Despre Dumnezeu

Dumnezeu este foc, care încălzeşte şi înflăcărează inimile şi rărunchii. Aşadar, dacă vom simţi în inimile noastre răceală, care e de la diavol, fiindcă diavolul este rece, să îl chemăm pe Domnul. Venind, El va încălzi inima noastră cu dragoste desăvârşită nu numai către Dânsul, ci şi către aproapele. Şi de la faţa căldurii va fugi răceala urătorului de bine.

Când au fost întrebaţi, Părinţii au scris: Caută-L pe Domnul, dar nu întreba unde locuieşte El. Unde este Dumnezeu, acolo nu se află rău. Tot ce vine de la Dumnezeu este paşnic şi de folos şi duce pe om la osândirea de sine şi la smerenie. Dumnezeu ne arată iubirea Sa de oameni nu doar când facem binele, ci şi atunci când îl jignim şi îl mâniem cu păcatele.

Cu câtă îndelungă răbdare suferă El fărădelegile noastre! Şi când ne pedepseşte, cu câtă milostivire ne pedepseşte!...

Cu privire la lucrurile lui Dumnezeu, nu judeca după saţul pântecelui tău: cu pântecele plin, despre ce cunoaştere a tainelor Dumnezeieşti poate fi vorba ?

Despre credinţă

Credinţa cea adevărată nu poate rămâne lipsită de fapte; cine crede cu adevărat, acela face negreşit şi fapte bune.

Despre luarea-aminte la sine

După învăţătura Sfinţilor Părinţi, pe lângă fiecare om se află doi îngeri: unul bun, altul rău. Ingerul bun este lin, blând şi liniştit. Când intră în inima omului, vorbeşte cu el despre dreptate, curăţie, cinste, linişte, despre tot lucrul bun şi despre toată fapta bună. Când simţi în inima ta aceasta, e limpede că în ea se află îngerul dreptăţii. Iar duhul cel viclean este amarnic, împietrit şi nebun. Când intră el în inima ta, cunoaşte-l după faptele lui...

Pune semn şi intră necontenit în inima ta, şi vezi ce patimi au ajuns neputincioase înaintea ta, care au fost nimicite, care au început să amuţească în urma însănătoşirii sufletului tău - şi nu numai a depărtării lucrului care le-a stârnit - şi pe care te-ai deprins să le birui cu înţelegerea ta - iar nu numai prin lipsirea de pricinile patimii.

Despre pacea sufletului

Semnul vieţii duhovniceşti este cufundarea omului înlăuntrul său şi lucrarea cea ascunsă în inima sa... Când omul vine întru aşezarea cea paşnică, atunci el poate de la sine şi asupra altora să reverse strălucirea luminării înţelegerii.

Despre păzirea păcii sufleteşti

Trebuie să ne străduim, luând toate măsurile, spre păzirea păcii sufleteşti şi să nu ne tulburăm de jignirile de la alţii; pentru aceasta, trebuie să ne înfrânăm în tot chipul de la mânie şi să ne păzim mintea şi inima prin mijlocirea luării-aminte de clătinările cele necuviincioase. Jignirile de la alţii trebuie răbdate fără de tulburare, deprinzându-ne să le primim ca şi cum n-ar fi vorba despre noi. Această deprindere poate să aducă inimii noastre liniştea şi să o facă locaş al lui Dumnezeu însuşi...

Despre nevoinţe

Nu trebuie să întreprindem nevoinţe peste măsură... Trebuie să mergem pe calea cea de mijloc, fără să ne abatem nici la dreapta, nici la stânga (cf. Pilde 4, 27): duhului să-i dăm cele duhovniceşti, iar trupului cele trupeşti, ce sunt de trebuinţă pentru păstrarea vieţii vremelnice.

Nu trebuie nici să tăgăduim vieţii obşteşti ceea ce ea în chip legiuit cere de la noi, ci să împlinim cuvintele Scripturii: Daţi cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu (Mt. 22, 21).

Despre lumina lui Hristos

Când omul vede lăuntric lumina veşnică, mintea lui este curată şi nu are în sine nici un fel de chipuri simţite, ci fiind cu totul cufundată în vederea frumuseţii nezidite uită de toate cele simţite, nu vrea să se vadă nici pe sine însuşi...

Despre post

Postul stă nu numai în a mânca rar, ci şi în a mânca puţin; şi nu numai în a mânca o singură dată, ci şi în a nu mânca mult... De mâncat trebuie să mâncăm în fiecare zi atât cât trupul, întărindu-se, să fie prieten şi ajutător sufletului în săvârşirea faptei bune: altminteri, slăbănogindu-se trupul, şi sufletul poate să cadă în neputinţă. In zilele de vineri şi de miercuri, şi mai ales în cele patru posturi, trebuie să mâncăm o dată în zi, după pilda Părinţilor - şi îngerul Domnului se va lipi de noi.

Despre gândurile şi mişcările trupeşti

Nu este unire între putoare şi buna mireasmă. Câtă vreme fiii Babilonului, adică mişcările şi gândurile rele, sunt încă prunci, trebuie să-i zdrobim de piatră, care este Hristos; iar mai ales trebuie să zdrobim următoarele trei patimi: lăcomia pântecelui, iubirea de argint şi slava deşartă, cu care s-a încumetat viclenia diavolului să-L is-pitească chiar şi pe însuşi Domnul nostru Iisus Hristos la sfârşitul nevoinţelor Lui din pustie.

Despre răbdare şi smerenie

Trebuie să răbdăm totdeauna şi toate, orice s-ar întâmpla, pentru Dumnezeu, cu recunoştinţă. Viaţa noastră e doar o clipă faţă de veşnicie...

Despre întristare

Intristarea este vierme al inimii, care roade maica ce i-a dat naştere.

Cine a biruit patimile, acela a biruit şi întristarea. Cine iubeşte lumea, aceluia cu neputinţă îi este să nu se întristeze.

Despre viaţa făptuitoare (activa) şi cea văzătoare (contemplativă)

Omul este alcătuit din suflet şi trup, şi ca atare calea vieţii lui trebuie să fie alcătuită din lucrări trupeşti şi lucrări sufleteşti, din făptuire şi vedere duhovnicească.

Calea vieţii făptuitoare este alcătuită din: post, înfrânare, priveghere, plecarea genunchilor, rugăciune şi celelalte nevoinţe trupeşti, care alcătuiesc calea cea strâmtă...

Calea vieţii văzătoare stă în ridicarea minţii către Domnul Dumnezeu, în luarea-aminte a inimii, în rugăciunea minţii şi în vederea lucrurilor duhovniceşti, care se face prin lucrările acestea.

Dumnezeu ne-a poruncit doar vrăjmăşia asupra şarpelui. Ne-a poruncit şi să duşmănim duhurile răutăţii.

De ce îi osândim pe fraţii noştri ? Pentru că nu ne străduim să ne cunoaştem pe noi înşine. Osândeşte-te pe tine însuţi, şi vei înceta să-i mai osândeşti pe alţii. Osândeşte fapta rea, dar pe făptuitor nu îl osândi.

Din convorbirea Cuviosului Serafim din Sarov cu un monah

„...M-am îndulcit de cuvântul Domnului meu lisus Hristos, unde grăieşte: în casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt (pentru cei care slujesc Lui şi proslăvesc Numele Lui cel sfânt). Asupra acestor cuvinte ale lui Hristos Mântuitorul eu, sărmanul, am stăruit, şi am poftit să văd locaşurile acelea cereşti, şi am rugat pe Domnul meu Iisus Hristos să-mi arate locaşurile acelea; şi Domnul nu m-a lipsit pe mine, sărmanul, de mila Sa; El a plinit dorirea şi cererea mea: iată că am şi fost răpit în aceste locaşuri cereşti - atâta doar că nu ştiu dacă în trup sau afară de trup, Dumnezeu ştie; lucrul acesta este de nepătruns cu mintea. Iar despre bucuria şi dulceaţa cerească pe care am gustat-o acolo nu este cu putinţă să-ţi povestesc". Zicând acestea, părintele Serafim a tăcut... Şi-a plecat capul, netezind lin cu mâna în dreptul inimii; faţa a început treptat să i se schimbe, şi în cele din urmă s-a luminat atât de tare, încât era cu neputinţă să îl priveşti. In vremea tainicei lui tăceri părea că priveşte plin de umilinţă ceva. După aceea, părintele Serafim a grăit din nou: „Ah, dacă ai şti ce bucurie, ce desfătare aşteaptă sufletul dreptului în ceruri, te-ai hotărî să înduri cu recunoştinţă în viaţa aceasta pământească toate necazurile, prigoanele şi clevetirile. Dacă această chilie pe care o vezi (şi arătă chilia sa) ar fi plină de viermi şi dacă aceşti viermi ar roade trupul nostru în toată viaţa cea vremelnică, cu toată dorirea te-ai învoi la asta, doar să nu te lipseşti de bucuria cea cerească pe care a gătit-o Dumnezeu celor ce îl iubesc pe Dânsul. Dar dacă nici Sfântul Apostol Pavel n-a putut povesti acea slavă şi bucurie cerească, ce altă limbă omenească poate să povestească frumuseţea locaşurilor de sus, în care se vor sălăşlui sufletele drepţilor! ?"

Sfârşit şi lui Dumnezeu slavă!

Rugăciune către Cuviosul Serafim din Sarov

O, preaminunate părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov, grabnic ascultătorule al tuturor celor care la tine aleargă! In zilele vieţii tale pământeşti nimeni n-aplecat de la tine deşert şi nemângâiat, ci tuturor întru desfătare le-a fost vederea feţei tale şi glasul cel lesne îndu-plecător al cuvintelor tale. Pe lângă acestea, darul tămăduirilor, darul străvederii, darul vindecării sufletelor neputincioase din belşug întru tine s-au arătat. Iar când te-a chemat Dumnezeu de la ostenelile pământeşti la odihna cerească, nicicând nu s-a depărtat dragostea ta de noi, şi cu neputinţă este a număra minunile tale, care s-au înmulţit ca stelele cerului; iată că în toate marginile ţării noastre oamenilor lui Dumnezeu te arăţi şi vindecări le dăruieşti. Pentru aceasta şi noi strigăm ţie: o, prealinule şi preablândule bineplăcut al lui Dumnezeu, rugătorule plin de îndrăznire către Dânsul, care nicicând nu lepezi pe cei ce se roagă ţie ! înalţă pentru noi rugăciunea ta cea cu bună tărie către Domnul puterilor, să ne dăruiască nouă toate cele de bună treabă întru această viaţă şi toate cele de folos spre mântuirea sufletului, să ne ferească de căderile în păcat şi la adevărata pocăinţă să ne înveţe, ca fără de împiedicare să intrăm în veşnica împărăţie a Cerurilor, unde acum întru slavă neapropiată străluceşti, şi acolo să lăudăm dimpreună cu sfinţii toţi pe Treimea Cea de viaţă începătoare în vecii vecilor. Amin.

Prof. Dr. Dmitri Avdeev
Cand sufletul este bolnav, Editura Sophia

Cumpara cartea "Cand sufletul este bolnav"

 

• Sfantul Serafim de Sarov
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Sfantul Serafim de Sarov; Sfantul Silvestru, episcopul Romei
  Publicat in : Calendar ortodox
• Sfantul Serafim de Sarov
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Pelerinaj la Sfantul Serafim de Sarov
  Publicat in : Pelerinaje
• Sfantul Serafim de Sarov, purtatorul de Dumnezeu
  Publicat in : Vietile sfintilor

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: