Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan este considerat un model şi un propovăduitor al iubirii. Evanghelia sa este plină de iubire, epistolele sale abundă de lecţii despre iubire, iar întreaga sa viaţă este un exemplu izbitor al aceleiaşi iubiri. El a interpretat toate tainele iubirii - atât adevăratul ei început, cât şi mişcarea ei în fapte şi sfârşitul ei - înălţimea la care îl ridică pe om.
In acest fel, Sfântul Ioan este cunoscut în mod deosebit şi oricine vrea să discute despre iubire, se gândeşte imediat la el ca la un model de iubire şi se întoarce la el ca la un învăţător al iubirii.
Dar-uitaţi-vă la interpretarea pe care o fac oamenii de astăzi. Ei au un tip special de filosofare, numită indiferentism, prin care gândesc şi spun: „Credeţi ce vreţi, totul este la fel; iubiţi oamenii ca pe nişte fraţi, faceţi-le bine şi fiţi amabili cu ei". „Iată", spun ei, „chiar şi Ioan Evanghelistul scrie doar despre dragoste".
In iubire este lumina şi toată desăvârşirea. Cine nu iubeşte, după el, umblă în întuneric, rămâne în moarte şi este ucigaş de oameni. Se ştie, de asemenea, că atunci când evanghelistul a îmbătrânit şi nu mai putea merge, a fost dus în biserică pe mâini şi a spus doar: „Dragi fraţi, să ne iubim unii pe alţii". Aşa aprecia el dragostea.
In acelaşi mod, spun noii „tâlcuitori", trebuie să iubim şi noi şi să credem cum şi ce dorim. Să opunem învăţăturii false a acestor retorici adevărata învăţătură a Sfântului Ioan Teologul şi să ne protejăm astfel mintea de a nu fi influenţată de vanitatea indiferentismului în principiile raţiunii creştine. Aceşti intelectuali vor să aranjeze totul de unii singuri, fără Dumnezeu, atât bunăstarea lor exterioară, cât şi moralitatea lor. Prin urmare, ei încearcă în toate modurile posibile să ţeasă un astfel de sistem doctrinar, astfel încât nici măcar Dumnezeu să nu facă parte din el, deşi se bazează pe dragoste.
„Voi vă iubiţi reciproc", le spunem noi, „dar cum rămâne cu Dumnezeu?!". Dar tocmai din această parte îi loveşte în mod deosebit Sfântul Evanghelist, într-adevăr, el vorbeşte neîncetat despre iubirea reciprocă, dar pune această iubire într-o astfel de legătură cu Dumnezeu, cu iubirea faţă de El şi cunoaşterea lui Dumnezeu, încât este imposibil să le separăm una de cealaltă. Vezi de unde îşi trage el dragostea.
Dumnezeu, spune el, fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Apoi adaugă: Dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul (I Ioan 4, 10-11). Aşadar, conform învăţăturii sale, dragostea noastră reciprocă ar trebui să izvorască din credinţa în Domnul, Care a venit să ne mântuiască. Prin urmare, contează ce şi cum crezi.
Apoi spune: Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu[...]; de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi[...]. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el (I Ioan 4, 7-16). Vedeţi, el nu are un cuvânt despre dragoste fără un cuvânt pentru Dumnezeu! Iubirea vine de la Dumnezeu şi duce la Dumnezeu, aşa că, dacă cineva spune că iubeşte pe fratele său şi nu cunoaşte pe Mântuitorul, minte şi adevărul nu este în el (vezi I Ioan 2, 4).
Aşadar, întreaga învăţătură a Sfântului Evanghelist despre iubire poate fi prescurtată astfel: pentru a-l iubi pe fratele tău, trebuie să-L iubeşti pe Dumnezeu; pentru a-L iubi pe Dumnezeu, desigur, trebuie să-L cunoşti atât pe Dânsul, cât mai ales lucrarea Sa mântuitoare asupra noastră. In ce rezidă întreaga voinţă a lui Dumnezeu? In credinţă şi iubire! Iată porunca: Să credem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, şi să ne
iubim unul pe altul (I Ioan 3, 23).
Aşadar, nu numai iubirea ne este poruncită, ci şi credinţa în Hristos. Mai mult, credinţa este izvorul iubirii, astfel că, dacă se adună doar acele locuri unde Sfântul Evanghelist Ioan vorbeşte numai despre iubire, atunci prin învăţătura lui nu se poate susţine minciuna noii învăţături, care spune: „Iubeşte, şi crede cum vrei". Sfântul Ioan, pe lângă învăţătura iubirii, are şi învăţătura credinţei, independentă de legea iubirii. Vedeţi cum îi contrazice cu hotărâre pe cei care spun: „Credeţi cum vreţi"?
Incă din primele versete ale epistolei sale, despre ce este vorba în propovăduirea sa? Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă. Ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră este, adaugă el, cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos (I Ioan 1,1-3).
Aşadar, în cuvintele Sfântului Ioan Teologul, ca şi în cuvintele tuturor Apostolilor, mesajul principal este comuniunea cu Dumnezeu, prin Domnul Iisus Hristos, din care decurge comuniunea reciprocă a credincioşilor. Cum, atunci, este posibil să te gândeşti la aceasta din urmă fără să o ai pe cea dintâi?
Sfântul Ioan îşi pune apoi întrebarea: Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristosul?. Tot el răspunde: Acesta este antihristul, cel care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. Oricine tăgăduieşte pe Fiul nu are nici pe Tatăl; cine mărturiseşte pe Fiul are şi pe Tatălţ...]. Cine mărturiseşte că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne întru El şi el în Dumnezeu (I Ioan 2, 22-23; 4,15).
Aşadar, e esenţial să mărturisim că Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu. Cum se poate spune atunci „credeţi cum vreţi"? Şi iată încă un avertisment. Iubiţilor, spune Sfântul Evanghelist, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi proroci mincinoşi au ieşit în lume. In aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu. Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist (I Ioan 4,1-3).
Dar oricine spune: „Credeţi ce vreţi", nu-L mărturiseşte pe Iisus Hristos. Dacă ar fi făcut-o, nu ar fi spus: „Credeţi cum vreţi". De aceea, nu este „de la Dumnezeu". De la cine? Răspundeţi singuri... In cele din urmă, Sfântul Evanghelist descrie esenţa creştinismului astfel: Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa (I Ioan 5, 11-12). Prin urmare, oricine nu crede în Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa veşnică. Aşadar, oare nu contează cum şi ce crezi?
Ştim iarăşi că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat nouă pricepere, ca să cunoaştem pe Dumnezeul cel adevărat... Intru Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este adevăratul Dumnezeu şi viaţa de veci (I Ioan 5,20). Aceste extrase par a fi suficiente pentru a le arăta indiferenţiştilor că în zadar se gândesc să găsească sprijin pentru minciunile lor în
învăţăturile Sfântului Ioan Evanghelistul.
Este adevărat, ei spun acest lucru pentru că nu au citit niciodată scrierile sale sfinte şi inspirate de Dumnezeu, ci fac trimitere la el, din auzite, cunoscând frumuseţea învăţăturii sale despre dragoste. Dar să îi lăsăm acum să prezinte şi alte argumente, în afară de acestea, în apărarea învăţăturii lor false. Este suficient pentru noi, credincioşii, să cităm cuvântul ucenicului iubit al lui Hristos şi să nu ezităm să credem doar ceea ce a fost transmis de la Domnul prin sfinţii săi apostoli şi este păstrat de Biserică.
Există o poveste despre un Bătrân care a părăsit lumea şi s-a retras în pustie, dar nu şi-a construit o chilie, ci s-a mutat dintr-un loc în altul ca o pasăre călătoare. Nu se ştie dacă cineva l-a văzut mâncând, dar nimeni nu l-a văzut vreodată fără lacrimi, suspine şi pocăinţă. Dacă se întâmpla ca el, ca un porumbel al deşertului, să se apropie de vreun oraş sau de vreun sat, nu intra în ele, ci se aşeza în apropiere, pe vreo stâncă. Şi în tot acest răstimp se tânguia şi plângea, repetând: „Ce se va întâmpla! Ce se va întâmpla!".
Se întâmpla ca orăşenii şi sătenii să iasă la el şi să încerce să-l consoleze, dar el începea să plângă şi să se tânguia şi mai tare. I-au oferit hrană, haine şi bani, dar nimic nu-l putea linişti sau alina. Uneori îl întrebau: „De ce plângi? Ce nenorocire ţi s-a întâmplat? Spune-ne, putem noi, după puterile noastre, să te ajutăm?". Dar aceste cuvinte îl făceau pe Bătrân să plângă şi mai mult, fără să scoată vreun cuvânt de răspuns.
In cele din urmă, după multe lacrimi şi suspine, spunea uneori, mai ales oamenilor din marile oraşe: „Cu greu mă puteţi ajuta! Domnul meu mi-a încredinţat o mare avere şi am risipit-o pe toată pe spectacolele, teatrele, petrecerile, sărbătorile, o viaţă de lux şi împreunările cu femei desfrânare. Acum mă caută Stăpânul meu, şi voi avea de dat răspuns! El mă va duce la Judecată şi la osânda ruşinoasă. Nu ştiu ce să fac. Ce se va întâmpla, ce se va întâmpla...".
Din nou Bătrânul era în lacrimi, în hohote de plâns, înţelegi de ce plângea? Işi plângea păcatele, se temea de judecata lui Dumnezeu, Domnul tuturor. Dacă vom plânge aşa, poate că Dumnezeu va avea milă de noi...
Apostolul le scria colosenilor: îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare[...] dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste (Coloseni 3, 12-15). Apostolul subliniază aici starea şi dispoziţiile caracteristice ale creştinilor, precum şi acţiunile care le sunt asociate. Cuvântul lui Hristos să
locuiască întru voi cu bogăţie (Coloseni 3,16), adaugă el.
Cuvântul lui Hristos, adică învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos: cum a venit El pe pământ ca să ne mântuiască pe noi, cei căzuţi; cum S-a întrupat, a învăţat, a făcut minuni, a suferit, a murit, a înviat, S-a înălţat la ceruri, a trimis Sfântul Mângâietor peste Sfinţii Apostoli, a întemeiat Biserica Sa pe pământ. Intr-un cuvânt, cuvântul lui Hristos conţine toată învăţătura creştină. Cuvântul lui Hristos să se îmbogăţească în tine, ceea ce înseamnă: să-ţi umple mintea, sentimentele, voinţa, întreaga ta fiinţă. In cele din urmă, Sfântul Apostol sugerează: Să vă umpleţi de Duhul. Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre (Efeseni 5,18-19).
Psalmii, imnurile şi cântările duhovniceşti se referă la întregul set de rânduieli şi rugăciuni ale Bisericii: Sfintele Taine, rânduiala slujbelor zilnice şi toate actele sfinţitoare şi rugăciunile săvârşite în Biserică de către preoţimea legitimă. Dacă punem toate acestea cap la cap, s-ar părea că Sfântul Apostol Pavel ne spune astfel: „Iată, aţi devenit creştini; dar priviţi, ţineţi cu tărie învăţătura lui Hristos, sau mărturisirea sfintei credinţe. Intăriţi de harul lui Dumnezeu, Care ne este dăruit prin Sfintele Taine, şi încălzit de riturile şi rugăciunile sfinte ale Bisericii, umblaţi cu stăruinţă pe calea poruncilor lui Hristos, sub îndrumarea pastorilor şi învăţătorilor voştri legitimi".
Sfântul Teofan Zăvorâtul
Fragment din cartea " Abisul înţelepciunii dumnezeieşti", Editura Egumenita
Cumpara cartea " Abisul înţelepciunii dumnezeieşti"
-
Predica la Sfantul Ioan Evanghelistul
Publicat in : Predici de duminica -
Sfantul Ioan Evanghelistul
Publicat in : Vietile sfintilor -
Sfantul Ioan Evanghelistul
Publicat in : Sfantul Evanghelist Ioan -
Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan
Publicat in : Sfantul Evanghelist Ioan
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.