Manastirea Comana - Marire si decadere. Renastere.

 


        Vazand de departe, din aburul campiei Neajlovului, cum rasar turlele masive ale enigmaticului lacas, te intrebi fara sa vrei: ce cauta aceasta manastire-cetate aici, in acest loc aparent izolat, care nu se leaga de nici o ruta comerciala ori strategica. Ca sa afli raspunsul, trebuie sa-ti imaginezi peisajul de acum 5 veacuri si jumatate. Toata intinderea zacea sub mlastini de nepatruns - vestita balta a Comanei. Putin mai jos, pe Neajlov, la Calugareni, Mihai Viteazul a obtinut o stralucita victorie militara impotriva turcilor, folosind tocmai ceea ce terenul mlastinos ii oferea: protectie impotriva unor trupe regulate. Asa o fi gandit si temutul Vlad Tepes cand a ridicat manastirea-cetate. Aici era odinioara o insula, iar accesul se facea pe o poarta aflata in nordul incintei, dupa ce strabateai un pod de lemn (usor de incendiat la primejdie) peste apele tulburi. Dintr-o privire aruncata peste lavra Comanei, intelegi pe data ca manastirile construite de fiul lui Vlad Dracul au totusi ceva in comun: insulele, izolarea, mlastinile. Ca si la Snagov, asezamantul dintre apele capricioase era, la acea data, aproape inaccesibil.

 

Timpul: virusul mortal al oricarei zidiri

Astazi lucrurile sunt cu totul schimbate. In locul baltilor, in locul acelui paradis acvatic pierdut, se intind campii pe care falfaie palcuri de gaste si pe care pasc cirezi de vaci ogarjite. Comunistii au reusit pana la urma sa asaneze „mica delta a Neajlovului”, iar manastirea este acum la drumul mare, chiar la intrarea in satul Comana. Localitatea este atestata documentar la anul 1505 si este cunoscuta pentru celebrul „Festival al Bujorului” din luna iunie, cand oamenii de rand si marimile locale se intalnesc in padurile din preajma la gratare, jocuri populare si bere. Totodata, este singura asezare din judetul Giurgiu pe raza careia se afla o manastire. Zidurile Comanei, pe alocuri incaruntite de veacurile pe care le-au strabatut, pe alocuri roase de molia timpului si a indiferentei, impun. Respirand un sarm inegalabil, de legenda de Ev Mediu romanesc, cu capa si spada, cu ruga si sfada, acum par a fi un reusit decor neterminat. Tot astepti, cu ochii in zare, mesterul sau chiar domnitorul care sa vina si sa reia lucrul...

 

Un desant al tineretii     

In locul mesterului si al domnitorului, a descins aici parintele staret Ghelasie. Prahovean de origine, venit din scoala duhovniceasca a Crasnei si din obstea-model a Schitului Darvari, omul a fost numit staret la nici 26 de ani. Anul trecut, in decembrie, inainte de hram, i-au inmanat de la Patriarhie actele numirii peste o obste mica, intr-un loc cu probleme mari. In special de organizare. Cu ce sa inceapa, mai intai? Cu constatarea ca are pe mana un loc inegalabil, vitregit, spectaculos, cu un potential duhovnicesc nelucrat. Iata insa istoria manastirii Comana, spusa noua chiar de staretul Ghelasie: „In anul 1462, Vlad Tepes a ridicat aceasta manastire fortificata. In opinia mea, asprul domnitor este ingropat nu la Snagov, asa cum se crede indeobste, ci sub acest deal, pe un camp de lupta, asa dupa cum relateaza o cronica. Dealul cred ca este acesta!”, spune parintele, aratand la rasaritul Comanei, peste ziduri, coama plesuva a unei inaltimi. „In forma apropiata de cea pe care o vedem astazi, alcatuirea ansamblului poarta pecetea lui Radu Serban, la 1588. Acesta, dupa ce devine domn (1602-1611), isi continua stradania ctitoriceasca, inzestrand manastirea cu mosii, astfel ca vizita patriarhului de Antiohia, Macarie, gaseste asezamantul, la anul 1653, intr-o stare foarte prospera. Marele Vornic Serban Cantacuzino (stranepot al lui Radu Serban - iata, deci, un efort de familie!) renoveaza chinovia Comanei in 1700. De la acele ample lucrari ne-a ramas si celebrul foisor de pe latura nordica, in care inca se mai vad sculptate pe un stalp insemnele marii familii a Cantacuzinilor. Acelasi Serban ridica un paraclis voievodal in coltul de sud al cetatii, paraclis azi disparut, pe care intentionam sa-l refacem. Anul 1728, cand manastirea este inchinata Sfantului Mormant si luata in administrare de calugarii greci, reprezinta inceputul unui declin care dureaza pana astazi. Cutremurul din 1802 ii da lovitura de gratie, astfel incat in 1863 ministrul cultelor - Cezar Bolliac - face un referat de desfiintare. Cuza Voda il avizeaza, iar glorioasa manastire si necropola domneasca (ravasita si spoliata acum de drepturile de odinioara) devine simpla biserica de parohie pentru satul Comana. De-abia in decembrie 1991, Sfantul Sinod decide reinfiintarea manastirii, singura din judetul Giurgiu. Primul ei staret, dupa prigoanele succesive, a fost arhim. Irineu Iurascu, retras acum la liniste, intr-un schit din apropiere”.

 

Oferta Comanei

„Interesanta poveste”, ne-am spus, incercand sa intrezarim ceva din slava de odinioara. Si, fara un efort prea mare, am reusit. Mai intai, linia de chilii, suprapuse, cu pridvoare largi din piatra. Apoi forma acestor chilii care toate, pe interior, au tavanul boltit, in cel mai pur stil gotic, in miniatura ai zice. Ca niste veritabili stupi albi, chiliile adapostesc acum 12 albine drapate in negru, cautand polenul duhovnicesc al pravilei si ascultarii. Apoi, zidurile groase, pe care actualul staret le invesmanteaza in albul curateniei si al curatiei; toate cotloanele Comanei, toata cerdacurile si foisoarele romantice, toate usile masive, scarile intortocheate, totul asteapta puteri banesti si efort edilitar. Dar, mai ales, asteapta pricepere si chibzuinta, bun gust si plecaciune culturala in fata proiectului initial. Si tanarul staret probeaza ca, macar din acestea din urma, are din belsug. De altfel, primele semne ale redesteptarii sunt vizibile: obstea care a crescut, tineretul care canta la strana, asumandu-si o naveta obositoare (unii sunt seminaristi in Bucuresti), proiectele concrete pe care conducerea manastirii le are si, nu in ultimul rand, florile care au dat navala in curtea batatorita a manastirii. Vorba Patriarhului Teoctist, care vizitand asezamantul, a exclamat: „Mai, acolo unde cresc flori gasesti si oameni!”. Mai sunt, apoi, randurile de geamuri de bun gust de la biserica, pangarul ridicat de la zero, stranele care se sculpteaza acum, impreuna cu usa de la intrare. Toata lumea spoieste, matura, scutura, lustruieste - cu rost si entuziasm. Daca bani nu au, macar depun elan. In acest sens, ne gandim ca totusi ar fi pacat ca noi, credinciosii care avem unde ne ruga duminica si la marile praznice, si care avem locuinte calde si confortabile, sa-i lasam pe acesti tineri numai cu entuziasmul. Jertfelnicia lor trebuie sprijinita, mai ales ca manastirea poate redeveni ceea ce a fost: centru ascetic, mistic, dar si cultural de prima mana. Si mai ales ca obstea este deja una cu locul, asumandusi-l cu toata seriozitatea, competenta si dragostea de care dispune. Si care, credeti-ne, sunt din abundenta.

 

                                                                                             Razvan BUCUROIU

                                                                                 Lumea credintei, anul II, nr 12(17)

13 Iunie 2012

Vizualizari: 5912

Voteaza:

Manastirea Comana - Marire si decadere. Renastere. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE