Nu trebuie să existe nici măcar o zi în viaţa noastră. In care să nu adunăm câştigul duhovnicesc pentru noi, fie prin rugăciune, fie prin spovedanie, fie prin facerea de fapte bune, fie printr-o altă oarecare lucrare (din Cuvântul al 11-lea la Facere).

* Să ne facem cer şi să urcăm la acea înălţime (din Omilia a 16-a la Epistola către Evrei).

* Întreaga noastră educaţie să fie de acum încolo lucrul neobişnuit şi cu totul diferit, fiindcă cele ce ne-au fost dăruite sunt noi şi curioase, aşa cum ne arată şi acest fericit Pavel: „Dacă cineva s-a mut cu Hristos, aceasta este nona zidire" (din Cateheza a 4-a).

* Dumnezeu ne-a dat trup din pământ, ca să-l conducem şi pe acesta în cer, nu ca să aruncăm sufletul pe pământ, prin intermediul lui. Este trup pământesc, dar dacă vreau devine ceresc. Fii atent cu câtă cinste ne-a onorat El, încredinţându-ne lucrarea. „Am creat, zice, pământul şi cerul. Şi ţie, îţi dau posibilitatea de a crea. Fă din pământ, cer. Fiindcă poţi!" (din Omilia a 15-a la Epistola 1 către Timotei).

* De om depinde totul, ca să devină şi înger, dar şi om. Dar ce spun înger? Chiar şi fiu al lui Dumnezeu, căci spune: „Eu am zis: «Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt»’’ (Psalmul 81, 6). Şi, desigur, cel mai important lucru este acela că omul are în mâinile sale puterea de a deveni dumnezeu, şi înger şi fiu al lui Dumnezeu (din Omilia a 32-a la Fapte).

* Am fost creaţi din două substanţe, vreau să spun suflet şi trup. Dacă vrei să vezi diferenţa, gândeşte-te că nimic nu mai merită trupul atunci când sufletul pleacă din el. Tu, care te îngrijeşti atât de mult de trup, pentru ce motiv şi de ce te comporţi cu atât de mare dispreţ faţă de suflet, adică de îndemnurile din Sfânta Scriptură, iar peste rănile şi bubele lui, care îi epuizează puterea şi îi iau îndrăzneala, nu aşezi leacurile cele potrivite? (din Omilia a 20-a la Facere).

* Vă rog, în fiecare zi să mai adăugaţi ceva şi să vă măriţi zidirea voastră în Dumnezeu, şi cele ce aţi reuşit, să le păstraţi în multă siguranţă şi pază bună, iar restul să le adăugaţi, aşa încât să ajungeţi în vârful virtuţii, spre mândria voastră, spre zidirea Bisericii şi spre slava lui Hristos (din Omilia a 28-a la Facere).

* De aceea a venit Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu, de aceea a luat chip de rob, de aceea Şi-a vărsat Sângele Său cel scump, a omorât moartea, a şters păcatul şi a dat din belşug harul Duhului, ca să conducă spre virtutea cea mai înaltă.

* Cel care ştie că a împlinit chiar şi o singură poruncă, după ce prinde curaj din aceasta, cu şi mai multă dăruire va păşi din nou şi spre celelalte. Şi după ce o primeşte pe cealaltă, în curând va ajunge la alta şi nu se va opri până când va ajunge în vârful virtuţilor. Fiindcă, dacă în cazul banilor se întâmplă astfel, cu mult mai mult se va întâmpla în cazul celor duhovniceşti (din Omilia a 5-a la Andrianzi).

* Dacă trecem în perioada aceasta a postului cu atâta dăruire, iar în această săptămână reuşim a nu ne jura deloc, în următoarea ajungem să stingem mânia, în următoarea ajungem să dezrădăcinăm vorbele cele rele şi, după aceea, iarăşi altele ajungem să facem. Mergând aşa, încet-încet ajungem în vârful virtuţii (din Omilia a 4-a la Andrianzi).

* «Deci, ce o să facem, zice, ca să ne mântu- im?». Să începem a ne nevoi, cât mai avem vreme. Să începem a dobândi virtuţi, exact aşa cum agricultorii recurg la cultivarea pământului. In această lună să biruim vorbele cele rele, trufia, mânia cea nedreaptă şi să fie lege pentru noi, şi să zicem: «Astăzi o să reuşim aceasta». Luna viitoare să ne nevoim în lipsa de răutate, iar în cealaltă în virtute. Şi atunci când ne obişnuim cu una dintre virtuţi, să mergem la alta, aşa cum se întâmplă cu lecţiile. Şi după ce ajungem a le păzi pe cele pe care le-am dobândit, să urmărim a dobândi şi pe celelalte (din Omilia a 24-a la Epistola către Evrei).

* Să facem din sufletul nostru cer. Cerul este strălucitor prin însăşi firea sa... Cerul are soarele. Avem şi noi, pe Soarele Dreptăţii. Am spus că este posibil să ajungem precum cerul. Şi văd că putem să devenim chiar mai buni decât cerul. Când? Atunci când avem pe Domnul soarelui. Cerul se vede curat de pretutindeni şi nepătat, nu se preschimbă nici iarna şi nici noaptea. Nici pe noi să nu ne schimbe nici întristările, nici meşteşugirile diavolului, ci să rămânem fără pată şi curaţi. Cerul este înalt şi stă departe de pământ. Asta să facem şi noi: să ne îndepărtăm de pământ şi să ne înălţăm spre acea înălţime. Şi cum o să ne îndepărtăm de pământ? Prin a ne acoperi cu cele cereşti. Cerul se găseşte deasupra ploilor şi iernilor şi nu este biruit de nimeni. Asta vom putea şi noi să facem, dacă vrem. Cerul pare că suferă, însă în realitate este tară de suferinţă. Deci, să nu suferim nici noi, chiar dacă pare că suferim (din Omilia a 16-a la Epistola către Evrei).

* Să apucăm a stinge scânteile răutăţilor, mai înainte de a se aprinde focul. Ce vreau să spun? Incalci mereu jurămintele? Să nu te opreşti aici, ci să le faci să dispară, iar mai departe nu o să mai ai nevoie de efort. Căci atunci când te juri este mai greu să nu încâlci jurămintele, decât a nu te jura deloc. Eşti hulitor şi vorbeşti de rău şi eşti certăreţ? Dă-ţi lege să nu te mai mânii şi nici să mai strigi vreodată, şi astfel se va distruge rădăcina şi roada. Eşti vicios şi desfrânat? Rânduieşte-ţi o limită pentru tine, încât să nu vezi femeie, nici să mergi la teatru şi nici să priveşti în piaţă la frumuseţe străină, deoarece este mult mai uşor să nu vezi la început o femeie frumoasă, decât atunci când o vezi, şi accepţi pofta, să alungi de la tine tulburarea care provine de la aceasta, căci la început luptele sunt mult mai uşoare. Sau, mai bine spus, nici de lupta noastră nu mai este nevoie, dacă nu deschidem duşmanului uşile şi nici nu primim seminţele răutăţii (din Omilia a 13-a la Epistola către Romani).

* Deci, ascultaţi acestea şi gândiţi-vă la defectele voastre. Şi, trecând prin timp, să le îndreptăm: în această lună defectul acesta, în luna următoare pe celălalt, iar în luna a treia să ne rânduim nouă a reuşi şi altceva, şi astfel să urcăm unele trepte, să ajungem spre cer pe scara lui Iacov. Pe acea scară, cred eu, se urcă treptat, prin intermediul virtuţii (din Omilia a 83-a la Evanghelia de la Ioan).

* Să încercăm a ne depărta, fie prin cuvinte, fie prin lucrări, de păcatele care par a fi mici şi neînsemnate, fiindcă astfel nu o să mai cădem vreodată în păcatele cele mai mari (din Omilia a 18-a la Facere).

* Să nu urmăm obiceiurile celorlalţi, ci să cercetăm bine propria noastră viaţă şi să ştim unde am greşit şi ce am reuşit. în acest fel vom face îndreptarea propriilor noastre greşeli, ca să atragem şi întărirea de la Dumnezeu şi să-I fim plăcuţi (din Omilia a 23-a la Facere).

* Atunci ajunge diavolul să fie mai sălbatic şi asemenea unei fiare, când ne vede că avem grijă de noi. Când vede că lucrările virtuţii sunt multe şi mari, atunci depune efortul cel mai mare, încât să facă naufragiul mai groaznic. Cel care este mic şi puţin cunoscut societăţii, chiar dacă este ispitit de diavolul şi cade din punct de vedere moral, nu ajunge să producă vreo mare pagubă societăţii. Insă cel care stă în vârful nevoinţelor şi este foarte cunoscut, văzut şi admirat de toţi, atunci când cade, după ce este ispitit de diavol, căderea sa şi stricăciunea în societate este mare. Nu fiindcă a căzut de la o înălţime foarte mare, ci pentru că i-a făcut pe mulţi care i-au văzut să fie mai nepăsători (din Omilia 1 la Andrianzi).

* Duşmanul nostru, adică diavolul cel viclean, atunci când vede bogăţie duhovnicească adunată, este cuprins de mânie şi îşi ascute dinţii şi mereu stă la pândă, încât să găsească momentul potrivit pentru a lua chiar şi pe cele care încă se mai păstrează înăuntrul nostru. Nimic nu este mai potrivit pentru acela, decât numai propria noastră indiferenţă. De aceea trebuie mereu să priveghem şi să îngrădim definitiv intrările pentru acela (din Omilia a 5-a la Facere).

* Când Dumnezeu vede că ne întoarcem şi ne liniştim şi punem un început bun, atunci ne dăruieşte pe cele ale Sale, facându-le pe toate mai uşoare şi mai plăcute, tară să ne lase a simţi vreo clipă truda nevoinţei noastre (din Omilia a 28-a la Facere).

* Dacă cineva nu ia în seamă marile daruri, în schimb le urmăreşte pe cele mici. atunci Dătătorul de daruri îl dispreţuieşte şi astfel le pierde şi pe cele pe care le doreşte. în timp ce, dimpotrivă, dacă urmărim cu dragoste pe cele duhovniceşti, ne vor fi adăugate alături de acestea şi cele materiale, el reprezentând un legământ la cele duhovniceşti. Acestea sunt atât de lipsite de importanţă şi mici, comparativ cu cele duhovniceşti, încât sunt considerate că ar fi mari (din Omilia a 48-a la Evanghelia de la Matei).

* Şi cea mai mică neglijenţă aduce asupra noastră întreaga primejdie (din Omilia a 15-a la Facere).

* După ce ne gândim la toate, şi la cununile care se împletesc prin luptele cele duhovniceşti, să nu ne minunăm de bogăţie, de cinste, de desfătări şi de putere, ci de sărăcie, de lanţul temniţei, de legături şi de răbdarea ce vine datorită virtuţii (din Omilia a 76-a la Evanghelia de la Ioan).

* Hristos nu le foloseşte cu nimic celor care nu vor să se îngrijească de viaţa lor duhovnicească (din Omilia a 9-a la Evanghelia de la Matei).

Sfantul Ioan Gura de Aur

Fragment din cartea "Texte alese", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Texte alese"

 

• Viata duhovniceasca
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Viata duhovniceasca si familia
  Publicat in : Credinta