Iubirea de Dumnezeu este multa mangaiere chiar si in pieire

Iubirea de Dumnezeu este multa mangaiere chiar si in pieire

Bine a zis unul dintre barbatii purtatori de Dumnezeu ca pentru cel ce crede, iubirea de Dumnezeu se vede chiar si in pieire. Pentru ca, zice el, ce paguba va ii pricinui intristare celui care de dragul bunatatilor dispretuieste acum odihna si desfatarea?

Cand va placea lui Dumnezeu sa-l supuna pe om unor mari necazuri, ingaduie ca el sa cada in mainile putinatatii de suflet, si aceasta da nastere in om puterii akediei, care-l biruie, in care el isi simte sufletul apasat, si aceasta este gustarea gheenei; prin aceasta este adus asupra omului un duh de iesire din minti, din care izvorasc mii de ispite: tulburare, intaratare, hula, cartire impotriva sortii, ganduri anapoda, mutare dintr-un loc in altul si asa mai departe. Iar de vei intreba care este pricina tuturor acestora, voi spune: nepasarea ta, fiindca tu insuti nu te-ai ingrijit sa cauti doctoria potrivita pentru aceasta. Iar doctoria pentru toate acestea este doar una, si cu ajutorul unui singur lucru afla omul grabnica mangaiere in sufletul sau. Care este doctoria aceasta? Smerita cugetare a inimii. Fara aceasta nimeni nu poate strica cetatea acestor rele, ci mai degraba va afla ca l-au biruit restristile.

Nu te mania pe mine, cel ce intrebi, pentru ca iti spun adevarul. Nu ai cautat din tot sufletul cugetarea smerita - dar daca vrei, paseste pe taramul ei, si vei vedea ca ea te va slobozi de raul ce te-a cuprins, caci pe masura smeritei cugetari ti se da rabdare in necazurile tale, iar pe masura rabdarii se usureaza greutatea necazurilor tale, si vei capata mangaiere; iar pe masura mangaierii tale se mareste bucuria ta cea in Duhul Sfant. Cand bine va voi sa le faca fiilor Sai celor adevarati usurare de ispitele lor, Parintele nostru Cel iubitor de indurari nu va inlatura cu totul ispitele, ci le va da rabdare in ispite. Si toate aceste bunatati ei le vor primi cu mana rabdarii lor, spre desavarsirea sufletelor lor.

Sa ne invredniceasca si pe noi Hristos Domnul, cu harul Sau, sa rabdam cu inima recunoscatoare tot raul, din dragoste catre El! Amin.

Sfantul Isaac Sirul

05 Mai 2010

Vizualizari: 4121

Voteaza:

Iubirea de Dumnezeu este multa mangaiere chiar si in pieire 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Adriana Luiza ConstantinPostat la 2010-05-06 23:32

    Foarte potrivit cuvant pentru vremurile de criza actuale, dar cum sa l poti face cunoscut si inteles, caci multi suferim de trufie si celelalte si rar mai intalnesti smerenia care gazduieste sfantul duh...

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam
Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam „În adâncurile unei păduri din nordul Rusiei, în nuanțe de jad și ambră, departe de orice urmă de civilizație, mănăstirea Valaam se contopește cu anotimpurile așa cum o face de o mie de ani…” Așa începe povestea lui John Oliver, un tânăr american aflat 33.83 Lei
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea Volumul de față reunește trei opuscule apologetice pro-niceene ale Sfântului Atanasie al Alexandriei, unele inedite în limba română sau disponibile doar incomplet până acum: Către Serapion, despre moartea lui Arie (Ad Serapionem, de morte Arii), Despre 60.26 Lei
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog Vreau să am noroc în viață... Sper să am un destin cât mai fericit... Îmi doresc ca soarta să fie de partea mea... Astfel de afirmații auzim des în jurul nostru. De fapt, noroc și soartă nu există. Viitorul îl alegem noi, prin modul în care trăim în 28.54 Lei
Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact