Lacrimile

Lacrimile Mareste imaginea.

Să nu dai crezare acelor lacrimi care curg înainte ca tu să te fi curăţit pe deplin de păcate. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 3, p. 21)

Imi spuneţi că nu aveţi lacrimi şi inima parcă vă este împietrită şi nu ştiţi cum să-L înduplecaţi pe Domnul. Nu căutaţi lacrimi, acestea sunt darul deosebit al lui Dumnezeu, însă prin amintirea propriilor păcate să aveţi smerenie, care va atrage mila lui Dumnezeu asupra frăţiei voastre, căci fără smerenie nici lacrimile nu vă pot ajuta, ci doar vă vor duce la îngâmfare, de aceea nici nu vi le dă Domnul, ca să nu vă mândriţi, iar dacă veţi avea zălogul smereniei, atunci şi daruri de veţi avea nu vă veţi mândri. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 1, p. 373) Suferi pentru că nu ai lacrimi, însă lacrimile fără smerenie mai mult pot vătăma decât să aducă folos. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 6, p. 92)

Este primejdios să ne lăsăm în voia lacrimilor, chiar dacă în aparenţă sunt duhovniceşti, până când nu vom intra pe tărâmul smereniei. (Cuviosul Macarie, 24, Voi. 3, p. 394)
Plânsul după Dumnezeu este foarte folositor şi cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera (Psalm 125, 5). Se înţelege că este bine să-ţi alegi un loc potrivit în biserică pentru a ascunde de ceilalţi acest dar al lui Dumnezeu. Şi când stai jos, şi când stai în picioare, este bine să ai acest plâns după Dumnezeu. Sfântul împărat şi prooroc David şi când deţinea tronul împărătesc avea răgazul şi obiceiul de a-şi uda cu lacrimi patul său. Iar noi, păcătoşii, cu atât mai mult se cuvine să facem aceasta. Domnul să ne ajute! (Cuviosul Anatolie, 7, pp. 152-153)

Este plăcut să avem simţăminte mângâietoare, dar este primejdios şi trebuie să ne temem ca nu cumva să fim atraşi în înşelare şi părere de sine; vrăjmaşul nu doarme şi nu va ezita să ne insufle gânduri de mândrie; trebuie să ne păzim inima de îngâmfare. In acelaşi timp, desigur, trebuie să ne vedem răutatea şi nevrednicia, iar după aceea să fim încurajaţi către acele simţăminte. Până când nu vom dobândi adevărata smerenie şi înţelepciune, vom fi în primejdie; dacă încă nu ne-am curăţit de patimi prin lacrimile fricii de Dumnezeu, cum să îndrăznim să visăm la lacrimile dragostei? Pentru Dumnezeu, păzeşte-te! (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 3, p. 489)

Atunci când în cei care ni se par că plâng după Dumnezeu vedem mânie şi mândrie, lacrimile unora ca aceştia trebuie socotite greşite - căci ce împărtăşire are lumina cu întunericul? (2 Cor. 6, 14). (Cuviosul Macarie, 24, Vol 3, p. 21)

Adevărata căinţă este atunci când sufletul nostru suspină fără să aibă vreo mândrie, fără să caute vreo mângâiere. (Cuviosul Macarie, 24, Vol. 3, p. 21)

Dacă aţi plânge pentru faptul că prin faptele voastre nechibzuite pe mulţi i-aţi făcut să se supere pe voi, iar pe alţii să se răcească şi să vă dojenească, atunci lacrimile voastre ar avea o oarecare valoare înaintea lui Dumnezeu, dar acum nu au nicio valoare - sunt semnul nerăbdării şi al laşităţii voastre. (Cuviosul Antonie, 22, p. 262)

Este bine că plângi. Fericiţi cei ce plâng (Matei 5, 4). Doar pentru Domnul plângi. (Cuviosul Anatolie, 7, p. 90)

Ai început să plângi de necaz, că nu îţi scriu: nu te pot împiedica să plângi. Să ştii numai că lacrimile tale sunt greşite. Ca să fie corecte, Sfântul Ioan Scărarul te învaţă să le îndrepţi către Dumnezeu pentru iertarea păcatelor tale, care, probabil, nu sunt puţine. (Cuviosul Anatolie, 7, p. 276)

Despre lacrimi mi-ai scris şi m-ai întrebat dacă te poţi lăsa în voia lor, să plângi până nu mai poţi. Acest lucru trebuie să-l faci cel mai mult în chilie; citeşte Treapta a şaptea din „Scara" şi vei vedea din ce parte vin ele. La Cuviosul Varsanufie în răspunsurile 391 şi 458 se vorbeşte, de asemenea, despre paza faţă de simţămintele înduioşătoare. Oamenii bogaţi îşi ţin comorile sub lacăt; aşa şi noi trebuie să păzim ce e al nostru şi să fim cu băgare de seamă. (Cuviosul îlarion, p. 44)

Imi scrii că uneori citirea şi cântarea îţi înduioşează sufletul şi abia îţi mai poţi ţine lacrimile, iar alteori sufletul îţi este ca piatra şi nu te mişcă nimic. Nu da crezare prea mult acelor lacrimi şi acelei înduioşări. (Cuviosul Ilarion, p. 52)

Imi scrii că la spovedanie ţi se cer lacrimi. Dar lucrul acesta este puţin cam ciudat. Lacrimile nu vin atunci când vrem noi, ci atunci când le dă Domnul. La spovedanie trebuie neapărat să mergi cu conştiinţa păcatelor tale, cu căinţă pentru ele şi cu zdrobire de inimă. Aşa şi trebuie să te spovedeşti. Şi chiar nu trebuie să te forţezi să plângi. Dacă lacrimile vin singure, plângi. Dacă altă dată duhovnicul îţi va spune să plângi, spune-i că nu ai lacrimi şi că ai inima împietrită şi cere-i să se roage pentru tine ca Domnul să-ţi dăruiască lacrimi. Poate că pentru rugăciunile lui îţi vor veni lacrimile. Trebuie să te smereşti şi să te mustri pe tine şi să-I ceri lui Dumnezeu răbdare. (Cuviosul losif, 11, p. 253)

Fragment din cartea "Filocalia de la Optina. Invataturi de suflet folositoare ale cuviosilor batrani de la Optina Vol. II, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Filocalia de la Optina. Invataturi de suflet folositoare ale cuviosilor batrani de la Optina Vol. II"

 

Pe aceeaşi temă

22 Octombrie 2018

Vizualizari: 500

Voteaza:

Lacrimile 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE