Zicea avva Matoi: voiesc lucrare uşoară şi statornică, decât cea care este ostenicioasă din început şi degrab se curmă.
Venind la Dumnezeu, omul descoperă pentru sine o lume nouă, lumea harului dumnezeiesc în care lucrarea lui Dumnezeu îţi dă bucurie, îţi dă putere să depăşeşti neputinţele trupeşti. La început omul zboară ca pe aripi, toate îi reuşesc pentru că simte că Domnul lucrează în el.
Adesea oamenii iau asupra lor nevoinţe mai presus de măsura lor. Iar când harul lui Dumnezeu se îndepărtează şi omul trebuie să se nevoiască singur, el se descurajează şi părăseşte nevoinţa duhovnicească începută. De aceea măsura este foarte importantă pentru noi.
Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte (Filipeni 4, 13) - spune Apostolul Pavel. Intr-adevăr, atunci când simţim în inimile noastre prezenţa iubirii lui Dumnezeu, toate sunt simple şi uşoare. Dar vine şi un timp al încercărilor necesar pentru creşterea noastră duhovnicească. Atunci fiecare pas către Dumnezeu îl facem cu osteneală, cu durere, şi trebuie să depunem efort pentru a săvârşi acel lucru pe care chiar ieri îl făceam uşor şi liber. Iată de ce este important să ne cunoaştem măsura şi să nu supraestimăm capacităţile noastre duhovniceşti, ci, începând cu o mică rugăciune, să creştem duhovniceşte şi să ne întărim într-o prezenţă zilnică înaintea lui Dumnezeu.
Văduva din Evanghelie nu avea bogăţie pământească, iar Domnul a spus: Această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi ceilalţi (Marcu 12, 43), pentru că ea a dat tot ce avea.
Bătrânii spun: „Cine începe cu un lucru mic, dar acest lucru mic îl face cu sârguinţă, cu dragoste, termină prin a se ruga pentru întreaga lume”. De aceea, în mica noastră nevoinţă vom căuta şi vom dobândi harul cel mare al lui Dumnezeu.
Când omul se angajează într-o lucrare, aceasta nu-i reuşeşte imediat. El trebuie să treacă prin etapa de ucenicie, in care trebuie să-şi corecteze în mod constant greşelile, din nou şi din nou repetând lucrarea începută. Acelaşi lucru este valabil şi în viaţa duhovnicească. Noi reţinem cunoştinţele duhovniceşti pe care ni le dăruieşte Sfânta Biserică. Citim cărţi din care aflăm cum au trăit sfinţii cei mari. Dar pentru ca noi să avem o experienţă duhovnicească reală, personală, va trebui să cădem şi să ne ridicăm de multe ori, să depunem eforturi, să nu ne mândrim, să nu ne atribuim ceea ce ne va dărui Domnul.
Sfinţii îşi păstrau darurile duhovniceşti în vasul smereniei. Se considerau nevrednici de marile daruri ale iui Dumnezeu.
Este foarte periculos atunci când omul începe să-şi admire nevoinţele duhovniceşti şi să-l osândească pe aproapele, comparându-se cu el. Omul se poate îmbolnăvi duhovniceşte.
Pentru noi este foarte important să fim credincioşi peste cele puţine. Atunci vom putea să fim credincioşi şi în cele multe. De aceea este nevoie de o nevoinţă constantă a sufletului, de atenţie faţă de propria minte, faţă de inimă, atentie la tot ce auzim si la cum auzim. Mintea nu trebuie să rătăcească, să viseze, să-şi facă iluzii, trebuie să ne amintim că numai în Dumnezeu putem săvârşi binele.
Pravila duhovnicească este o zi petrecută în prezenţa lui Dumnezeu. Incepem ziua cu rugăciune. în rugăciunea de dimineaţă noi cerem binecuvântarea Iui Dumnezeu pentru ziua care ne stă înainte, cerem putere şi ajutor pentru fiecare pas pe care îl facem. In timpul zilei ne străduim să ne amintim de Dumnezeu, încercăm să îndepărtăm prin rugăciune toate gândurile inutile, de prisos, murdare. Şi cu cât ne vom aminti mai des Numele lui Dumnezeu, cu atât vom fi mai atenţi faţă de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Starea de veghe, trezvia continuă şi aducerea aminte de Dumnezeu, Care este aproape, ne vor ajuta să petrecem ziua fără de păcat. Şi chiar dacă ne vom împiedica, avem pocăinţa. Nu trebuie să rămânem culcaţi în noroi - trebuie să ne ridicăm, să ne scuturăm şi să-L urmăm mai departe pe Hristos.
La sfârşitul zilei citim rugăciunile de seară, în care îi mulţumim lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut. Ne citim pravila de rugăciune în fiecare zi, dar pentru a ne
deschide inima la cuvintele sfinte şi pentru a ne învăţa mintea să fie atentă este nevoie de o muncă perseverentă şi de o silire de sine permanentă.
Aş vrea să le doresc tuturor ca acea mică urgâciune pe care o facem astăzi să fie săvârşită cu atenţie, să aibă smerenie şi pocăinţă. Domnul ne va răsplăti din belşug pentru acea mică osteneală pe care o săvârşim cu toţii de dragul Lui, de dragul împărăţiei cerurilor.
27 noiembrie 2003
Fragment din cartea "Din iubire pentru omul de azi. Cugetări pe marginea Patericului", Edtitura Putna
Cumpara cartea "Din iubire pentru omul de azi. Cugetări pe marginea Patericului"
-
Viata duhovniceasca
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Viata duhovniceasca si familia
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.