Simteam ascultarea de Batranii mei ca pe un rai

Simteam ascultarea de Batranii mei ca pe un rai Mareste imaginea.

Intr-o mănăstire poate să fie rânduială, dar viaţa călugărească să fie inexistentă. Mănăstirea trebuie să pună deasupra tuturor ascultarea şi epitrahilul. Mie, de fiecare dată când mă spovedeam, îmi venea mare bucurie şi mă dăruiam mult pe sine-mi rugăciunii. Nu numai atunci, ci şi acum, când mă spovedesc, simt bucurie, mă uşurez îndată. Am primit aşa, cu credinţă, această taină. Din ea trebuie sa izvorască toate. Toate în ascultare, în sfinţenie.

Mare şi înţelept lucru este ascultarea... Este taina vieţii duhovniceşti. N-o putem înţelege. Eu, însă, cu harul Domnului, am trăit-o. Ştiu ce lucru minunat este, ce desăvârşit şi lipsit de griji. Să asculţi de Dumnezeu, să te dăruieşti slăvirii lui Dumnezeu şi să asculţi de Bătrân! Ascultarea este foarte însemnată. Este o mare virtute, este smerenia însăşi. Ascultare cu bucurie, cu mulţumire. Chiar de-ar fi şi strâmb ceea ce cere Bătrânul. Şi această ascultare are mare preţ. Această ascultare îl mişcă pe Dumnezeu. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, iar cei ce mă caută vor afla har.

Cu ascultarea te schimbi în toate. Devii treaz, înţelept, devii în toate nou. M-a iubit Hristos şi mi-a dat harul de a face ascultare. Iar eu, smeritul, puţin am simţit-o, şi tot ceea ce am, de la ascultare am. Simţeam ascultarea de Bătrânii mei ca pe un rai. Şi chiar nu eram mulţumit, ci ceream ca ei să fie mai aspri. Acum, însă, când am crescut, văd că erau cu adevărat aspri. Atunci nu-mi dădeam seama.

Ascultarea, şi mai ales Ia un bătrân duhovnicesc, este lucru mare. Când trăiţi împreună cu un sfânt, vă sfinţiţi şi voi. Luaţi ceva din obiceiurile lui sfinte, din cuvintele lui, din tăcerea lui. Rugăciunea lui vă înrâureşte. Chiar şi dacă nu vorbiţi, ceva se întâmplă, vi se împărtăşeşte şi vouă, fără să vă daţi seama, ceva sfânt, dumnezeiesc. Da, Sfântul Prohor, Sfântul Proclu şi alţii au trăit lângă dascăli sfinţi, au fost insuflaţi de către sfinţi şi au devenit şi ei sfinţi. La fel s-a întâmplat şi cu Simeon Noul Teolog, cu Grigorie Palama şi cu alţii asemenea.

Bătrânul joacă un rol însemnat în viaţa noastră. Bătrânul este călăuzitor. Nu e pur şi simplu un om cultivat care a devenit Bătrân, pentru că este teolog şi are carte. Să desluşim ce este Bătrânul. Bătrânul poate fi şi necărturar, poate să nu aibă multe cunoştinţe, să nu aibă dar ritoricesc, să nu fi studiat tratate, dar să fi ajuns la înălţimi mai mari decât cel cultivat, dacă a trăit ca ucenic şi a dobândit harul lui Dumnezeu. Un astfel de Bătrân poate să-i folosească foarte mult pe ucenicii săi, dacă aceştia fac ascultare de dânsul.

Fireşte, cele pe care ţi le spune Bătrânul ţi le spun şi cărţile. Insă nu-i acelaşi lucru. Bătrânul care trăieşte cele duhovniceşti şi nu-ţi spune „Părintele cutare zice asta, în cutare carte scrie asta”, ci trăieşte el însuşi viaţa lui Hristos şi îţi grăieşte din experienţă, ţi le va transmite şi ţie, ţi le va pune în suflet, iar tu vei învăţa alături de el cum să atragi harul lui Dumnezeu.

Când îl ai şi îl trăieşti pe Bătrânul, îl iubeşti. Iar când Bătrânul te iubeşte şi el şi sunteţi de un suflet, atunci deveniţi una. Că unde sunt doi sau trei adunaţi in numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Matei 18,20). Acolo este Hristos. In această stare nu există distanţe. Oriunde ne-am afla, suntem uniţi în Hristos, ne rugăm, şi astfel harul lui Dumnezeu ne cercetează şi ne întăreşte totdeauna. Astfel trăim unitatea înlăuntrul Bisericii. Avem simţirea că toţi suntem „una”. Aşa trăiau în trecut bătrânii şi ucenicii.

Astea nu sunt basme. Le-am văzut şi eu de multe ori. Când m-am dus în Sfântul Munte, au trecut toate - şi lume, şi rude, şi stăpânitori ai lumii acesteia - toate au devenit ascultare de Bătrânul meu, au devenit rugăciune, au devenit bucurie. Străbătând Kavsokalivia, toate deveneau cer. Insă, îndată ce începeam să arăt puţină oboseală, mă năpădeau iarăşi aducerile aminte de părinţi şi de lume.

Aşadar, ascultarea de Bătrân este o mare virtute. Este totul. Trebuie să fi trecut prin ascultare ca să fii deplin, aşa încât să înfrunţi greutăţile oamenilor. Dacă nu ai smerenie, nu ai ascultare, atunci nu ai harul lui Dumnezeu. Dacă nu treci prin smerenie şi, deci, prin ascultare, o păţeşti foarte urât. Mare lucru este smerenia! Egoismul, mândria au născut neascultarea, şi astfel am plecat din Rai. Niciodată un egoist nu poate face ascultare. Vrea totdeauna să cerceteze ce i se spune, dacă este bine sau nu, dacă-i aşa sau altfel, şi împlineşte doar în parte. Sau face cum i se spune, dar cu obiecţii şi grăiri împotrivă, socotind că prin această purtare îşi dovedeşte libertatea. însă omul află adevărata libertate în ascultare, în vreme ce robie este aceea care îl sileşte să nu asculte. Atunci când ascultă, intră în libertatea fiilor lui Dumnezeu.

Şi cei ce trăiesc în peşteră, le trăiesc pe acestea. Este îndumnezeirea, care le cuprinde pe toate. Ei se unesc cu Dumnezeu. Cultivă duhul, iar această cultivare nu cunoaşte sfârşit. Dumnezeu este plinirea celor desăvârşite, bunul cel mai înalt. Pe toate acestea le afli în unirea cu Dumnezeu. Această unire aduce o deplină
mulţumire. Nici o altă bucurie nu este mai presus decât cea pe care o aduce unirea cu Dumnezeu. Este bucuria care cuprinde toată mintea. Este bucuria celor ce s-au dăruit lui Dumnezeu. Toate acestea se fac prin ajutorul dumnezeiesc. Dacă lucrează harul, atunci toate se săvârşesc mai presus de fire.

Să vă rugaţi ca Dumnezeu să ne învrednicească să simţim şi să trăim, fie chiar şi în parte, aceste măreţii.

Fragment din cartea "Ne vorbeşte părintele Porfirie", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Ne vorbeşte părintele Porfirie"

 

Pe aceeaşi temă

16 Septembrie 2021

Vizualizari: 1222

Voteaza:

Simteam ascultarea de Batranii mei ca pe un rai 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

ascultarea duhovnicul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE