Lavra Poceaev


Lavra Poceaev

Lavra Poceaev este una dintre cele mai mari lavre ale Ucrainei de astazi. In vechea Rusie numai manastirile foarte mari, cu mai multe biserici, cu un numar impresionant de calugari si cu o functionare neincetata din momentul infiintarii, erau numite lavre. Lavra Poceaev are astazi aproximativ 100 de calugari si peste 200 de persoane in ascultare.

Lavra Poceaev

O astfel de lavra avea obligatoriu si moaste de sfinti.

Lavra Poceaev - scurt istoric

Istoria Lavrei Poceaev a inceput in secolul al XIII-lea, cand, cativa calugari, goniti de invazia tataro-mongola, au venit aici de pe malul rauletului Poceaev din Kiev, dand numele de Poceaev colinei pe care ulterior au zidit o manastire. In secolul al XVII-lea, localitatea care s-a dezvoltat in preajma manastirii a capatat si ea acelasi nume.

Lavra Poceaev

Istoria Lavrei Poceaev a fost tumultoasa, manastirea trecand prin zece razboaie mai mari sau mai mici pe durata celor sapte secole de existenta. Primul razboi mondial, ocuparea de catre austrieci, trecerea Lavrei sub controlul Episcopului de Varsovia intre 1920 si 1939, dupa ce partea de vest a regiunii Volan a devenit o parte a Poloniei. Anii 1960, cu persecutii religioase si represiuni si multe alte incercari, au clatinat poate dar nu au reusit sa distruga marea Lavra din Poceaev.

Lavra Poceaev

La 5 august 1990 Lavra Poceaev a celebrat 750 de ani de la intemeiere. Bisericile impunatoare, chiliile, atelierele de pictat icoane, o tipografie, un spital pentru calugari, seminarul teologic, magazinele cu obiecte bisericesti, hotelul pentru pelerini dar si gradinile si terenurile agricole fac din Lavra Poceaev un mare punct de atractie pentru crestini, un loc in care oamenii se simt mai aproape de Dumnezeu.

Lavra Poceaev

Lavra Poceaev - Catedrala Adormirea Maicii Domnului

Cupolele aurite ale turlelor bisericilor din Lavra Poceaev atrag atentia pelerinilor de la cativa kilometri, in drumul acestora dinspre orasul Kremenetz, localitate situata la aproximativ 250 de kilometri distanta de Cernauti in directia nord.

Lavra Poceaev

Acoperisurile verzi ale celorlalte cladiri din manastire se armonizeaza cu spatiile inverzite si cu copacii care inconjoara zidurile groase ale acestei adevarate fortarete spirituale. Aleile pavate si magazinele cu obiecte bisericesti sunt intesate cu credinciosi, veniti la Sfanta Liturghie in zi de sarbatoare.

Lavra Poceaev - Catedrala <a href='/biserici-si-manastiri-din-romania/67855-biserica-adormirea-maicii-domnului-din-budesti' _fcksavedurl='/biserici-si-manastiri-din-romania/67855-biserica-adormirea-maicii-domnului-din-budesti' title='Biserica Adormirea Maicii Domnului din Budesti' class='linking auto'>Adormirii Maicii Domnului</a>

Catedrala inchinata Adormirii Maicii Domnului, cu dimensiuni impresionante si zugravita in alb si roz, are mai multe altare si icoane de o frumusete rara iar pe peretii din interior sunt pictate uriase scene biblice si scene din viata manastirii.

Lavra Poceaev - Icoana Maicii Domnului de pe catapeteasma

In fiecare dimineata, la ora 05:00, in catedrala se aduna calugarii si credinciosii care se roaga la Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului. Dupa rugaciue, Icoana inconjurata de raze aurii si impodobita cu pietre pretioase, este coborata incet din inaltul catapetesmei pentru ca oamenii sa se poate apropia de ea si sa se inchine.

Lavra Poceaev

Icoana a fost pictata in stil bizantin pe lemn de tei si dateaza din secolele X-XII. Icoana Maicii Domnului, cu o dimensiune de 30 x 40 centimetri, a ajuns la Poceaev in anul 1559, cand Mitropolitul grec Neofit efectua o vizita la Kiev si aici a facut un popas la contesa Goiski careia i-a daruit Icoana in semn de multumire pentru gazduire.

Lavra Poceaev

Prima minune savarsita de Icoana a fost atestata in anul 1597, cand fratele Annei, orb din nastere, rugandu-se la Icoana si-a capatat vederea. In semn de multumire Anna Goiski a daruit Icoana si o parte din mosie Manastirii Poceaev.

Lavra Poceaev

Dupa moartea Annei Goiski mosia a revenit nepotului sau Andrei. Fiind luteran, acesta a organizat o adevarata prigoana asupra calugarilor luand inapoi de la manastire darurile matusii sale. Le-a interzis calugarilor pana si sa ia apa de la fantana Sfantului Iov de la poalele colinei Poceaev.

Lavra Poceaev

In anul 1643 Andrei devasteaza manastirea si fura Icoana facatoare de minuni. Duce in acelasi timp o viata plina de chefuri. In timpul unei petreceri, de altfel imortalizata intr-o fresca din biserica, Andrei Ferlei ii cere sotiei, in prezenta amicilor sai petrecareti, sa batjocoreasca icoana.

Lavra Poceaev

Maica Domnului nu a permis insa profanarea Icoanei si sotia lui Andrei Ferlei a devenit posedata de diavol. Femeia si-a revenit numai dupa ce Icoana a fost readusa la manastire. De atunci Icoana nu a mai parasit niciodata Lavra Poceaev. Dupa icoana s-au facut numeroase copii, si acestea la randul lor facand multe minuni.

Lavra Poceaev

Lavra Poceaev - Urma Maicii Domnului

Tot in Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Lavra Pochaev credinciosii se inchina la Urma Maicii Domnului. Se spune ca Maica Domnului s-a aratat aici intr-o para de foc in anul 1240 si ca, in locul in care a pasit, a ramas pe stanca amprenta talpii piciorului drept. In acel loc a aparut un izvor facator de minuni.

Lavra Poceaev

Urma Maicii Domnului se afla astazi la o jumatate de metru sub nivelul podelei bisericii. Dat fiind accesul anevoios spre Urma Maicii Domnului, calugarii au brodat Urma pe un batic de matase care este asezat mai sus de nivelul podelei, sub un frumos baldachin amenajat nu departe de intrarea in biserica.

Lavra Poceaev

Locul unde e Urma Maicii Domnului e imbracat in argint iar mai sus se afla o icoana cu chipul Maicii Domnului, daruita manastirii in secolul al XIX-lea de familia academicianului Verbovski.

Lavra Poceaev - Catedrala Adormirii Maicii Domnului

In fiecare dimineata credinciosii au posibilitatea sa se inchine la Urma Maicii Domnului primind in acelasi timp si cate un pic de apa sfintita de la izvorul Maicii Domnului. S-au facut mai multe minuni in acest loc, prima fiind datata in anul 1664 cand, un taran pe nume David Goiduc s-a spalat pe fata cu apa sfintita de la acest izvor si si-a recapatat vederea.

Lavra Poceaev - Clopotnita

Clopotnita de la Poceaev a fost construita intre anii 1861 si 1869, dupa proiectul arhitectului Rastarganov. Are o inaltime de 65 de metri si poate fi vazuta de la mare distanta pe colina Poceaev, care la randul ei are 70 de metri inaltime.

Lavra Poceaev

Clopotnita Lavrei are mai multe etaje si este construita separat de biserica. La etajul al treilea se afla clopotele turnate in anul 1886, in Rusia, in renumitele ateliere ale lui Samghin. Clopotul mare cantareste 11.5 tone, fiind considerat si el facator de minuni. Mai sus, la etajul patru este instalat un ceas de mare precizie.

 Lavra Poceaev          Lavra Poceaev

Clopotnita are, in total, un numar de 15 clopote trase cu multa dibacie de 2 calugari. Unul bate clopotul mare iar celalalt clopotele mici. Clopotele ofera celor ce vin la manastire un impresionant spectacol de sunet care rivalizeaza cu minunatele cantari bisericesti ale corului Lavrei. Acesta rasuna maiestuos in acustica impecabila a bisericilor din incinta.

Lavra Poceaev - Biserica Sfintei Treimi

La Pochaev, o alta biserica mare, Biserica Sfintei Treimi, construita la inceputul secolului al XX-lea, se distinge prin iconostasul aurit si mozaicul ornamental situat deasupra usilor de la intrare. O copie a Icoanei Sfintei Treimi realizate de Andrei Rubliov poate fi admirata in partea dreapta a usilor imparatesti.

Lavra Poceaev - Biserica Sfintei Treimi

Alte biserici din Lavra Poceaev sunt inchinate Sfintilor Antonie si Teodosie de la Pecerska din Kiev dar si celor doi mari Sfinti ai Poceaevului: Sfantul Amfilohie si Sfantul Iov ale caror moaste intregi stau marturie in racle, in biserica situata sub Catedrala Adormirii Maicii Domnului.

Lavra Poceaev

Lavra Poceaev - Biserica din Pestera si Sfantul Amfilohie

Coborand o serie de trepte, strajuite de minunate fresce ce infatiseaza momente din istoria manastirii, se ajunge sub marea Biserica a Adormirii Maicii Domnului. Aici, in biserica, pe partea stanga, se afla racla din marmura alba ce pastreaza moastele Sfantului Amfilohie. Nascut in anul 1894, Sfantul Amfilohie a trait 77 de ani. El a murit otravit prin mancare.

Lavra Poceaev

In viata sa pamanteana a vindecat foarte multi oameni. S-a proslavit indeosebi ca exorcist si vindecator "de oase", tratand cu mult succes luxatiile si alte afectiuni ale sistemului osos.

Lavra Poceaev

Dupa moarte corpul sau s-a pastrat intact pana la deshumarea ce a avut loc cu 30 de ani mai tarziu. La data de 12 mai 2002, ziua canonizarii Sfantului Amfilohie, la Poceaev a aparut pe cer o cruce din nori albi.

Lavra Poceaev

Sfantul Amfilohie a avut darul cunoasterii cu duhul si al facerii de minuni.

Lavra Poceaev - Pestera si Moastele Sfantului Iov

Tot aici, in Biserica din Pestera, se afla si moastele Sfantului Iov de la Poceaev. Sfantul Iov s-a nascut in anul 1551 si a trait exact 100 de ani. Cu o saptamana inainte si-a cunoscut exact ziua trecerii la cele vesnice.

Lavra Poceaev

Trupul sau a stat in pamant 7 ani si 9 luni fara a avea semne de descompunere. Chiar imediat dupa moartea sa au fost semnalate minuni. Discipolul sau Dositei s-a vindecat doar atingand hainele Sfantului Iov.

Lavra Poceaev

Acum Sfintele Moaste sunt depuse intr-o racla de argint, daruita manastirii de contesa Anna Orlova Cismenskaia. Acoperamantul a fost confectionat in Italia din marmura alba. In semn de recunoastere pentru binefacerile Sfantului Iov crestinii au adus aici mai multe candele.

Lavra Poceaev

In partea dreapta, langa moastele acestuia, se vede intrarea in mica pestera a Sfantului Iov. Intrarea in pestera este foarte stramta, fiind nevoie de mult curaj si dibacie pentru a putea intra in aceasta. Credinciosii intra aici cu mainile intinse inainte printr-un coridor de forma cilindrica de aproximativ 3 metri lungime si cu un diametru de circa 50 de centimetri, dupa care brusc se coboara in panta abrupta aproape doi metri.

Lavra Poceaev

Iesirea se face tot prin acest loc. Aici se nevoia Sfantul Iov in post si rugaciune. E pestera in care Sfantul Iov s-a rugat timp de peste 40 de ani. Se spune ca acolo Sfantul Iov se ruga impreuna cu ingerii si de multe ori, in timpul rugaciunii, din pestera iesea o lumina care se raspandea in intreaga biserica.

Lavra Poceaev

Pestera e mica, nu incap in ea mai mult de 10 oameni. In pestera se afla o icoana si o candela. Multi credinciosi incearca sa intre in pestera. Multi nu au curaj sau nu reusesc, dar cei care o fac au marea bucurie de a fi trecut un prag fizic si psihic foarte dificil si de a fi trait cateva momente unice de inaltare spirituala in locul in care s-a nevoit si s-a rugat un Sfant.

Lavra Poceaev

Lavra Poceaev - Cimitirul din localitate cu mormintele celor doi sfinti

Cei care ajung la Poceaev se inchina la moastele Sfintilor Iov si Amfilohie in Biserica din Pestera dar merg si la cimitirul din localitate pentru a se inchina la mormintele unde s-au aflat candva cei doi Sfinti pentru ca si in acest loc se mai petrec minuni.

Lavra Poceaev

Credinciosii iau cu ei pamant tamaduitor de pe mormantul Sfantului Amfilohie.

 Lavra Poceaev          Lavra Poceaev

Lavra Poceaev



23 Aprilie 2014

Vizualizari: 38997

Voteaza:

Lavra Poceaev 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.