţi minte asta, să nu vi-L imaginaţi omeneşte pe Dumnezeu, să ţineţi minte că Dumnezeu e mare, că nu poate fi explicat de raţiunea noastră, nici zugrăvit prin cuvinte omeneşti, că El e Veşnic, Atotştiutor, Atotputernic, Atotbun, Atotdrept!
Să ţineţi minte asta, aşa să gândiţi despre El, şi atunci nimeni nu va îndrăzni să spună că i se poate ierta mânia fiindcă şi Dumnezeu însuşi S-a mâniat.
Ţineţi minte asta şi nu vi-L mai închipuiţi pe Dumnezeu după chipul omului, fiindcă aşa şi-i închipuie pe zeii lor păgânii, care au idoli cu chip de om, sau de animale, sau de monştri, aşa cum vedem până în ziua de azi în templele Indiei.
Ţineţi minte, ţineţi minte că nesfârşit si de nepătruns este Dumnezeul nostru, că El este duh sfânt, şi să nu gândiţi că pe temeiul acestor concepţii omeneşti despre Dumnezeu vă puteţi îndreptăţi slăbiciunile omeneşti.
SFÂNTUL LUCA AL CRIMEII
Fragment din cartea "NE PUTEM MÂNTUI ÎN ORICE VREMURI", Editura Sophia
Cumpara cartea "NE PUTEM MÂNTUI ÎN ORICE VREMURI"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.