Şi astfel începe capitolul al şaisprezecelea: „Şi am auzit glas mare, din templu, zicând celor şapte îngeri: Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu”153. Glasul care se aude din templu, de vreme ce templul este inundat de slava lui Dumnezeu, este foarte probabil glasul lui Dumnezeu.
Iar Sfântul Andrei al Cezareei zice despre cupele pe care le ţin îngerii: „Cupa în acest loc, precum şi paharul, a se înţelege drept lucrarea cea pedepsitoare”154. Aşa cum spunem „paharul mâniei lui Dumnezeu”, despre care am vorbit la o temă anterioară, aici zicem „cupa mâniei lui Dumnezeu”. In consecinţă, „cupa” nu este nimic altceva decât o imagine a lucrării pedepsitoare a lui Dumnezeu, după cum tâlcuieşte Sfântul Andrei al Cezareei. Iar textul sfânt continuă astfel:
„Şi s-a dus cel dintâi şi a vărsat cupa lui pe pământ. Şi o bubă rea şi ucigătoare s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau chipului fiarei”155.
Această plagă aminteşte de a şasea plagă a lui Faraon. Ca să înţelegem această plagă a Apocalipsei, să recurgem la plaga dată „Deci, au luat ei - Moisi şi Aaron - cenuşă din cuptor, au mers înaintea lui Faraon, a aruncat-o Moisi spre cer şi s-au făcut bube cu puroi pe oameni şi pe vite”156.
După aceea, Dumnezeu însuşi îi ameninţă pe evrei (se află în Deuteronomul, ultima carte a Pentateuhului). Cu puţin timp înainte de a pleca Moisi din această lume şi lasă, am putea spune, marea lui moştenire, Dumnezeu zice către poporul Său: „Dacă nu veţi asculta de poruncile Mele, plăgile pe care le-am dat atunci egiptenilor, am să vi le dau vouă”.
Ascultaţi cum spune aceasta, în special la plaga la care acum ne referim: „Să te bată pe tine Domnul cu rană rea peste genunchi şi peste pulpe, şi să nu te poţi vindeca tu de la tălpile picioarelor tale până la creştetul capului tău”157, a grăit Moisi către popor.
Acest pasaj nu conţine nici o alegorie, este pura realitate. In consecinţă, este vorba despre o rană trupească, în mod real trupească, care cade însă numai peste aceia care au pecetea Antihristului, a fiarei, precum şi odinioară în Egipt, acele plăgi nu i-au lovit pe evreii care se găseau în ţinutul Goşen. Evreii nu au păţit nimic; poporul lui Dumnezeu nu păţea nimic, numai egiptenii sufereau rele de la acele plăgi.
Dacă îmi veţi spune, cu puţină imaginaţie, „nu cumva este vorba despre cancer aici?”, am să vă răspund că este foarte îndoielnic. Pur şi simplu, v-am explicat la început că nu există nici o erminie satisfăcătoare a acestor plăgi, pentru că adică vor suferi de boli numai aceia care se vor închina Antihristului. Insă cancerul, iubiţii mei, îi loveşte şi pe cei necredincioşi, şi pe cei credincioşi, şi pe sfinţi. Mai cu seamă, avem sfinţi care au avut în mod clar cancer.
Sfânta cuvioasă Singlitichia, din descrierile care ne sunt oferite în viaţa ei, înţelegem că în mod evident a avut un cancer al mirosea îngrozitor! Sfânta Singlitichia în mod sigur este pentru femei ceea ce este Sfântul Antonie cel Mare pentru bărbaţi.
Sfântul Nectarie, după cum poate cunoaşteţi, a adormit întru Domnul în urma unei probleme la prostată. Nu ştiu, dar poate, nu este exclus - fiţi atenţi, poate, nu este exclus - să fi fost un cancer de prostată. Aşadar, nu putem să spunem, iubiţii mei, că cancerul este o plagă care-i loveşte numai pe aceia care se închină chipului fiarei. Aici se spune limpede că vor muri de aceste plăgi numai aceia care se vor închina chipului fiarei, care vor accepta duhul Antihristului. Dar acum avem boli foarte grele şi foarte serioase, şi cu răni, şi cu plăgi, şi celelalte şi la oamenii sfinţi. Prin urmare, ce este această plagă din Apocalipsul Nu ştim; rămâne necunoscută. Atunci când va veni, atunci vom spune: „Aceasta este plaga”.
Sfântul Andrei al Cezareei, de altfel, care tâlcuieşte acest pasaj, se referă la această plagă şi în înţelesul fizic, şi în înţelesul moral, şi zice: „Prin această bubă se înţelege simbolic durerea cea dreaptă ce tremură în inimă, care se va face în inimile celor apostaţi, când, fiind bătuţi de plăgile trimise de Dumnezeu, nu vor dobândi nici o vindecare de la Antihristul cel îndumnezeit de ei. Şi adevărat este că şi în chip sensibil se vor răni [trupurile] celor ce vor avea sufletele rănite prin săgeţile înşelăciunii şi amăgirii diavoleşti [şi ale apostatului Antihrist]”158.
Nu am să vă explic tâlcuirea în întregime, pentru că ştiu că textele obosesc, dar le citesc pentru întărire, aşa cum v-am spus şi altă dată. Aşadar, Sfântul Andrei zice că primul semn este acela că va exista o strângere înlăuntrul inimii, ca şi cum ar avea înăuntru puroi, ca şi cum ar fi ceva care o necăjeşte foarte tare, ca şi cum inima ar fi cuprinsă de apă de jur-împrejur, ca să vorbesc închinat lui Antihrist, au crezut în ceea ce le-a promis şi au fost dezamăgiţi, aşteptările lor au fost înşelate. Desigur, aşa cum vom vedea puţin mai jos, acest fapt are o anumită însemnătate pentru pocăinţă. Drept pentru care mâhnirea lor, apăsarea lor sufletească există pentru tot ceea ce ei au urmat şi pentru că au fost înşelaţi.
Al doilea punct este acela că, probabil, toate acestea vor fi şi în chip simţit, adică să fie ceea ce zice textul sfânt, plăgi.
„Şi al doilea înger a vărsat cupa lui în mare, şi marea s-a prefăcut în sânge ca de mort, şi orice suflare de viaţă a murit, din cele ce sunt in mare .
Această a doua plagă a cupelor aminteşte de prima plagă venită asupra Egiptului. Să v-o citesc: „Şi au făcut Moisi şi Aaron cum le-a poruncit Domnul: a ridicat Aaron toiagul său şi a lovit apa râului..., şi toată apa din râu s-a prefăcut în sânge. Atunci peştele din râu a murit, râul s-a împuţit şi Egiptenii nu puteau să bea apă din râu; şi era sânge în toată ţara Egiptului”159 160.
Acest „sânge ca de mort”, după cum spune Sfântul Andrei al Cezareei, este sânge de om ucis şi corespunde cu plaga egipteană, adică cu moartea vieţii acvatice pe de-o parte, iar, pe de alta, ceea ce spune iarăşi Sfântul Andrei: „Şi vărsări de sânge se vor face, şi marea pentru războaiele cele dintre corăbii se va spurca cu sânge; iar apele râurilor se vor amesteca cu sângele celor morţi”161, care vor fi ucişi.
Această plagă seamănă cu plaga celei de-a doua trâmbiţe, cu deosebirea că acolo, la a doua trâmbiţă, apa mării se preschimbă numai o treime din ea în sânge; aici însă, întreaga mare se preschimbă în sânge. Aceasta ştiţi ce înseamnă? Ceea ce vă spusesem despre modul erminiei Apocalipsei, adică cum vom tâlcui aceste trei heptade ale plăgilor. Acestea arată plinătatea laturilor, a pliurilor plăgii în ceea ce priveşte peceţile, trâmbiţele şi cupele.
Avem, prin urmare, trei pliuri ale plăgii. Sfântul scriitor revine, ca să arate plinătatea dezastrului.
„Iar cel de al treilea a vărsat cupa lui în râuri şi în izvoarele apelor şi s-au prefăcut în sânge. Şi am auzit pe îngerul apelor, zicând: Drept eşti Tu, Cel ce eşti şi Cel ce erai, Cel Sfânt, că ai judecat acestea: Fiindcă au vărsat sângele sfinţilor şi al prorocilor, tot sânge le-ai dat să bea. Vrednici sunt! Şi am auzit din altar, grăind: Da, Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!”162
A treia plagă a cupelor aminteşte de plaga celei de-a treia trâmbiţe, cu deosebirea că, şi aici la fel, anume că acolo este lovită a treia parte din cantitatea apelor - a doua plagă este marea, iar a treia sunt apele potabile - în vreme ce aici sunt lovite apele potabile ale întregului pământ.
Pentru avă face o imagine simplă: Astăzi avem, se zice, o contaminare a mediului înconjurător. Cum de am ajuns să avem această contaminare a mediului înconjurător? Prin reziduurile industriale, prin radioactivitate... Acum acest satelit artificial163 pe care îl aşteptăm să cadă, dacă va cădea pe pământ vom avea o „a” sau „b” contaminare radioactivitate; iar dacă va cădea în ocean, la fel... Şi se spune că va cădea în ocean... Se presupune că în acest fel oamenii se vor linişti. Insă nu cred că acesta este un motiv de relaxare, dacă va fi contaminat oceanul! Pentru că, dacă va fi radioactivitate, va fi la fel de rău şi pentru uscat, şi pentru mare, indiferent dacă uscatul se va contamina mai mult. Sau dacă marea se va contamina pe o anumită porţiune, dar totuşi ea se va contamina. Am putea spune acum că avem împlinirea plăgii trâmbiţei, adică faptul că o parte din apele mării vor fi contaminate.
„Şi am auzit pe îngerul apelor”, aşa zice. îngerul apelor este delegat în calitate de păzitor al apelor. Aceasta înseamnă că a fost rânduit să păzească apa.
Este de-a dreptul uimitor, iubiţii mei; îngerii păzesc creaţia! Ne învaţă acest lucru şi Sfântul Dionisie Areopagitul, însă el preia această învăţătură, fireşte, din Sfânta Scriptură. Ingerii păzesc creaţia şi de lucrarea distrugătoare a diavolului, dar şi de acţiunea distrugătoare a oamenilor. Insă când îngăduie Dumnezeu, atunci, cu toate că îngerii păzesc creaţia, se va produce tulburare între puterile universului. Acea spusă scripturistică „puterile cerurilor se vor clătina”164 are şi o dimensiune fizică.
Puterile cerurilor se vor clătina, în acelaşi fel precum puterile pământului. Pasajul are însă şi un înţeles duhovnicesc, dar să nu ne întindem prea mult. Aş vrea doar să spun faptul că toate se vor întâmpla totdeauna după îngăduinţa lui Dumnezeu. Ingerii însă păzesc creaţia.
Aşadar, îngerul apelor, cel delegat cu păzirea acestora, atunci când este deşertată cupa şi vede contaminarea apelor, însuşi îngerul se minunează de preschimbarea apei în sânge, şi atunci înţelege judecăţile lui Dumnezeu şi exclamă: „Drept eşti Tu, Cel ce eşti şi Cel ce erai, Cel Cuvios, că ai judecat acestea”. Cei ce au apostat de la Tine au vărsat sângele sfinţilor şi al prorocilor Tăi, aşadar, drept este acum să bea sânge în loc de apă; merită acest lucru!
Dar să observăm aceasta un pic mai analitic. Zicerea: „Cel ce eşti şi Cel ce erai” este o cunoscută expresie incorectă sintactic, un solecism. Nu există „Cel ce erai”; acesta este imperfectul verbului „a fi”, şi fireşte nu putem să-i punem articol, de vreme ce este verb. Dar prin acest fel greşit de exprimare - desigur că autorul sfânt face această greşeală în mod intenţionat, iar nu din analfabetism - doreşte să arate faptul că Hristos, în mod concret Hristos, este Acela Care există şi Acela Care exista.
In acel loc unde zice acelaşi evanghelist „la început era Cuvântul”, a pus foarte corect verbul. La început, adică atunci când s-a făcut începutul timpului şi începutul creaţiei, Cuvântul exista, dar la „Cel ce eşti şi Cel ce erai”, există o greşeală sintactică cu scopul de a accentua importanţa deosebită a subiectului, adică: „Acela care există şi exista”. Nu zice însă „Cel ce vine”, pentru că nu vine; El este de faţă. Atunci când sunt date plăgile peste oameni, El este deja prezent.
Vă amintiţi, la o temă a noastră discutată anterior, acea vedenie acolo unde a ieşit acela care şedea pe un cal, Judecătorul, care vine să judece lumea? Plăgile constituie o pregătire a Judecăţii.
In consecinţă, nu pune „Cel ce vine”; Hristos este prezent în istorie şi o judecă. Este în ajunuljudecăţii celei din urmă.
Aici vedem că mila lui Dumnezeu îndepărtată în vremea Judecăţii de aceia care nu au arătat şi nu au oferit milă. Aşadar, întrucât aceia au vărsat sângele sfinţilor, acum beau apă însângerată.
Există şi interpretarea că, în mod real, apa se va preschimba în sânge. Orice ar fi, chestiunea este aceea că apa ajunge să fie nepotrivită pentru a fi băută de cineva şi are culoarea sângelui.
Acum dacă este sânge sau este doar apă de culoare roşie, Dumnezeu ştie, v-am spus, noi nu putem cunoaşte aceasta. Apa se face roşie de la anumite alge care se numesc „dinoflagelate”; acestea înroşesc apa şi sunt extrem de otrăvitoare. Aceasta este problema şi fiţi atenţi la acest punct. Această situaţie aminteşte de un fapt veterotestamentar. Ce spune Legea cea veche ? „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, dar şi „sânge pentru sânge”165. Ai scos un dinte cuiva? Iţi voi scoate şi dintele tău. I-ai scos ochiul drept altcuiva? Judecătorul îţi va scoate ochiul tău cel drept. Ai vărsat sânge, adică ai ucis ? Atunci pedeapsa ta va fi moartea, vei fi şi tu ucis, vei fi executat şi tu.
Aşadar, fiţi cu luare-aminte! Priviţi duhul plăgii: I-au ucis pe proroci şi pe sfinţi ? Aşadar, şi aceştia vor bea acum sânge. Iar îngerul zice: „Sunt vrednici de aceasta! Sânge au vărsat, sânge vor bea în loc de apă!” Adică, Dumnezeu Care a dat legi în Vechiul Testament este Acelaşi Care legiuieşte în Noul Testament; nu este un alt Dumnezeu! Dumnezeul Vechiului Testament nu este nici nedesăvârşit, nici rău nu este; omenirea este nedesăvârşită şi i se pare ca şi cum Dumnezeu S-ar purta în chip nedesăvârşit
faţă de oameni.
Ingăduiţi-mi să vă spun o mică pildă: Este întocmai precum atunci când avem un copilaş. Părintele foloseşte limbajul copilaşului şi zice: „Mergem afală?”, adică mergem afară? Părintele însă nu vorbeşte cu acest limbaj, ci doar se coboară la limbajul micuţului. In acest fel Se coboară şi Dumnezeu. Dumnezeu nu este nedesăvârşit; nedesăvârşiţi sunt oamenii. Dar ceea ce ne face o deosebită impresie este faptul că, de vreme ce oamenii nu au voit să se desăvârşească prin porunca cea nouă a iubirii, a Noului Testament, vine Dumnezeu să-i judece prin Legea cea veche. „Ai vărsat sânge? Sânge se va vărsa şi la tine. Ai băut sângele sfinţilor? Sânge vei bea ca pe apă; apa ta va fi sângerie”. Este ceva ce ne impresionează cu adevărat. Aşadar, aici Dumnezeu îi judecă pe oamenii nepocăiţi prin acele legi aspre şi nemiloase ale Vechiului Testament.
Sfinţii şi prorocii, care sunt menţionaţi în acest pasaj, sunt toţi drepţii Vechiului Testament şi sfinţii Noului Testament, adică credincioşii creştini; prin urmare, sunt sfinţii şi ai Vechiului, şi ai Noului Testament.
Aţi văzut? Sunt unii care zic: „Să nu citeşti Vechiul Testament, ci doar pe cel Nou! Pe cel Nou care este plin de iubire!” Aceştia au o imagine deformată despre Hristos.
Fragment din cartea "Armaghedonul si nimicirea antihristului. Cateheze la Cartea Apocalipsei", Editura Sophia
Cumpara cartea "Armaghedonul si nimicirea antihristului. Cateheze la Cartea Apocalipsei"
Note:
153 Apocalipsa 16, 1.
154 Sr. ANDREI AL CEZAREEI, Tâlcuire la Apocalipsa Apostolului şi Evanghelistului loan Theologul, PG 106, cuv. al XV-lea, cap. 45, Athena, 2001, p. 357D.
155 Apocalipsa 16,2.
156 Ieşirea 9, 10.
157 Deuteronomul 28,35.
158 Sf. ANDREI AL CEZAREEI, Tâlcuire La Apocalipsa Apostolului şi Evanghelistului loan Theologul, PG 106, cuv. al XV-lea, cap. 45, Athena, 2001, pp. 357D, 360A.
159 Apocalipsa 16,3.
160 Ieşirea 7,20-21.
161 Sf. ANDREI AL CEZAREEI,. Tâlcuire la Apocalipsa Apostolului şi Evanghelistului Ioan Theologul, PG106, cuv. al XVI-lea, cap. 46, Athena, 2001, p. 360B.
162 Apocalipsa 16,4-7.
163 Părintele Athanasie se foloseşte de evenimentele cotidiene, pentru a le oferi ascultătorilor săi exemple ilustrative pentru modul cum s-ar putea pune în lucrare plăgilor
164Matei 24,29; Luca 21,26.
165 Ieşirea 21, 24; Leviticul 24,20; Deuteronomul 19,21.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.