Biserica Sfantul Ilie Gorgani


Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Trecatorii care traverseaza Podul Izvor spre Parcul Cismigiu, privind in dreapta, intrezaresc printre blocuri o biserica alba, ridicata pe o movila de pamant, cu un aspect impunator, conferit si de treptele monumentale din marmura, ce-i strajuiesc intrarea.

<a href='/biserici-si-manastiri-din-romania/67982-biserica-sfantul-ilie-suceava' _fcksavedurl='/biserici-si-manastiri-din-romania/67982-biserica-sfantul-ilie-suceava' title='Biserica Sfantul Ilie - Suceava' class='linking auto'>Biserica Sfantul Ilie</a> Gorgani

Biserica Sfantul Ilie Gorgani - scurt istoric

Deasupra usii de la intrarea propriu-zisa in Sfantul Lacas este incrustata in piatra o pisanie cu urmatorul text: "Acest sfantu si dumnezeiescu lacasu, unde sa cinsteste si sa praznuieste hramul sfantului marelui proorocu Ilie Tesviteanu, in movila Gorganului, din temelie s-au ziditu al doilea randu in zilile Mariei Sale Domnului Ioanu Gheorghie Caragea Vv. care au facutu si oarece ajutor incepator si sarguitor aflandu-sa dumnealui Bivv. Paharnicu Manolache Hrisosholeo, sotia dumnealui Elena, dmnealui Bivv. Clucer Radu Voinescu, dumnealui Bivv...

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

... Paharnicu Stefanu Voinescu si epitropu ostenitor Bivelu Clucer Gheorghe Artino dimpreuna ajutorandu-si breasla negutatorilor cojocari, iar prin indemnul acestor obraze, multi pravoslavnici crestini au ajutorat, pana s-au savarsit cu vreria lui Dumnezeu, incepandu-se sfintele slujbe. Dupa care asezandu-se epitropu Chir Spiru, dupa a sa ravna si cu ajutoriului celor de mai susu pomeniti, s-au poleitu si cele din launtru precum sa vad, in zilele Mariei Sale prea inaltatului Domnu Alexandru Nicolae Sutul Voevod. Si spre pomenirea vesnica s-au scrisu aceasta pisanie la anul de la intruparea Mantuitorului nostru IC. HC. 1819, Noemvrie."

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

 

Dupa cum se observa, pisania de la intrare mentioneaza o seama de ctitori care au inaltat biserica, terminandu-se construirea ei in luna noiembrie, anul 1819. Cercetand izvoarele istorice care vorbesc despre spatiul dintre apa Dambovitei si "balta cea mare a Cismigiului", aflam ca pe locul actualei biserici a existat o bisericuta de lemn, construita cu mult inainte. Iata ce spune, bunaoara, G. I. Ionnescu-Gion, in Istoria Bucurestilor:

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

"A fost din vechime o bisericuta de lemn pe movila numita a Gorganului seu a Gorganilor. Movila era loc domnesc. Biserica de lemn a fost inchinata in secolul XVII de Serban-Voda Cantacuzino metoh Manastirii Cotrocenilor. Cine a facut biserica de lemn, nu scim; caci a dice ca Gorgan, cumnatul lui Matei Bassaraba, a facut-o, nu e nici un document care sa afirme lucrul. Bisericuta de lemn a cadzut de vechime in timpul lui Alex-Voda Ipsilanti...

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

... Ea stapania tot locul domnesc din pregiurul movilei. Mahalagiii ii plateau chiria. In costa "Gorganilor", spune un act din 6 August 1692, erau morile date schimb Manastirii Radu-Voda, langa podisorul ce duce la Mihai-Voda. Cea mai veche pomenire de Gorganul bucurescen o gasim la 1639, intr-un hrisov de la Mateĭ Bassaraba. Biserica are hramul Sfantul Prooroc Ilie si la 1819 a fost reparata de enoriasii din mahalaua Gorganului."

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Textul istoricului G.I. Ionnescu-Gion este primul care mentioneaza despre biserica. Aflam ca movila pe care se afla biserica era numita, ca si astazi, a Gorganului sau a Gorganilor. Existenta movilei in acest spatiu ne poate face sa credem ca a fost construita artificial, ca zecile de gorgane din Campia Baraganului. Se pare, insa, ca ar fi un rest mai rezistent, din podisul de odinioara, in care Dimbovita si-a sapat albia.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Cea mai veche mentiune asupra bisericii pare a fi, asa cum mentioneaza si textul de mai sus, cea pe care o gasim in hrisovul lui Matei Basarab din 6 august 1639, hrisov prin care domnitorul intareste lui Basarab Capitanul din Poiana - judetul Gorj, o gradina cu vie, aici, in orasul domnii mele, in Bucuresti, mahalaoa caliceasca la Gorgani.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Oricum, in timpul domniei lui Serban Cantacuzino (1678-1688), a fost inchinata ca metoh manastirii sale de la Cotroceni, asa cum reiese si dintr-un document din 15 august 1793. Biserica exista si in timpul lui Constantin Brancoveanu, in jurul anului 1694, cand primeste de la acesta, ca danie, un clopot.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Ultimele cercetari, mai exact sapaturile arheologice din anul 1953, au dat la iveala faptul ca prima biserica de pe dealul Gorganilor nu a fost din lemn, asa cum sustin majoritatea cercetatorilor, influentati de textul lui Ionnescu-Gion, ci din zid.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

S-au descoperit resturi ale vechii biserici, propriu-zis, un strat destul de gros de moloz (aproximativ un metru), ce contine bucati de tencuiala cu fresca si discuri smaltuite. S-a constatat, de asemenea, razuirea si tasarea suprafetei movilei Gorganilor, prin depunerea unui strat gros de pietris si de nisip de catre cei care au construit intaiul lacas de cult. Acest lucru poate fi observat si astazi, ori de cate ori se efectueaza lucrari administrative ce implica saparea pamantului din jurul bisericii.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Pamantul din jurul ei este plin de moloz rezultat din daramarea unei constructii de zid - cel mai probabil prima biserica - dar si, lucru foarte interesant, de numeroase oseminte ale celor trecuti la Domnul mai inainte.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Existenta osemintelor vine in sprijinul ipotezei ca, la inceput, spatiul din jurul lacasului de cult a fost folosit ca cimitir, sau ca cimitirul exista dinaintea construirii ei, lucru demonstrat, daca vrem, si de etimologia cuvantului gorgan: movila inaltata deasupra unui mormant stravechi. Si istoricii Paul Cernovodeanu si N. Vatamanu sustin ca prima biserica era construita din zid, mentionata ca atare si de Banul Mihai Cantacuzino, cat si de Catagrafia din 1810.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Conform Pisaniei de la intrare, actuala biserica, cu hramul Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul, a fost zidita din temelii, in timpul domnitorului Ioan Caragea Voevod, ajutat de paharnicul Manolache Hrisoscoleo si de sotia acestuia, Elena, de clucerul Radu Voinescu, de paharnicul Stefan Voinescu si de epitropul Gheorghe Artino, precum si de breasla negutatorilor cojocari.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Interiorul a fost poleit in timpul domniei lui Alexandru Nicolae Sutu Voevod, in timpul caruia s-a scris si pisania, in noiembrie 1819. Toti acesti ctitori sunt pomeniti la fiecare Sfanta Liturghie de catre preotii bisericii, atat la Proscomidie, cat si la vohodul mare cu cinstitele daruri.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

In ceea ce priveste actuala denumire, biserica Sfantul Ilie Gorgani, este interesanta opinia lui Nicolae Iorga, care, in Istoria Bucurestilor, mentiona ca intre bisericile vechi, se mai insira, pe langa cele aratate mai sus, aceea (...) a Gorganului, pe care n-o cred numita dupa biata modilca de pamant pe care e cladita, ci de acel Gorgan Spatarul, cumnatul lui Matei-Voda, care-l ajuta credincios in rascoala si izbanda lui - cercetari tehnice ar lamuri data intemeierii acestui locas, care nu se pomeneste nainte de aceste prime decenii ale secolului al XVII-lea.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

La scurt timp dupa terminarea construirii ei, in 1838, biserica a fost avariata de un cutremur. In 1862 s-au efectuat lucrari de reparare a ei, de zugravire si pardosire a altarului cu dale de piatra. Reparatii au fost facute si ulterior, in 1880, 1886 sau 1901, ele continuand pana astazi, pentru a fi mentinut lacasul de cult intr-o stare buna si a se opri degradarea lui in timp.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

In fata pridvorului a existat, pana in 1927, un baldachin sprijinit pe doi stalpi din lemn. Pridvorul a fost si el un timp inchis cu geamuri, insa acum ele nu mai exista.

 

 Biserica Sfantul Ilie Gorgani          Biserica Sfantul Ilie Gorgani

La inceputul secolului al XX-lea, mai exact in anul 1935, s-a construit turla principala ce se afla deasupra pridvorului si in care sunt adapostite si clopotele bisericii, unul mai mare, cu o inscriptie in limba poloneza, turnat in Polonia, in anul 1834, si un altul mai mic, cu o inscriptie in chirilica, ce are urmatorul continut: "Acest clopot este a manastirii Moldovitii si s-au facut cu toata silinta Arhimandritului si igumen a acestii manastiri Kyr Benedict, 1777, aprilie 9".

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Se pare ca turla precedenta a fost construita din lemn, iar in momentul cand a devenit impracticabila s-a recurs la construirea celei din zid, pe care o putem vedea si astazi, si care da bisericii o infatisare somptuoasa. Este o diferenta foarte mare intre aceasta turla, de la intrare, si cealalta, de deasupra naosului, de dimensiuni mult mai reduse, construita nu din zid, ci din lemn acoperit cu tabla, asa cum este de altfel intregul acoperis al bisericii.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Construirea turlei mari apartine membrilor Miscarii Legionare, care, inca din anul 1927 participau regulat la slujbele religioase de aici. Motivul pentru care ei s-au atasat de biserica Sf. Ilie Gorgani se explica prin faptul ca in imediata apropiere, pe str. Gutenberg, nr. 3, se afla, in casa Generalului Zizi Cantacuzino, Sediul Central al Miscarii.

 Biserica Sfantul Ilie Gorgani          Biserica Sfantul Ilie Gorgani

De asemenea, se stie ca membrii Miscarii au contribuit substantial si la construirea scarilor de marmura, care urca din str. Silfidelor pana la biserica, asa cum reiese din afirmatiile arhitectului Nicolae Goga (1912-1995), precum si din cele ale unor contemporani ai evenimentelor, care au reusit sa scape de prigoana comunista de dupa 1945.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Pentru construirea scarilor si-a acordat sprijinul si primarul de atunci al Bucurestilor, Alexandru Donecu si secretarul sau N. Catino. Perioada interbelica, plina de framantari politice, si-a pus amprenta si asupra bisericii Sfantul Ilie Gorgani care, datorita faptului ca a fost locul de rugaciune al membrilor Miscarii Legionare, a fost denumita biserica legionarilor sau biserica legionara.

 Biserica Sfantul Ilie Gorgani          Biserica Sfantul Ilie Gorgani

In ziua de 13 februarie 1937, aici s-a savarsit slujba inmormantarii pentru Ionel Mota si Vasile Marin ("doi baieti viteji" - cum i-a numit Nicolae Iorga), martiri legionari care au cazut in Spania, la Majadahonda, in lupta impotriva comunismului, alaturi de trupele generalului Franco. La prohod, soborul impresionant de episcopi si preoti slujitori l-a avut in frunte pe vrednicul de pomenire Nicolae Balan, mitropolitul Ardealului.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

O ultima consolidare a bisericii a fost facuta in urma devastatorului cutremur din anul 1977, sub supravegherea arhitectului Constantin Joja. Actualmente, o parte din incinta bisericii si scarile de marmura sunt strajuite de un gard masiv, din piatra de rau si panouri de fier, construit prin grija preotilor slujitori si a enoriasilor, in vara anului 1995.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani - arhitectura si podoabe

Din punct de vedere arhitectonic, biserica are un stil aparte, avand la baza un plan grecesc, fiind, totusi, un produs al artei ecleziale romanesti din secolul al XIX-lea, caracterizata de numeroase imprumuturi si imbinari intre diferite stiluri. Este construita sub forma de nava, avand dimensiunile de 29 x 16 metri, interiorul fiind impartit in trei culoare cu cate doua randuri de strane si 10 stalpi de lemn (cinci de-o parte si cinci de alta), care sustin o bolta semicilindrica, pe centru, iar in laterale tavane tencuite de sipci.

 Biserica Sfantul Ilie Gorgani          Biserica Sfantul Ilie Gorgani

La intrare se afla pridvorul, pe care se sprijina turla despre care am amintit mai inainte. Din exterior ne putem da seama ca sunt folosite elemente arhitecturale clasice (coloane, arcuri), incercandu-se apropierea de monumentele clasice grecesti, dar intr-un mod eclectic, am spune.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Portalul usii de la intrare este sculptat in piatra, cu elemente artistice care apartin artei post-brancovenesti. In interior, in partea sudica, se afla sase morminte, acoperite cu lespezi de piatra si inscriptii chirilice si grecesti (1814-1834).

 Biserica Sfantul Ilie Gorgani          Biserica Sfantul Ilie Gorgani

In anul 1913 s-a refacut in tempera pictura initiala a bisericii, de catre Constantin Popescu, continuata fiind de pictorul Corbu. Numele primilor pictori au ramas necunoscute. Mai tarziu, in 1936-1937, pictorul Alexandru Basarab, a zugravit biserica intr-un stil cu accente occidentale (fresca), pictura ce s-a deteriorat in timp. 

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

In anul 1982 s-a hotarat refacerea vechii picturi, lucrarile fiind incepute de pictorul Pavel Chichisan, care, dupa ce a pictat Sfantul Altar si partea superioara a naosului, a trecut la cele vesnice, doamna Elisabeta Ursu terminand lucrarea in anul 1993.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Din pictura precedenta s-au pastrat un medalion cu Sfantul Eustatiu, in partea sudica, si doua chipuri de heruvimi. Catapeteasma este formata din icoane zugravite in Grecia, la Muntele Athos, dintre care, de o mare valoare artistica, sunt cele 10 imparatesti.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Biserica detine si o icoana a Sfantului Prooroc Ilie, datata din secolul al XVII-lea, de o deosebita frumusete, premiata la Expozitia de Arta bizantina si romaneasca de la Berna (Elvetia), in anii 1938-1939. Se pare ca aceasta valoroasa icoana ar fi fost icoana de hram a vechii biserici, pe locul careia s-a construit actualul lacas. In anul 1996 s-a instalat sistemul de incalzire centrala, la initiativa si cu sprijinul financiar al fam. Nicolae si Silvia Bejan.

 Biserica Sfantul Ilie Gorgani          Biserica Sfantul Ilie Gorgani

In anul 1999 s-a luat initiativa restaurarii icoanelor de pe tampla, lucrare finalizata de catre o echipa condusa de prof. Dorin Handrea. Mentionam ca este pentru prima oara cand s-a facut aceasta operatie asupra icoanelor si a partii lemnoase ornamentale ce le incadreaza.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

La aceste ornamente, sub mai multe straturi suprapuse de bronzuri si vopsele, restauratorii au scos la iveala stratul original, o splendida impletire de foita de aur si argint, de mare frumusete si valoare artistica.

 Biserica Sfantul Ilie Gorgani          Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Cu prilejul acestei restaurari s-a luat hotararea sa se renunte la imbracamintea argintata, tocmai pentru a se permite vederea integrala a picturii, de valoare inestimabila, atat in ceea ce priveste chipurile propriu-zise, cat si celelalte elemente ale ansamblului.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Biserica Sfantul Ilie Gorgani - biblioteca si buletinul parohial

Biserica dispune de o mica biblioteca crestina, cu program de imprumut, plasata chiar in sf. lacas (partea de vest) pentru toti cei interesati in luminarea credintei ortodoxe. De buna functionare a bibliotecii se ocupa, cu exemplara daruire, Maria-Magdalena Neagoe (absolventa a Facultatii de Limbi Straine) si Gabriela Stoica (cercetator asist. la Institutul de Lingvistica).

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Din aprilie 1998, biserica editeaza neintrerupt si un Buletin parohial, 1 nr. / 2 luni, format A3, cu 8 pagini, in 500 de exemplare, buletin ce contine cuvantari pastorale, materiale privind istoria Bisericii, in general, si a istoriei Bisericii Ortodoxe Romane, in special, contributii ale unor duhovnici romani, spicuiri ale dialogului religios de miercuri seara, materiale semnate de unii enoriasi, o pagina a copiilor, o pagina de comunicari administrative, programul liturgic etc. Aparitia acestui buletin se datoreaza in mare masura d-lui Razvan Bucuroiu (redactor onorific) si d-rei Ileana Patru (secretar de redactie).

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Tot ce se realizeaza in prezent, reprezinta, de fapt, urmarea fireasca a ostenelilor preotilor predecesori, trecuti in vesnicie, pe care-i pomenim cu pioasa recunostinta la fiecare Sfanta Liturghie: Grigorie, Radu, Chiriac, Mihail, Avram, Stan, Dragomir, Ioan, Ioan, Atanasie, Andrei, Teodor, Constantin, Valerian si Alexie.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Biserica Sfantul Ilie Gorgani - slujitorii

Preotii actuali, Vasile Gordon - paroh si Emanoil Babus - co-slujitor, sunt sprijiniti in muncile administrative de barbati consilieri destoinici si de femei din Comitetul parohial deosebit de atasate de sf. lacas, care antreneaza, de altfel, pe toti crestinii participanti la sfintele slujbe, la toate actiunile parohiei. Evidentele contabile, destul de complicate in ultima vreme, sunt tinute, prin munca benevola, de d-na economist Stefania Dumitru.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

O mentiune speciala se cuvine contributiei exceptionale la infrumusetarea slujbelor a corului de tineri, majoritatea studenti si elevi, care sustin strana si dau raspunsurile la Sfanta Liturghie, dirijati de Octavian Gordon si Constantin Gordon.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani

Intretinerea curateniei este asigurata permanent de doamna Ioana Petre, angajata in acest scop, deseori ajutata benevol de sotul dansei, Alexandru. Toate cele consemnate mai sus evidentiaza faptul ca biserica dispune in prezent de un colectiv de slujitori bine inchegat, care beneficiaza de o exemplara sustinere din partea tuturor enoriasilor.

Biserica Sfantul Ilie Gorgani - programul slujbelor

Duminica si in sarbatori
     08:30 - Utrenia
     10:00 - Sfanta Liturghie
     Duminica nu facem parastase

 

Miercuri
     17:30 - Vecernia, Moliftele Sfantului Vasile cel Mare si citirea "acatistelor".
     In prima miercuri din luna, in loc de vecernie, se face slujba sfintirii apei, iar in ultima miercuri a lunii slujba sfintirii icoanelor.
     18:30 - 19:30 - dialoguri libere pe teme religioase

Vineri
     17:30 - 18:30 - in ultima vineri a fiecarei luni - Taina Sfantului Maslu
     In celelalte vineri - Slujba Acatistului.
     18:30 - Spovedanii

Sambata
     09:00 - Proscomidia
     09:30 - Sfanta Liturghie si Parastasul
     18:00 - Vecernie Mare si spovedanii

Biserica este deschisa:
     Luni: 08.00 - 16.00
     Marti: 08.00 - 16.00
     Miercuri si Vineri: 08.00 - 19.00
     Joia biserica este inchisa.
     Sambata, Duminica si in sarbatori: 08.00 - 13.30

Sursa text: gorgani.ro

14 Iunie 2012

Vizualizari: 14228

Voteaza:

Biserica Sfantul Ilie Gorgani 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE