Vine o clipa cand ...

Vine o clipa cand ... Mareste imaginea.

Vine o clipă în noastră când simţim că nu mai putem convieţui deloc cu minciuna, cu cea pe care o purtăm înăuntrul nostru, în relaţiile noastre, în micro şi macro-cosmosul nostru. Mai ales cu aceea pe care ne-o spunem zilnic nouă înşine, încercând să ne convingem de ceva ce nu există.

E acea minciună care ne-a ajutat poate cândva să construim o realitate, pe când nu ştiam că slujim celor mai adânci şi întunecate nevoi ale noastre.

Să nu fie ca o descurajare! Ci să fie revelatoare, ca o trezire, să conducă la pocăinţă, unde pocăinţă înseamnă să ţi se dea viaţa peste cap, să spui: Vreau să trăiesc cu adevărat, căci ceea ce trăiesc acum pur şi simplu nu este adevărul meu, nu este propria-mi viaţă! De altfel, nu trebuie să uităm că ceea ce dispare odată cu venirea păcatului este însuşi adevărul vieţii. Păcătuind, eşuăm în a exista ca persoană, adică a exista ca unicitate.

Astăzi, adeseori, în percepţia psihologică a oamenilor, mai ales a creştinilor contemporani, păcatul şi-a pierdut înţelesul primordial, cel existenţial, şi a căpătat un altul, contrafăcut, acela de abatere plină de vinovăţie, fapt care izolează [înţelesul păcatului] în spaţiul interior al trăirilor psihice.

Dacă purificăm acest înţeles în perspectiva unei semnificaţii preponderent existenţiale şi dacă îl îndepărtăm de vinovăţia psihologică, atunci putem vedea păcatul ca pe o deviere de la plenitudine. Atunci păcatul nu e nimic altceva decât neputinţa noastră de a exista ca persoane autentice şi unice atât în relaţia cu şinele nostru, cât şi în relaţia cu aproapele şi cu Dumnezeu. Păcatul este minciuna faţă de tine însuţi, faţă de darurile unicităţii tale. Când zădărniceşti călătoria unică şi irepetabilă a sufletului tău.

Vin deci clipe când toate câte există de ani de zile înăuntrul tău, tumefiate şi aruncate, explodează. O lavă incandescentă arde tot ce-i convenţional şi pietrifică clipele diforme pe care le-ai trăit. Inima ta îngenuncheată se apropie de poarta conştiinţei şi strigă implorând: Nu-mi mai pune botniţă! Nu mă mai ignora! Ascultă-mă!... Sufletul tău urlă: încetează să trăieşti viaţa altuia! Trăieşte-ţi viaţa ta! Este clipa în care, intrând în iadul existenţei tale, auzi limpede glasul lui Hristos: Vă fie vouă ce este da, da, şi ce este nu, nu!

Acest lucru este dureros, dar nu este fără ieşire. Este istovitor şi martiric, însă în acelaşi timp frumos şi vital, izbăvitor şi adânc vindecător.

Calea spre tine insuti, Editura Sophia

Cumpara cartea "Calea spre tine insuti"

 

Pe aceeaşi temă

02 Aprilie 2018

Vizualizari: 662

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

minciuna pacatul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE