Dragostea lui Hristos topeste orice pacat!

Dragostea lui Hristos topeste orice pacat!

Dacă am realiza noi cât de repetitivă e viaţa noastră, cred că ne-am plictisi tare mult, însă lasă Dumnezeu perioade (cum sunt perioadele postului) sau întâmplări care ne aşază într-o frumoasă tensiune faţă de El.

Să ştiţi că noi ne rugăm unui Dumnezeu viu şi acest Dumnezeu viu aude tot ce spunem, ştie tot ce gândim şi vede tot ce facem şi, cu toate acestea, El Se lasă, parcă, tare greu înduplecat. Adică, de multe ori poate am spus „Doamne, ajută-mă!” şi ajutorul a întârziat, de multe ori am spus „Doamne, iartă-mă!” şi iertarea a întârziat, pentru că nu am simţit că Dumnezeu a binecuvântat inima noastră, şi atunci firesc ne-am pus întrebarea: Dumnezeu nu mă aude sau eu nu-L simt?

Cred că noi risipim tare mult viaţa noastră, prin gânduri deşarte, prin lucruri deşarte, prin stări deşarte, de care nu ne folosim câtuşi de puţin.

Suntem extrem de formali şi raţionali şi vrem ca totul să se întâmple după cum gândim şi după cum aşteptăm noi, adică ne dorim ca fiecare zi să se petreacă după voia noastră şi nu primim deloc voia Domnului. Hristos însă ne cheamă să luăm parte la viaţa Sa, să înviem sufletele noastre adormite şi copleşite de grijile acestei lumi, spunând: „Cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă în el!”. El numeşte Sfânta împărtăşanie - Viaţă.

Din păcate, există două stavile în calea acestei lucrări: nevrednicia şi indiferenţa duhovnicească.

Ajungi să faci aceste lucruri cu nonşalanţă, de Paşti şi de Crăciun, fără să te gândeşti că stai departe de Viaţă, cu bună ştiinţă, din lene sufletească, în tot restul anului. De aceea depresia capătă cote alarmante, pentru că oamenii mor sufleteşte.

Spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Dacă eşti nevrednic să te împărtăşeşti în fiecare duminică, atunci eşti nevrednic să te împărtăşeşti fie şi o singură dată”.
Ce se socoteşte a fi această vrednicie şi nevrednicie?

Sfântul Gherman al Ierusalimului ne spune desluşit: „Eşti nevrednic să te împărtăşeşti, dacă, venind la biserică să te împărtăşeşti, porţi în inima ta gânduri de viclenie, de ură, de mânie şi de judecată asupra altor oameni”.

Când ne socotim pe noi înşine nevrednici, ne gândim la păcatele noastre şi spunem că nu suntem vrednici să ne împărtăşim din curăţenia, din puritatea ce se află în Trupul şi Sângele lui Dumnezeu, însă aceasta nu poate fi o stavilă în apropierea de Sfântul Potir, decât dacă omul trăieşte cu indiferenţă păcatele sale, fără pic de pocăinţă. Nu din vrednicie ne împărtăşim, ci din mila şi iubirea lui Dumnezeu. Noi nu putem ţine viaţa noastră curară nici măcar o clipă, pentru că permanent vine un gând şi tulbură inima noastră.

„Scoateţi vicleşugurile din inimile voastre!”, zice Hristos!

Străduinţa, mintea trează, acestea sunt cele care contează înaintea Lui. Un păcat de-al nostru este cât un fir de nisip înaintea lui Dumnezeu, iar iubirea Lui topeşte orice păcat.

Vrednicia, aşadar, înseamnă să încerci să păzeşti, în primul rând, această curăţie a inimii, să păstrezi în inima ta iertarea, îngăduinţa, să ai o inimă leneşă la mânie, o inimă care uşor suportă răutăţile celor din jur, uşor îmbrăţişează şi iubeşte. Aceasta este inima pregătită pentru Sfânta împărtăşanie. Dacă însă este îngreunată de ceartă, de mânie, de lipsă de iertare şi dragoste, de nemulţumire, de cârcoteală, de invidie, atunci eşti nevrednic să primeşti Sfânta împărtăşanie.

„Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul, aşa cum Eu v-am iubit pe voi!”.

Să ştiţi că uciderea de frate începe de la a-i vărsa duhul, până la, ferească Dumnezeu, a-i vărsa sângele. Nu după mulţimea faptelor suntem vrednici sau nevrednici, ci după curăţia inimilor noastre.

Văd foarte mare uimire pe faţa unor oameni pe care îi îndemn să se împărtăşească des şi cred că lucrul acesta se întâmplă pentru că, v-am spus-o, unii oameni consideră Sfânta Impărtăşanie ca fiind un fel de premiu şi consideră că „nu au alergat” destul ca să primească acest premiu. Nu, ea nu este premiu, este Trupul şi Sângele Domnului care se dă celor bolnavi sufleteşte şi trupeşte, pentru că cei bolnavi au nevoie de doctor şi de medicament, cei bolnavi au nevoie de post ca să-şi topească neputinţele trupului şi ale sufletului, cei bolnavi au nevoie de rugăciune şi însingurare ca să vadă cine sunt şi ce putere devastatoare au asupra lor şi asupra celor din jur.

Tare mult v-aş ruga să nu primiţi Sfânta împărtăşanie cu uşurinţă, ca pe ceva obişnuit, ci să o primiţi cu tensiunea, credinţa şi nădejdea că vă veţi vindeca. Putem înţelege lucrul acesta privind la un om bolnav trupeşte care, primind tratamentul de la medic, crede cu toată convingerea lui că se va vindeca.

Dumnezeu Se mâhneşte profund când noi primim împărtăşania cu nonşalanţă, fără a depune pic de efort în a scoate vicleşugurile din inima noastră, ca şi cum Trupul şi Sângele Lui ni s-ar cuveni.

Ai sentimentul acesta, că primeşti Trupul şi Sângele lui Dumnezeu, Care a murit pentru noi, când tu crezi într-un Dumnezeu viu, într-o Fiinţă nemaiîntâlnită, vie şi profund îndreptată spre viaţa ta. Dacă sufletul tău se clatină şi se întunecă şi uită că se află în faţa lui Dumnezeu, Care nu e o făptură de basm, închipuită de mintea noastră, ci e o Fiinţă ce se îndreaptă spre noi cu toată Dragostea, Mila şi Atenţia Sa, atunci pierzi mare parte din puterea ce se află în Sfântul Potir. Intotdeauna Dumnezeu face jumătate de drum, iar noi cealaltă jumătate. Niciodată El nu trece peste voia noastră. Postul, rugăciunea şi atenţia sunt străduinţa noastră, jumătatea drumului care ţine de noi.

Fiecare împărtăşanie este un eveniment extraordinar. Dacă am avea posibilitatea să vedem toată puterea ei, ne-am da seama că este un eveniment plenar la care tot Cerul participă, de care îngerii se minunează. Se minunează cum Dumnezeul cel infinit Se preface în pâine şi în vin şi Se dăruieşte unui om profund păcătos!

Aici se văd toată iubirea şi toată mila Iui Dumnezeu. Aproape că îmi vine a spune că noi suntem sensul Lui.

Lucrul acesta este lesne a fi înţeles din viaţa noastră de zi cu zi. Copiii noştri sunt, într-un fel, sensul nostru, am fi în stare să dăm bucăţi din trupul nostru pentru ei, fără să ne gândim o clipă dacă merită sau nu, ci am face-o într-un mod firesc, dintr-o dragoste dumnezeiască pe care le-o purtăm.

Dacă Dumnezeu a făcut-o pe mamă după Chipul Său şi i-a dat puterea aceasta de jertfă, înseamnă că F.I este mai presus decât o mamă, mai dăruit şi mai răbdător chiar decât o mamă.

PR. VISARI0N ALEXA

Fragment din cartea "7 CUVINTE ALE IUBIRII", Editura Doxologia

Cumpara cartea "7 CUVINTE ALE IUBIRII"

Pe aceeaşi temă

04 Octombrie 2019

Vizualizari: 1843

Voteaza:

Dragostea lui Hristos topeste orice pacat! 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Experienta vietii cu Hristos
Experienta vietii cu Hristos Mărturisesc că nu m-am gândit să public o carte de teologie, cu atât mai puțin un volumde predici, cu toate că mi-aș fi dorit mult să o pot face. Întrebată fiind dacă am supărat-o cu ceva, buna mea mamă, Rozalia Flueraș, spunea că nu am supărat-o decât cu 62.00 Lei
Slujind lui Dumnezeu si semenilor
Slujind lui Dumnezeu si semenilor Libertatea cea mai adâncă este de a te lăsa mereu răpit în Hristos, pentru a petrece cu El în veșnicie. Numai în Biserică, ascultând și împlinind poruncile lui Dumnezeu și învățătura evanghelică, credinciosul se poate împărtăși de roadele jertfei lui Hris 49.00 Lei
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori Preaslăvirea lui Dumnezeu și cinstirea Sfinților este o punte luminoasă între cele vremelnice și cele veșnice. Oferim rugătorilor creștini acest Acatistier, nădăjduind că ne va fi tuturor spre folos duhovnicesc, în străduința de a ne alipi de tot binele 34.00 Lei
Minunatele fapte si invataturi
Minunatele fapte si invataturi „Câştigaţi virtuţile opuse păcatelor. Tristeţea este călăul care ucide energia de care avem nevoie ca să primim în inimă pe Duhul Sfânt. Cel trist pierde rugăciunea şi este incapabil de nevoinţele duhovniceşti. În niciun caz şi indiferent de situaţie să 27.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Rugăciunea Stareților de la OptinaDoamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi aduce ziua de astăzi.Doamne, dă-mi să mă încredințez deplin voii tale celei sfinte.În fiecare clipă din ziua aceasta povățuiește-mă și ajută-mă în toate.Cele ce 29.00 Lei
Rugaciunea inimii
Rugaciunea inimii „Rugăciunea nu este o tehnică elaborată, nu este o formulă. Rugăciunea inimii este starea celui ce se află înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu este atotprezent, însă eu nu sunt întotdeauna prezent înaintea Lui. Am nevoie de o tradiție vie, de un Părinte 34.00 Lei
Dialoguri la hotarul de taina
Dialoguri la hotarul de taina Cartea aceasta de dialoguri cu Părintele Valerian, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României de astăzi, este de o frumusețe rară prin arta cuvântului și adâncimea spiritului. Ea răspunde întrebărilor omului contemporan mai însetat de mântuire decât 38.00 Lei
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului Părintele Ieromonah Valerian Pâslaru, Starețul Mănăstirii Sfântul Mucenic Filimon, unul dintre cei mai apreciați duhovnici contemporani, în cartea de față, în convorbirile sale cu teologul și scriitorul Florin Caragiu, ne vorbește despre renaștere și 32.00 Lei
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens De atât avem nevoie pentru a trăi cu mai multă credință și a face bine celor de lângă noi. Într-o lume care pare să uite cât de prețioasă este viața, această carte este un mesager al speranței: împreună, putem să transformăm un grăunte de iubire într-un 55.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact