
Trebuie spus dintru început că Dumnezeu a creat toate lucrurile, nu doar pe unele. N-a existat un alt spirit sau alt Creator de mai mică importanţă care să fi creat sexualitatea. O astfel de idee păgână este hulitoare atât la adresa lui Dumnezeu, cât şi a creaţiei Sale. Scripturile spun că Dumnezeu a creat sexualitatea omului. El a creat-o sub forma a două sexe complementare, care se împlinesc reciproc dintru început şi apoi a numit-o „bună" şi chiar „bună foarte" (Fac.
Dintru început, Dumnezeu a pregătit această unire a bărbatului cu femeia şi a vorbit despre ei numindu-i „un trup" (Fac. 2:24). „Nu există nicio altă relaţie între oameni atât de intensă ca cea dintre soţ şi soţie. Puterea acestei iubiri este într-adevăr mai intensă decât orice altă pasiune; şi alte dorinţe pot fi puternice, însă aceasta nu se stinge niciodată. Această iubire (eros) este adânc sădită înăuntrul fiinţei noastre. Atrage trupurile bărbaţilor şi ale femeilor pentru că, la început, femeia s-a născut din bărbat. Vedeţi deci cât de strânsă este această legătură şi cât de providenţial a creat-o Dumnezeu dintr-o singură fiinţă? I-a îngăduit lui Adam să se căsătorească cu Eva, care era mai mult decât sora sau fiica sa; era carne din carnea sa. A făcut în aşa fel ca bărbatul sau femeia să nu-şi fie suficienţi lor înşişi."
Dorinţa bărbatului pentru femeie şi a femeii pentru bărbat este, aşadar, profund sădită în noi de voinţa dumnezeiască şi nu este rea: „Dorinţa nu este păcat. Dar atunci când scapă de sub control şi este satisfăcută în afara căsătoriei, în văzul lumii, devine adulter, nu datorită dorinţei propriu-zise, ci datorită lipsei de măsura."
„Intr-adevăr, căsătoria a fost lăsată de Dumnezeu pentru naşterea de copii. Dar a fost lăsată de Dumnezeu şi pen-tru o altă pricină, cu mult mai mare, anume ca să stingă aprinderile firii noastre. Martor îmi este Sf. Ap. Pavel care spune: «Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa». Şi porunceşte ca să se împreuneze, însă nu pentru a deveni părinţi de mulţi copii. Atunci pentru ce? Pentru ca, spune el, diavolul să nu vă ispitească. Dar nu spune: impreunaţi-vă dacă vreţi să aveţi copii. Ce spune deci? «Dacă nu se pot înfrâna, să se căsătorească atunci», căci dintru început căsătoria avea două meniri. Mai târziu însă, când pământul şi marea şi întreaga lume s-au umplut de oameni, a rămas una singură: să alunge desfrânarea şi pofta nestăpânită."
„Care e motivul nunţii şi pentru ce a dat-o Dumnezeu? Ascultă-l pe Pavel, care zice: Din pricina desfrâului fiecare să aibă femeia lui. Astfel poate omul scăpa de desfrânare, de pofte ascunse, pentru a trăi împreună în cumpătare şi pentru a fi bineplăcut lui Dumnezeu, fiind mulţumit cu femeia sa. Aşadar, doar pentru o pricină trebuie a ne lua femeie: ca să nu cădem în păcat şi să fim izbăviţi de orice desfrânare. De aceea este dată căsătoria, pentru ca toate ale sale să lucreze în numele cumpătării."
Trebuie amintit că în anumite scrieri patristice este posibil să găsim o referinţă trecătoare la procreare ca scop al căsătoriei, dar niciodată nu apare sub formă de canon sau formulă. Dacă cercetăm Părinţii mai îndeaproape, vom descoperi că în alte locuri aceştia spun că nunta este lăsată pentru a dobândi înfrânare şi castitate, pentru a rezista desfrânării. Doar Sf. Ioan Gură de Aur a scris într-o manieră atât de complexă şi punctuală pe marginea acestui subiect. Aşadar, este crucial să înţelegem duhul Părinţilor în contextul întregii lor gândiri şi opere.
DR. GEORGE S. GABRIEL
Taina omului si taina cununiei, Editura Theosis
Cumpara cartea "Taina omului si taina cununiei"

-
Desfranarea
Publicat in : Editoriale -
Cantarea Casianei - desfranarea biruita prin pocainta
Publicat in : Saptamana Patimilor -
Desfranarea
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Sa nu fii desfranat!
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.