Scrisoare adresată unei persoane din Cipru, care datează cel mai probabil din ultimul an al vieţii pământeşti a stareţului Sofronie.
De 57 de ani port rasa călugărească şi mi se pare că nu am vrut să mă aflu întru negrijă în cele ale mântuirii, şi totdeauna cu mare frică şi lacrimi rugam pe Dumnezeu să facă milă cu mine, să-mi ierte toate păcatele mele şi să nu mă lepede de la aşternutul picioarelor Lui. Am încercat, după cum mi se pare, cu toată puterea mea, să nu nedreptăţesc nici o persoană pe pământ. Mai mult chiar, m-am rugat să-mi dea Dumnezeu bărbăţia de a sluji cât mai multor oameni, fără să aştept de la ei nici o plată materială sau spirituală, aşteptând numai de la Dumnezeu harul iertării păcatelor mele.
Şi, cu toate acestea, în tot acest timp, mai mult de jumătate de veac nu am cunoscut perioade de pace sau de siguranţă, ci totdeauna simţeam în jurul meu ameninţări sau cel puţin atitudini potrivnice.
Din acestea veţi înţelege că nu sunt în măsură să dau o explicaţie dramaticei încercări prin care treceţi. Însă, vă avem întotdeauna în rugăciunile noastre cu iubire şi durere.
Dificil lucru este pentru noi să-l acuzăm pe Dumnezeu şi să ne îndreptăţim pe noi înşine, dar, de asemenea, nu-i simplu să facem dimpotrivă, ca prietenii lui Iov, care, dorind să devină apărătorii dreptăţii lui Dumnezeu, au uitat de înfricoşătoarele chinuri prin care a trecut Iov.
Astfel, tace Dumnezeu, tăcem şi noi“.
.
-
Tacerea si plansul
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Tacerea
Publicat in : Cunoaste-te pe tine insuti sau despre virtute
-
Tacerea care vorbeste
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.