Nu se cuvine sa-si alcatuiasca cineva intelegerea sa

Nu se cuvine sa-si alcatuiasca cineva intelegerea sa Mareste imaginea.

Din învăţătura a cincea: Pentru că nu se cuvine să-şi alcătuiască cineva înţelegerea sa

Inţeleptul Solomon zice, la Paremii: „Cărora nu le este ocîrmuire, cad ca frunzele, iar mîntuirea stă întru mult sfat” (Pilde 11:14). Vedeţi, fraţilor, puterea cuvîntului? Vedeţi ce ne învaţă pe noi Sfinta Scriptură? Ne sfătuieşte să nu nădăjduim întru noi înşine, nici să ne socotim cunoscători şi înţelepţi, să nu credem că putem să ne ocîrmuim singuri. Pentru că avem trebuinţă de ajutor: avem trebuinţă, după Dumnezeu, de povăţuitor care să ne povăţuiască şi să ne ocîrmuiască. Nu este alt lucru mai ticălos şi mai lesnicios spre cădere şi prăpăstuire decît a nu avea pe cineva care să ne povăţuiască pe noi la calea lui Dumnezeu. Pentru că zice: „Cărora nu le este ocîrmuire, cad ca frunzele.” Frunza este dintîi totdeauna verde, moale şi frumoasă; după aceea, încetul cu încetul, se usucă şi cade; şi, de aici, se defaimă şi se calcă. Aşa este şi omul care nu se ocîrmuieşte de către cineva: dintîi adică, totdeauna are căldură spre postire, spre priveghere, spre liniştire, spre ascultare şi spre alte oarecare bunătăţi; după aceea, căldura aceea stingîndu-se puţin cîte puţin şi neavînd pe cineva să-l ocîrmuiască pe el, care să-i pună tăciune şi să-i aprindă căldura aceea, se usucă astfel cu nesimţirea şi cade; şi, de aici, se face rob vrăjmaşilor lui şi îl fac pe el precum voiesc.

Iar pentru cei ce îşi mărturisesc gîndurile şi faptele lor şi le fac pe toate cu sfatuire, zice: „...iar mîntuirea este întru mult sfat.” Nu zice: „cu mult sfat”, ca şi cum să se sfătuiască cineva cu oricine, ci arătînd că este trebuinţă să se sfătuiască în toate cu acela spre care ar avea vestire. Şi nu pe unele să le spună, iar pe altele să le tacă, ci pe toate să le vestească şi la toate să se sfătuiască; pentru că întru unul ca acesta este mîntuirea „întru mult sfat”.

Căci, dacă omul nu-şi mărturiseşte toate gîndurile sale şi mai ales dacă se află cineva din cei cu obicei rău sau cu rea împreună-petrecere, aflînd diavolul întru acesta o voie sau o îndreptăţire, cu aceea îl biruie şi îl surpă pe el. Pentru că diavolul, cînd vede că cineva nu voieşte să păcătuiască, nu este aşa de nepriceput de a face rău, încît să-l îndemne vreodată spre a greşi la arătare. Nu îi zice: Mergi de curveşte! Nici: Mergi de fură! Fiindcă ştie că nu le voim pe acestea şi nu voieşte să ne silească la cele ce nu voim. Ci ne află pe noi, precum am zis, avînd vreo voie sau vreo îndreptăţire şi cu aceea ne vatămă pe noi ca şi cum ar fi binecuvîntată. Drept aceea, iarăşi zice: „Vicleanul face răul cînd se va amesteca cu îndreptăţirea noastră” (Pilde 11:15). „Vicleanul” este diavolul şi atunci face rău, cînd se va amesteca cu îndreptăţirea noastră, fiindcă atunci se întăreşte mai mult, atunci mai mult vatămă, atunci lucrează mai mult. Căci, cînd ţinem voia noastră şi cînd urmăm îndreptăţirilor noastre, atunci de aici, ca şi cum am face vreun lucru bun, noi singuri ne băgăm în cursa vrăjmaşului şi nici nu simţim cum pierim.

Căci cum vom putea să înţelegem voia lui Dumnezeu sau măcar să o căutăm pe aceea, dacă credem nouă înşine şi ţinem voia noastră? Pentru aceasta a zis Avva Pimen că „voia noastră este zid de aramă între noi şi Dumnezeu”. Vedeţi puterea cuvîntului? Şi iarăşi a adăugat, zicînd: „Piatră este împotrivă bătînd”, adică împotrivindu-se şi împotrivă bătîndu-se de voia lui Dumnezeu. Deci, dacă o va lăsa omul (pe voie), va zice şi el: „Intru Dumnezeul meu voi trece zidul. Dumnezeul meu, tară prihană este calea Lui” (.Psalmul 17:30, 31). Foarte minunat a zis, fiindcă atunci vede cineva calea lui Dumnezeu că nu are prihană, cînd îşi va lăsa voia sa. Iar cînd se supune voii sale, nu vede calea lui Dumnezeu fără prihană; ci, măcar orice ar auzi pentru întărire, îndată prihăneşte, scuipă, se întoarce, împotrivă bate. Căci cum va suferi pe cineva sau cum se va supune oricărei sfatuiri cel ce-şi ţine voia sa? Apoi, stareţul grăieşte şi despre îndreptăţire: „Iar dacă şi îndreptăţirea aceea va ajuta voii, omul se răzvrăteşte.” O, mirare, ce rînduială au cuvintele sfinţilor părinţi! Căci este chiar moarte a se afla voia împreună cu îndreptăţirea. O, mare primejdie, mare frică! Şi atunci cade desăvîrşit ticălosul, căci cine să-l supună pe unul ca acesta a crede că alt om ştie folosul lui mai mult decît el? Atunci, desăvîrşit se dă pe sine să urmeze voii sale şi gîndului său şi, de aici, vrăjmaşul îi face lui cădere cum voieşte.

Pentru aceasta zice: „Vrăjmaşul face rău cînd amestecă îndreptăţirea şi urăşte glasul sfatuirii” (Pilde 11:15). Zice: De vreme ce vicleanul urăşte nu numai însăşi sfătuirea, ci nici glasul ei nu poate să-l asculte, şi pe însuşi glasul sfatuirii îl urăşte. Adică, mai-nainte de a lucra ceva cel ce întreabă pentru folos şi mai-nainte de a cunoaşte vrăjmaşul dacă acela păzeşte sau nu ceea ce aude, el urăşte cu totul însuşi [faptul de] a întreba şi a asculta cineva oarece pentru folosul său, şi însuşi glasul şi sunetul unor cuvinte ca acestea îl urăşte şi se întoarce. Şi pentru ce? Fiindcă ştie că fapta lui cea rea se cunoaşte îndată prin însăşi aceea, adică a întreba şi a cerceta cuvînt pentru folos. Şi nimic nu urăşte, nici se teme atîta de altceva, pe cît a-i fi cunoscută (fapta), de vreme ce de aici nu mai poate să vîneze cu vrăjmăşie precum voieşte. Căci - dacă sufletul se întăreşte cu întrebarea, şi cu mărturisirea cea întru toate şi cu a auzi de la cineva care ştie că: aceasta să o faci, iar aceasta să nu o faci; aceasta este bună, iar aceasta nu este bună; aceasta este îndreptăţire, aceasta este voie - iarăşi aude: Nu este vreme a lucrului acestuia! Uneori aude: Acum este vreme! Şi aşa diavolul nu află pricină să-l vatăme pe el, nici cum l-ar arunca pe el, de vreme ce totdeauna, precum am zis, se sfătuieşte, şi de pretutindeni se întăreşte şi se face întru dînsul aceea, adică „mîntuirea este întru mult sfat”. Iar vicleanul nu voieşte aceasta, ci o urăşte, fiindcă voieşte să facă rău şi mai ales se bucură de aceia „cărora nu le este ocîrmuire”. Pentru ce? Fiindcă aceia „cad ca frunzele”.

Iar dacă vicleanul îl iubea pe acel frate pentru care îi spunea lui Avva Macarie: „Am pe un frate şi, cînd mă vede, se învîrteşte ca morişca”, pe unii ca aceştia îi iubeşte, de unii ca aceştia se bucură totdeauna: de cei ce nu au ocîrmuire şi nu-l întreabă pe cel ce poate, după Dumnezeu, să le ajute şi să-i povăţuiască. Căci oare nu către toţi fraţii a mers atunci dracul acela pe care sfîntul l-a văzut purtînd toate gustările acelea în tigvuliţele lui? Oare nu i-a ispitit pe toţi? Ci fiecare dintre dînşii, cunoscînd năpădirea lui, alerga la duhovnicul lor şi-şi mărturisea gîndurile. Şi au aflat ajutor în vremea ispitei şi, de aici, nu putea să-i biruiască pe ei vicleanul. Numai pe ticălosul acela îl afla, care îşi urma lui singur şi nu avea ajutor de la cineva, şi-l avea pe el jucărie. Şi se întorcea mulţumindu-i lui şi blestemîndu-i pe ceilalţi. Iar cînd a spus Sfîntului Macarie lucrul acela şi numele fratelui, sfîntul a alergat către dînsul şi a aflat că aceasta era pricina pierzării lui, anume că nu voia să se mărturisească. L-a aflat pe el că nu avea obicei să-şi spună gîndurile şi pentru aceasta îl învîrtea vrăjmaşul ca morişca, fiindcă îl întorcea oriunde voia.

Căci - întrebîndu-se de sfîntul bătrîn: „Cum petreci, frate?” - zicea: „Bine, cu rugăciunile tale, părinte!” Şi - iarăşi sfîntul grăind: „Nu te luptă pe tine gîndurile?” - răspundea: „Pînă acum, bine mă aflu.” Şi nu voia să mărturisească nimic, pînă ce sfîntul nu l-a înduplecat cu meşteşug să-şi spună gîndurile. Şi după aceea i-a grăit lui cuvîntul lui Dumnezeu şi l-a întărit pe el, şi atunci s-a întors. Deci a venit iarăşi diavolul după obicei, voind să-l arunce pe el, şi s-a ruşinat: fiindcă l-a aflat pe el întărit, l-a aflat pe el îndreptat şi, neînşelîndu-se mai mult, s-a întors de aici fără de lucru şi s-a dus ruşinat şi de la acela. Pentru aceasta - întrebîndu-se iarăşi de sfîntul: „Cum se află acel frate, prietenul tău?” - nu i-a mai zis lui „prieten”, ci „vrăjmaş”; şi îl blestema pe el, zicînd: „Şi acela s-a răzvrătit şi nu mi se mai pleacă nici el, ci s-a făcut mai sălbatic decît toţi!”

Vezi pentru ce urăşte vrăjmaşul glasul întăririi, de vreme ce totdeauna voieşte pierzarea noastră? Vezi pentru ce iubeşte pe aceia ce umblă după voia lor, de vreme ce diavolului îi ajută şi ei singuri se luptă pe sine? Eu nu ştiu altă cădere a călugărului, fără numai dintru a se încrede inimii sale. Unii zic că omul cade prin cutare şi prin cutare; iar eu, precum am zis, altă cădere nu ştiu să se facă cuiva fără numai dintru aceasta. Ai văzut pe cineva căzut? Invaţă-te că lui singur şi-a urmat şi gîndurilor sale s-a încredinţat. Nu este alt lucru mai pierzător decît acesta.

M-a acoperit pe mine Dumnezeu şi totdeauna mă temeam de primejdia aceasta. Cînd am fost în viaţa de obşte, îmi spuneam toate gîndurile mele stareţului, lui Avva Ioan. Fiindcă niciodată, precum am spus, n-am îndrăznit să fac ceva fără de sfatul lui. Şi de multe ori îmi zicea mie gîndul: Oare nu aceeaşi îţi va zice ţie bătrînul? De ce să-l superi pe el? Şi-i ziceam acelui gînd: Anatema ţie, şi dreptei tale socoteli, şi priceperii tale, şi socotelii tale şi ştiinţei tale! Că, ceea ce ştii, de la draci ştii! Deci mă duceam, şi întrebam pe stareţul şi se întîmpla cîteodată de îmi zicea acel cuvînt pe care îl aveam în minte. Şi, de aici, îmi zicea mie gîndul: Ce este? Iată aceasta este ce ţi-am zis. Oare nu fără de vreme l-ai supărat pe stareţul? Şi eu îi ziceam gîndului: însă acum este bine, acum de la Duhul Sfînt este, iar cel al tău e viclean, fiindcă este de la draci şi din pătimaşa aşezare! Şi aşa nu mă lăsam să cred niciodată gîndurilor mele fără de întrebare. Şi să-mi credeţi mie, fraţilor, că eram întru mare odihnă şi întru multă fără de grijă, încît mă şi scîrbeam pentru aceasta, precum v-am spus şi altă dată. [...]

Deci obişnuiţi-vă şi voi, fraţilor, a întreba şi să nu vă nădăjduiţi întru cunoştinţa voastră, nici să credeţi orice v-ar zice vouă gîndul. Bună este întrebarea, smerenie este, şi odihnă şi bucurie este. Ce trebuinţă e să se sfarîme cineva în zadar? Nu este cu putinţă a se mîntui cineva într-altfel decît numai aşa. Insă vor zice unii că, dacă nu are cineva pe cine să întrebe, ce are să facă? Cu adevărat, de va voi cineva să facă voia lui Dumnezeu cu toată inima sa, niciodată nu-l va lăsa pe el Dumnezeu, ci mai ales îl va povăţui după voia Lui. Cu adevărat, dacă îşi va îndrepta cineva inima sa către voia lui Dumnezeu, şi pe un prunc mic îl va lumina Dumnezeu ca să-i spună voia Lui. Iar dacă nu va voi cineva voia lui Dumnezeu după adevăr, măcar şi la un prooroc de ar merge, după inima lui cea răzvrătită dă Dumnezeu întru inima proorocului să-i răspundă lui, precum zice Scriptura: „Dacă va rătăci şi va grăi proorocul, Eu - zice Domnul - l-am rătăcit pe proorocul acela” (lezechil 14:9).

Pentru aceasta, sîntem datori să ne îndreptăm cu toată puterea către voia lui Dumnezeu şi să nu credem inimii noastre. Ci, măcar de ar fi şi bun lucrul, dacă vom auzi de la vreun sfînt că bun este, sîntem datori să-l avem ca pe unul bun; dar să nu credem nouă înşine că iată şi bine îl facem pe el şi că cu dreptate se cuvine să se facă, ci sîntem datori să-l facem după puterea noastră şi iarăşi să-l mărturisim, şi să arătăm cum îl facem şi să ne învăţăm dacă îl facem pe el bine. Şi iarăşi nici atunci să nu fim fără de grijă, ci să aşteptăm şi judecata lui Dumnezeu. Precum acel prea-sfînt Avva Agathon- cînd a fost întrebat: „Oare şi tu te temi, părinte?” - a răspuns şi a zis: „Ştiu că am pus puterea mea ca să fac voia lui Dumnezeu, însă nu ştiu dacă lucrul meu a plăcut lui Dumnezeu. Căci alta este judecata lui Dumnezeu şi alta a oamenilor.” Domnul Dumnezeu să ne acopere pe noi de primejdia celor ce urmează loru-şi şi să ne învrednicească să ţinem calea părinţilor noştri, care bine l-au plăcut Lui! Căci Lui I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea în veci! Amin!

Avva Dorothei

Fragment din cartea "Cartea ascultarii. Cuvinte pentru ascultare adunate de la multi sfinti si dumnezeiesti parinti, spre folosul celor ce vor sa se mintuiasca", Editura Sophia

Cumpara cartea "Cartea ascultarii"

Pe aceeaşi temă

24 Octombrie 2018

Vizualizari: 271

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE