Să vedem ce rele aduce iubirea de plăcere în viaţa noastră, ce perverteşte înlăuntrul nostru şi care sunt urmările acesteia.

Potrivit Sfântului Marcu Ascetul, „pătimaşa iubire de plăcere şi multele plăceri înşelătoare de suflet" sunt „pricina a toată răutatea". De aici îşi trag obârşia toate patimile.

Iubirea de plăcere este înainte-mergătoare şi născătoare a oricărei patimi. „Orice păcat se face pentru plăcere"3, (Sfântul Thalasie Libianul). De altfel, cunoaştem bine faptul că orice gând răsărit în minte are ca scop stârnirea plăcerii, ce robeşte apoi mintea omului (nous). In această stare, mintea, odată robită, este atrasă şi purtată către tot păcatul. Ilie Ecdicul învaţă că omul virtuos, care lucrează, adică, virtuţile cele din afară, poate să săvârşească răul ca şi cum ar fi silit, nu voindu-l cu adevărat, iar aceasta deoarece în adâncurile sufletului său este iubitor de plăcere. Astfel, singur se nimiceşte pe sine: „Iubitorul de plăcere obişnuieşte să se vatăme pe sine"4 (Sfântul loan Scărarul).

Odată cu satisfacerea plăcerii, se ivesc întristarea, durerea şi suferinţa. Aşa cum am arătat mai sus, în ştiinţa ascetică cea de Har insuflată a Sfinţilor Părinţi există o strânsă legătură între plăcere şi durere. Cel ce se destatează peste cuviinţă de plăceri „va plăti prisosul cu osteneli însutite"5 (Sfântul Marcu Ascetul). Astfel, cel ce suferă în viaţa sa multe supărări sau mai degrabă se întristează de relele care se abat asupra sa, vădeşte faptul că înlăuntrul său sălăşluieşte patima iubirii de plăcere.

Pe de altă parte, gândul „celui împătimit de plăcere'' este nestatornic pe talerul balanţei. „Oscilează'', cu alte cuvinte, „ca o cumpănă" exprimând diferite stări: „Aici plânge şi se tânguieşte pentru păcate, aici se luptă cu aproapele şi i se împotriveşte apărându-şi plăcerile"6 (Sfântul Marcu Ascetul). Altfel spus, cel împătimit de plăcere când plânge şi se pocăieşte pentru păcatele sale, când urmăreşte numai să-şi satisfacă plăcerile şi de aceea se luptă şi se împotriveşte în cuvânt aproapelui său. Starea aceasta este schizofrenică. Chiar şi pocăinţa unui astfel de om se arată superficială, căci este gata ca nu după multă vreme să-şi satisfacă iarăşi plăcerile pentru care s-a pocăit.

Iubitorul de plăceri este şi iubitor de argint şi, în genere, iubitor de avuţii. Vrea să aibă multe pentru a-şi satisface plăcerea: „Iubitorul de plăceri iubeşte argintul, ca să-şi procure dezmierdări printr-însul"7(Sfântul Maxim Mărturisitorul). Pentru a-şi putea satisface plăcerea, are nevoie de bunuri materiale, de bani. De aceea alunecă spre dorinţa agonisirii de bani şi de proprietăţi.

Satisfacerea iubirii de plăcere, ba chiar şi nesatisfacerea ei, stârneşte patima mâniei. Vedem aceasta în chip lămurit în perioada adolescenţei. Când tinerii vor să-şi împlinească o plăcere şi află oprelişti din partea familiei, sunt îndată cuprinşi de furie, se aprind, nu pot înfrunta cu linişte o astfel de situaţie. Acelaşi lucru se petrece cu noi toţi. Satisfacerea plăcerii dă naştere tristeţii şi mâniei. Când nu o putem satisface, ne aprindem. Totul ne înfurie. Această fiară a furiei care se află înlăuntrul nostru cere să fie satisfăcută, hrănită. In caz contrar, răcneşte. De aceea Avva Dorotei învaţă că „mânia are multe pricini, dar mai vârtos se naşte din iubirea poftelor trupeşti. Aceasta ne aduce aminte şi Evagrie, spunându-ne despre un oarecare Sfânt că zice: «Pentru aceea fug eu de poftele trupeşti, ca să pot tăia pricinile mâniei»"8.

Plăcerea înrădăcinată de multă vreme, satisfăcută sau nu, conduce mintea-nous la akedie. Akedia este indiferenţa, negrija pentru viaţa veşnică. In această stare de akedie omul nu voieşte să lupte pentru a împlini legea lui Dumnezeu, nu are tragere de inimă pentru rugăciune, nu are nici măcar dispoziţie pentru a munci. La akedie omul ajunge prin iubirea de plăcere. „Mintea zăbovind în plăcere sau în întristare cade repede în patima trândăviei [akediei]"9 (Sfântul Thalasie). Din iubirea de plăcere ia naştere negrija, care, la rândul ei, aduce uitarea de Dumnezeu (Sfântul Marcu Ascetul). Astfel, deopotrivă cu akedia vine şi uitarea, adică lepădarea pomenirii lui Dumnezeu. „Iubirea de sine, iubirea de plăceri şi iubirea de slavă alungă din suflet pomenirea lui Dumnezeu"10 (Sfântul Theodor al Edessei). Neavând pomenirea lui Dumnezeu, nu-L avem nici pe El sălăşluit înlăuntrul nostru. Incetăm să mai fim temple ale Preasfântului Duh. De aceea iubirea de plăcere este precum lepra. Astfel o numeşte Sfântul Diadoh al Foticeii, învăţând că sufletul, acoperit de lepra iubirii de plăcere, nu poate simţi frica lui Dumnezeu, măcar de i-ar aminti cineva zi de zi cele despre înfricoşata Lui Judecată. In starea aceasta, omul este cuprins de lepră, fiind cu totul mort. Nu poate avea nici simţirea, nici frica lui Dumnezeu, căci dumnezeul lui este plăcerea, căreia i se închină în fiecare zi.

Urmarea acestui fapt este că iubitorul de plăcere fuge de isihie. Nu poate rămâne defel singur, nu poate trăi isihia, care este „ştiinţa gândurilor". Pentru unul ca acesta, isihia, atât cea trupească, cât şi cea sufletească, este de necuprins cu mintea şi cu neputinţă de împlinit. Aşa cum peştele fuge de cârligul undiţei, tot astfel „şi sufletul iubitor de plăcere se depărtează de linişte" (Sfântul Ioan Scărarul)3.

Cea mai înfricoşată stare pentru iubitorul de plăcere este vremea ieşirii sale din această viaţă. Viaţa de aici, cu toate frumuseţile şi desfătările sale, i-a devenit hrană pentru suflet şi pentru trup, fără acestea nu poate trăi. Când omul se apropie de sfârşitul vieţii şi vede că va pierde bunurile materiale, ca unul ce nu şi-a agonisit plăcerile cele duhovniceşti şi nu s-a desfătat în viaţa aceasta de dulceaţa dragostei dumnezeieşti, este cuprins de o întristare cumplită. Ca unul ce se obişnuise cu satisfacţia plăcerilor, o caută şi atunci prin intermediul patimilor. Cum însă patimile, în clipa aceea şi după ieşirea sufletului din trup, nu mai pot fi satisfăcute, ajung să-i înăbuşe cu totul sufletul. Dacă este cu putinţă acum ca un singur gând să înăbuşe sufletul, cu cât mai mult se va petrece aceasta atunci, când toate patimile vor cere să fie împlinite, iar trupul, care slujea satisfacerii lor, nu va mai fi! De aceea Sfântul Marcu Ascetul scrie: „Inima iubitoare de plăceri, în vremea ieşirii i se face sufletului închisoare şi lanţ; iar cea iubitoare de osteneli îi este poartă deschisă.

In genere, cel iubitor de plăcere nu poate trăi lăuntric viaţa cea în Dumnezeu. Dumnezeul său este zidirea, ei i se închină mai mult decât lui Dumnezeu. Cel iubitor de plăcere nu se poate împărtăşi de energia dumnezeiască. Patimile nu-i îngăduie aceasta. „A trăi după Dumnezeu este cu neputinţă dacă vei fi iubitor de dezmierdări şi iubitor de argint", i-a spus cuiva Sfântul Isidor Preotul. Lucrând plăcerile trupului, nu avem nici o nădejde să-L întâlnim pe Hristos. „Cu ce nădejde vom întâmpina pe Hristos, dacă am slujit până acum plăcerilor trupului?"11 (Sfântul Thalasie). In legătură cu aceasta, Sfântul Maxim Mărturisitorul are o poziţie lămuritoare şi categorică: „Nimenea să nu te înşele, monahale, că te poţi mântui slujind plăcerii şi slavei deşarte!"12 Cuvântul acesta cade asemenea unei catapulte asupra celor care învaţă multe lucruri, toate superficiale, în legătură cu această temă a plăcerii şi încearcă să împace cele cu neputinţă de împăcat. Cu adevărat, omul care lucrează plăcerea şi slava deşartă nu se poate mântui.

+ Hierotheos Vlachos

ŞTIINŢA MEDICINEI DUHOVNICEŞTI, Editura Sophia

Cumpara cartea "ŞTIINŢA MEDICINEI DUHOVNICEŞTI"

3 Sfantul Thalasie Libianul, Filocalia Vol 4, P. 16
4 Sfantul Ioan Scararul, Filocalia, vol 9, p 183
5 Sfantul Marcu Ascetul, Filocalia, vol I, P 261
6 Ibidem, p 243
7 Sfantul Maxim Marturisitorul, Filocalia, vol 2, p 117
8 Avva Dorotei, Invataturi si scrisori de suflet folositoare, trad, Filaret, Episcopul Ramnicului, Ed. Bunavestire, 2008
9 Sfantul Theodor al Edessei, Filocalia, vol 4, p 10
10 Ibidem, p 231
11 Sfantul Ioan Scararul, Filocalia, vol 9, p 232
11 Sfantul Thalasie Libianul, Filocalia, vol 4, p 5
12 Sfantl Maxim Marturisitorul, Filocalia, vol 2
 

• Patimile - boli ale sufletului
  Publicat in : Credinta
• Cum se nasc patimile ?
  Publicat in : Editoriale
• Patimile si Invierea in psalmi
  Publicat in : Saptamana Patimilor
• Patimile Celui fara de patimi
  Publicat in : Saptamana Patimilor

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: