II. Schitul Colciu

• « Inapoi
• Inainte »

O mare parte din informatiile noastre privitoare la istoria Colciului provine din scrierile batranului Ioan Sova, de la Chilia Sfantul Gheorghe, a carui lucrare, nepublicata, "O istorie pe scurt a chiliilor Sfantul Gheorghe si Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul" va fi parafrazata in cele ce urmeaza.

Traditia aghiorita retine faptul ca schitul Colciu al Manastirii Vatoped a fost ridicat prima oara de un crestin foarte bogat si evlavios din Italia, pe nume Kolchiu , la inceputul secolului al VII-lea. Atat schitul cat si multele chilii construite mai tarziu in jurul lui au fost fie distruse, fie s-au degradat de mai multe ori de-a lungul veacurilor si au fost adesea reconstruite. Pe partea dinspre mare existau de asemenea sihastrii si pesteri unde traiau pustnicii isihasti.

Schitul a fost construit pe cel mai inalt pisc, spre sud de Vatoped, de-a lungul tarmului estic al Athosului. Asezarea ofera un climat mai bland si mai uscat decat in alte locuri ale Athosului, nefiind expusa vanturilor ce vin dinspre padurile de castan si sunt atat de daunatoare bolnavilor de reumatism. Astazi nu a mai ramas aproape nimic din acest infloritor schit de odinioara, in afara de un imens turn patrat, supraetajat, ce se afla in totala ruina.

Intre chiliile care au existat se numara Chilia Sfanta Treime, Chilia Sfintii Apostoli, Chilia Sfantul Stefan, Chilia Tuturor Sfintilor, Chilia Intampinarea Domnului, Chilia Sfintii Arhangheli, Chilia Sfintii Doctori fara de arginti Cosma si Damian, Chilia Sfantul Gheorghe, Chilia Nasterii Inaintemergatorului si Chilia Sfanta Ana. Dintre acestea, numai ultimele patru mai sunt astazi locuite. Desi chiliile Sfantul Stefan si Sfintii Arhangheli mai pot fi inca zarite, ele sunt parasite. Tot ce a mai ramas din celelalte chilii sunt fundatiile si pajisti adanc ingropate in tufe de mure.

Poate cel mai renumit traitor al Schitului Colciu a fost Sfantul Agapie (praznuit pe 1 martie), care a locuit impreuna cu batranul sau povatuitor in Chilia Sfanta Treime la mijlocul si sfarsitul secolului al XVIII-lea. In timpul unui atac al turcilor, Sfantul Agapie a fost prins si tinut in lanturi ca rob timp de 12 ani. In tot acest timp, el i-a slujit atat de bine pe musulmanii care il cumparasera incat acestia i-au ingaduit mai multa libertate decat oricarui alt rob.

Dupa un timp, Sfantul Agapie a fost eliberat din robie in mod minunat, printr-o minune a Maicii Domnului. El a fugit in secret si s-a intors in Sfantul Munte la batranul sau. Acesta l-a certat cu asprime pe Sfantul Agapie pentru ca fugise si l-a trimis inapoi, cerandu-i sa nu pricinuiasca vreo pierdere turcului care-l stapanea. Ca un adevarat fiu al ascultarii, Sfantul Agapie s-a reintors la stapanul sau fara sa carteasca. Cand a sosit si i-a povestit stapanului sau tot ce se intamplase, turcul si familia lui au fost uluiti de virtutea Sfantului Agapie si l-au tinut in si mai mare respect si onoare. Ascultarea calugarului sfant a servit ca inceput pentru convertirea la credinta crestina a stapanului sau si, dupa catva timp, stapanul sau impreuna cu doi dintre fiii sai au venit cu Sfantul Agapie la Muntele Athos, unde au primit tunderea in monahism din mainile lui. Ei si-au sfarsit zilele acolo, in mireasma faptelor lor ascetice, spre sfarsitul secolului al XVIII-lea.

Singura data cand Schitul Colciu a fost lipsit de prezenta monahilor a fost dupa revolutia greaca din 1821. In acea vreme, grecii, tineri si varstnici, s-au ridicat impotriva stapanitorilor musulmani. Cand s-a descoperit ca niste calugari greci athoniti se inrolasera in armata antiotomana, turcii au lovit cu putere in calugarii athoniti si timp de multi ani au torturat cu cruzime locuitorii peninsulei. In perioada aceea, toti monahii, inclusiv cei de la Colciu, fie au fugit, fie au fost martirizati. Istoria aminteste ca monahii de la Colciu erau inghesuiti in saci (atatia calugari cati putea sa cuprinda un sac), care erau pe urma strans legati, tarati pe varful Colciu si lasati sa se rostogoleasca asemenea bolovanilor in josul vaii, in mare. Turcii aduceau apoi iar sacii pe deal si repetau aceasta tortura. Acestea si inca alte astfel de torturi au dus la parasirea in mare parte a Sfantului Munte in 1821.

Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, Sfantul Munte a trecut printr-o renastere duhovniceasca. Cativa monahi s-au strecurat inapoi la Colciu, dar nu inainte de venirea batranului Ilie Vulpe in Chilia Nasterii Inaintemergatorului, astfel incat intreaga regiune a inceput sa infloreasca duhovniceste, in adevaratul sens al cuvantului.

• « Inapoi
• Inainte »