Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Teologul ortodox francez Olivier Clement a trecut la cele vesnice, joi seara, 15 ianuarie 2009, la Paris. A intalnit pentru prima data Ortodoxia, citind cartea Teologia Mistica a Bisericii Ortodoxe de Rasarit de Vladimir Lossky
Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea va primi astazi in cadrul unei ceremonii care va avea loc la Cluj-Napoca, titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii Babes-Bolyai
Incepand cu jumatatea deceniului 80-90, lumea occidentala a inceput sa vorbeasca tot mai insistent despre un fenomen numit fundamentalism sau, in ariile francofone, integrism.
Actualul Seminar Teologic Liceal Ortodox a fost construit in urma cu 50 de ani, cand Biserica Ortodoxa Romana, fiind separata de stat a fost nevoita sa-si infiinteze si organizeze propriul ei invatamant
Vaticanul a reafirmat ca respinge orice atitudine de dispret si discriminare fata de evrei si orice forma de antisemitism, pozitie exprimata de catre Sfantul Scaun intr-un comunicat destinat inlaturarii neintelegerilor
Asta-seara, incepand cu orele 19.00, Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia organizeaza o dezbatere, urmata de o expozitie de fotografie, pe tema bisericilor de lemn din judetul Gorj - tezaur de arhitectura si iconografie romaneasca
Dupa Codul lui Da Vinci (2003) si The Rule of Four (2004), piata americana de carte inregistreaza un nou best-seller, ce readuce pe tapet mitul lui Dracula.
Din punct de vedere crestin, tema imaginii Romaniei ridica mai curand problema demnitatii nationale a celor care s-au nascut pe teritoriul patriei noastre, decat cea a brand-ului de tara.
In cei 16 ani de restaurare cu taraita, Manastirea Hurezi a fost foarte aproape de a se transforma intr-un kitsch, desi e cel mai reprezentativ complex de arhitectura in stil brancovenesc si monument UNESCO
Peste 2.000 de carti bisericesti, intre care si un exemplar din celebra Cazanie a lui Varlaam, si peste o mie de icoane sunt depozitate de mai multi ani in conditii improprii in cladirea Protopopiatului din Orastie
Legea spune ca autopsia este obligatorie in toate decesele survenite in spital. In schimb, medicii considera ca acest lucru este optional si ca se face doar in momentul in care exista suspiciuni. In cazul Patriarhului Romaniei, cel care
Noua gaselnita de azi, de pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, este un alt proiect izvorat din mintile infierbantate de canicula
Volumul al IV-lea al memoriilor lui Ion Brad de Ambasador la Atena ne dezvaluie un moment mai putin stiut din destinul lui Ceausescu. Momentul in care s-a intalnit cu trei calugari romani de la Muntele Athos
Un chimist de la spitalul universitar din Marsilia a reusit sa demonstreze ca celebrul giulgiu din Torino
N. 17 nov. 1926, in Stolnicesti, jud. Lapusna. Studii la Seminariile teologice din Chisinau . (1937 - 1944) si “Nifon" din Bucuresti (1944-1945
In dupa masa zilei de vineri, 9 mai a.c., Prea Fericitul Parinte Theodoros al II-lea, Patriarhul Alexandriei si a intregii Africi a inaugurat si redeschis totodata istorica Biblioteca a Patriarhiei Alexandriei, care a fost modernizata cu sprijinul financiar al Bancii Nationale a Greciei
Manastirea Ratesti a fost initial schit de calugari, mentionat documentar pentru prima oara la 6 mai 1634. Dupa 1760, in urma unei danii, acest sfant asezamant s-a reinfiintat
De astazi, crestinii ortodocsi vor intra in postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, care dureaza pana pe data de 29 iunie. Despre semnificatiile lasatului de sec ne-a vorbit parintele Ionut Pop
Astazi a inceput Congresul european de istorie a religiilor, eveniment international major ce are loc pentru prima data intr-o capitala est-europeana, Bucuresti, si care aduce in capitala Romaniei 250 de cercetatori din peste 30 de tari.
S-au implinit 6 ani de cand PS Petroniu Salajanul, arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului si Salajului, a fost hirotonit in treapta arhieriei. PS Sa s-a nascut la 30 noiembrie 1965, in Tg. Mures. Dupa absolvirea cursurilor primare a urmat, intre anii 1983-1988, cursurile seminariale...