Moartea celor apropiati

Moartea celor apropiati Mareste imaginea.

Suferinţele dinaintea morţii

Imi scrii că nu te părăseşte gândul de la suferinţele grele prin care a trecut înainte să moară sora ta, care, după părerea ta, a trăit bine în lume...

Cuviosul Marcu Ascetul scrie că dacă omul este predispus la viaţă plină de huzur, sfârşitul lui poate să nu fie uşor, ci greu, din cauza înclinaţiei spre o viaţă iubitoare de desfătări. „Inima iubitoare de desfătări devine temniţă şi lanţuri pentru suflet în timpul ieşirii; iar inima harnică este o uşă deschisă”.

Nu contează cum primim mila lui Dumnezeu: greu sau uşor, numai să o primim; iar uşor o primesc numai cei smeriţi, aşa cum Domnul însuşi mărturiseşte în Sfânta Evanghelie, spunând: „Luaţi jugul Meu asupra voastră; şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre! Că jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară” (Matei 11:29-30).

...în fel şi chip ne ispiteşte vrăjmaşul, mai ales înainte de moarte, pentru a ne răni cumva ori măcar a ne lăsa cu vreo pată, pentru ca la ieşirea sufletului să aibă o însemnare proprie, spre a ne opri şi stăvili trecerea în fericirea veşnică...

Părinţilor îndureraţi de pierderea fiului

Am auzit despre marea voastră nenorocire - moartea năprasnică a fiului vostru M. N. şi îmi pare foarte rău. Există un îndemn sfânt, şi anume acela de a veni în casa celor ce plâng. Dar întrucât eu sunt neputincios şi slab şi nu pot din această pricină să vă vizitez personal, m-am hotărât, măcar de la distanţă, să discut cu voi prin corespondenţă, pentru a vă alina, pe cât se poate, marea tristeţe.

Din neputinţă omenească e imposibil să nu sufere părinţii care şi-au pierdut singurul fiu atât de devreme, la aşa ani, la aşa o vârstă înfloritoare...

Insă nu suntem nişte păgâni care nu au nicio nădejde la viaţa viitoare, ci suntem creştini şi avem mângâiere îmbucurătoare după moarte în ceea ce priveşte dobândirea fericirii veşnice.

Prin acest gând mângâietor trebuie să vă potoliţi durerea şi tristeţea mare. Căci deşi aţi rămas fără fiu pentru o vreme, puteţi iarăşi să-l vedeţi în viaţa viitoare şi să vă uniţi cu el aşa încât să nu vă mai despărţiţi niciodată. Numai că trebuie să luaţi măsuri cuvenite pentru asta: în primul rând, să pomeniţi sufletul lui M. la jertfa cea fără de sânge, la citirea Psaltirii şi în rugăciunile de acasă, în al doilea rând, să faceţi pentru sufletul lui milostenie după putere.

Toate acestea îi vor fi de folos nu numai răposatului dumneavoastră fiu, ci chiar şi vouă. Deşi moartea lui v-a adus o mare durere şi mâhnire, această durere poate să vă întărească în viaţa creştină, în binefacerea creştină, în dispoziţia creştină a duhului. Planul Domnului cu noi nu este numai bun, ci chiar foarte bun.

E adevărat, cu toţii ne dorim să dobândim mântuirea şi să moştenim împărăţia Cerurilor: dar uităm adesea că „prin multe necazuri trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu” (Fapte 14,22) şi destul de des căutăm fericire pământească şi desfătare vremelnică în grijile vieţii şi în alipirea de lucrurile lumeşti. De aceea, Preabunul Dumnezeu dezleagă acest nod cu preaînţeleapta Lui Pronie, aducându-ne lipsuri şi durere neaşteptată, ca să ne uităm în jur şi să ne îndreptăm privirea sufletului nu
spre dobândirea bunurilor vremelnice, ci spre cele veşnice, care sunt statornice şi neschimbătoare. Iar Domnul face asta cu noi din nemăsurată iubire de oameni, după cum spune apostolul; „căci Domnul îl ceartă pe cel pe care-l iubeşte şi-l bate pe fiul căruia-i poartă de grija.... Dar dacă sunteţi scutiţi de această certare, atunci sunteţi copii nelegitimi iar nu fii” (Evrei 12:6, 8).

Mare durere vi s-a trimis, dar mângâiaţi-vă cu gândul că prin această durere sunteţi cuprinşi în rândul fiilor lui Dumnezeu, din iubirea Lui nemăsurată. De aceea, păziţi-vă demnitatea de creştini, supunându-vă voii lui Dumnezeu nu doar fără cârtire, ci chiar cu mulţumire. V-aţi dorit ca fiul să vă aline în viaţa aceasta vremelnică; Domnul însă rânduieşte să vă bucuraţi de el în viaţa viitoare, în vecii vecilor.

In cele din urmă, puteţi avea simţăminte îmbucurătoare şi prin faptul că răposatul M. a lăsat copii, pe care puteţi să-i educaţi şi să vă bucuraţi de ei. Ei vă vor fi nepoţi şi copii în acelaşi timp.

Prin toate mijloacele încercaţi să vă potoliţi durerea în aşa fel ca ea să nu treacă limitele creştine; atunci Preabunul Dumnezeu vă va arăta mila Sa şi vă va trimite mângâiere duhovnicească.

Cine ştie cum ar fi ajuns M. dacă viaţa lui s-ar fi prelungit. Acum însă puteţi fi siguri că el va rămâne bun pentru totdeauna.

Chemand asupra voastră pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu, rămân un sincer binevoitor.

Mângâiere la moartea fiicei

Am auzit, domniţă, că în continuare eşti cuprinsă de mâhnire pentru pierderea iubitei dumitale fiice. Aşa cum ţi-am mai spus în repetate rânduri, îţi repet şi acum că, din neputinţă omenească, e imposibil ca mama să nu se întristeze deloc de pierderea copilului. Dar, în calitate de creştină, trebuie să înfrânezi această durere prin nădejdea că fata se va bucura de mare milă la împăratul Ceresc, în împărăţia Lui cea nesfârşită, întrucât a fost răpită din viaţă la o vârstă fragedă, nefiind încercată de ispitele lumii.

In vieţile Sfinţilor Andronic şi Atanasie se spune că nimeni nu îi cere Domnului răsplată cu atâta îndrăzneală precum copiii, spunând aşa: „Doamne, Tu ne-ai lipsit de bunurile pământeşti, nu ne lipsi de cele cereşti”. Cugetă, domniţă, la asta mai des şi atunci duhul mâhnirii va primi mângâiere sufletească...

P. S. Pentru copiii dumitale vii roagă-te însă cu râvnă, ca Domnul să le rânduiască cele de folos şi mântuitoare, cu judecăţile pe care le ştie.

Despre rugăciunea pentru cei răposaţi

Imi scrii că vrăjmaşii sufletului te-au smintit atât de tare prin broşurică din muntele Athos, încât trei zile n-ai putut să te rogi de tulburare şi deznădejde, ba chiar până acum continuă să te tulbure în această privinţă. însă împrejurarea descrisă în cărticică inspiră mai degrabă nădejdea pentru cele bune, decât deznădejdea. Am găsit această broşură la un frate şi am citit-o. Acolo se spune că unui frate oarecare ce vieţuia în Athos îi plăcea să meargă în vizită, aşa încât rareori putea îi găsit in chilia sa. De asemenea, este spus că nu întotdeauna el îşi împlinea pravila de chilie. înainte de moarte, a zăcut bolnav o lună întreagă şi înainte de sfârşitul său, s-a împărtăşit zilnic cu Sfintele Taine. însă după două luni de la moartea sa, deloc vesel, s-a arătat în vis unui frate mai apropiat şi a spus că se află într-o temniţă.

Cel care a avut vedenia a transmis-o vieţuitorilor obştii. Evlavioşii fraţi şi-au sporit rugăciunile pentru el, iar ieromonahii l-au pomenit la Liturghie.
Iarăşi peste două luni răposatul se arată fratelui, dar de data aceasta vesel. El traversează un râu pe o nuieluşă subţire şi foarte repede urcă pe un munte care se înalţă până la ceruri.

Prin această întâmplare ni se arată în mod vădit cât de folositoare este pomenirea liturgică şi rugăciunile particulare pentru răposaţii care au adus pocăinţă, dar n-au îndeplinit sau n-au reuşit să îndeplinească (epitimia) canonul. Dacă omul a păcătuit, după judecata lui Dumnezeu, trebuie să îndure munca sau chinul: cei care au adus pocăinţă - vremelnic, iar cei nepocăiţi - veşnic.

Hristos Domnul la răstignire i-a spus tâlharului înţelept: „astăzi vei fi cu Mine în rai ”(Luca 23:43). Dar după cuvintele Mântuitorului Hristos, acestui tâlhar i s-au zdrobit fluierele picioarelor şi el s-a chinuit câteva ore, atârnat fiind numai de mâini.

La fel şi orice păcătos care aduce pocăinţă, dacă nu îndeplineşte de bună voie o epitimie - prin nevoinţa postului, a rugăciunii şi a închinăciunilor, a unei boli îndelungate sau prin alte necazuri -, după moartea sa necesită să fie pomenit, ca să scape de temniţă, precum răposatul în cauză.

Nu întâmplător Biserica Ortodoxă a rânduit pomenirea bisericească pentru cei adormiţi - citirea Psaltirii, milostenia.

Sunt primite şi rugăciunile particulare. Dacă, aşa cum spui, soarta răposatului s-ar decide numai prin rugăciunea de dezlegare a duhovnicului, atunci pomenirea rânduită de Biserică ar fi zadarnică; ea însă le aduce mult folos celor răposaţi, dacă s-au pocăit. Nu se folosesc doar păcătoşii care n-au adus pocăinţă, sau necredincioşii, sau ereticii şi cei de altă credinţă.

Pe viitor să fii mai atentă şi mai prudentă la apariţia cugetelor aparent bune şoptite de vrăjmaşii sufleteşti. Oricât de plăcute la vedere ar fi aceste gânduri, dacă ele aduc tulburare şi deznădejde, sunt nişte lupi în piele de oaie, spune Varsanufie cel Mare...

Despre pomenirea în biserică a celor de altă credinţă

Dintotdeauna, la slujbele Bisericii Ortodoxe se făcea pomenire numai pentru odihna sufletelor adormiţilor creştinilor ortodocşi; de aceea, în canoanele bisericeşti nici nu se scrie despre pomenirea celor de altă credinţă, căci nici nu erau pomeniţi nicăieri...

...Porunca Domnului însuşi în Evanghelie este aceasta: „iar dacă nici de Biserică nu va asculta, să-ţi fie ca un păgân şi vameş” (Matei 18:17). Cu aceste cuvinte se defineşte clar grija şi preocuparea ortodocşilor în ceea ce-i priveşte pe cei de altă credinţă, oricine ar fi ei.

Dar după legea dragostei, Biserica noastră se roagă pentru unirea bisericilor, adică pentru convertirea eterodocşilor încă din timpul vieţii cu nădejdea că Domnul, cu judecăţile pe care le ştie, îi va întoarce la lumina adevărului şi-i va aduce pe drumul mântuirii. Dacă se vor întoarce, este bine şi foarte bine; dacă însă în timpul vieţii lor nu se vor converti, prin judecăţile lui Dumnezeu pe care nu le cunoaştem, după moarte Biserica nu mai poate să-i pomenească, întrucât nu au avut comuniune cu ea în timpul vieţii.

Este demn de remarcat faptul că atunci când un membru al familiei regale ortodoxe se căsătoreşte cu un eterodox, soţul de altă credinţă este pomenit la ectenii numai în timpul vieţii sale, fără nume însă; iar după moarte nu se mai pomeneşte. Or pentru rudele împăraţilor, Biserica ar putea să facă un pogorământ, dacă ar fi posibil.

Sfantul Ambrozie de la Optina

Fragment din cartea "Sfaturi pentru soti si parinti", Editura Meteor Publishing

Cumpara cartea "Sfaturi pentru soti si parinti"

Pe aceeaşi temă

17 Octombrie 2018

Vizualizari: 705

Voteaza:

Moartea celor apropiati 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE