In adancul fiintei tale interioare, fiule, se pastreaza, cu sfintenie o comoara de mare pret. Un adevarat izvor de sanatate, bunatate si fericire, in stare latenta. Dupa cum se stie, acolo unde se afla o comoara cu piese de aur se iau masuri de paza. Si cu cat este mai pretioasa comoara, cu atat o pazim cu mai multa grija. O astfel de comoara nespus de valoroasa este inima curata. E vorba despre valoarea incredintata omului de Dumnezeu insusi. "Abis necuprins este inima ta!", ne spune un Sfant Parinte.
De ce? Pentru ca cel care traieste in cucernicie "descopera ca inima lui nu este numai un organ fiziologic, ci ceva cu totul deosebit prin care se intra in legatura cu Dumnezeu, izvorul a toata faptura" (Sf. Macarie Egipteanul). Intr-adevar, inima este un "loc al lui Dumnezeu", iar in sensul acesta, este si un templu al iubirii, loc unde se descopera adolescentului indragostit o fericire nemaiintalnita, de unde i se comunica o stare de insufletire nespus de mare, o bucurie neasemanata. Este ca si cum simtirea inimii i-ar da aripi sufletului, pentru ca numele ei este iubire, iar prin iubire totul capata o noua infatisare si incepe sa straluceasca.
Dupa cum globul pamantesc poarta in adancurile lui un miez de foc, de aceeasi natura cu flacara soarelui de pe firmament, tot asa fiecare persoana poarta in faptura sa o inima in care arde chipul lui Dumnezeu, inrudit cu dumnezeiasca taina a cerului. Cel care va patrunde in "abisul de necuprins" al inimii se va gasi fata in fata cu insasi taina fiintei sale, in care salasluieste Duhul lui Dumnezeu, recunoscandu-si astfel propriul sau chip ceresc. De asemenea, cel ce se consacra contemplarii acestei imagini divine,
flacara ce arde in sanctuarul sau launtric, intrezareste in sine si o reflexie a acestui chip de dincolo de sine, vede stralucirea unei frumuseti ingeresti, careia i-am putea spune "chip al iubirii", copie a propriei sale imagini.
Nu este si acest "chip" un dar al lui Dumnezeu, caruia daca i-am zice de-a dreptul "iubire", nu am gresi cu nimic? Acestei iubiri, ca si frumusetii ei serafice, nu-i gasesc decat o singura asemanare, o analogie cu lumina lui Hristos care salasluieste in una si aceeasi inima. Despre aceasta lumina Sfantul Apostol Pavel afirma: "a stralucit in inimile
noastre, ca sa straluceasca cunostinta slavei lui dumnezeu, pe fata lui Hristos" (II Cor. 4,6). Precum aceste raze ale slavei lui Dumnezeu scot in evidenta "fata lui Hristos" (II Cor. 4,6), tot la fel razele unui alt dar dumnezeiesc descopera o fata tainica si da expresia iubirii despre care vorbim. Nu este un alt dar decat acela pe care il numim imaginatie.
Ce este imaginatia? Sa nu crezi ca imaginatia este un simplu vis de primavara, asemenea unui abur de dimineata, ci este acel har dumnezeiesc randuit de Creator sa slujeasca iubirii, chiar atunci cand se gaseste doar in cautarea copiei sale. Precum se stie, iubire nu exista decat acolo unde se regasesc doua inimi. Ori, imaginatia este aptitudinea sufleteasca in masura sa anticipeze aceasta regasire si sa-i confere o consistenta intr-un plan ideal. E vorba despre planul ce se realizeaza intru frumusete ca iubire serafica si se descopera in castitate. Din toate cele afirmate pana aici, se cuvine sa retii faptul ca de trei daruri importante se bucura inima: de a fi loc al intalnirii cu Dumnezeu, salas al iubirii curate si izvor al imaginatiei celei bune. Numai acolo unde imaginatia apare pe un taram al sfinteniei si unde vorbeste in numele iubirii serafice, ea este o stea calauzitoare in viata intima a adolescentului.
Pr. Prof. Ilie Moldovan
.-
Iubirea ingereasca
Publicat in : Editoriale -
Iubirea fata de Dumnezeu
Publicat in : Morala -
Iubirea care trece dincolo de viata
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.