Rugaciunea mintii si Parintele duhovnicesc

Rugaciunea mintii si Parintele duhovnicesc Mareste imaginea.

Sfinţii Părinţi arată că însăşi rugăciunea i se face omului povăţuitoare. Il învaţă ce trebuie să facă. Desigur, când spunem că rugăciunea devine povăţuitoare, înţelegem mai cu seamă faptul că în lucrarea acestei rugăciuni este prezent Harul Dumnezeiesc, care prin împuţinarea sa, alteori prin creşterea sau, dimpotrivă, prin retragerea sa, îl călăuzeşte pe om în viaţa duhovnicească.

Din îndelungata experienţă a Bisericii cunoaştem bine faptul că în vremea rugăciunii se petrec multe în viaţa omului. Acesta păşeşte pe căi care înainte îi erau cu totul necunoscute. La început, tot ceea ce descoperă nou îl umple de uimire. Apare, apoi, entuziasmul. După un anumit răstimp, diferit pentru fiecare în parte, Harul Dumnezeiesc se ridică de la om şi, astfel, lucrarea de mai înainte a rugăciunii se împuţinează. In cele din urmă, rugăciunea se statorniceşte în inimă. Zi de zi va întâlni lucruri noi, experienţe duhovniceşti noi. Rugăciunea este ştiinţa ştiinţelor.

In răstimpul lucrării rugăciunii se ivesc şi multe primejdii. Mă voi referi la patru mai însemnate care îl pândesc pe om.

Prima ţine de o dispoziţie egoistă şi de exaltare. Omul se simte mândru de această lucrare, fără să înţeleagă faptul că ea este un dar al lui Dumnezeu. Mai mult, prinde rădăcini în sufletul său o defăimare a celorlalţi. în astfel de momente, omul are simţământul că nimeni altul nu a mai trecut printr-o asemenea experienţă. Se simte fericit şi chiar îi compătimeşte pe toţi ceilalţi care nu se bucură, probabil, de o astfel de experienţă. Dacă se întâmplă să-i istorisească cineva ceva similar, îndată îl tratează cu dispreţ şi îşi afişează propria stare drept una mai înaltă şi mai aproape de plinătatea Harului. De asemenea, îi dispreţuieşte şi pe cei care se arată neîncrezători faţă de trăirile sale.
A doua primejdie este când, în răstimpul slăbirii rugăciunii, omul se descurajează, se revoltă, se tulbură şi cade într-o melancolie adâncă. Mai înainte se afla într-o stare cu totul deosebită, pe care acum, însă, a pierdut-o. Şi astfel, omul se cufundă în melancolie, într-o adâncă supărare.

A treia primejdie se iveşte când rugăciunea slăbeşte sau se pierde cu totul din nepurtarea noastră de grijă sau, mai rău, din pricina vreunui păcat. Acest lucru este înfricoşător, deoarece atunci paguba este aproape de neîndreptat. Spun „aproape de neîndreptat" nu pentru că nu am avea la îndemână pocăinţa, ci pentru faptul că omul s-a deprins să primească darurile lui Dumnezeu cu nepăsare. Este cumplit ca cineva, învrednicit de darul rugăciunii minţii, să săvârşească păcate!

A patra ispită vine din partea gândurilor insuflate de diavol, anume că lucrarea rugăciunii minţii este deşartă, ostenitoare, că nu aduce nici un folos societăţii şi că ar trebui înlocuită mai degrabă cu rugăciunea raţională. Diavolul aduce în fata ochilor celui ce se îndeletniceşte cu rugăciunea, oameni care fac misionarism, pe care îi şi arată vrednici de toată lauda, spre a-i slăbi, astfel, râvna pentru rugăciunea minţii.

Sunt încă şi alte ispite şi primejdii care pot apărea, însă ne-am oprit, mai cu seamă, asupra celor mai importante. Pentru toate aceste pricini, este trebuinţă de un Părinte duhovnicesc cu darul dreptei socotinţe şi cu experienţă, care să fi străbătut el însuşi treptele rugăciunii. Acesta va arăta dragoste cu discernământ, va mângâia în încercări, îl va ţine pe om într-o stare de neîncetată pocăinţă, îl va smeri şi îi va vădi gândurile insuflate de draci. Trebuie spus că rugăciunea minţii nu este o metodă tehnică ce presupune repetarea mecanică a rugăciunii lui Iisus după modelul buddhist, ci, dimpotrivă, ea se săvârşeşte în duh de pocăinţă şi de smerenie Dacă lipseşte smerenia, rugăciunea nu are suflul învăţăturii creştine. Din această pricină, Părintele duhovnicesc încercat îl va îndruma cu discernământ pe ucenic în răstimpul lucrării rugăciunii minţii, astfel încât acesta să nu se abată spre rău şi îl va odihni în vremea când, ridicându-se de la el Harul Dumnezeiesc, va pierde rugăciunea sau ea va slăbi. Astfel, Părintele duhovnicesc cu dreaptă socotinţă şi experienţă în lucrarea rugăciunii este asemuit de toţi Sfinţii Părinţi cu un alt Moisi, care prin rugăciune şi Harul lui Dumnezeu îl slobozeşte pe om din robia Egiptului, de stăpânirea lui Faraon cel înţelegător şi îl conduce la pământul făgăduinţei.

Ar trebui să închei aici cuvântul despre rugăciunea minţii. Atrag, totuşi, atenţia asupra faptului că această temă este una deosebit de amplă, cu adevărat cea mai aleasă dintre ştiinţe şi nu poate fi epuizată în puţinele rânduri pe care le-am însemnat aici. De asemenea, trebuie să îmi mărturisesc îndrăzneala pe care o arăt, vorbind eu însumi despre o temă mai presus de puterile mele. Dacă această nouă îndrăzneală se adaugă la toate cele pe care, în nesăbuinţa mea, le-am săvârşit în trecut, atunci este de la sine înţeles faptul că am mare trebuinţă de rugăciunile Voastre ca să aflu milă înaintea Domnului.

IPS IEROTHEOS, MITROPOLIT AL NAFPAKTOSULUI

Fragment din cartea "Vremea lucrarii", Editura Sophia

Cumpara cartea "Vremea lucrarii"

 

Pe aceeaşi temă

26 Martie 2020

Vizualizari: 329

Voteaza:

Rugaciunea mintii si Parintele duhovnicesc 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE