Despre Sfanta Scriptura

Despre Sfanta Scriptura Mareste imaginea.

Cumva, toată lumea ştie ce are de făcut. Este foarte greu să mai afle ceva nou. Deşi, desigur, nu avem timp să citim atîtea cărţi, avem totuşi o lungă şi mare istorie de meditaţie şi de scriere creştină, iar întoarcerea la ceea ce s-a scris, la ceea ce au gîndit sfinţii este un foarte bun revigorant pentru noi, este o foarte mare mîngîiere în toate lucrările noastre.

Aşa că ce să spui? Cred că însăşi nevoia de a vorbi mult este de factură nouă, pentru că cei de odinioară aveau învăţăturile foarte mici, scurte şi nu cred că asta era din cauză că hîrtia era scumpă sau erau puţine tipografii. Aşa era mintea umană, era capabilă să poarte un cuvînt ca pe un odor de mare preţ. Pentru că dacă cineva, spune Mîntuitorul, va afla că intr-o ţarină este ascunsă o comoara, cu adevărat va vinde tot ce are şi de banii aceia va cumpăra acea ţarină, ca să poată să o sape, să o găsească. Aşa este şi cu Scriptura, ca moştenire a noastră scrisă: este o mare comoară pe care trebuie să o săpăm necontenit, este o mare grădină în care se ascund cuvintele vieţii veşnice, şi acolo trebuie să le căutam.

Fiecare suflet, fiecare om din universul ăsta are anumite cuvinte care îl mişcă. Aţi observat că uneori citiţi sau reauziţi un cuvînt din Scriptură şi d intr-odata vă umileşte sau vă înflăcărează, dintr-odată vă regăsiţi, deşi de multe ori l-aţi auzit şi nu v-a mişcat? Sînt foarte multe cuvinte şi îndemnuri, mai ales in cărţile proroceşti, în Psalmi. Ele se adresează felurimilor de suflete şi de temperamente şi de educaţii omeneşti. Unele sînt mai războinice, mai aprinse, altele sînt de mărturisire, altele se bucură de cuvintele Domnului, cît sînt de dulci în gura mea poruncile Tale, şi toate celelalte, altele mărturisesc despre iubirea lui Dumnezeu, altele despre iubirea de săraci şi aşa mai departe. Toate acestea sînt adresate într-un anumit moment al vieţii fiecăruia dintre noi.

Scriptura nu este o carte pe care să o citim de la un capăt la altul, să facem conspecte şi să fim prin aceasta mai deştepţi decît alţii. Dacă acele cuvinte nu lucrează vii în noi, dacă nu aprind inima noastră, nu şi-au îndeplinit lucrarea, scopul. Pentru că acestea sînt cuvintele vieţii veşnice. Din cauza asta cineva întreba: „Nu vă plictisiţi voi tot timpul să repetaţi aceleaşi rugăciuni? Citiţi, citiţi Liturghia asta a voastră, tot o începeţi, tot o ştiţi pe de rost, şi iar o repetaţi, şi iar o repetaţi... Oricum ştiţi tot! Ştiţi, citiţi rugăciuni de o mie şi jumătate de ani, citiţi aceleaşi rugăciuni, aceeaşi Evanghelie iarăşi o citiţi. Oricum nu ştii, deci o mai citeşti o dată." Da, pentru că noi nu o citim pentru a ne informa, nu citim Evanghelia ca să aflăm... Ştim ce ne-a zis Mîntuitorul. Mai ales cele liturgice le cam ştim pe de rost, rugăciunile iarăşi, cîţi le turuie pe de rost! Le mai turui o dată nu pentru că nu le ştii. Nu le citesc pentru că nu le ştiu, Ie citesc pentru că le ştiu, pentru că ele sînt cuvinte lucrătoare dincolo de informaţia pe care o poartă în ele. Ele sînt cuvinte vii, care ne pun în legătură cu Dumnezeul cel Viu şi pot aprinde în noi focul iubirii. Dacă asta nu se întîmplă, noi citim sec un text şi el desigur poate să ne adoarmă uneori, pentru că noi nu am deschis inima noastră spre partea cealaltă, adevărată, a rostului acestui text, care este mai mult decît un simplu text, sînt cuvinte vii, care trebuie să mişte sufletul nostru.

Sfîntul Teofan Zăvorîtul vorbea de treptele rugăciunii care sînt foarte bune de ştiut. La început, să ştiţi că nu toţi oamenii au mare dulceaţă de Ia rugăciune. Pentru că pe mulţi îi auzi că vor dintr-odată să aibă pacea inimii, să se îndulcească, aşa cum mai citesc la sfinţi. Prima fază este comparată sau face parte din ostenelile trupeşti: stai în picioare şi citeşti. Partea mare a lucrării acesteia nu este atît mişcarea ta, a inimii care nu întotdeauna se porneşte, este o osteneală trupească, alături de mătănii, post şi celelalte. Stai 20 de minute, 10, jumătate de oră, cît poţi tu şi citeşti de la un capăt la altul. Este mai degrabă ca o clepsidră pe care o întorci, că citesc eu de aici pînă aici, stau frumos, mă închin frumos, chiar dacă inima mea încă nu este pe măsură, nu simte mare lucru.

A doua parte este un lucru mai bun şi mai uşor, cînd cele pe care le citeşti le spui venind de la tine: citeşti psalmi, dar le vorbeşti tu, tu crezi, tu ai descoperirea lor, tu le înţelegi, ele te reprezintă. Pentru că pe foarte mulţi îi aud spunînd: „Dar eu nu pot să citesc rugăciunea asta, că eu nu simt! Eu sînt cel mai păcătos? Mai păcătos decît un cîine, decît un animal? Dar nu sînt eu aşa de păcătos! Nu am făcut eu toate aceste păcate enumerate în rugăciuni! Cum pot să citesc eu că mai mari decît acestea am făcut, dacă nu le-am făcut? Nu-s eu aşa!" Deci omul acesta încă nu este. Efrem Şirul e păcătos, Sfîntul Pavel e păcătos, marele loan Gură de Aur a făcut... Ei sînt păcătoşii care se rugau aşa! Nu poate Vasile de la Braşov, a lucrat la fabrică, îl ştiu atîţia oameni că este un om de treabă, a fost chiar şef de secţie, ştie să deseneze şuruburi, proiectări de alte chestii şi îi spune el că e păcătos ca un cîine, ca un animal, mai rău decît toţi oamenii am greşit! Ce o să creadă lumea? îl dă afară de la lucru dacă îl află ce fel de rugăciuni citeşte el seara. Pentru că el nu a înţeles încă despre ce este vorba. Apostolul Pavel spune: „Cel dintîi dintre păcătoşi sînt eu." Cum oare poţi să fii apostol, marele Apostol Pavel, şi să ai această conştiinţă a păcătoşeniei, că eşti cel dintîi între păcătoşi? Desigur, nu prin comparaţia cu cutare, care ştim că a făcut nu ştiu ce fapte. Dar fata lui cutare s-a prostituat, dar cutare i-a furat banii şi maşina lui cutare. Cum pot eu să mă compar cu el? Sigur că eu sînt un cuvios, pe lîngă toate aceste fapte enumerate.

Ei, dacă începem noi a ne compara, întotdeauna o să găsim fel de fel de fapte. II vom găsi pe Hitler, îl vom găsi pe Stalin. Intotdeauna avem pe cineva, unul mai rău decît mine tot găsesc eu... Dar ocupaţia minţii nu trebuie să fie aceasta: de a-i găsi pe aceia mai răi ca noi, pe cei mai buni noi. Mai bine decît asta este să ne vedem în raport cu noi înşine, pentru că Apostolul Pavei nu avea el obiceiul să se compare cu restul oamenilor. Un om care are smerenie, care are pocăinţă, se vede pe sine şi pe Dumnezeu. Şi atunci trebuie să fim asemenea chipului pe care ni l-a înfăţişat Hristos. Şi în faţa Lui sîntem, desigur, mai păcătoşi decît orice om, pen tru că nu facem cele cuvenite, avem descoperirea omului. Noi sîntem omul, noi sîntem umanitatea, noi sîntem nedesăvîrşiţi atunci, şi de asta o putem spune.

Aşadar, starea aceasta din care noi ne rugăm - avînd conştiinţa celor citite, cuvintele prorociior devenind cuvintele noastre, expresia noastră, ne regăsim în ele - nu este încă o stare superioară, este pur şi simplu normalitatea din care mărturisim. Citeşti un text de acum 2000-3000 de ani, şi el te reprezintă, tu spargi timpul, tu intri în zona veşniciei, tu eşti părtaş cu prorocii, cu apostolii, cu mucenicii. Cuvintele acestea sînt cuvintele tale. Ele sînt dulci în gura ta, mai mult decît mierea în gura mea. Asta este o stare bună, a doua, cînd tu începi să ai o răsplată a rugăciunii, o descoperire, tu devii un om normal! Lucrurile acestea normale devin ale tale, ele te reprezintă, tu le citeşti uşor, nu mai ai conflicte de conştiinţă că tu nu eşti cel mai mare păcătos, nu mai ai conflicte de conştiinţă că tu îl cauţi pe Dumnezeu; cînd spui că cuvintele Scripturii, poruncile sînt dulci în gura ta, ele chiar sînt dulci. Aceasta este o stare mai bună.

Şi după aceea, cînd tace tot sufletul, tot trupul, cînd cuvintele se opresc la un moment dat - sfinţii ne spun că atunci nu trebuie să citim mai departe. Uneori poate să vină această stare de rugăciune, de descoperire, asupra inimii noastre, în care noi trăim cele citite cu adevărat şi avem descoperirea Marelui Dumnezeu atunci, în acel loc, şi sufletul nostru se deschide şi nu mai au rost cuvintele. Sfintul Serafim de Sarov ne spune că atunci cînd te rogi este ca şi cum ai bate la uşă, baţi pînă cînd ţi se răspunde "Da, intraţi!" şi, după ce ţi s-a spus să intri, nu mai continui să mai baţi, ci intri şi te odihneşti, pentru că ai descoperirea lui Dumnezeu, eşti primit şi atunci rugăciunea trece în contemplaţie.

IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI

Fragment din cartea "Pretul iubirii", Editura Cathisma

Cumpara cartea "Pretul iubirii"

 

Pe aceeaşi temă

09 Ianuarie 2019

Vizualizari: 1430

Voteaza:

Despre Sfanta Scriptura 5.00 / 5 din 2 voturi.

Cuvinte cheie:

sfanta scriptura biblia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE