Renumitul poet şi filosof persan Omar Khayyam a scris această poezie:
Ca să trăieşti înţelept nu trebuie să ştii prea multe.
Două reguli clare ţine minte:
Mai bine să-ţi fie foame decât să mănânci ce apuci,
Mai bine să fii singur decât să fii cu cine apuci.
„Cumva, undeva şi cu cineva” nu este deloc o varianta de luat în calcul. Cuvântul „soarta' are un sens foarte adânc. Vechii greci vedeau în aceasta o fatalitate imuabilă sau o fortuna schimbătoare, iar unele religii orientale - o karma crudă, dar dreaptă (legea răzbunării). Creştinii văd însă soarta ca pe judecata lui Dumnezeu. In limba rusă cuvântul corespunzător (sudba) este compus astfel: sud-judecată şi ba-Dumnezeu. Tot aşa se scrie în rusă şi cuvântul „mulţumesc”: spasi-sa te mântuiască şi bo=Dumnezeu. „De la faţa Ta judecata mea să iasă” - spune Prorocul David (Psalmii 17, 2).
Trebuie să ne căsătorim sau să primim monahismul ori preoţia exclusiv ca urmare a chemării lui Dumnezeu.
Părintele Kiril Pavlov, văzător cu duhul, explică aceasta astfel: „Dacă cineva este chemat la viaţa de familie, atunci un astfel de om nu face decât să se gândească la familie, copii, soţie şi viaţa de familie din viitor. Acesta este semnul chemării lui Dumnezeu pentru viaţa de familie. Dacă, dimpotrivă, omul are în suflet o frică de familie, frică de a avea copii, indiferenţă faţă de viaţa de familie, toate acestea sunt semne că omul acesta nu are chemarea să fie familist. Dacă părinţii se amestecă şi încearcă să anuleze chemarea lui Dumnezeu, acest lucru sfârşeşte tragic. Trebuie să încercăm să înţelegem care este calea spre care ne cheamă Dumnezeu.”
Soţul sau soţia nu se caută prin metoda probelor sau a greşelilor. Odată, am avut ocazia să consult un bărbat în vârstă, care nu se împăcase de-a lungul vieţii cu zeci de femei. „Voiam să ştiu sigur dacă acea femeie este pentru mine sau nu. Şi cum puteam şti dacă nu încercam?” „Ei, şi sunteţi mulţumit de rezultate?”, l-am întrebat eu. El tăcu mâhnit.
In Biblie se spune: „Lui Dumnezeu îi sunt cunoscute din veac toate lucrurile Lui” (Fapte 15, 18). El ştie dinainte cine şi cu cine va fi fericit. Viaţa ne învaţă că toate încercările noastre de a reuşi să trecem pe lângă poruncile lui Dumnezeu sunt sortite eşecului. Cel puţin, această fericire temporară nu va rezista în timp, ci ni se va strecura printre degete. Făcându-ne voia proprie, având o gândire îngustă şi copilărească, fără a ne ruga şi încredinţa Proniei lui Dumnezeu, noi suntem cei care îndepărtăm momentul întâlnirii fericite, pregătindu-ne pentru suferinţe.
„Căsătoria de probă” nu trece fără urmări, ci lasă cicatrice urâte si chiar „desert” în suflet. Cel care se consumă şi se vinde în stânga şi în dreapta, se epuizează foarte repede. Atunci când va veni momentul şi va întâlni, în fine, pe „ales/aleasă”, acesta nu va mai avea putere să iubească şi inimă care să trăiască sentimentele. Limita a fost atinsă!
Autorii creştini propun două exemple în acest sens. Luaţi o rolă de scoci, lipiţi ceva cu el şi apoi rupeţi. Pe urmă repetaţi asta de multe ori. Veţi vedea că a treia oară scociul nu se va mai lipi la fel de bine. A patra oară aproape că nu se va mai lipi deloc. Se ştie că banda adezivă îşi pierde proprietăţile după fiecare utilizare. In aceasta constă şi desfrânarea: pierderea capacităţii de „a ţi lipi inima” de cineva.
Dragostea dăruită de Dumnezeu este asemenea unui potir de aur cu o băutură preţioasă. Desfrânatul, având o atitudine necorespunzătoare faţă de potir, îl mişcă dintr-o parte în alta şi iroseşte capacitatea sa de a iubi.
După părerea părintelui Paisie Aghioritul, tinerii care au reuşit să-şi păstreze curăţia şi castitatea înainte de căsătorie şi care, în acest timp, au suferit batjocura celor din jur, vor ti consideraţi ca mucenicii. In vechime exista mucenicia sângelui, acum e mucenicia conştiinţei.
Nu există retete absolute care garantează corectitudinea alegerii soţului (soţiei). Ca să evităm durerea sufletească ne ajută patru sfaturi verificate de-a lungul vremii:
- Domnul ne descoperă voia Sa prin intermediul părinţilor. Pentru necazurile şi greutăţile legate de naşterea şi creşterea copiilor, rugăciunile şi binecuvântarea părintească dobândesc un har special. Părinţii devin uneltele Proniei dumnezeieşti. Cel care nu primeşte binefacerea rugăciunilor tatălui şi mamei şi nu preţuieşte experienţa şi binecuvântarea lor îndepărtează de la sine harul lui Dumnezeu şi ajunge în plasa diavolului pentru încălcarea poruncii a cincea din Decalog: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.” Aceasta este singura poruncă după care urmează o făgăduinţă: „Ca să trăieşti ani mulţi şi să-ţi fie bine în pământul acela pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă ţie” (Deuteronotnul 5, 16). Legea ne pedepseşte de fiecare dată când o încălcăm. Din păcate, tineretul contemporan consideră rugăciunea şi binecuvântarea părintească învechite şi lipsite de valoare. In cel mai bun caz, acestea sunt privite ca o tradiţie lipsită de importanţă. „Noi singuri vum decide!” Numai că aici vorbim despre un semn al apartenenţei la neamul nostru şi al legăturii dintre generaţii.
Din observaţiile părintelui Tadei de Ia Vitovniţa, noi adunăm roada amară a neascultării de Tatal Ceresc şi de părinţii pământeşti. Dacă fiul sau fiica îşi supără părinţii şi ei spun în inima lor: „O să plăteşti tu pentru asta!” - aşa va fi. Si asta pentru că părinţii au puterea aceasta primită de la Dumnezeu. Iar în Ziua Judecăţii toţi vor răspunde în faţa Judecătorului pentru fiecare cuvânt desert şi de jignire. „Nu vă poate fi bine dacă părinţii sunt supăraţi pe voi - spune părintele Tadei. Veţi avea de dus o luptă îndelungată şi fără roade cu voi înşivă, crezând că luptaţi cu ei. Dacă eşti credincios, iar părinţii tăi sunt atei, nu-i supăra cu credinţa ta, ci roagă-te pentru ei şi fii bun cu ei”.
Am avut ocazia să consult tineri care se mirau de ce nu Ie merge bine în viaţă. Atunci când am început să depanăm „firul amintirilor” descopeream îndrăzneala şi răzvrătirea lor faţă de părinţi. Dezamăgiţi fiind de soţii sau de soţiile lor, aceştia se plângeau mamelor şi auzeau reproşul: „Nu ţi-am zis?”
Trebuie să remarc totuşi că nu trebuie nici să manipulăm după bunul plac porunca a cincea, spre exemplu camuflând dorinţa noastră de câştig şi astfel îndemnând la păcat. Părinţii trebuie mai întâi ei înşişi să i cinstească pe strămoşi, aratându-le astfel copiilor un model de vieţuire evlavioasă, nu scandaloasă si destrăbălată. Nu în zadar se spune în Evanghelie: „Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îi ascultă" (Ioan 9, 31).
- Inainte-vederea sau cunoaşterea vieţii omului poate fi darul părintelui duhovnicesc şi al marilor duhovnici. Domnul luminează intuiţia şi mintea duhovnicului care se roarţă pentru binele fiului său duhovnicesc O astfel de binecuvântare preoţeasca pentru căsătorie este deosebit de valoroasă şi prevede corect perspectivele vieţii de familie. Desigur, la cununie nu merg „din ascultare”, la poruncă.
Părintele Maxim Kozlov spune aşa: „Nu trebuie să te căsătoreşti doar ca sa-i faci pe plac arhiereului. Tu ai de trăit toată viaţa cu soţia, nu cu arhiereul. Arhiereii vin şi pleacă, dar femeia va rămâne cu tine pentru totdeauna! Aşa că e mai bine să dai dovadă de puţină tărie de caracter în alegerea soţiei!”
Sfântul Paisie Aghioritul îi sfătuieşte pe soţi să aibă un duhovnic comun. Un păstor cu experienţă cunoaşte „problemele” şi „asperităţile” ambilor soţi şi le „netezeşte” pentru a-i face pe cei doi să fie din ce in ce mai apropiaţi. De fapt, duhovnicul este ca un „tâmplar”: lipeşte două „scânduri” pentru ea acestea să nu se dezlipească din cauza „presiunii”. De aceea, „duhovnicul-tâmplar” are nevoie de ambele „scânduri” în acelaşi timp.
„El trebuie să vadă ce lucrare este necesară pentru una şi, respectiv, cum să o prelucreze pe cealaltă... Multe cupluri în care soţul şi soţia se potriveau, iar căsătoria a avut loc drept urmare a atracţiei reciproce, au ajuns să se despartă pentru că nu au primit ajutorul şi sfatul unui duhovnic înţelept. In acelaşi timp, soţii care aparent nu se potrivesc, avănd un duhovnic comun, ajung să fie fericiţi in viaţa de familie” - conchide Sfântul Paisie.
După cum spune înţelepciunea populară, „ca să cunoşti pe cineva, trebuie să trăieşti o viaţă alături de el”. Perioada de cercetare este stabilita de duhovnic la o jumătate sau chiar la un an. Apropierea intimă nu este permisă. Viitorii miri vorbesc unul cu celălalt şi cu rudele lor. Acest lucru le permite să vadă dacă au intenţii serioase, să cerceteze şi să pună la încercare sentimentele şi compatibilitatea psihologică. Să înţeleagă ce îl bucură sau ce îl irită pe celălalt... Ulterior, cântărind totul, să decidă calm dacă va putea accepta toate diferenţele şi particularităţile observate.
Luaţi aminte la viitoarea voastră soacră. Dacă vă este simpatică, acesta este un semn (chiar dacă nu absolut) în favoarea alesei. Nu este exclus ca peste douăzeci-treizeci de ani fiica să semene cu mama ei: „Aşchia nu sare departe de trunchi.” Dacă mama este o soţie bună, există probabilitatea ca şi fiica ei să fie de asemenea o bună soţie.
Să ne amintim şi de proverbul: „Nu-ţi cumpăra casă, ci vecini buni.” Rolul soacrei nu a fost încă anulat de nimeni. Atunci când le vorbesc despre asta tinerilor, reacţia este zgomotoasă, cu tot felul de glume şi exemple.
Un criteriu elocvent îl reprezintă stilul de comunicare al alesei cu părinţii dumneavoastră. Cel mai bine poţi observa aceasta în condiţii obişnuite de viată, ca să nu existe posibilitatea fariseismului din partea cuiva. Dacă aleasa este modestă, amabilă şi da dovadă de tact, înseamnă că va putea face aceasta şi cu soţul. Dacă însă in vorbele ei apar note de mitocănie şi nemulţumire, acuze lipsite de autocritică şi plângeri, dorinţe de a scăpa de treabă şi de a protesta, atunci mai devreme sau mai târziu ea va începe să vorbească astfel si cu dumneavoastră. La fel se pune la incercare şi viitorul soţ, desigur.
- Literatura, filmele şi ziarele dau mărturie despre faptul ca iubiţii pot fi uniţi de sentimente şi emoţii trecătoare, condiţionate hormonal. La început ţi se pare că iubirea înseamnă doar „plimbări sub clar de lună”, apoi încep problemele incompatibilităţii de caracter şi de modele familiale, preluate din copilărie de la părinţi. Acestea oricum vor ieşi la suprafaţă. Un soţ nefericit a recunoscut cu amărăciune: „Asta e fericirea familială? Dar acum e prea târziu...” Dragostea înseamnă muncă zilnică foarte grea.
- Bunăstarea materiala sau capacitatea de a lăsa impresie bună nu reprezinta o baza pentru armonia in familie. Valorile perene sune dragostea, fidelitatea, puterea vie sacrificiu, înţelegerea reciprocă, încrederea... Omul educat in acest spirit nu va merge să caute parteneră de distracţii şi petrecere a timpului liber.
„O dansatoare va fi plăcută, doar pentru superficiali. Un mire înţelept va prefera calităţile morale ca iubirea de muncă, modestia şi credinţa în loc de frumuseţea exterioară, spunea Sfântul Macarie al Moscovei. Sa vezi la tine relele este mai bine decât să te mândreşti cu ce vezi în oglindă.
Cunoscutul arhipăstor Antonie de Suroj regret ca noi suntem mai înclinaţi să dăm atenţie aparenţelor şi nu vedem esenţa. Intâlnindu-ne cu cineva sau uitând-ne la noi înşine, vedem ceea ce este stricat de păcat sau doar frumuseţea exterioară. Experienţa de viaţă însă ne permite sa vedem dincolo de straturile mărunte şi superficiale sau chiar dincolo de urâţenie acea frumuseţe pe care o contempla Dumnezeu.
Un om sănătos psihic înţelege că exteriorul nu este cel mai important: „Nu te hrăneşte frumuseţea”, zice proverbul popular.
„Vrei să-ţi înfrumuseţezi chipul? - întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur. Intrumuseţează-l nu cu pietre scumpe, ci cu modestie şi castitate... Prin aceasta vei atrage nu numai dragostea oamenilor, ci şi pe cea a îngerilor. Pentru aceasta însuşi Dumnezeu te va lăuda... Nu trupul trebuie să strălucească, ci sufletul.”
Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Ioan de Kronstadt: „Să nu te uiţi la chipul trupesc, ci cu ochiul interior sa te uiţi la chipul sufletului tău, ca să vezi cum este: oare nu e desfigurat de patimi? Nimiceşte această urâţenie prin rugăciune şi lacrimi de pocăinţă. Să nu te uiţi la haine frumoase, pentru că acestea sunt putreziciune, ci la haina neputrezicioasă a sufletului tău. Aşa vei vedea în ce stare este: murdară şi scârboasă din cauza căderilor în păcatele văzute şi nevăzute? Dobândeşte haină sufletească în frumuseţea smereniei, a castităţii şi curâţiei, a milosteniei şi dreptăţii.”
Scriitoarea contemporană Olesia Nikolaeva povesteşte despre prietena ei Nadejda care voia cu orice preţ să se mărire. Divorţată, mamă a unui copil, ca -,c ruga sa găsească un soţ bun. Cerea cu insistenţă şi foarte clar: unul deştept, bogat, mai bine străin din Europa sau din America. La scurt timp un astfel de pretendent aparu in viaţa ei. Acesta o ceru de soţie şi ambii s-au mutat în America.
Numai că „ceea ce comandase” ea nu i-a adus fericirea. In primul rând, fostul soţ nu şi-a dat acordul pentru ieşirea copilului din ţară. Aceasta era plata pentru faptul că noul soţ era străin. In al doilea rând, Nadejda nu avea cu ce să se ocupe în America. Avea diplomă de predare a limbii ruse... In al treilea rând, americanul isteţ şi viclean după o vreme a divorţat fărâ să-i lase nici un ban. Găsise o ţară în care nu era obligat sa lase soţiei ceva. Avocatul doar a anunţat-o pe Nadejda de desfacerea căsătoriei.
După ce a băut din această cupă amară, Nadejda s-a întors în Rusia şi a pus în ramă diploma de cunoaştere a limbii ruse: în tară nu mai avea nimeni nevoie de asa ceva.
„Dacă ne uităm imparţial la unele dintre dezamăgirile şi eşecurile noastre”, îşi încheie povestirea Olesia Nikolaeva, „vom vedea că pe multe dintre ele ni le-am căutat cu lumânarea”.
Am avut ocazia să asist la un dialog hazliu. O vecină îi lăuda unui băiat o potenţială soţie: „Tatăl ei este diplomat, are maşină, vilă, apartament, mobilă de import, covoare scumpe, lustre...” Tânărul a întrerupt-o: „Pai, doar nu mă însor cu lustrele şi covoarele! Ea cum este?” Din discuţie a reieşit că fata este cam răsfăţată, nu-si refuză nici o plăcere şi are ambiţii mari. „Să-şi găsească pe altcineva atunci”, spuse tânărul la sfârşit.
Un om se tot întreba dacă are rost să ia de nevastă o fată cu un caracter răutăcios şi a mers la părintele Porfirie Kavsokalivitul. Părintele i-a enumerat neajunsurile fetei şi la final a adăugat: „Oricum, te poţi căsători cu ea.” „Cum aşa?” - s-a mirat pelerinul, dar a primit următorul răspuns: „Prin caracterul ei tu te vei sfinţi şi pe urmă o vei aduce şi pe ea la sfinţenie.” Părintele i-a prezis că în această căsnicie tânărul va trebui sa se desăvârşească în răbdare, înţelegere, iertare şi alte virtuţi, până când va ajunge la sfinţenie. Auzind cele spuse, tânărul a refuzat să se însoare cu acea fată. Nu se putu hotărî să ajungă la sfinţenie pe această cale.
Konstantin Zorin
Fragment din cartea "Alinarea suferintelor trupesti prin mijloace duhovnicesti", Editura Sophia
Cumpara cartea "Alinarea suferintelor trupesti prin mijloace duhovnicesti"
-
Alegerea sotului
Publicat in : Nunta -
Alegerea sotului
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.