Manastirea Logresti

Manastirea Logresti

Manastirea Logresti este o manastire ortodoxa aflata la o distanta de 31 de kilometri sud-est de orasul Targu Jiu, in localitatea Targu Logresti, judetul Gorj. Din orasul Ramnicu Valcea se merge pe drumul national 67, cale de vreo 57 de kilometri, spre Targu Jiu, pana in localitatea Milostea, unde se coteste la stanga, pe drumul judetean 605A, iar mai apoi la dreapta, prin localitatea Obislavu, spre Targu Logresti.

Prima asezare monahala din acest loc a luat fiinta in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, actuala biserica a manastirii, inchinata Sfintilor Ioachim si Ana (9 septembrie) fiind zidita in anul 1769. In biserica se afla o icoana a Maicii Domnului, datata in anul 1812. Obstea de maici care insufleteste astazi manastirea aduna un numar de douazeci de vietuitoare.

Manastirea Logresti - scurt istoric

Manastirea Logresti a luat fiinta candva in jurul anului 1718, sub forma unei bisericute mici de lemn, inchinata Sfintilor Arhangheli. In data de 1 iunie 1718, "calugarul Paisie din Logresti" intocmeste o vanzare de mosie. Schitul de atunci se afla pe malul stang al Amaradiei, dar nu se cunoaste exact data cand a fost contruita biserica din lemn a acestuia.

Schitul Logresti s-a zidit din temelie (din caramida) in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, de catre familiile craiovene Pandia Obedeanu si Otetelesanu, sprijinite de preotul Ion Tandalescu, din satul Frunza. Citorii schitului il inzestreaza pe acesta cu pamant si paduri, precum si cu o moara de apa, pe raul Amaradia.

 Manastirea Logresti - Sfintii Ioachim si Ana

Pisania veche a schitului marturiseste urmatoarele: "Avand ravna buna numitul parinte ieromonah Ion ca sa faca o biserica de piatra, pe cureaua mosiei sfintiei sale din Tandalesti, facand si gatirea numai cu caramida si neingaduindu-l fiul sau Stancul dimpreuna si cu alti mosneni au mers si s-au invoit cu Costache Pandia si sotia sa Ilinca, care i-au dat patru falci de loc in hotarul Logrestilor, unde a carat caramida ce avea facuta si cu cheltuiala lor a inaltat schitul."

Biserica manastirii de astazi a fost zidita pe malul drept al raului Amaradiei, in anul 1769, de catre ieromonahul Ioan Tandalescu si de clucerul Costache Pandia, cu sotia lui, coana Ilinca, fiica lui C. Obedeanu. Desi nu se cunoaste data terminarii lucrarilor de zidire, se poate afirma totusi ca, in anul 1769, schitul era deja zidit, in data de 11 august 1796, ctitorul Tandalescu, devenit egumen, sub numele de "Iosif ieromonahul", facand un act de inchinare a schitului, ca metoc, catre Episcopia Ramnicului. Cuviosul Iosif moare in anul 1772, iar vrednicul Costache Pandia innoieste inchinarea facuta de Iosif ieromonahul, in data de 9 februarie 1785.

Vechea biserica a manastirii pastreaza o pisanie sapata in piatra, datand inca din anul 1808. Aceasta, asezata probabil cu ocazia unor reparatii, marturiseste: "Aceasta sfanta si dumnezeiasca biserica, ce se numeste Schitul Logresti, din temelie s-a inceput si s-a ispavit cu osteneala si cu toata cheltuiala acestori ctitori, pomeni Gospodi Constantin Pandia d-ei Cocoana Ilinca Obedeanu, sotia domnului, cocoana Pauna, Constantin Obedeanu, fiii d-lor; cocoana Smaranda, popa Ion Tandalescu, preoteasa Harsova, sotia sa, Patru, Stancu Maria, Ancuta, Dumitru, feciorii lor si Logofatul Alexandru Tandalescu episcop, la leatul 1808."

Din pricina faptului ca biserica nu s-a aflat, decat pentru scurte perioade, in bunastare de functionare, viata monahala din Logresti a cunoscut multe perioade de intrerupere. Prima reconsolidare a manastirii a avut loc abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Intre anii 1830-1840, biserica manastirii a fost folosita ca biserica de mir, iar mai apoi, odata cu secularizarea averilor manastiresti, aceasta a fost complet parasita.

 Manastirea Logresti - Sfintii Ioachim si Ana

Intre anii 1911-1914, manastirea este restaurat de proprietarii mosiei Logresti, anume de Tanasache si Elena Dumitrescu-Negrea. In acest timp se construieste si un paraclis, pe dambul dinspre apus, nepastrat pana astazi. Din pricina Primului Razboi Mondial insa, schitul nu poate fi redeschis, iar biserica se degradeaza iarasi.

Intre anii 1932-1940, biserica schitului a fost complet restaurata, in forma in care ea se gaseste si astazi. Mai apoi, in data de 17 noiembrie 1940, dupa o restaurare realizata la indemnul Inalt Preasfintitului Nifon Criveanu, mitropolitul Olteniei, Ramnicului si Severinului, biserica manastirii este resfintita, alegandu-se drept hram "Sfintii Ioachim si Ana". Cu aceasta ocazie biserica a fost redata vietii monahale, calugar staret fiind Juvenalie. Mobilierul din lemn al bisericii a fost lucrat la "Scoala de Meserii din Vadeni". Lucrarile au fost efectuate pe cheltuiala doamnei Magdalena Mihai Savoiu si a altor credinciosi, tot acum construindu-se si o cladire etajata.

In data de 11 aprilie 1960, schitul din Logresti devine biserica-filie a parohiei Targu Logresti, decretul comunist din anul 1959 nemaifacand posibila continuarea vietii monahale, vreme de cateva decenii. Abia pe la inceputul anului 1990, in asezarea monahala din Logresti se repun bazele vietii monahale, schitul fiind redeschis de un grup de maici venite din Manastirea Polovragi. Mai apoi, in anul 1992, schitul devine manastire.

Manastirea Logresti - arhitectura

Biserica monahala din Logresti este zidita din caramida, in forma de cruce, in stil brancovenesc, de mesteri anonimi. Pisania bisericii, asezata in exterior, deasupra usii de la intrare, dateaza din anul 1808. Interiorul acesteia este impartit in Altar, naos si pronaos. Biserica are si un pridvor deschis, sustinut de sase coloane; bolta si zidul dinspre pronaos al acestuia sunt zugravite in fresca.

Catapeteasma este din zid, iar naosul se desparte de pronaos printr-un zid de caramida, care are o deschidere simpla, de 80 de centimetri latime si de 3 metri inaltime. Sfantul Altar este luminat de o singura fereastra, mica, iar naosul este luminat, pe dreapta si pe stanga, de cate o fereastra simpla, in vreme ce pronaosul este luminat de o fereastra mica, asezata pe zidul din dreapta; ferestrele sunt prevazute cu grilaj metalic.

Biserica are o turla oarba, asezata pe pronaos, de forma ortogonala. Fatadele exterioare ale bisericii poarta un brau median inconjurator, gros si simplu, insotit deasupra si dedesubt, la vreo douazeci de centimetri distanta, de cate un alt brau, mai subtire. Atat deasupra braului, cat si dedesubtul lui, sunt firide mari, nezugravite.

 Manastirea Logresti - Sfintii Ioachim si Ana

In exterior, pe fatada principala, se afla zugravite in fresca trei icoane, reprezentand cele trei hramuri ale bisericii. Acoperisul bisericii este de tabla, iar pardoseala, din beton. Clopotnita este din lemn, fiind construita in dreapta bisericii, la vreo 25 de metri distanta, si incadrata cu o poarta masiva, din lemn, prin care se intra inauntru.

Pictura interioara a bisericii este facuta in ulei, in stil brancovenesc, de un autor necunoscut. Cu prilejul renovarii bisericii, in anul 1914, este restaurata si pictura acesteia, de catre zugravul Belgun, din satul vecin Hurezani. In anul 1932, cand a inceput restaurarea ampla a bisericii, s-a restaurat iarasi pictura, de catre pictorul Vasile Avramescu; acesta lucreaza patru ani, inlaturand adaugirea inestetica a restauratorilor vechi si redandu-i forma initiala. In pronaos, sunt zugraviti ctitorii bisericii.

Reinfiintata in anul 1991, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, prin ravna staretei Fevronia, Manastirea "Sfintii Parinti Ioachim si Ana", din Logresti, a beneficiat de importante lucrari de consolidare si constructie. In anul 1992 s-a reparat staretia si a fost construita cladirea chiliilor. Din anul 1994 se afla in lucru, ajungand in stadiu avansat de executare, o constructie moderna care va cuprinde alte chilii, trapeza si ateliere. In anul 1995, in curtea manastirii au fost ridicate doua corpuri de cladiri. Intre anii 1995-1996 s-au facut importante reparatii exterioare la biserica si a fost consolidata turla.

Teodor Danalache

Pe aceeaşi temă

11 Iunie 2012

Vizualizari: 8667

Voteaza:

Manastirea Logresti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave
Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave La adăpostul culmilor nepătrunse ale Muntenegrului, departe de zgomotul şi vâltoarea marilor oraşe şi a staţiunilor turistice, se află Mănăstirea Sfântului Vasile al Ostrogului, un mărgăritar nepreţuit de credinţă vie, ortodoxă, în mijlocul lumii de 28.00 Lei
Elogii. Imnele vietii
Elogii. Imnele vietii „Am numit aceste pagini Elogii nu ca pe o formă de laudă goală, ci ca pe o încercare de a ridica, prin cuvânt, imne către acele realități de dincolo de noi. Elogiul, în forma lui lui originară, nu este o superficială flatațiune, ci este o rară înălțare: 80.00 Lei
Un condamnat la moarte ascet
Un condamnat la moarte ascet Un condamnat la moarte ascet - Corespondența cu Anthony și Sarah Atwood a Mitropolitului Ierotheos al Nafpaktosului. Un criminal în ochii lumii, dar în ochii lui Dumnezeu, fiul care „pierdut era și s-a aflat” și a primit haina cea dintâi 37.00 Lei
Oameni care vor fi mereu cu mine
Oameni care vor fi mereu cu mine Un roman învăluitor și liric care reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generații. Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, romanul ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei 58.14 Lei
Fenomenul erosului
Fenomenul erosului Rezultat al unei reflecții profunde și radicale, redactate într-un stil impecabil, meditațiile asupra fenomenului erosului (amour) ale lui Jean-Luc Marion sunt o amplă analiză și regândire a unei teme fundamentale a culturii europene. La trei veacuri și 42.29 Lei
Omul recent
Omul recent Ilustrații de Mircea Cantor „Omul recent este o meditaţie despre lumea de azi a unui modern nesatisfăcut de propria sa modernitate. Este o critică a modernităţii care nu se mulţumește nici cu proclamaţiile suficiente ale postmodernităţii, nici cu 100.43 Lei
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete Scopul nostru este ca toti oamenii sa-si propuna inversarea procesului de imbatranire. - Autorii A gasi caile de optimizare a propriei noastre biologii inseamna a deveni propriul nostru Demiurg. - Dumitru Constantin-Dulcan Noi zicem ca si longevitatea se 105.71 Lei
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007)
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007) Cartea dr. Galina Răduleanu evocă momente din activitatea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”. Cum, în acea perioadă, am colaborat îndeaproape cu domnia sa, am citit acest jurnal cu atenție și cu o justificată curiozitate. 50.74 Lei
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului Vazut‑ai ca de acum moartea se numeste pretutindeni „adormire” si „somn” si ca ceea ce mai‑nainte de aceasta îsi avea fata înfricosata s‑a facut lesne defaimata acum, dupa învierea lui Hristos? Vazut‑ai cît de stralucita este biruinta învierii?! Pentru în 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact