Fa rugaciuni si inchinaciuni cate vrei, fa orice vrei. Daca nu vei intelege acest lucru, toate vor fi ca sa slujesti idolului tau, sa aduci jertfe dumnezeului pe care-l ai inlauntrul tau,
adica tie insuti! Cate osteneli duhovnicesti se pierd pentru ca se fac de dragul nostru!?
De aceea, nu stim sa ne marturisim, nu vedem pacatul nostru, iar Dumnezeu nu are incredere in noi, ca sa ne dea de la inceput bucuria, sa ne faca fericiti. Din pricina aceasta nu ne da harul Sau, care ne este de folos sa-i luminam si pe ceilalti, sa-i indrumam la adevar, ca sa se mantuiasca si acestia.
Nu poate sa aiba incredere in noi, nu pentru ca ne dusmaneste, ci pentru ca suntem rai. Unii dintre noi cand aud aceste lucruri, cad in deznadejde. Se asteapta, zic ei, sa auda un cuvant bun, dar nu-l aud si dispera. Acesta este cuvantul cel bun: sa constientizam, sa intelegem ca suntem pe calea cea gresita, cugetam in ascuns, percepem gresit lucrurile. Nu putem sa dam marturie crestineasca altor oameni, de vreme ce aceasta marturie nu exista inlauntrul nostru, de vreme ce sufletul nostru nu-si afla odihna, izbavirea.
Sfintele Evanghelii, Sfanta Scriptura, Vietile Sfintilor, Martirologiile, dar si Vecernia, Utrenia, Sfanta Liturghie vorbesc de o cu totul alta viata, diferita de cea pe care o traim noi. Este lucru de mirare. Ascultam aceste slujbe, ne sunt dragi, dar in noi nu are loc nici o schimbare! Sunt destui crestini care doresc sa le auda, sunt atrasi de acestea, cateodata se umplu de evlavie, dar schimbarea reala in viata lor, in sufletul lor nu are loc, pentru ca omul se ocroteste pe sine.
Este infricosator! Putinul har pe care ni-l da Dumnezeu, putina binecuvantare pe care ne-o daruieste, pogoramantul pe care-l face Dumnezeu cu noi si asteptarea Lui, le folosim ca sa ne ocrotim pe noi insine, sa nu patimim ceva, desi ar trebui sa ne dam propriul eu la moarte, sa ne daruim pe noi insine lui Hristos, inlauntrul nostru sa Se salasluiasca Hristos, sa ne carmuiasca, sa ne fie Dumnezeu, Domn si Izbavitor.
Deci, ce sa graim? Sa ne ierte! Sa ne lumineze, sa dorim sa facem acest pas, sa ne decidem sa ne schimbam, sa ne lasam in seama lui Hristos, asa cum a facut Petru, care a zis: "Doamne, daca esti Tu, spune-mi sa cobor!". Cum credem in Domnul? Oare nu credem in El ca Dumnezeu, nu credem ca S-a facut om, ca a venit sa mantuiasca lumea din pacat? Ca izbaveste sufletul nostru? Credem in toate acestea!
Asadar, sa ne grabim sa aratam ca in acest fel credem, sa sarim din barca noastra, ca sa zic asa, sa iesim din egoismul nostru si sa ne incredintam lui Hristos. Desigur, acest lucru are urmari. Desi este foarte simplu, foarte usor are urmari. Adica, nu poti sa-ti continui viata pe care ai dus-o, ci trebuie sa te schimbi in toate. Vei fi asa cum te vrea Hristos. Daca vreti s-o spunem mai pe inteles, vei fi ca si cum Hristos ar trai inlauntrul tau, El se va manifesta prin tine, sau tu te vei manifesta prin virtutile lui Hristos.
Arhim. Simeon Kraiopoulos
Articol preluat din volumul “Adame unde esti”, Editura Bizantina
-
Pocainta neintrerupta - sursa a vietii duhovnicesti autentice
Publicat in : Credinta -
Pocainta si marturisirea: o taina uitata
Publicat in : Credinta -
Pocainta, transformare a mortii in inviere
Publicat in : Morala -
Rugaciune de pocainta
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.