Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul - Serres

Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul - Serres

Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul este o manastire ortodoxa din Macedonia, asezata la o distanta de doar 9-12 kilometri inspre est de renumitul oras Serres - Serrhai. Orasul se afla la o altitudine de doar 70 de metri si la o distanta de 69 de kilometri nord-est de capitala Tesalonic.

Serres joaca un important rol in cadrul istoriei secolelor XII-XIII, cat si a urmatoarelor. Cea mai mare faima si-a castigat-o insa in secolul al XIV-lea, in urma conflictului dintre Imperiul Bizantin si statul Sarbesc. Astfel, in anul 1345, Serres va fi ocupat de catre domnitorul sarbilor, Stefan Dusan.

In anul 1371, conducatorul de atunci al orasului, sarbul John Ugliesa, a fost invins in lupta de la Maritsa (Raul Evros), in incercarea acestuia de a intari drepturile intregii Biserici Ortodoxe impotriva turcilor. Acest oras a fost distrus de catre bulgari, in momentul retragerii lor din aceste locuri, in anul 1913.

Monumentele bizantine ale orasului macedonean Serres au fost in mare parte incendiate, singura exceptie facand-o Basilica cu trei abside a Sfintilor Teodor Tiron si Teodor Stratilat, datand inca din secolul al XI-lea. Astazi, biserica este restaurata si reconstruita pe alocuri. Aceasta biserica impresionanta indica intr-un mod foarte clar faima si cultura celui de-al doilea oras macedonean, ca importanta, dupa Tesalonic.

Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul din Serres - scurt istoric

Sfanta Manastire a Sfantului Ioan Botezatorul se afla asezata intr-o vale a muntilor din apropierea orasului Serres. Obstea de maici a manastirii inalta rugaciuni neincetate pentru pacea lumii si mantuirea oamenilor. Manastirea comporta o arhitectura si un aer tipic bizantin. Arhitectura ansamblului monahal de langa Serres este una fidela celei intalnite in manastirile din Sfantul Munte Athos.

Ansamblul monahal de langa Serres a fost construit intre anii 1270-1275, de catre Ioanichie, care indeplinea slujba de Episcop in Ezeve (Dafni). Biserica centrala a fost construita la inceputul secolului al XIV-lea, cele mai vechi fresce ale ei datand inca din anul 1319.

La ceva timp dupa aceasta, nepotul sau, Ioachim, Mitropolit de Zihni, in cursul anului 1300, a inconjurat manastirea cu inalte si puternice ziduri de piatra. De asemenea, el a mai inzestrat manastirea si cu multe donatii domnesti, precum obiecte si mosii. El si-a savarsit viata in aceasta manastire, sub smeritul nume de Ioan.

In anul 1345, pamanturile detinute de manastire au fost aproape in intregime distruse invazia sarbilor. Doar datorita Elenei, sotia domnitorului sarb Krali Stefanos Dousan, pamanturile nu au fost in intregime distruse.

In vremea dominatiei turcesti, Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul a avut marea cinste de a gazdui intr-o chilie a ei pe Patriarhul Ghenadie Scolarul, primul patriarh imediat de dupa caderea Constantinopolului. Potrivit istoriei, Ghenadie a fost patriarh pe un timp de 3 ani, din 1453 si pana in 1457, an dupa care a renuntat la slujba sa si s-a retras la manastire.

In anul 1462 el a fost rugat sa primeasca tronul patriarhal pentru a doua oara. Primind, el a stat pe tron insa doar un singur an. In anul 1464 episcopul Ghenadie s-a reintors pe scaunul patriarhal, pentru a treia oara, insa a fost inlocuit de catre Ioasaf I, in mai putin de un an. Dupa aceasta data, Ghenadie s-a reintros la Manastirea de langa Serres, unde a si adormit in Domnul, in anul 1472. In anul 1571, manastirea a fost devastata de catre otomani.

Potrivit traditiei locului, mormantul patriarhului Ghenadie se afla in partea centrala a bisericii Sfantului Ioan, alaturi de mormintele ctitorilor manastirii. Mutarea trupului sau a avut loc in luna mai a anului 1854, acum ele fiind asezate intr-o cutie speciala. Alaturi de mormantul sau se afla un semn in marmura, decorat cu o nobila epigrama, a poetului Helias Tantalidis, care a fost trimisa de catre Patriarhul Constantinopolului, in momentul mutarii trupului episcopului.

In anul 1986, cand a murit si ultimul calugar din obste, manastirea a fost transformata in manastire de maici. Manastirea de maici din Serres a fost, inca de la inceput si pana in prezent, un puternic centru de traditie iconografica. Aici se gasesc minunata icoane de secol XIV, unele dintre cele mai frumoase si rare din tara, cat si deosebite fresce din anul 1630. Catapeteasma este si ea una impresionanta, lucrata in lemn de nuc si adanc sculptata, in anul 1804.

In turnul patrat al vechii manastiri, care a ajuns in cele din urma biblioteca, se pastreaza inca o comoara inestimabila de carte si obiecte valoroase. Astfel, aici se gaseau 100 de volume in manuscris pe piele, alte 200 de volume in manuscris pe hartie, 1.500 de volume de carte din diferite domenii, 4 bule de aur de la imparatii bizantini, 5 sigilii patriarhale, alaturi de multe alte obiecte cu continut religiose. Cel mai mare parte a acestora a fost furata de catre bulgari, intre anii 1913 and 1917, si duse in Sofia.

Pe aceeaşi temă

26 Iunie 2012

Vizualizari: 15055

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact