In depasirea suferintelor exista un sens adanc, fiindca omul, depasindu-Ie, se caleste si se desavarseste. O astfel de suferinta poate fi si dragostea neimpartasita -insa este important cum anume o depasim.
Mai intai de toate, trebuie sa ne punem intrebarea: "Si de ce, la drept vorbind, dragostea mea ar trebui sa fie impartasita?" Bineinteles, omul vrea sa fie iubit. Si eu, de exemplu, vreau sa fiu milionar - dar in virtutea carui fapt ar trebui sa fiu milionar? Si daca voi incepe sa ma amarase din aceasta cauza, voi deveni un om profund nefericit si pe deasupra bolnav.
Cauza starii acesteia se afla in egoism, in faptul ca ma socot vrednic de toate bunatatile - dar de unde si pana unde sa fiu vrednic? Eu, om pacatos, nu pot sa fiu vrednic de ele - iar daca Ie am totusi pe unele, trebuie sa-I dau pentru asta multumita lui Dumnezeu. Si daca-mi place cineva, asta nu inseamna defel ca trebuie sa-i plac si eu lui. Cu cat este mai egoist omul, cu atat e mai nefericit, gandindu-se: "Si asta trebuie sa-mi apartina!"
Ca atare, invingerea suferintei inseamna invingerea propriului egoism si inaltarea de la egoism la duhovnicie. Da, omului i-a fost data vointa libera, insa si celuilalt i s-a dat vointa libera. El poate sa iubeasca, poate si sa nu iubeasca.
Noi trebuie sa intelegem ca exista pronie dumnezeiasca, si ca nici un fir de par din capul omului nu cade fara voia lui Dumnezeu, adica Domnul ii iubeste si incearca sa-i indrume spre mantuire pana si pe necredinciosi si sa-i fereasca de lucrurile vatamatoare pentru mantuire, fara a le incalca libertatea.
In situatia de dragoste neimpartasita, poate ca si prin asta ii fereste de asa ceva, si trebuie sa-I fim recunoscatori lui Dumnezeu pentru tot ce se intampla cu noi. Aceasta este o manifestare a iubirii dumnezeiesti.
Se intampla ca omul pur si simplu sa nu fie gata de intemeierea unei familii. Cand fata este pregatita pentru viata de familie, Domnul ii trimite omul potrivit. Ea poate fi si uratica, si prostuta, cum o fi, dar El ii va trimite om, pe cand alta poate fi si frumoasa, dar nu i se da om, fiindca nu este pregatita.
In general, trebuie inteles ca temeiul dragostei este Dumnezeu, El e izvorul ei. Odata nascut, pruncul se hraneste nu doar cu lapte, ci si cu dragostea parinteasca, si va cauta toata viata aceasta dragoste, cunoscand-o (asa ar trebui) inca din primele zile de viata. Acest sistem de viata -dragostea intre oameni - este lasat de Dumnezeu, iar dragostea - acesta este un moment foarte important - cere jertfelnicie. Uneori este imbinata cu suferinta.
Cel mai infricosator lucru este ca omul contemporan intelege dragostea numai ca placere. El nu accepta suferintele si vrea sa traiasca numai in desfatari - dar daca in viata omului nu exista suferinte, este neroditor si devine, ca sa zic asa, "gunoi cosmic".
Parintele Serghie Nikolaev
(Extras din cartea "Dragostea adevarata, taina dragostei inainte si dupa casatorie", Editura Sophia)
-
Mandria cea fara de minte
Publicat in : Credinta -
Mandria
Publicat in : Pilda zilei
-
Smerenia si mandria
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.