Catedrala Sfanta Vineri - Zalau


Catedrala Sfanta Vineri - Zalau

Catedrala Sfanta Vineri este o biserica imensa din orasul Zalau, judetul Salaj. Prima biserica cu vocatie de "catedrala" din oras isi datoreaza existenta fervoarei si patimei de ziditor pentru neamul romanesc, parintelui Ghiurco Ioan, adevaratul sau ctitor.

Acest edificiu este un ansamblu arhitectural modern in care sunt imbinate, cu multa abilitate, de catre arhitectii Doina si Mircea Nejur, trei functiuni: Catedrala Inaltarea Domnului, Monumentalul obelisc al eroilor - 50 de metri inaltime, si spatii muzeale pentru bunurile ce fac parte din Patrimoniul Cultural National.

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

Catedrala are planul de cruce greaca inscrisa, adica laturi egale - lungime, latime si inaltime (vorbim despre partea interioara) - forma consacrata in arhitectura Bisericii Rasaritene si adaposteste toate spatiile specifice: pronaos, naos si altar. Spatiul interior se desfasoara pe mai multe niveluri, permitand participarea la slujbe a unui numar de aproximativ 5.000 de credinciosi.

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

Pozitionarea spatiilor pentru cor, la nivelul al doilea, da un aer de monumentalitate. Intregul spatiu interior este luminat prin vitralii inalte, atat dinspre altar, cat si dinspre abside. Cativa turisti greci s-au pronuntat ca interiorul este o minicopie dupa Catedrala Sfanta Sofia (aceasta are dimensiunile de 72 de metri pe toate laturile), iar Sfanta Vineri din Zalau are o dimensiune de 36 de metri pe toate laturile (inaltime, lungime, latime).

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

De altfel, intentia noastra a fost: daca Biserica catolica are ca simbol Catedrala Sfantul Petru din Roma, iar Biserica Ortodoxa are ca simbol Catedrala Sfanta Sofia din Constantinopol, cea mai mare biserica ortodoxa din lume, sa construim si noi, pentru ortodocsii zalauani si salajeni, un edificiu sacru, simbol, intr-un stil consacrat.

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

Accesul in catedrala se face pe sub arcul monumentului eroilor, cu o inaltime de 50 de metri, ce se desface in doua aripi, sub forma de portic. Acesta are rolul de a asigura accesul la spatiile de la demisol, precum si de a proteja viitoarea fresca exterioara. Sub arcul monumentului este instalat un clopot ce cantareste 3.000 de kilograme. Pe clopot sunt incrustate cuvintele pe care stramosii nostri le incrustau in doaga de bronz a clopotelor: "Deum laudo, vivos homines voco, mortuos plango, fulgura frango".

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

Aceste cuvinte exprima o realitate, definind rostul clopotului, in general. In primul rand, aduce lauda Lui Dumnezeu - DEUM LAUDO - pentru ca a fost ascultata rugaciunea oamenilor cetatii de a construi templul, precum oarecand rugaciunea lui Solomon: "Am auzit ruga ta si Mi-am ales locul acesta sa fie templu pentru aducere de jertfe. Acum ochii Mei vor fi deschisi si urechile Mele vor fi cu luare-aminte la rugaciunile care se vor face in locul acesta" (II Cronici 7,12 - 15).

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

Pe cei vii Iisus ii cheama - VIVOS HOMINES VOCO - prin sunetul clopotului, la rugaciune, ca sa-i trezeasca din somnolenta viselor desarte, sa-i scape de apasarea atator dezamagiri si sa le ofere painea vietii, lumina din lumina, virtute din virtute, viata din viata.

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

Pe cei morti - MORTUOS PLANGO - sunetul clopotului ii va plange impreuna cu noi, fericindu-i, daca sunt vrednici de fericire si compatimindu-i, daca Dumnezeiescul Mire ii va fi gasit fara haina de nunta, fara untdelemnul credintei, al dragostei si al slujirii binelui, in candela vietii lor pamantesti, cerandu-I indurare.

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

Iar cand stihiile naturii vor veni sa se dezlantuie si se vor agita inspaimantator, cand vor incerca sa tulbure pacea vazduhului si seninul cerului punand in primejdie realizarile omului, glasul clopotului va deveni un strigat de durere catre Dumnezeu, de implorare a milei Lui pentru infrangerea furtunii din vazduh - FULGURA FRANGO - dar si a celei din inimile noastre, incarcate de atatea ori de norii rautatii, maniei, urii si ai altor pacate.

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

Partea de la demisol constituie spatii muzeale pentru bunurile ce fac parte din Patrimoniul Cultural National care, conform Legii, obliga pe detinatorii acestora la o mare raspundere. Putina lume cunoaste ca Biserica Sfanta Vineri, din Zalau, detine bunuri deosebit de valoroase, constand din carte veche, icoane pe sticla, icoane pe lemn si alte obiecte cu valoare artistica, istorica si documentara, care actualmente, stau depozitate in conditii cu totul improprii, tensionate, fiind expuse unei rapide degradari fizice, majoritatea fiind fragilizate, dar ele prezinta si focare active de infectie, necesitand grabnice lucrari de tratament prin dezinfectie si dezinsectie, ori in actualul spatiu asa ceva nu este posibil.

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

Aceste bunuri le-am primit mostenire de la inaintasii nostri si datorie sfanta avem de a le lasa si noi la randu-ne zestre urmasilor nostri. Aceasta datorie de suflet o s-o putem indeplini creandu-le conditii optime de pastrare si o securitate deplina, spre care ne si straduim.

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

Pana acum au fost efectuate lucrari in valoare de peste 150 miliarde lei, suma ce provine din contributia benevola a oamenilor de buna credinta, a iubitorilor de cultura, a cinstitorilor de eroi si a celor care doresc ca spiritualitatea acestui popor sa reintre pe fagasul ei normal. La aceasta se adauga si contributia guvernelor ce s-au succedat in perioada constructiei, a Secretariatului de Stat pentru Culte, Consiliului Judetean Salaj, Primariei Zalau si a societatilor comerciale, unde apelul nostru a gasit receptivitate. O substantiala contributie a avut Banca Comerciala Romana.

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

In general, cand privim cu ochii sufletului acest edificiu, putem observa de cata jertfa sunt in stare oamenii, cand, din foarte putinul lor, au rupt ca sa mai aseze o caramida si sa mai inalte Sfanta Lucrare. Aici este inmagazinata o imensa jertfa, care inseamna, de fapt, masura dragostei fata de Dumnezeu si fata de semeni. Iar cat timp vedem facandu-se asemenea jertfe, putem spera in mai bine. Acum suntem, la nivelul a 70% din volumul lucrarilor. Urmeaza sa facem finisajele exterioare, sistematizarea pe verticala, dotari si, ceea ce este mai important si deosebit de costisitor, imbracarea in frumoasa haina a unei picturi deosebit de reusite. In acest sens am contractat lucrarea cu unul din cei mai vestiti pictori in tehnica fresca - pictorul Petru Botezatu. Pana acum, a fost pictata suprafata de 282 mp.

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

Am reusit sa achizitionam un frumos iconostas si scaune sculptate in stejar masiv, lucrare realizata de sculptorul Mircea Vasile din Sighetul Marmatiei. De asemenea, o achizitie deosebit de importanta este cea a policandrului turnat in bronz aurit, in greutate de 1780 kg, avand 360 de lumini, inalt de 7 metri, cu un diametru la baza de 4 metri, realizat ca unicat de firma "Skiadopoulos Bros Inc." din Atena.

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

Porniti pe drumul acestei sfinte infaptuiri, acum cand suntem obositi de atatea inceputuri, apasati de atatea dezamagiri, dar manati de dorinta de a nu lasa valorile eterne ale spiritului sa se naruie, avand doar ca fortifiant fiorul sfant al altor jertfe, facem si pe aceasta cale un apel din suflet catre semenii nostri: haideti sa ne unim inspre zidire, sa ne legam viata de ceva ce nu piere. Orice se face cu jertfa, dar sa nu uitam ca nicio jertfa facuta pentru suflet, pentru Dumnezeu, nu ramane nerasplatita, ci "inmultit va lua inapoi" (Matei 19,29). Prin tot ceea ce se infaptuieste aici, se da viata unui mai vechi vis al inaintasilor nostri.

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

Inaltarea constructiei a inceput imediat dupa revolutie, si, in anul 2000, cladirea conceputa ca o replica la vestita catedrala Sfanta Sofia din Constantinopol, azi, Hagia Sofia din Istambul, se ridica deja semeata si impunatoare pe unul dintre dealurile Zalaului. In fata catedralei se contura de la mare distanta Monumentul dedicat eroilor neamului, ca si muzeul destinat adapostirii documentelor de mare valoare istorica ale catedralei.

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

Ramanea acum sa se atraga opera unui artist capabil sa impodobeasca in maretie aceasta catedrala, cu ambitii pe cat de traditionale, pe atat de moderne, un nou monument inchinat luminii Dumnezeiesti.

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

Maestrul Petru Botezatu a inceput pictura in anul 2001. Era prima lucrare de mare anvergura la care se angaja dupa plecarea sa in exil. Revenea din America cu dorinta de a dedica neamului sau o lucrare menita sa conduca indelunga traditie de pictura bizantina catre o noua expresie.

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

Revenea in pictura de biserici romaneasca dupa aproape 15 ani, simtind ca, noua lume care se plamadea dupa caderea comunismului, isi doreste o noua expresie, si vibreaza intr-o cu totul alta maniera.

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

Catedrala Sfanta Vinere din Zalau, era prin constructie aureolata cu adevarate cununi de lumina. O intreaga multime de ferestre lasau albastrul cerului sa patrunda in incinta sa, si pictura avea in curand sa prelungeasca acel sentiment, unind cu adevarat cerul si pamantul intr-o infatisare triumfala a lumii divine, facand sa se infaptuiasca si rosteasca din imagini o perpetua rugaciune.

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

Lumina apoteotica proiectata peste intreaga monumentalitate a acestei catedrale, pare sa fi premers in mod providential vocatia sa de catedrala episcopala, o anticipatie fericita care se va si implini definitiv in ziua in care Catedrala Sfanta Vinere din Zalau va deveni efectiv catedrala episcopala a nou infiintatei Epicopii a Salajului.

Catedrala Sfanta Vinere - Zalau

14 Iunie 2012

Vizualizari: 29573

Voteaza:

Catedrala Sfanta Vineri - Zalau 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE