Actiuni sociale in Arhiepiscopia Tomisului

A III-a ediție a Școlii de vară la biserica „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța

Încă din prima zi a lui august și până pe 1 septembrie, la biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța (zona Inel II, str. Ion Neculce, nr. 2 G) se derulează, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-12.00, activitățile Școlii de vară „Acasă la Sfântul Vasile”.

La școala de vară, cei peste 150 de copii participă la activităţi educative şi recreative menite să-i ajute să-şi dezvolte abilităţi practice, comunicaţionale şi de socializare. Concret, învață să picteze, să danseze, reguli de circulație, cursuri de dezvoltare personală, cursuri de prim-ajutor și excursii în Constanța și Tulcea. Coordonatorul proiectului este pr. Jean Ion, slujitor la această parohie.

Joi, 22 august, de la ora 8.30, copiii sunt așteptați să participe la Sfânta Liturghie oficiată de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Toți copiii vor fi împărtășiți de către ierarhul nostru. Totodată, la finalul Sfintei Liturghii va avea loc sfințirea Așezământului „Vasiliada”, al parohiei.

Așezământul a fost ridicat în perioada 2011-2018 pentru sprijinirea elevilor de la sate, care vor să studieze în Constanța și nu au posibilități materiale. Peste 250 de tineri din țară și de peste hotare (Basarabia și Ucraina) s-au bucurat de cazare gratuită pe perioada sezonului estival.

Așezământul cuprinde nouă camere dotate cu mobilier, baie proprie, precum și o sală de mese și bucătărie. A fost construit prin donațiile credincioșilor, sub coordonarea pr. paroh Pârlica Tache și a celorlalți preoți slujitori.

 

Colectă rechizite școlare. Concert Sofia Vicoveanca

În perioada următoare, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din parcul Tăbăcărie, se desfășoară mai multe acțiuni.

Prima dintre ele vizează combaterea abandonului școlar și reprezintă o colectă de rechizite școlare, acțiune aflată în plină derulare ce se va finaliza pe data de 1 septembrie. Concret, cei care doresc să doneze un ghiozdan complet echipat (caiete, creioane, pixuri, stilou, rigle, truse) o pot face aducându-l și lăsându-l la personalul bisericii.

Rechizitele vor fi colectate până pe data de 31 august și oferite, în data de 3 septembrie, copiilor defavorizați din satele: Poiana, Culmea, Nazarcea, Poarta Albă, Nisipari, Valea Dacilor, Siminoc, Bărăganu, Straja și Potârnichea. Transportul către localitățile menționate se va face cu ajutorul companiei Zip Escort. Cei care doresc să participe fizic la distribuirea ghiozdanelor sunt așteptați în data de 3 septembrie.

Cea de-a doua activitate marchează încheierea celei de-a IV-a ediții a școlii de vară. Este vorba despre un concert susținut de către renumita interpretă de muzică populară Sofia Vicoveanca, „Din Bucovina până în Tomis”, ce va avea loc în data de 27 august 2019, la ora 18.30, în curtea bisericii. Evenimentul este organizat la inițiativa IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Accesul este gratuit.

 

Biroul de Comunicare

Pe aceeaşi temă

19 August 2019

Vizualizari: 629

Voteaza:

Actiuni sociale in Arhiepiscopia Tomisului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact