Incercarile din vremea mortii

Incercarile din vremea mortii Mareste imaginea.

Incercarile din vremea mortii

Natura incercarii

Vedem adesea cum oamenii ii fericesc pe cei ce mor pe neasteptate, pentru ca scapa de agonia mortii. Sfintii Parinti insa spun ca e primejdios sa mori fara sa ai macar o clipa timp sa te gatesti de moarte; a-ti cunoaste ceasul mortii este un dar al lui Dumnezeu, pentru care trebuie sa ne rugam, cerandu-I sa ne dea timp de gatire ca sa stam cum se cuvine inaintea Lui.

Un mare monah al veacului ce-abia a trecut, in rugaciunea sa de dimineata ii cerea lui Hristos: "Cand va fi voia Ta sa pui sfarsit vietii mele, vesteste-mi ceasul mortii, ca sufletu-mi sa se gateasca pentru intalnirea cu Tine".

Dorinta de a muri fara de veste este curata nebunie din punct de vedere duhovnicesc; ea oglindeste insa bine frica in fata mortii si presimtirea unei grele incercari. Iar moartea este, cu adevarat, o mare incercare, fiindca omul simte atunci durerea despartirii si spaima de necunoscut.

La apropierea mortii, omul simte ca a venit vremea sa paraseasca acest taram, sa se desparta de cei dragi, de toata agonisita sa, de aceasta lume ce-i era familiara. Vazand de atatea ori oameni morti, stie ca trupul lui, ca al acelora, neinsufletit si rece, va fi pus in groapa si va putrezi. Stie ca nu va mai avea atunci nici o putere asupra lui.

Il incearca apoi spaima de necunoscut: totul ii e nou si strain; n-a mai trait nicicand asa ceva si nu stie ce se va intampla cu el. Inaintea lui se casca un hau intunecat, care sta sa-l inghita. Tulburarea si nelinistea-i cuprind sufletul.

Canonul de rugaciune catre Maica Domnului mai inainte de ceasul mortii infatiseaza frica de care e cuprins omul la apropierea mortii: "Iata, m-a cuprins frica negraita si cutremur nespus si se sfarseste intru mine duhul meu, vazand ca ceasul meu se apropie si sufletul meu se va desparti de intinatul meu trup".

Cunoaste prin credinta ca urmeaza o alta viata, insa cum va fi ea, nu stie. Ce fel de vietuire poate fi aceea in care esti lipsit de trup? Si unde se va salaslui sufletul sau si care-i va fi soarta? La loc de fericire ori la loc de osanda? Pe scurt, sufera "pentru ca mai inainte n-a fost pus la o astfel de incercare, se teme de greutatea drumului si de schimbarea salasului; se mahneste de pierderea celor care i-au bucurat vederea si a avutiilor; sufera ca e grea despartirea de trupul cu care s-a obisnuit sa traiasca si iesirea din tovarasia cu el".

Boala, neputinta si slabiciunea de care e indeobste cuprins ii sporesc si mai mult spaima si suferinta. Cat de falsa este afirmatia lui Nietzsche, ca omul a nascocit religia din slabiciune, ca sa-l intareasca si sa-l mangaie la vremea mortii! La urma urmei, e mult mai simplu sa crezi ca moartea nu este altceva decat neant, somn vesnic din care nu ne mai trezim, sfarsit a toate, dincolo de care nu mai e nimic, decat sa stii ca ei ii urmeaza o alta viata, fara de sfarsit, despre care nu cunoastem dinainte cum va fi.

In ceasul mortii, nici sfintii n-au fost toti senini. Cei mai mari sfinti se socoteau cei din urma pacatosi si se temeau de judecata, de iad si de vesnicele chinuri. Scut le era doar nadejdea tare in marea mila a lui Dumnezeu.

Avva Isaia in ceasul mortii marturisea: "Ma apasa frica de clipa cea intunecata, cand voi fi aruncat de la fata lui Dumnezeu, si nu va fi nimeni sa ma auda si parte de odihna nu voi avea". Iar Avva Ilie spunea: "Eu de trei ma tem: cand sufletul meu va iesi din trup, cand il voi intalni pe Dumnezeu si cand va fi data sentinta impotriva mea".

Ajutorul cu care sunt datori semenii si Biserica

In aceasta vreme de neliniste si spaima, omul are nevoie de intarirea si mangaierea celor din jur. Mai ales in zilele noastre, cand atatia oameni se sting singuri, departe de familie, sfarsindu-si viata cel mai adesea intr-o camera straina si rece de spital. Chiar daca intelegerea lor abia palpaie sau pare ca s-a stins cu totul, simpla noastra prezenta la capataiul lor, tacuta, iubitoare si veghetoare, le este de mare folos.

Cu cat mai mult ii va ajuta rugaciunea noastra! Toti fratii de credinta sunt chemati sa inalte rugaciuni pentru cel aflat pe patul de moarte, iar Biserica vine in ajutor cu rugaciunile si harul ei. in Biserica Ortodoxa exista doua slujbe pentru cei aflati pe patul mortii: Slujba la iesirea cu greu a sufletului si Canonul de rugaciune catre Maica Domnului mai inainte de ceasul mortii.

Prima consta in rostirea mai intai a Psalmilor 69 si 142, care se citesc si la alte slujbe, dar care sunt deosebit de potriviti in aceasta imprejurare: "Doamne, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, sa-mi ajuti mie grabeste-Te! Iar eu sarac sunt si sarman, Dumnezeule, ajuta-ma! Ajutorul meu si Izbavitorul meu esti Tu, Doamne, nu zabovi!"; "Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea. Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i drept inaintea Ta. Vrajmasul prigoneste sufletul meu si viata mea o calca in picioare; facutu-m-a sa locuiesc in intuneric ca mortii cei din veacuri. Mahnit e duhul in mine si inima mea incremenita inlauntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult. Intins-am catre Tine mainile mele, sufletul meu ca un pamant insetosat. Degrab auzi-ma, Doamne, ca a slabit duhul meu. Nu-Ti intoarce fata Ta de la mine, ca sa nu ma aseman celor ce se coboara in mormant. Arata-mi calea pe care voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu. Scapa-ma de vrajmasii mei, ca la Tine alerg, Doamne. Inva-ta-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu. Duhul Tau cel bun sa ma povatuiasca la pamantul dreptii. Pentru numele Tau, Doamne, daruieste-mi viata. intru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fa bunatate de starpeste pe vrajmasii mei si pierde pe cei ce necajesc sufletul meu, ca eu sunt robul Tau."

Canonul alcatuit de Sfantul Teodor Studitul infatiseaza teama celui care va sa stea in fata infricosatorului scaun de judecata al lui Hristos si rugaciunea lui ca Domnul sa se milostiveasca de el in ceasul judecatii, iertandu-i mai inainte de sfarsit toate pacatele sale.

Rugaciunea aceasta ofera un ultim prilej sufletului aflat pe pragul mortii de a-si exprima cainta si de a se intoarce la Dumnezeu, de Care s-a instrainat: "Intoarce-te, suspina, ticaloase suflete, mai inainte pana ce nu ia sfarsit praznicul vietii; pana ce nu-ti incuie Domnul usa camarii celei de nunta".

In rugaciunea ce urmeaza, preotul cere de la Dumnezeu ca "dezlegarea de trup a sufletului" sa fie dezlegare "de pacatul sufletesc si trupesc". Iar in alta rugaciune se cere de la Cel ce este "odihna sufletelor si trupurilor noastre" sa faca "fara durere dezlegarea din trup a sufletului", "in pace", sa-l odihneasca pe cel adormit "acolo unde sunt sufletele dreptilor" si sa-l dezlege "de aceasta durere de nesuferit si de aceasta neputinta amara" ce-l chinuie.

Prin Canonul de rugaciune catre Maica Domnului mai inainte de ceasul mortii - rostit in numele celui ce sta sa moara -, se incredinteaza Maicii Domnului suferinta si chinurile sale si cu glas indurerat i se cere mila si ajutorul: "Iata, m-a cuprins frica negraita si cutremur nespus si se sfarseste intru mine duhul meu, vazand ca ceasul meu se apropie si sufletul meu se va desparti de intinatul meu trup. Prea Sfanta Maica a lui Dumnezeu, miluieste-ma in ceasul mortii mele!".

"Pentru aceasta s-a mahnit duhul meu, intru mine s-a tulburat inima mea, trupul meu s-a schimbat si madularele mele au inceput a se desface. Cauta cu mila din preainalt scaunul tau si cand vei vedea sfarsitul meu, grabeste, Stapana, de vino intru ajutorul meu si nu ma lasa pe mine, nici te departa de mine, acum si in inspaimantatorul ceas al iesirii mele, Marie, preadulce, nadejdea mantuirii mele!"

"Calatorind dintru aceasta lume, cand se vor ridica asupra mea viforul si volbura intunericului, Tu, nadejdea si scaparea mea, mangaierea si bucuria mea, Prea Sfanta Maica a lui Dumnezeu, calatoreste cu robul tau!".

Retrospectiva intregii vieti

Unul dintre cele mai cunoscute fenomene care se petrec cu putin inainte de moarte este vederea dintr-odata a intregii vietii, cu toate momentele ei. Acest fenomen este mentionat de autori profani, care prezinta marturii ale persoanelor revenite la viata din pragurile mortii.

Potrivit unor marturii, amintirile se succed cu o viteza ametitoare, in ordine cronologica; dupa altele, amintirile se infatiseaza toate deodata si pot fi cuprinse din-tr-o singura privire. Toti martorii insa spun intr-un glas ca toate aceste amintiri sunt extrem de vii, reale si foarte limpezi; oricat de rapid s-ar succeda sau oricat de mare ar fi multimea lor, fiecare dintre ele este foarte clar perceputa si identificata. Unii spun ca au sesizat doar faptele importante din viata lor; altii, ca si le-au vazut pe toate, de la cea mai neinsemnata pana la cele care l-au marcat in mod deosebit.

Despre acelasi fenomen vorbesc si autori crestini. Mitropolitul Hierotheos Vlachos aminteste cuvantul unui mare monah din zilele noastre, care a spus ca "in ceasul mortii, fiecare om isi va vedea chiar si cea mai mica fapta a sa, tot asa cum n-ai nevoie mai mult de-o clipita ca sa zaresti intr-un pahar de apa o farama de necuratie".

Acum omul are de infruntat o noua incercare: pe de o parte sufera privind cu regret la bucuriile trecute; pe de alta, se inspaimanta vazand intr-o clipita intreaga multime a pacatelor sale. "Atunci cand sufletul omului este pe cale sa paraseasca trupul, isi aminteste de pacatele pe care le-a facut si ajunge intr-o stare cu adevarat cumplita. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca "in ceasul din urma vederea pacatelor ii sfasie inima omului de durere".

Din punct de vedere duhovnicesc, aceasta ultima incercare este insa binefacatoare; e un ultim prilej de cainta a sufletului care-si judeca singur viata si asezarea fata de Dumnezeu. Bilant al vietii, fulgeratoare cercetare a constiintei si recapitulare a intregii sale existente in care se lumineaza intelesul ei pana atunci tainic, retrospectiva aceasta este un soi de judecata. Omul mai are astfel o clipa ca sa dea raspuns bun, caindu-se de relele savarsite si multumind pentru tot ce i-a dat Dumnezeu, printr-o rugaciune muta, caci nu mai e timp nici de cuvinte, nici macar de infiriparea unui gand, ci doar de predare in mana lui Dumnezeu.

Unul dintre cele mai cunoscute fenomene care se petrec cu putin inainte de moarte este vederea dintr-odata a intregii vietii, cu toate momentele ei. Acest fenomen este mentionat de autori profani, care prezinta marturii ale persoanelor revenite la viata din pragurile mortii.

Aparitii, vedenii si graiuri straine si mai presus de fire

Uneori, in ceasul mortii se petrec lucruri stranii, mai presus de fire, pe care le experiaza numai muribundul, care capata de-acum o simtire nemateriala si o cunoastere ce nu mai tine de aceasta lume.

Indeobste, omul stie tot ce se petrece in jurul sau chiar atunci cand nu mai simte nimic si si-a pierdut cunostinta. "Bietul suflet, neputincios, vede cum cei din jur, rude si prieteni, plang zadarnic si fara de folos. Le-aude bocetele si plansetul, le zareste si lacrimile, dar nu poate scoate nici un cuvant ca sa vorbeasca", spune Sfantul Macarie Egipteanul.

Chiar daca nu se poate manifesta in nici un fel, muribundul este deplin sensibil la reactiile celor din preajma sa, care-i fac fie bine, fie rau, fie il mangaie si-l intaresc, fie, dimpotriva, il inspaimanta si-l descurajeaza. De aceea, cei care stau la capataiul unui muribund trebuie sa se poarte cu o nesfarsita delicatete.

Se poate ca muribundul sa vada alti oameni care stau si ei sa moara in alt loc, sau pe cunoscutii de-ai sai morti mai inainte. "Se intampla adesea - spune Sfantul Grigorie cel Mare - ca sufletul inainte chiar de a iesi din trup, sa-i recunoasca pe cei cu care va fi trimis in acelasi lacas, avand sa imparta cu ei aceeasi vina sau aceeasi rasplata."

Tot de la el aflam ca un monah, cu numele de Ioan, mai inainte de a muri a strigat: "Frate Ursus, vino!", spre mirarea celorlalti frati care nu cunosteau pe nimeni cu acest nume. Mai pe urma s-a aflat insa ca era vorba de un alt calugar ce murise in acelasi ceas, in alta manastire. Asemenea clara vedere si putere de patrundere nu cere insusiri duhovnicesti deosebite; de ea au parte nu numai dreptii, ci si pacatosii.

Astfel, tot Sfantul Grigorie cel Mare istoriseste ca un tanar, pe nume Eumorphius, in clipa mortii i-a poruncit slugii sale, zicand: Du-te degraba si spune-i adjutantului Stephanus sa vina iute. Iata, corabia a fost pregatita, pentru ca trebuie sa ne ducem in Sicilia. Ducandu-se slujitorul la omul acela, care locuia aproape, a aflat ca tocmai murise; si intorcandu-se la stapanul sau, l-a gasit si pe el zacand mort. E destul de limpede, talcuieste Sfantul Parinte, ca Sicilia despre care vorbea Eumorphius, fiind un tinut vulcanic, inchipuia iadul in care aveau sa mearga amandoi.

In multe scrieri ale Parintilor, si mai cu seama in Vietile sfintilor, se istoriseste ca uneori la capataiul muribundului vin proroci, ori sfinti, Maica Domnului sau chiar insusi Hristos. De lucrul acesta insa se invrednicesc foarte putini oameni; pentru sfintenia vietii lor, acestia sunt intampinati pe pragul mortii de cei pe care i-au iubit din tot sufletul si la care s-au rugat si s-au inchinat toata viata lor. Cei zariti cu ochii credintei vin acum in chip vazut ca sa-i mangaie, sa-i intareasca si sa-i sprijine in ceasul trecerii lor la cele vesnice.

In Viata Sfintei Singlitichia ni se spune, fara a se intra in detalii, ca putin inainte de moartea sa "a avut parte de vedenii minunate". In Pateric, insa, ni se istoriseste mai amanuntit ca Avva Sisoe a vazut in vedenie pe toti cei ce salasluiesc in cer: "Se povestea despre Avva Sisoe, ca atunci cand era sa se savarseasca, sezand parintii langa dansul, a stralucit fata lui ca soarele. Si le-a zis lor: Iata, Avva Antonie a venit. Si dupa putin, a zis: Iata, ceata prorocilor a venit! Si iarasi fata lui mai mult a stralucit. Si a zis din nou: Iata, ceata apostolilor a venit. Si s-a indoit stralucirea fetei lui. Si se parea ca vorbeste cu cineva; si s-au rugat batranii de el, zicand: Cu cine vorbesti, parinte? Iar el a zis: Iata, ingerii au venit sa ma ia. Apoi fata sa s-a facut ca soarele si s-au temut toti. El le-a zis lor: Vedeti, Domnul a venit si zice: Aduceti-mi vasul ales al pustiului! Si indata si-a dat duhul".

La moartea lui Daniil Stalpnicul s-a intamplat tot asa, iar un indracit pe care-l vindecase a strigat cu glas mare inaintea multimii adunate, spunand: "Mare bucurie e acum in cer! Caci au venit sfintii ingeri sa-l ia cu ei pe sfant, si inca si aleasa multime stralucita de proroci si de apostoli, de mucenici si de sfinti".

Sfantul Grigorie cel Mare povesteste ca ruda sa Tarsia, in ceasul mortii, pe cand erau adunati in jurul patului ei multi oameni, barbati si femei, "deodata, privind in sus, l-a vazut venind pe Iisus si a inceput sa le strige celor din jur: "Dati-va la o parte! Dati-va la o parte! Vine Iisus!" Si pe cand sta cu privirea atintita catre Cel numai de ea vazut, sfantul ei suflet a iesit din trup".

Acelasi Sfant Parinte spune ca o oarecare fecioara Muza, mai inainte de iesirea sufletului, "a vazut-o pe Preacurata Maica Domnului venind la ea. Atunci ea a inceput a zice cu glas lin catre cea care o chema pe ea: Iata, vin, Doamna, iata vin! Si cu acest cuvant si-a dat sufletul in mainile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu".

Tot el relateaza istoria staretului Stefan care, pe cand sta sa moara, i-a vazut in vedenie pe sfintii apostoli: "si a inceput sa strige cu mare bucurie: Bine-ati venit, stapanii mei! Bine ati venit! Cum de-ati binevoit sa veniti la un rob netrebnic ca mine?! Vin, indata vin. Va multumesc, va multumesc! Si spunand de mai multe ori aceste cuvinte, fratii care-l inconjurau l-au intrebat cu cine vorbeste. Iar el, mirandu-se, le-a raspuns: Oare nu vedeti ca sfintii apostoli au venit impreuna aici?! Nu-i vedeti pe preafericitii Petru si Pavel, primii intre apostoli? Si iarasi intorcandu-se spre aceia, zicea: Iata, vin! Iata, vin! Spunand aceste cuvinte, isi dadu duhul, dand astfel marturie ca intr-adevar ii vazuse pe cei pe care indata i-a si urmat".

Ni se spune de asemenea despre monahia Galla, care, putin inainte de moarte, "l-a vazut pe fericitul apostol Petru stand inaintea patului ei. Atunci, iara sa se teama, cu indrazneala iubirii, plina de bucurie, i-a zis: Ce-i, doamne al meu? Iertate mi-au fost pacatele mele? Iar el, cu chipul plin de bunatate, a incuviintat, facand semn cu capul si zicandu-i: Iertate sunt. Vino!"

Tot Sfantul Grigorie cel Mare spune ca "se intampla de multe ori cu cei drepti ca la moartea lor li se arata sfintii inainte-mergatori", pentru a-i mangaia . Astfel, episcopului Probus, in clipa mortii, i s-au aratat sfintii mucenici Iuvenal si Elefterie.

Iar Sfantului Macarie, cu noua zile mai inainte de moartea sa, pe cand zacea in pat slabit de boala, i se aratara doi sfinti. "Si cum gandea el in sine la plecarea sa, la sederea inaintea lui Dumnezeu, la judecata ce se va rosti si la locul unde va fi aruncat, a vazuti doi sfinti, plini de slava si cinste, cu fetele stralucind de bucurie. Cand i-a vazut batranul, a tacut o vreme, iar unul dintre ei i-a zis: Stii cine sunt eu? Si privindu-l, nu-l ve-i dea cine este din pricina stralucirii si slavei in care erau. Dupa un timp, i-a spus celui care-i vorbise: Socotesc, parinte, ca esti Avva Antonie. Si Avva Antonie i-a zis atunci: Dar acesta stii cine este? Si iar a tacut batranul, caci niciodata nu se grabea sa raspunda. Antonie i-a spus: Acesta este; fratele nostru Pahomie, parintele monahilor din Tabenise, si am fost trimisi sa te chemam la noi; de-acum fa cele ce gandesti, ca mai sunt noua zile, dupa care vei lepada acest vesmant de piele si te vei salaslui alaturi de noi. Ridica-ti ochii si vezi locul gatit tie spre primirea bucuriei si intrarea in odihna. Si zicand acestea, sfintii s-au departat de el".

La randul sau, Sfantul Daniil Stalpnicul "s-a invrednicit cu trei zile mai inainte de adormirea sa de vederea tuturor sfintilor care in veac au bineplacut lui Dumnezeu".

Daca aceste aparitii sunt cu totul exceptionale, aparitiile ingerilor si ale demonilor sunt foarte comune si de ele au parte toti muribunzii. De indata de sufletul incepe sa se desprinda de trup, "incepe sa zareasca lumea spirituala, pe care trupul il impiedica s-o vada.

Cand omul moare, i se infatiseaza mai intai lumea fapturilor spirituale care-l inconjoara, cea a ingerilor si a demonilor. Sunt persoane care, din mila si cu harul lui Dumnezeu, se invrednicesc din timpul vietii, de o asemenea vedere spirituala, cum sunt angelofaniile. La moarte insa, toti oamenii au parte in mod firesc de ea".

Multe texte patristice afirma ca in clipa in care sufletul se desparte de trup, in preajma omului sosesc ingeri, ca sa ia sufletul si sa-l duca in cealalta lume, dar vin si demoni, care incearca sa-l rapeasca. Cat priveste pe cei dintai, l-am auzit mai inainte pe Avva Sisoe spunand: "Iata, vin ingerii sa ma ia!".

Iar Sfantul Grigorie de Nazianz, in cuvantul rostit la moartea Sfantului Vasile cel Mare, spune: "Sfantul barbat sta intins, ajuns la ultima suflare, iar cetele de sus, spre care de multa vreme isi atintise privirile, il chemau la ele".

Cand Sfantul Macarie sta sa-si dea duhul, un inger vine "insotit de multime de cete ale celor netrupesti si-i spune: Grabeste-te de iesi; toti stau si te-asteapta. Atunci batranul a spus: Stapane Doamne Iisuse, Cel iubit de sufletul meu, primeste duhul meu. Si astfel a adormit in Domnul".

Cand Avva Pafnutie era aproape de moarte, "un inger i-a stat inainte si i-a spus: "Vino acum si tu, fericite, in lacasurile cele vesnice ale lui Dumnezeu. Caci au sosit prorocii, ca sa te primeasca in cetele lor".

Potrivit Parintilor, in clipa mortii pot veni multi ingeri, insa doi nu lipsesc niciodata. Unul e cel care insoteste si calauzeste sufletul pe calea neumblata, ingerul "psiho-pomp" sau "psihagog". Celalalt este ingerul pazitor. "Potrivit invataturii Bisericii, el sta la capataiul nostru in ceasul mortii, ca sa ia cu sine sufletul. Si indata ce sufletul iese din trup, ingerul nostru pazitor se face vazut, si-l cunoastem."

Acesti doi ingeri sunt pomeniti in multe texte. Un monah ortodox rus, care a trait in secolul al XIX-lea si a avut in tineretea sa "o experienta limita" , istoriseste urmatoarele: "Doi ingeri au aparut langa mine, stand de-o parte si de alta; nu stiu cum, dar pe unul l-am recunoscut a fi ingerul meu pazitor, insa nu stiam cine este celalalt"; mai tarziu, a aflat de la un pelerin evlavios ca acela era "ingerul care te intampina pe pragul mortii".

Acesti doi ingeri sunt pomeniti si in Viata Sfantului Salvius, scrisa de Sfantul Grigorie de Tours, si in istoria despre Sfanta Teodora, pe care o aflam in Viata Sfantului Vasile cel Nou: "Deodata am vazut doi ingeri ai lui Dumnezeu, luminati si foarte frumosi, care au venit la mine cu fata vesela. Chipurile lor erau luminoase, privirea, plina de iubire, perii capului albi ca zapada, stralucind ca aurul, hainele lor erau ca fulgerul si incinsi crucis cu braie de aur".

Parintii spun ca si diavolii vin la capataiul celui ce sta sa moara. Astfel, Sfantul Grigorie cel Mare scrie ca un om foarte bogat si "la fel de plin de vicii ca de averi", "pe pragul mortii, chiar in clipa cand sa-si dea duhul, a deschis ochii si a vazut sezand in fata lui duhuri hidoase si intunecate, care incercau cu toata puterea sa-l insface in temnitele iadului".

Sfanta Teodora istoriseste ea insasi: "Atunci cand m-am apropiat de sfarsitul vietii mele si a sosit ceasul despartirii sufletului meu de trup, am vazut o multime mare de arapi stand imprejurul patului meu. Fetele lor schimonosite erau negre ca funinginea, ca taciunele si ca smoala; ochii lor, ca niste carbuni invapaiati de foc si infatisarea lor era grozav de urata, ca gheena focului. Aceia faceau o mare tulburare si galceava. Unii rageau ca dobitoacele, racneau ca fiarele salbatice, altii latrau ca niste caini sau urlau ca lupii. Toti iutindu-se asupra mea, se repezeau scrasnind din dinti, vrand sa ma inghita. Acele duhuri rele si uracioase se pregateau, asteptand parca sa vina oarecare judecator. Atunci, sarmanul meu suflet a fost cuprins de mare frica si cutremur. Astfel, fiind muncita eu de relele acelea, desi imi era destula amaraciunea mortii, acea infricosata vedere a acelor groaznici arapi, mi-a fost asemenea unei alte morti, inca si mai cumplita. Intor-candu-mi ochii incoace si incolo, ca sa nu mai vad infricosatele lor fete si sa nu mai aud glasurile lor infernale, nu puteam scapa cu nici un chip de ei".

O amintire de asemenea aparitii se face si in Canonul de rugaciune catre Maica Domnului mai inainte de ceasul mortii, in care i se cere sa ne izbaveasca in ceasul mortii de "cumplitii draci si de groaznica lor vedere", cand va fi sa mergem "prin locuri intunecate, pline de draci cumpliti".

La fel citim si in Canonul de rugaciune catre ingerul pazitor. "Pentru milostivirea milei si pentru multa multime a iubirii de oameni, sa ma acoperi pe mine cu acoperamantul aripilor tale cand voi iesi din trup, pazitorul meu, ca sa nu vad fetele cele urate ale diavolilor"; sau: "De-a dreapta sufletului meu celui ticalos sa te vad stand, luminat si bland, pe tine, ajutatorul si folositorul meu, cand va iesi din mine cu anevoie sufletul meu, si izgonind pe amarii vrajmasi care cauta sa ma apuce"; "infruntarea si rusinea sa acopere fetele vrajmasilor cele intunecate si intinate, cand se va desparti de trup sufletul meu cel smerit, si sa-l acoperi cu aripile tale cele luminate si preasfinte".

Privind la cei pe care nicicand nu i-a vazut, sufletul se infricoseaza cu atat mai mult cu cat e mai intinat de pacate. Si nu doar de diavolii cei fiorosi se teme, ci si de ingeri se cutremura sufletul pacatos. Si se intristeaza atunci intelegand ca au venit sa-l ia si sa-l desparta de trup si de lume.

Vorbind despre clipa aceasta, Sfantul Macarie Egipteanul spune: "Dupa cum atunci cand imparatul lumesc trimite ostasi sa prinda pe vreunul si sa-l aduca la el, acela nevoind se infioara de frica si tremura in fata celor ce-l silesc sa porneasca la drum, tot asa se intampla atunci cand sunt trimisi ingerii sa ia sufletul, fie al celui drept, fie al celui pacatos; sufletul se infioara si tremura in fata ingerilor celor infricosatori si neinduplecati".

La randul sau, Sfantul Ioan Gura de Aur vorbeste de multe ori de frica pe care o isca vederea ingerilor in clipa mortii. El spune ca, vazandu-i, omul este "cu totul uluit". Venirea lor umple de groaza, pentru ca e semn ca vor fi dusi la judecata inaintea lui Hristos: "Va veni negresit peste noi frica aceasta, cand vom fi scosi din lume. Ca si intemnitatul sufera mai mult cand e scos din inchisoare si dus inaintea judecatii; atunci mai cu seama tremura, cand este aproape de scaunul de judecata, cand trebuie sa de socoteala de faptele sale.

Aceasta e pricina ca poti auzi pe multi spunand ca oamenii pe patul de moarte sunt cuprinsi de frica si au vedenii infricosate, a caror vedere n-o pot suferi; ca se zvarcolesc cu multa furie in patul in care zac si se uita cu ochi ingroziti la cei de fata, deoarece sufletul lor, ghemuindu-se, amana despartirea de trup, neputand suferi vederea ingerilor care se apropie.

Si iarasi spune: "Daca ne sperie vederea unor oameni, ce spaima nu ne va cuprinde la vederea ingerilor amenintatori si a puterilor ceresti neinduratoare, cand se apropie de noi ca sa ne scoata din trup si din aceasta viata?"

Sfantul Parinte vorbeste aici asa desigur spre zidirea pastoritilor sai, ca sa-i faca sa se gateasca de moarte, parasind iubirea lumii si purtand grija de suflet, pentru a sta in curatie inaintea "infricosatorului scaun de judecata al lui Hristos".

Din multe alte texte vedem insa ca ingerii nu vin doar ca sa ia sufletul, ci si ca sa-l sprijine si sa-l intareasca pe om in ceasul mortii. Asa, de pilda, din Viata Sfintei Singlitichia, aflam ca mai inainte de a muri, "au venit ingerii s-o mangaie".

De la Beda Venerabilul aflam ca vin deopotriva ingeri si diavoli si-i pun omului inainte toate faptele, bune ori rele, savarsite in viata, ce si le vede fiecare om in ceasul mortii, cum s-a spus. Se prefigureaza aici cercetarea amanuntita la care va fi supus sufletul in timpul trecerii prin vamile vazduhului: "Putin mai inainte - istoriseste unul intors din portile mortii -, intrara in casa doi tineri foarte placuti la chip, care s-au asezat langa mine, unul la cap, si altul la picioare. Unul dintre ei mi-a intins o carte minunat de frumoasa, foarte mititica, si m-a indemnat s-o citesc. Acolo erau insemnate toate lucrurile bune pe care le facusem in viata mea, si erau foarte putine si nedesavarsite. Ei si-au luat cartea inapoi si au ramas langa mine, fara sa scoata nici o vorba. Apoi, dintr-o data, se ivi o ceata de duhuri rele, cu chipuri negre si hidoase; impresurara casa si multi dintre ei navalira inlauntru, asezandu-se si umpland tot locul. Atunci, unul mai negru, care sta in fata si parea sa le fie conducator, a poruncit uneia dintre brute, iar aceasta mi-a pus inainte un cartoi terfelogit, gros si foarte greu de urnit. Pe masura ce citeam, vedeam cu groaza ca toate relele facute fie cu fapta, fie cu cuvantul, inca si numai cu gandul, pana si cel mai mic si neinsemnat, erau acolo scrijelite cu literele groase si intunecate. Capetenia a spus atunci celor doi tineri stralucitori, imbracati in alb: De ce mai stati aici? Vedeti bine ca de-acum al nostru este! Iar aceia raspunsera: Asa este!"

Inca si alte lucruri neobisnuite i se intampla omului la vremea mortii. Aude sunete si zgomote ciudate, pe care uneori le-aud si cei din preajma lui, caci, dupa cum spun Parintii, diavolii, venind, fac totdeauna mare larma, si chiar ivirea pe neasteptate a ingerilor si sfintilor isca o rumoare ca de multime".

Se aud uneori si cantari minunate, pe drept numite "ingeresti" sau "ceresti" de cei ce le asculta. Sfantul Grigorie cel Mare spune ca "adesea, cand sufletele celor alesi ies din trup, obisnuiesc sa se inalte cantece de slava".

El istoriseste despre un anume Servulus care, simtind ca i se apropie ceasul mortii, i-a indemnat pe pelerinii gazduiti de el sa se ridice si sa cante impreuna psalmi, in asteptarea sfarsitului. Si cum cantau ei impreuna, dintr-o data el se opri din cantare, strigand: Taceti! Nu auziti oare cat de mari laude rasuna in cer? Si in timp ce-si atintea urechea inimii la vocile ceresti pe care le auzea inlauntrul lui, sfantul sau suflet s-a desprins de trup".

Sfantul Parinte relateaza si istoria monahiei Romula, la a carei chilie, in ceasul mortii, au venit "doua coruri de cantareti de psalmi, barbatii cantau psalmii, iar femeile dadeau raspunsurile. Si-n vreme ce se savarsea aceasta slujba cereasca de inmormantare, sfantul ei suflet s-a desprins din legaturile trupul si a fost condus la cer. Si pe masura ce se inaltau, cantarea; lor se auzea din ce in ce mai stins, pana cand, in cele din urma, a incetat". Iar cele care o vegheau au marturisit ca le-au auzit si ele. Fericitul Teodoret al Cirului spune ca Sfantul Teodor s-a "mutat la cer in cantari ingeresti".

Se intampla, de asemenea, ca muribunzii sa vada o minunata lumina. In lumina stralucitoare se arata Iisus, Maica Sa, apostolii si sfintii. Ingerii care vin in preajma celui ce sta sa moara sunt si ei orbitor de luminosi, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur.

Dar se intampla ca si venirea diavolilor sa fie insotita de lumina caci, dupa cum spune Sfanta Scriptura si dupa cum marturisesc sfintii, ei se pot "preface in ingeri al luminii" ( cf. 2 Cor. 11, 14), pentru a-l insela pe om.

Primejdia inselarii

Toate aceste vedenii si glasuri neobisnuite pot fi prilej de inselare. Exista pe de o parte in mod real imagini false create de delir sau halucinatii ale muribundului, cauzate de starea de boala, sau proiectii ale dorintelor si temerilor sale.

Pe de alta parte, cel care, dupa cuvantul Scripturii, nu stie "sa deosebeasca duhurile" (1 Cor. 12, 10) si da crezare oricarui duh, fara sa "ispiteasca" daca este ori nu de la Dumnezeu (cf. 1 In. 4, 1), poate sa ia de buna si sfanta o aparitie demonica.

Parintii spun ca ingerii li se infatiseaza intotdeauna oamenilor cu acelasi chip si asa cum sunt; diavolii, dimpotriva, isi schimba chipul si iau tot felul de alte infatisari, ca sa-l insele pe om, mai cu seama pe pragul mortii, cand mai e o clipa stapan pe soarta sa. Facandu-l in chip viclean sa creada ca e sortit raiului si ca nu are a se teme de judecata lui Dumnezeu, ii rapeste cel din urma prilej de cainta.

Asa stand lucrurile, istorisirile legate de experiente limita, asa cum ne sunt infatisate de unele carti recente, trebuie privite cu multa prudenta si discernamant, atat cat priveste faptul in sine, cat si concluziile la care se poate ajunge.

Jean Claude Larchet

Traditia ortodoxa despre viata de dupa moarte, Editura Sophia

Cumpara cartea "Traditia ortodoxa despre viata de dupa moarte"

Pe aceeaşi temă

08 Februarie 2017

Vizualizari: 47554

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE