Trilema Mantuitorului: Mincinos, Nebun sau Dumnezeu

Trilema Mantuitorului: Mincinos, Nebun sau Dumnezeu

Pentru aceia care cred in autenticitatea marturiei Mantuitorului despre Sine, anume ca El a spus cu adevarat acele lucruri scrise in Sfintele Evanghelii, adica modul in care El s-a descris pe Sine, ca fiind Fiul lui Dumnezeu, ca fiintand mai inainte de toti vecii, ca fiind creatorul a toate si iertatorul pacatelor oamenilor, lucrurile sunt foarte clare. Acestia nu pot trage decat una dintre singurele trei concluzii posibile: Iisus Hristos este, fie un mincinos, fie un nebun, fie Dumnezeu.

Dupa toate cele marturisite despre Sine, lucruri care au socat pe toata lumea vremii Sale, incepand cu slujitorii de la Templu si incheind cu ucenicii Sai, Iisus Hristos nu poate fi vazut decat in aceste trei mari ipostaze: fie este cel mai mare mincinos din toate timpurile, nimeni vreodata nemaiasumandu-si calitatea de Fiu al lui Dumnezeu, fie este unul dintre cei mai mari nebuni ai lumii, fie tot ce a rostit El despre Sine este adevarat, prin urmare El este Fiul lui Dumnezeu intrupat.

Aceasta abordare a lucrurilor este folositoare inaintea acelora care spun, dezinvolt: "Sunt dispus a-L accepta pe Hristos, insa numai ca un mare invatator, asemeni altora din istoria lumii, iar nu si ca Dumnezeu." Acesta este singurul lucru pe care nu trebuie sa il spuna nimeni. De ce? Deoarece, acel om care ar fi spus cuvintele rostite de Hristos, nu ar fi catusi de putin un mare invatator moral. Acela ar fi, in cel mai sigur caz, un nebun sau un diavol. Nici un invatator moral al lumii nu a indraznit a pune izvorul binelui si al vietii in sine insusi.

Trebuie sa te hotarasti. Fie acest om a fost - si este - Fiul lui Dumnezeu, fie El este ceva mai rau chiar decat un nebun. Prin urmare, Il poti acuza de nebunie, alungandu-L de la tine, Il poti scuipa, ca pe un diavol, sau... I te poti inchina cu toata inima ta, numindu-L "Domnul meu si Dumnezeul meu".

Singurele variante posibile sunt acestea trei, a patra neputand exista. Hristos nu ne-a lasat deschisa nici o alta posibilitate, in afara celor trei. Prin urmare, a-L numi pe Iisus Hristos drept "un mare invatator moral", este un non-sens si o lipsa de minte. Nici un mare invatator moral nu s-a numit vreodata pe sine Fiu al lui Dumnezeu si iertator al pacatelor oamenilor.

La un moment dat in viata, fiecare om se vede nevoit a alege una dintre aceste singure trei concluzii ale trilemei legate de persoana Mantuitorului Iisus Hristos. Astfel, unii Il vor numi mincinos, dupa cum a si fost acuzat de farisei, altii il vor socoti nebun, precum a si fost dispretuit de atatia, iar altii il vor numi Dumnezeu, I se vor inchina si Ii vor sluji cu credinta, pana intru sfarsit.

Aceasta abordare a lucrurilor a fost facuta de catre C.S.Lewis, in mai multe pasaje din cartea sa, "Crestinismul, pur si simplu". Ideea este preluata si de catre parintele Nicolae Steinhardt.

Teodor Danalache

23 Septembrie 2010

Vizualizari: 5852

Voteaza:

Trilema Mantuitorului: Mincinos, Nebun sau Dumnezeu 5.00 / 5 din 2 voturi. 4 review utilizatori.

Comentarii (4)

  • windorin Postat la 2010-09-27 16:51

    C.S.Lewis nu rosteste aceste cuvinte ca si cum nu ar sti pe care sa aleaga dintre ele, ori ca si cum toate trei ar fi posibile. El spune aceasta pentru a le inchide gura acelora care spun ca Hristos a fost un mare invatat, precum Buda si altii asemenea lui. Prin urmare, fiecare poate alege numai una din aceste trei variante. C.S.Lewis a ales'o pe a treia, fara nici o reticenta.

  • Cezar MihaiPostat la 2010-09-23 17:05

    C.S. Lewis, ca dealtfel toti protestantii cauta sa-L descopere pe Dumnezeu prin puterea ratiunii. Iar modul in care isi conduc rationamentele, cazul de mai sus fiind un expemplu elocvent, ii arunca pe acesti teologi pur si simplu in a rosti cuvinte de hula. Iar pentru ca oamenii nu au crezut ca Hristos este Dumnezeu, a fost necesara intrebarea din partea Mantuitorului - "Cine spun oamenii sa sunt Eu?" Iar C.S.Lewis, asemena majoritatii oamenilor au raspuns cu cuvintele de mai sus, pe care mi-e si frica sa le rostesc.....

  • daniel badulescuPostat la 2010-09-23 08:48

    Foarte frumos Mircea. Eu nu am crezut pana la varsta de 22 de ani. Ma ,,bateam,, cu oricine care se credea crestin si incerca sa imi explice ceva. Multumesc lui Dumnezeu ca am avut o problema care ma condus la Biserica. Am cunoscut Biserica si pe Dumnezeu. Sfatul meu ? Sa crezi simplu. Sa nu incepeti sa va macinati capul cu o gramada de explicatii. Toate explicatiile exista deja. Nu mai exista altele noi. Totul este in biblie si in cartile sfintilor. Cine vine si zice ca a descoperit noua religie si incearca sa explice ceva , este un mincinos. Avem religia noastra ortodoxa si gata. Nu trebuie sa uram pe nimeni. Cel ce zice , hai sa-l paradim pala , nu este un bun crestin. Eu nu cred ca Iisus a zis vre-o data asa ceva. Doamne iarta-ma si ajuta-ma

  • Mircea Suta Postat la 2010-09-22 18:35

    Dragii mei, Uite asa indeamna diavolul pe om ca sa rationeze cu mintea lui omeneasca care nu-i in stare nici macar a se debarasa de cea mai mica patima, fara ajutor de la Dumnezeu ! Eu, prin Mila lui Dumnezeu, am crezut dintr-u inceputul existentei mele constiente ca Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Intrupat, venit pe Pamint ca sa ridice pacatele lumii, sa ne scoata din robia patimilor, sa mintuiasca lumea ! Am crezut si cred, multumesc lui Dumnezeu, in Cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel ca m-am obisnuit sa alerg intotdeauna cu nadejde tare la Hristos ca la un Tata iubitor, sa-I cer ajutor in fiecare moment greu al vietii mele. Intotdeauna Domnul Iisus Hristos M-a ajutat ! A facut si minuni pt. mine. Si de la moarte m-a salvat de citeva oi. De fiecare data am simtit ca El este Viu ! Deci, dragii mei, ajunge sa credem in Hristos, cu tarie, din strafundurile fiintei noastre si vom ajunge sa simtim ca El este Viu ! Vom ajunge sa-I simtim Puterea si Grija ce ne-o poarta cu Dragostea Lui nemuritoare, mai presus de intelegerea noastra ! Da, Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu care a creat lumea si care tine lumea, Stapin peste viata si peste moarte, Tiitorul a toate cite sunt, Izvorul nesecat al Vietii ! El, Dumnezeu Fiul din Sfinta Treime, este Dumnezeul cel Atotputernic si Sfint ! DOAMNE IISUSE HRISTOASE, MINTUIESTE TOATE SUFLETELE ! STIU CA TU POTI PENTRU CA TU ESTI DUMNEZEU CARE TOATE LE POATE ! AMIN ! DOAMNE AJUTA ! Mircea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact